Sfântul apostol Pavel, întru smerenia sa, întreaga viață s-a considerat cel mai nevrednic dintre apostoli, fiindcă el a prigonit sfânta Biserică, și multă tulburare a zămislit între creștinii primari (Gal. 1,13-14). Însă așa se comportă harul Mântuitorului cu cel mai nevrednic dintre misionari, încât îl preschimbă în cel mai vrednic și rodnic evanghelizator al istoriei bisericești de până azi. Nici unul dintre apostoli nu a întemeiat atâtea comunități creștine, ca sfântul Pavel, și totuși, el se vedea primul (gr. protos) dintre păcătoși.
Tot astfel se prezintă și corintenilor, ca fiind cel mai mic dintre apostoli (1Cor. 15,9), deși misiunea evanghelizării neamurilor, încredințată lui prin mandat divin (FA 9,15), va fi numită de Sfântul Duh, lucrarea lui Dumnezeu[1] (FA 13,2). Sfântul Grigorie de Nyssa[2], vorbind despre întunericul păcatului care este luminat întreg de lumina harului lui Dumnezeu, încât nu mai rămâne nimic din asemănarea cu întunericul în cei miluiți; asociază această operație duhovnicească a luminii, cu trecutul cel păcătos al marelui apostol, care a fost învrednicit să devină luminos și frumos la chip. Această luminare a întunericului ființei noastre, ca fiind cei dintâi păcătoși, trebuie să o cerem cu toții. Pentru că doar în acest caz avem îngăduință de la Dumnezeu să ne socotim a fi primii, în toate celelalte situații, cel ce se vede mereu primul dintre credincioși, este robit de duhul slavei deșarte[3].
Modul în care apostolul percepe miluirea sa de către Milostivul Dumnezeu, este iarăși o dovadă a deplinei sale smerenii. Spune sfântul Ioan Gură de Aur[4], că a fi miluit pentru neștiință, nu îl arată pe cel miluit deplin păcătos sau osândit, cum îl descoperă faptul de a fi miluit, pentru ca nimeni dintre ceilalți păcătoși să nu deznădăjduiască. Dacă s-a făcut minunea schimbării vieții păcătoase a lui Saul cel ce prigonea cu aplomb Biserica, când nimeni nu mai credea aceasta, cu siguranță iubite cititor, Dumnezeu poate să îți ofere și ție milostivirea Sa, dacă te întorci la El cu pocăință. Ilustrația este și mai măreață cu cât vine din mărturia directă a apostolului. Dreptul Pavel chiar credea că dacă el a fost miluit, cu siguranță atunci, orice om păcătos are dreptul la pocăință și schimbarea vieții. Ilustrația personală era un obicei cultivat în cercurile greco-romane de atunci, prin care un învățător se folosește de trecutul său, pentru a întări și mai mult cele afirmate[5]. Prin urmare, acest apel la memorie, are o funcție persuasivă bine conturată. Cuvântul grecesc hipotipōsin[6] pe care l-am tradus din originalul textului bizantin, prin „exemplu, pildă”, sugerează faptul că persoana apostolului Pavel, cu trecutul ei, ne stă drept model de pocăință. Cuvântul acesta grecesc folosit de sfântul Pavel, s-ar traduce literar drept prototip, adică Pavel atât de păcătos se vedea încât nu exista altcineva care să-l întreacă[7]. Cât de departe poate merge smerenia sfinților noștri! Să o contemplăm, și să învățăm și noi a ne vedea cu astfel de ochi critici!
Apostolul Pavel se aseamănă atât de bine cu apostolul Petru, și nu este deloc întâmplătoare prăznuirea lor în aceeași zi de vară. Și acesta din urmă, a beneficiat în modul cel mai izbitor de măreața milostivire a lui Dumnezeu. Lepădarea sa de Domnul Iisus este descrisă de toate evangheliile (Mt. 26,69-75; Mc. 14,66-72; Lc. 22,54-62; In. 18,25-27), dar după toate acestea, Mântuitorul nu l-a abandonat pe Petru. Pentru aceasta, în marea Lui milostivire, nu mă va abandona nici pe mine, până când voi ajunge la țintă[8] (Flp. 3,12-14).
Finalul acestui scurt apostol (1,17), concentrează un exemplu de Theo-Doxa-Logia specific apostolului neamurilor (Rm. 16,25-27; Flp. 2,6-11; Col. 1,15-20; 1Tim. 3,16), prin care Îl slăvește pe Milostivul Dumnezeu, pentru harul îndurării Sale. Această sinteză de dogmatizare a experienței pătrunderii Domnului Iisus, nu este rezultatul imaginației apostolului, ci locuirea lui Hristos întru dânsul (Gal. 2,20). Astfel, rațiunea omului se înduhovnicește, fiind capabilă să se depășească pe sine în Hristos, încât la nivelul discursului teologic interior, ajunge să-L cunoască mistic pe Dumnezeu[9]. Doar astfel au putut lua naștere aceste capodopere teologice de slăvire a lui Dumnezeu, după cum este cazul versetului de față. De fapt, Dumnezeu Se revelează direct prin glasul Lui, iar aceste expresii doxologice, îmbracă forme literare pline de prezența Sa divină[10], pe măsura înduhovnicirii poetului, în cazul nostru, sfântul apostol Pavel.
Cântările și poeziile duhovnicești de la Oastea Domnului, sunt rodul unor astfel de trăiri duhovnicești în Hristos, de aceea ele sunt pline de puterea Duhului Sfânt și de un nesfârșit fior al pocăinței. Înaintașii noștri, oameni pe deplin duhovnicești, au experimentat și ei, întocmai apostolului Pavel, sentimentul de a fi cei dintâi dintre păcătoși, însă datorită smereniei lor permanente, au dat naștere la astfel de creații pline de har, ce pot și astăzi transforma viețile noastre păcătoase. Cu ei s-a împlinit cu adevărat, sfatul duhovnicesc al sfântului Siluan: “Ține-ți mintea în iad, și nu deznădăjdui[11]”. Adică, ai fost primul dintre păcătoși, ești chemat prin harul Domnului Iisus să devii, ultimul dintre sfinți! Amin.
[1] Sabin Verzan, Sfântul Apostol Pavel, Editura Basilica, București, 2016, p. 74.
[2] Grigorie de Nyssa, Tâlcuire amănunțită la Cântarea Cântărilor, în PSB 29, EIBMBOR, București, 1982, p. 134.
[3] Traian Dorz, Hristos – Puterea Apostoliei. Meditații la Apostolul Duminicilor de peste an, vol. 2, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2000, p. 222.
[4] Ioan Gură de Aur, Tâlcuiri la Epistola întâi către Timotei, Editura Nemira, București, 2005, p. 23.
[5] Craig S.Keener, The IVP Bible Background Commentary. New Testament, InterVarsity Press, Illinois, 22014, p. 604.
[6] Maurice A.Robinson, William G.Pierpont, The New Testament in the Original Greek. Byzantine Textform, Chilton Book Publishing, Southborough, 2005, p. 480.
[7] Thomas D.Lea, Hayne P.Griffin jr., 1,2 Timothy, Titus, coll. NAC vol. 34, Broadman&Holman Publishers, Nashville, 1992, p. 58.
[8] Fritz Grunzweig, Epistolele către Timotei, Epistola către Tit, Epistola către Filimon, Editura Lumina Lumii, Sibiu, 2007, p. 63.
[9] Iacob Coman, Theo-Doxa-Logia. Semnificația teologico-doxologică a imnelor religioase în marile religii ale lumii din perspectivă creștină, teză de doctorat sub îndrumarea Pr.Prof. Ioan Ică, Editura Episteimon, București, 1999, p. 185.
[10] Cristinel Iatan, „Elemente de Gnoseologie Biblică Vechitestamentară”, în Studii Teologice, nr. 1, 2015, p. 20.
[11] Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 2001, p. 21.
Preot Cătălin VARGA
Parohia Jichișul de Jos
Parohia Jichișul de Jos
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!