Sfinții noștri înaintași ai credinței, drepții de care lumea aceasta păcătoasă nu este vrednică, sunt elogiați într-un mod unic în cadrul acestui apostol, și pe larg în întreg capitolul 11 al epistolei Sfântului Pavel către Evrei. Pericopa se deschide cu imaginea patriarhului Avraam, care prin credință aștepta moștenirea cetății care are temelii de la Dumnezeu (gr. tēn tous themelious echousan polin) și care probabil era Ierusalimul, căci potrivit Ps. 86,1 temeliile Domnului sunt în munții cei sfinți, adică în Muntele Sionului din Ierusalim[1], viitorul locaș al Templului (Ps. 124,1; Sof. 3,11-14; Dan. 9,16; Ioil 4,17).
În elogierea credinței sfinților, apostolul Pavel se folosește de cel puțin patru exemple din cartea Judecători: credința puternică a lui Ghedeon în ajutorul de la Dumnezeu în lupta contra madianiților (Jud. 6-8); credința lui Barac în izbânda contra lui Sisera (Jud. 4-5); succesele lui Samson împotriva filistenilor, culminând cu distrugerea templului lui Dagon (Jud. 12-16) și nădejdea lui Ieftae în ajutorul cel de sus, în campania împotriva amoniților și efraimiților[2] (Jud. 11-12). Despre aceștia, autorul spune printre altele că „s-au întărit din propria lor slăbiciune”, cuvinte pe care Sfântul Ioan Gură de Aur[3] le tâlcuiește ca făcând referire la întreg poporul evreu, reîntors din robia babiloniană în ținutul natal, reînviat practic din propria lui cenușă, din propriile sale slăbiciuni mai exact, prin mijlocirea Duhului Sfânt (Iez. 37).
Faptele sfinților prezentați în acest apostol, sunt comprimate pe trei paliere: în prima parte sunt descrise misiunile lor îndeplinite, apoi sunt prezentate izbăvirile lor miraculoase din gura morții, iar în cele din urmă, puterea credinței lor în binefacerile care vor urma[4]. Catalogul celor care s-au bucurat de nemăsurat har în momentul persecuțiilor lor (vv. 32-35), ne oferă deja o treaptă net superioară prin aceea că moartea mucenicească a acestora le-a adus veșnică slavă. Tranziția dintre ceilalți și acești mucenici este dată în textul grecesc de schimbarea subiectului (álloi dè…heteroi dè) adică „și alții” din v. 35 și „iar alții” din v. 36, accentul cel mai puternic căzând firește pe ceata mucenicilor[5] – cei care se vor învrednici de o îndoită cinste în Rai.
Partea cea mai profundă a acestui apostol este tocmai finalul său apoteotic (vv. 39-40), unde ne sunt prezentați toți acești sfinți într-o stare încă nedeplină în Împărăția Cerurilor, tocmai pentru că ne așteaptă și pe noi, Biserica luptătoare, să luăm parte la moștenirea cea veșnică, aceștia nedorind să se bucure deplin de frumusețea Chipului lui Hristos, fără noi. Fiindcă spune sfântul Grigorie de Nyssa: „Așadar, cei care trăiseră cu mult timp înainte de noi, au așteptat cu răbdare amânarea și s-au mulțumit doar să privească spre bunurile acelea[6]”. Sfântul Teofilact al Bulgariei, completând viziunea sfântului Grigorie zice: „Oare-i nedrept Dumnezeu, de-i lasă pe sfinți să aștepte cununa ce li se cuvine lor mai întâi pentru nevoințele lor? Nicidecum. Ei înșiși doresc să dobândească cele desăvârșite doar împreună cu frații lor, fiindcă suntem un singur trup, iar bucuria trupului va fi mai mare atunci când mădularele își vor toate deodată cununa lor[7]”. Acest adevăr ne responsabilizează și mai mult spre practicarea virtuților creștine pe noi cei rămași încă în această vale a plângerii, tocmai pentru ca așteptarea sfinților să nu fie în zadar. Să nu-i dezamăgim dragilor, prin felul nostru păcătos de viață, pe sfinții din Ceruri care ne așteaptă să ne bucurăm cu dânșii de bunătățile cele veșnice ce izvorăsc din Tronul lui Dumnezeu!
În general sfinții părinți au interpretat în felul acesta finalul pericopei, punând accent pe răbdarea celor mântuiți, de a nu primi pe deplin răsplata lor, până ce vom birui și noi lupta împotriva păcatelor. Sfântul Efrem Sirianul spune și el că deși am apărut târziu pe scena istoriei mântuirii, totuși Dumnezeu ne-a promis că în lipsa noastră nimeni din cei izbăviți, nu vor intra pe deplin în moștenirea Cerului. Iar marele scriitor bisericesc, Origen, merge și mai departe, spunând că nici măcar sfinții apostoli, deci nici sfântul Pavel, cel ce scrie aceste versete unice, nu au primit încă desăvârșita bucurie a mântuirii, ci așteaptă cu toții până ce voi intra și eu păcătosul în Împărăția Cerurilor, ca nimeni dintre cei credincioși să nu lipsească de la ospățul cel mistic[8] (Mt. 22,2-14).
Înțelegând aceste adevăruri cu ochi duhovnicești, vedem cum pe umerii noștri apasă o grea răspundere, chemarea la sfințenie în baza așteptării cu credință a sfinților noștri înaintași. Părintele Iosif Trifa refuză acolo în Ceruri, să își primească răsplata alergării sale, până ce-i va vedea pe toți ostașii de astăzi, tineri și bătrâni, uniți în același cuget și învățătură (Flp. 2,2-4), făcând cinste Sfintei Biserici prin viața lor exemplară. Să nu-l dezamăgim pe sfântul nostru părinte Iosif, căci învățători ai credinței avem destui, însă părinte care să își pună sufletul pentru noi, avem doar pe unul singur (1Cor. 4,15). Dar oare merită așteptarea și renunțarea lor de bunăvoie la slavă pentru noi (Flp. 2,7)? Dacă nu, să facem să merite cât timp ne mai stă în putință! Amin.
[1] George Wesley Buchanan, To the Hebrews, coll. ABC, vol 36, Doubleday Publishing, New York, 1972, p. 188.
[2] James D.G. Dunn, John W.Rogerson, Eerdmans Commentary on the Bible, William B.Eerdmans Publishing Company, Grand Rapids, 2003, p. 1475.
[3] Ioan Gură de Aur, Comentariile sau Explicarea Epistolei către Evrei, trad. de Theodosie Athanasiu, Tipografia Cărților Bisericești, București, 1923, p. 316.
[4] Luke Timothy Johnson, Hebrews: A Commentary, coll. NTL, Westminster John Knox Press, Louisville, 2006, p. 306.
[5] William L.Lane, Hebrews 9-13, coll. WBC, vol. 47b, Word Books Publisher, Dallas, 1991, p. 388.
[6] Grigorie de Nyssa, Omilii la Fericiri, XXII, PG vol. 44, col. 208B-D.
[7] Jean-Claude Larchet, Tradiția Ortodoxă despre viața de după moarte, trad. de Marinela Bojin, Editura Sophia, București, 2006, pp. 191-192.
[8] Erik M.Heen, Philip D.W.Krey, Hebrews, coll. ACCSNT, vol. 10, InterVarsity Press, Downers Grove, Illinois, 2005, pp. 206-207.
Preot Cătălin VARGA
Parohia Jichișul de Jos
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!