Undeva în Pateric este o afirmaţie în legătură cu un Părinte, cum că din multă bunătate, nu mai ştia ce e răutatea. Nu putea să fie rău, pentru că era bun. Cineva care-i bun cu adevărat, nu poate să fie rău. Cineva care e rău cu adevărat, nu poate să fie bun decât întâmplător.
În Pateric se spune despre Părintele Macarie că a fost odihnitor al unui om angajat în altă credinţă, al unui popă idolesc, care întâi l-a bătut pe un ucenic al lui, care a trecut pe lângă el, şi l-a defăimat, l-a necinstit şi l-a bătut, iar apoi, când a venit Avva Macarie şi a vorbit frumos cu el, s-a minunat. Acolo este o concluzie foarte interesantă şi ar fi bine s-o ţinem minte cu toţii: Cu un cuvânt bun, şi pe cel rău îl faci bun, şi cu cuvânt rău, şi pe cel bun îl faci rău. Într-adevăr, aşa este, dacă eşti cu grijă şi-l menajezi pe om şi spui un cuvânt bun, chiar dacă el e rău, n-are motive să-şi arate răutatea. Cu un cuvânt bun, şi pe cel rău îl faci bun. Cu cuvântul rău, însă, şi pe cel bun îl faci rău, când nu-i bun deplin, cum era părintele acela care, din multa bunătate, nu mai ştia ce-i răutatea.
(Arhimandritul Teofil Părăian, Cum putem deveni mai buni – Mijloace de îmbunătăţire sufletească, Editura Agaton, p. 135)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!