Duminica după Botezul Domnului (Începutul propovăduirii Domnului) Matei 4, 12-17

 În vremea aceea, auzind că Ioan a fost întemnițat, Iisus a plecat în Galileea. Și, părăsind Nazaretul, a venit să locuiască în Capernaum, lângă mare, în hotarele lui Zabulon și Neftali, ca să se împlinească ceea ce s-a zis prin Isaia prorocul, care zice: „Pământul lui Zabulon și pământul lui Neftali spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor; poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare și celor ce ședeau în latura și în umbra morții lumină le-a răsărit”. De atunci a început Iisus să propovăduiască și să spună: Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor.

Duminica de astăzi se leagă de evenimentul Botezului Domnului nostru Iisus Hristos, deoarece urmăreşte atât logic, cât şi cronologic lucrarea Sa pământească. Textul Sfintei Evanghelii arată că Mântuitorul Iisus Hristos, după ce a fost botezat de Ioan în Iordan şi după ce a fost ispitit de diavolul în muntele Carantaniei, a auzit că Ioan Botezătorul a fost întemniţat. Ca urmare, a părăsit Iudeea şi a mers în hotarele seminţiilor lui Zabulon şi Neftali, aproape de Marea Mediterană, şi acolo a început a învăţa pe oameni spunându-le să se pocăiască, deoarece s-a apropiat Împărăţia cerurilor.

Începutul propovăduirii Domnului nostru Iisus Hristos se leagă de evenimentele petrecute în societatea iudaică, anume de mişcările produse de propovăduirea Sfântului Ioan Botezătorul şi de notorietatea pe care persoana acestuia o căpătase în faţa poporului iudeu. Activitatea Sfântului Ioan Botezătorul se desfăşurase, din punct de vedere cronologic, înainte de lucrarea propovăduitoare a Mântuitorului Iisus Hristos, şi pentru puţin timp în paralel cu Acesta. Momentul Botezul Domnului, pe care l-am cinstit zilele trecute, este unul care pune în lumină convergenţa şi concordanţa între lucrarea Mântuitorului Hristos şi cea a Sfântului Ioan Botezătorul. Întâlnirea dintre Fiul lui Dumnezeu şi Ioan la râul Iordan ne descoperă Sfântă Treime, prin Persoana Fiului Care Se botează, prin glasul Tatălui din cer şi prin Persoana Duhului în chip de porumbel. Din acest fapt, deducem că Revelaţia lui Dumnezeu se împlineşte în Întruparea Cuvântului şi în activitatea Sa învăţătorească. Dar momentul Botezului Domnului mai marchează şi întâlnirea întregii Tradiţii a Sfinţilor Proroci din perioada vechi-testamentară cu Persoana lui Mesia la Care aceste prorociri fac referire. De asemenea, această Sfântă Tradiţie prorocească a pregătirii şi vestirii lui Mesia se găseşte ipostaziată în persoana Sfântului Ioan Botezătorul, care atinge cu mâna sa creştetul Atotţiitorului, despre Care mărturiseşte că este Mielul lui Dumnezeu. Din acest eveniment al Botezului deducem că tradiţia prorocirilor mesianice ia sfârşit tocmai în clipa când Mesia este binevestit de Ioan. Din acest punct de vedere, Biserica îl numeşte precum Mântuitorul Hristos, Înaintemergător. Acest caracter de Înaintemergător este pus în valoare şi de textul evanghelic de astăzi, respectiv al Duminicii după Botezul Domnului, atunci când se spune că Iisus a auzit că Ioan a fost întemniţat şi că după aceea Şi-a început activitatea propovăduitoare.

Retragerea în Galileea

Activitatea Sa învăţătorească se leagă de pregătirea anterioară, adică de momentul Botezului pe care l-am amintit, dar şi de ispitirea pe care a avut-o în muntele Carantaniei. Sfânta Evanghelie după Matei ne istorisește că Domnul a postit timp de patruzeci de zile, iar după aceea a biruit întreita ispitire a diavolului. Postirea lui Hristos ne arată nu faptul că El ca Dumnezeu avea nevoie să postească sau să biruiască în ispite, deoarece despre Dumnezeu este impropriu să spunem că poate fi ispitit. El a postit şi a fost ispitit în dimensiunea firii Sale omeneşti, ca să o crească şi să o actualizeze la caracterul desăvârşit al dumnezeirii Sale. Abia după acest prag începe activitatea Sa învăţătorească. În acest timp era ispitit şi Înaintemergătorul Său, Sfântul Ioan Botezătorul, care ajunge să fie închis şi omorât în urma unor intrigi.

Sfânta Evanghelie de astăzi mai menţionează că Domnul S-a retras din Iudeea atunci când a fost închis Ioan, iar prin aceasta ne arată că lucrarea învăţătorească începe în continuitatea lucrării Înaintemergătorului Său. Retragerea din Iudeea nu este prilejuită de vreun sentiment de frică, mai ales frica de persecuţie, deoarece este ilogic să credem că Hristos, Care a biruit ispitirile diavolului în muntele Carantaniei, ar fi avut frică de vreo stăpânire lumească. El S-a retras din smerenie, deoarece, fiindu-i refuzată propovăduirea Înaintemergătorului Său, mai ales în Iudeea care era centrul vieţii spirituale şi politice a lui Israel, Se retrage să propovăduiască acolo unde este primit. Din acestea vedem că Hristos pune mare preţ pe libertatea oamenilor, şi chiar când aceasta se manifestă ostilă într-un chip colectiv sau instituţional, El Se retrage, aşa cum S-a retras în cazul de faţă în pământul seminţiilor lui Zabulon şi Neftali. Aceste seminţii, vieţuind în vecinătatea cosmopolită a unor populaţii de mai multe culturi, printre care amintim: asirieni, canaaniţi, babilonieni, romani, elini, fenicieni, nu mai păstrau în totalitate valoarea culturii iudaice de la Ierusalim, şi deci obiceiurile lor deveniseră dominate de idolatrie, formalism, dezinteres pentru cele spirituale. Prin acest debut al activităţii învăţătoreşti, vedem că Hristos propovăduieşte omului dinspre dimensiunea văzută a vieţii spre cea nevăzută sau înţelegătoare. Astfel, în teologia dogmatică, spunem că revelaţia se înfăptuieşte pe de o parte, la început, pe cale naturală, şi apoi se aprofundează pe cale supranaturală.

Hristos aduce libertatea adevărată

Mântuitorul Iisus Hristos începe activitatea Sa învăţătorească prin cuvintele pe care le rostise mai înainte şi Sfântul Ioan: „Pocăiţi-vă că S-a apropiat Împărăţia cerurilor”. Prin această expresie vedem că Scriptura condensează într-un mod nesilnic întreg mesajul creştinismului, respectiv Vestea cea Bună a posibilităţii existenţei desăvârşite a făpturii într-o Împărăţie a lui Dumnezeu. Acest mesaj venea pe fondul unor evenimente politice recente, anume dominaţia de mai multe veacuri a poporului evreu de către alte popoare sau entităţi politice: robia babiloniană, apoi Imperiul Macedonean şi dominaţia elenistă, după care vedem că vine dominaţia Imperiului Roman, manifestată prin numirea la cârma regatului iudeu a unei dinastii neiudaice vasale, cea a Hasmoneilor. În acest context, aspiraţiile spre libertate ale evreilor erau din ce în ce mai prezente, mai vocale şi mai puternice. Nevoia de autodeterminare politică şi religioasă a evreilor constituia fondul prin care ei concepeau ideea de libertate, de aceea Hristos le propovăduieşte surprinzător o altă formă de libertate, întruchipată de acea Împărăţie care nu este din lumea aceasta, adică o Împărăţie a cerurilor. Prin aceasta, Domnul Hristos transferă preocupările omului păcătos din planul existenţei istorice către un plan al existenţei veşnice, adică către adevărata libertate în Dumnezeu. Propovăduirea Mântuitorului Iisus Hristos îndreaptă atenţia oamenilor spre un nou sens al libertăţii, care devine dintr-odată accesibil nu numai celor cu statut social liber, ci şi sclavilor, şi slugilor, şi neputincioşilor. Prin propovăduirea Sa, Mântuitorul Iisus Hristos atrage atenţia asupra libertăţii omului, schimbându-i perspectiva dintr-una social-politică, a înţelesului îngust, spre una veşnică şi infinită de sub robia păcatului şi a morţii. În acest mesaj este conţinut implicit şi sensul acestei libertăţi, anume acela de a conştientiza că adevărata robie nu este dată de o determinare văzută, ci de reaua întrebuinţare a libertăţii creaţiei de a nu-şi mai cunoaşte Cauzatorul ei.

Duminica de astăzi pune în valoare aceste aspecte ale lucrării mântuitoare a lui Hristos

într-un mozaic şi peisaj realist, adaptat la ceea ce aşteaptă să vadă nu numai un om duhovnicesc, ci şi unul care se ghidează după cele materiale. Concordanţa şi sincronizarea lucrărilor prorocilor, a Sfântului Ioan Botezătorul şi a lui Hristos Însuşi, aduc aminte de acea pildă pe care El Însuşi o rosteşte ucenicilor Săi, aceea a lucrătorilor viei. Prin aceea vedem că Dumnezeu lucrează prin oamenii care fac voia Lui, dar aceştia nu sunt primiţi de cei tocmiţi, extinzând răutatea lor prin boicotul întregii vii. Deci lumea aceasta este precum via, un loc al desfăşurării unui război nevăzut pentru mântuirea omului şi câştigul său la viaţa veşnică, aşa cum este evocată activitatea învăţătorească a lui Hristos la urma tuturor slugilor trimise şi ucise de lucrători. Din acest punct de vedere, odată cu luminarea învăţătorească, Hristos deschide şi planul Judecăţii acestei lumi, căci odată cu învăţătura vine şi conştientizarea care modifică culpabilitatea în cazul păcatului din neştiinţă.

Sursa: Ziarul Lumina