În parabola care se citește în această duminică din Evanghelia după Luca, capitolul 14, versetele 16-24, rostită de Mântuitorul Iisus Hristos, se face o alegorie la împărăția lui Dumnezeu și la modul cum suntem chemați să intrăm în ea.
În sensul ei primar împărăția lui Dumnezeu este asemănată cu o ”cină mare” la care stăpânul casei, adică Dumnezeu – Tatăl, ne cheamă să participăm. În parabolă vedem că sunt o parte din oameni care au fost invitați într-un mod special, dar au refuzat, invocând diferite pretexte, iar altă parte care au intrat circumstanțial, ca urmare a refuzului celor dintâi, stăpânul dorind să-și ”umple casa”.
Mântuitorul rostește această parabolă evreilor cu vădita aluzie de a-i face să înțeleagă că, deși au fost popor ales de Dumnezeu, au fost ocrotiți și pregătiți pentru intrarea în împărăție, totuși, din cauza refuzului multora dintre ei de a-L recunoaște pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, vor fi lăsați afară și vor intra neamurile, adică celelalte popoare de pe cuprinsul pământului.
Dar, ca să intrăm mai mult în înțelesul parabolei, să analizăm puțin pretextele pe care le-au folosit cei dintâi chemați la cină. "Am cumpărat o țarină și mă duc să o văd", "mi-am luat cinci perechi de boi și mă duc să-i încerc", "mi-am luat femeie și de aceea nu pot veni". În primul rând, dacă nu toate, cel puțin primele două cu siguranță erau false. De ce? Simplu. Era ora cinei, deci seară. Cine merge să vadă o țarină noaptea sau cine înjugă boii pentru a munci la acea ora?
”Țarina” este folosită de Mântuitorul pentru a arăta atașamentul omului față de ceea ce este pământesc: ”pământ ești și în pământ te vei întoarce...” (Facere 3,18). Prin privirea spre pământ Mântuitorul deplânge soarta omului care-L refuză pe Dumnnezeu. Acesta nu se mai uită la cer. Omul "alăturatu-s-a dobitoacelor și s-a asemănat lor" (Psalmul 48,12). Doar animalele sunt făcute să se uite spre pământ; omul e biped și e chemat prin excelență să privească la cer.
Cele cinci perechi de boi ne duc cu gândul la cele cinci simțuri pe care le posedă omul, înjugate cu păcatul. Faptul că sunt în pereche arată atașamentul fiecărui simț de patimă, de carnalitate. Prin simțuri omului i s-a dat capacitatea de a comunica și de a interfera cu lumea, dar și cu Dumnezeu. Ele, însă, pentru a-și îndeplini menirea, trebuie să fie lipsite de lucrarea păgubitoare a patimilor. Altfel nu mai putem fi liberi, ci „robi ai păcatului spre moarte” (Romani 6,16).
Femeia este, cred, expresia desfrânării, păcatul, poate, cel mai actual pentru fiecare perioadă istorică la care ne referim. V-ați pus întrebarea de ce este cel mai comun în istorie acest păcat? Eu da. Am citit undeva că omul care nu are credință în nemurire și, implicit, nici în Dumnezeu, aleargă la acest păcat din instinctul interior de conservare de a trăi veșnic, căci actul sexual este cel care asigură procreerea. Astfel într-un act inconștient, omul își ”creează” ”veșnicia” dintr-o clipă de ”plăcere”.
Acum să vedem în secolul XXI, în epoca globalizării, a consumismului, cum mai este actuală pilda aceasta.
Păi astăzi, ca oricând de la Hristos la noi, Tatăl Ceresc face cină prin Sfânta Liturghie. ”La ceasul cinei” și astăzi este trimisă sluga să ne anunțe începutul Liturghiei. Să fim sinceri, cine poate spune, mai ales la oraș că nu aude ”sluga”, cine nu se trezește duminica, chiar fără să vrea, de la glasul clopotelor care brăzdează cerul: ”ding-dang”, ”vi-no, vi-no”?
”Și au început unul câte unul, să-și ceară iertare”. Conștiința omului lucrează și fără ca omul să vrea. Și azi mulți văd ”țarine” adică bogățiile și banii. Și azi lucrează în zi de duminică, piețele sunt pline de oameni, mall-urile la fel, precum și scuzele pe măsură. ”Am servici”, ”trebuie să-mi fac cumpărăturile”, ”duminica am cea mai bună vânzare”, ”în altă zi nu am timp să rezolv asta”...”Dumnezeu o să înțeleagă!”
”Boii” noștri de asemenea zic: ”Văzul” – ”tableta mea îmi oferă ceva mult mai interesant decât ceea ce e repetitiv în biserică”. ”Auzul” – ”nu am chef să aud cum se lălăie niște babe, mai bine pun la căști o muzică calumea”. ”Gustul” – ”azi merit un grătar în natură după o săptămână de muncă. ”Mirosul” – ”de ce să suport transpirația ălora din biserică?”. ”Tactilul” – ” mai bine o pilotă moale și un somn la conștiință decât să stau în picioare două ore și ceva...”.
”Femeia” e îndeobște simbolul a tot ce înseamnă plăcere și carnal. Ea zice conștiinței: ”nu te du acolo că o să-ți reproșeze că ești păcătos, o să-ți ceară să te lași de păcate, că ”nu poți sluji la doi domni” (Romani 6,17 )...alege-mă pe mine, ”eu sunt „Domnul tău!”.
”Atunci, mâniindu-se, stăpânul casei a zis: ...niciunul din aceia care au fost chemați nu va gusta din cina mea". Există riscul ca, deși auzind conștiința, care ne spune că e mai bine să fim în biserică decât în situațiile amintite, să ajungem, fără să realizăm, să devenim imuni. La un moment dat, pentru această viață cel puțin, reușim să adormim orice gram de chemare și de glas dumnezeiesc din noi și să ajungem afară din Împărăția lui Hristos.
Cealaltă categorie, am zice noi, ar fi mai avantajată. Adică ceilalți, pe care niciodată nu i-a interesat de Dumnezeu și de Biserică, care sunt orbi duhovnicește, ”șchiopi”, pentru că picioarele lor nu i-au dus vreodată pe o cale dreaptă, deodată ar deveni casnici ai lui Dumnezeu și meseni de seamă.
Însă, eu cred că aici Hristos se referă la faptul că, de multe ori, un astfel de om, total dezinteresat de o viață duhovnicească, la o singură chemare a harului lui Dumnezeu, se reorientează atât de hotărât spre credință, ca o săgeată trasă dintr-un arc bine încordat și își atinge ținta. Voi cum vedeți lucrurile? Unde ne aflăm noi? Eu...voi?
În final aș vrea să vă povestesc o istorioară referitoare la importanța participării la Sfânta Liturghie.
Se zice ca era odată un om credincios cu un fiu pe măsră de cuminte și, neavând cu ce să se întrețină, a fost nevoit să-l dea pe băiat argat la un om bogat undeva departe, în schimbul unor avantaje materiale.
La plecare, tatăl l-a sărutat cu jale pe băiat și i-a dat sfaturi. Cel mai important dintre ele a fost să asculte de stăpânul lui, dar, orice ar fi și ar face în viață, cu orice preț, să fie duminica la Sf. Liturghie în biserică. Fiul a încuviințat și a plecat.
Datorită cumințeniei sale s-a remarcat îndată în fața bogatului, încât a ajuns repede una din cele mai trebuincioase și de seamă slugi. Numai că, astfel, a stârnit invideia altui argat, care l-a ponegrit în fața boierului cum că i-ar fi necinstit fata. Acesta nu a cercetat prea mult și a hotărât să-l omoare, dar pentru a nu face tulburare în familie a vorbit cu un om care să ducă la împlinire fapta în felul următor. I-a spus aceluia: mâine trimit la tine o slugă care va cere un pachet pentru mine. Când ajunge îi tai capul. După un ceas va veni altă slugă și iți va cere și el pachetul. Să pui capul primei slugi într-o cutie și să mi-l trimiți prin cea de a doua slugă!
A doua zi așa a fost. Băiatul cuminte a plecat, dar ajungând în fața bisericii și-a dat seama că e duminică și e slujbă. După ce s-a gîndit bine, a zis că e mai bine să asculte sfatul tatălui său și a intrat. La curtea boierului, după un ceas a fost trimis după pachet argatul viclean. A ajuns și a cerut pachetul. De după o perdea, imediat cineva i-a tăiat capul si l-a pus într-o cutie. În acest timp tânărul nostru cuminte a luat anafora de la slujbă, la sfârșit, și s-a grăbit să-și îndeplinească misiunea cu conștiinciozitate. A ajuns la cam o oră după primul și a cerut pachetul. Bineânțeles, i s-a dat cutia și a pornit să se întoarcă. Când a sosit la boier, respectuos i-a înmânat pachetul. Boierul a înlemnit, dar mai ales după ce a deschis cutia. Și-a dat seama că așa a lucrat Dumnezeu și care este de fapt adevărata sluga rea.
Sigur că este o povestioară, dar ea reflectă un adevăr. Trageți voi concluziile...
(Pr. Marian Macuc)
sursa: ortodoxiatinerilor.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!