"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan))
Postare prezentată
luni, 31 iulie 2023
31 iulie - Pilda zilei
duminică, 30 iulie 2023
Programul Sfintelor Slujbe În Postul Adormirii Maicii Domnului
PROGRAMUL SFINTELOR SLUJBE
MIERCURI - 2 AUGUST
ORA 18.00 - PARACLISUL MAICII DOMNULUI
VINERI - 4 AUGUST
ORA 08.00 - SFÂNTA LITURGHIE
ORA 18.00 - PARACLISUL MAICII DOMNULUI
Un „altfel” de 30 iulie pentru Părintele Academician Mircea Păcurariu
Ziua de naștere reprezintă un moment de bucurie, festiv și elegant în manifestarea sa mundană dar și spirituală, duhovnicească prețuind viața ca dar al Marelui Dăruitor. Cu un astfel de eveniment ne obișnuisem, an de an, în data de 30 iulie, ziua de naștere a Părintelui Academician Mircea Păcuriu, a marelui istoric, om de cultură și ales veghetor la păstrarea culturii, artei şi spiritualității noastre autentice românești.
Anul acesta, 2023, ar fi împlinit 91 de ani de viață și probabil l-am fi regăsit în curtea de la Sibiel, înconjurat de familie, prieteni și oameni care voiau să-și arăte prețuirea. Dar Dumnezeu, în pronia Sa divină, a rânduit ca istoria să se scrie altfel după 13 ianuarie 2021 când l-a chemat în odihna cea veșnică după o viață pusă în slujba semenilor și a scrisului.
30 iulie - Pilda zilei
sâmbătă, 29 iulie 2023
29 iulie - Pilda zilei
vineri, 28 iulie 2023
Domnul are grijă de toate lipsurile noastre
"Dar ziua a început să se plece spre seară. Şi, venind la El, cei doisprezece I-au spus: Dă drumul mulţimii să se ducă prin satele şi prin sătuleţele dimprejur, ca să poposească şi să-şi găsească mâncare, că aici suntem în loc pustiu. Iar El a zis către ei: Daţi-le voi să mănânce.
Iar ei au zis: Nu avem mai mult de cinci pâini şi doi peşti, afară numai dacă, ducându-ne noi, vom cumpăra merinde pentru tot poporul acesta. Căci erau ca la cinci mii de bărbaţi. Dar El a zis către ucenicii Săi: Aşezaţi-i jos, în cete de câte cincizeci de inşi. Şi au făcut aşa şi i-au aşezat pe toţi.
Iar Iisus, luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi privind la cer, le-a binecuvântat, a frânt şi a dat ucenicilor, ca să pună mulţimii înainte. Şi au mâncat şi s-au săturat toţi şi au luat ceea ce le-a rămas, douăsprezece coşuri de fărâmituri." (Luca 9, 12-17)
Când stai la popas, ce scoţi din traistă?
Ne-am gândit în dimineaţa aceasta la sfârşitul nostru?
Cu ce mă duc?
Când stai la popas, ce scoţi din traistă?
Sfântul Apostol Petru, referindu-se la acest sfârşit, aminteşte cuvântul din Psalmi că „la Dumnezeu o mie de ani este ca ziua de ieri care a trecut, ca o strajă de noapte. Nimeni nu ştie când va fi sfârşitul de aceea în slujbele noastre zicem: „Sfârşit creştinesc vieţii noastre, fără durere, neînfruntat, în pace şi răspuns bun la înfricoşătoarea judecată a lui Hristos să cerem“.
Cu ce ne ducem? Răspunsul este simplu. O singură privire aruncată în trecut, luminată de cuvintele Mântuitorului: „Privegheaţi şi vă rugaţi ca să nu intraţi în ispită“, poate da răspunsul cel mai clar. Cum ne-a fost inima în tot acest timp?
Taina Euharistiei
Prefacerea pâinii în trupul iar a vinului în sângele Domnului nu este un proces asemenea prefacerilor ce se săvârşesc în natură, ci o lucrare a Duhului Sfânt Care, ca toate actele Duhului, transfigurează şi îndumnezeieşte cele ale naturii şi pe omul însuşi, prin iradierea transfigurării săvârşite întâi cu firea omenească pentru că spre om şi prin om se extinde iubirea dumnezeiască. (…) Duhul Sfânt a transfigurat prin înviere întâi trupul lui Hristos şi de aceea această transfigurare se extinde nu peste pâinea şi vinul în ele însele, ci peste pâinea şi vinul ca daruri ale comunităţii ce crede în El şi pentru ca Hristos să se împărtăşească prin ele şi mai mult celor care cred în El.
(…) Cei care se împărtăşesc în cursul vieţii pământeşti de trupul lui Hristos cel subţiat şi îndumnezeit, adâncindu-şi aceste raţiuni ale trupului lor, împreună cu sufletul, în Hristos cel înviat, vor învia spre unirea fericită cu Hristos. Cei care nu s-au împărtăşit de trupul lui Hristos vor învia şi ei cu trupul, căci trupul înviat al lui Hristos va aduce la o viaţă fără de moarte materia trupurilor, fiind într-o legătură cu raţionalitate a întregii materii sau a tuturor trupurilor. Dar, întrucât aceştia se vor menţine închişi faţă de comunicarea voluntară cu Hristos, starea învierii lor va fi o stare nevrută de ei şi nepărtaşă de bunurile ce vin prin comuniunea în iubire cu El.
Minunea cu înmulțirea pâinii și peștilor
Părintele Iosif TRIFA
Evanghelia Duminicii a 8-a după Rusalii (Matei 14, 14-22)
O, ce înţeles adânc este în această Evanghelie! Dar acest înţeles îl afli numai când citeşti Evanghelia cu luare aminte. Minunea din Evanghelie nu stă numai în aceea că Iisus a săturat cinci mii de oameni cu cinci pâini şi doi peşti, ci minunea stă şi în aceea că cei cinci mii de oameni umblaseră o zi întreagă după Cuvântul lui Dumnezeu. O zi întreagă ascultase gloata pe Mântuitorul şi nu se mai sătura de învăţăturile Lui. Mântuitorul Se retrăsese „într-un loc pustiu, departe de sate“ şi gloata Îl urmase ca să-L asculte şi să-şi sature sufletul cu învăţăturile Lui. „Când s-a înserat, învăţăceii s-au apropiat de El şi I-au zis: Locul acesta este pustiu şi iată vremea a trecut; dă gloatelor drumul să se ducă prin sate să-şi cumpere mâncare. – Nu trebuie să meargă, a răspuns Iisus... Pe Mine M-au ascultat, a Mea e grija să le dau să mănânce.“ Şi Mântuitorul le-a săturat şi foamea lor cea trupească. Să luăm aminte! În evanghelia cu săturarea celor cinci mii de oameni sunt două minuni. Minunea cea dintâi a fost minunata umblare a gloatei după Cuvântul lui Dumnezeu, minunata flămânzire trupească a celor cinci mii de oameni după Cuvântul Mântuitorului. Mântuitorul a săturat mai întâi această flămânzire sufletească şi apoi a săturat foamea lor cea trupească.
28 iulie - Pilda zilei
Un bogătan ajunse în rai.
joi, 27 iulie 2023
27 iulie - Pilda zilei
Un adolescent nota, stând aplecat asupra mesei intențiile sale bune, în timp ce mama sa călca rufe.
miercuri, 26 iulie 2023
26 iulie - Pilda zilei
marți, 25 iulie 2023
25 iulie - Pilda zilei
Într-un manuscris vechi se istorisește povestea unei fete care făcea parte din grupul femeilor care îl însoțiseră pe Iisus până la Calvar.
luni, 24 iulie 2023
24 iulie - Pilda zilei
duminică, 23 iulie 2023
23 iulie - Pilda zilei
sâmbătă, 22 iulie 2023
Predica Preafericitului Parinte Patriarh Daniel la Duminica a VII-a dupa Rusalii
O, ce Doctor mare şi bun a fost Iisus Mântuitorul!
Vindecarea a doi orbi si a unui mut din Capernaum
”După credința voastră fie vouă”
Vindecarea a doi orbi si a unui mut din Capernaum
SF.TEOFAN ZAVORATUL
[Rom. 15,1-7; Aft. 9,27-35; In. 17,1-13]. ”Dupa credinta voastra fie voua!”, le-a spus Domnul celor doi orbi, si indata s-au deschis ochii lor. Dupa masura credintei omului este si cercetarea lui de catre puterea lui Dumnezeu. Prin credinta se primeste, trece si in ea se salasluieste harul. Asa cum plamanii unuia sunt mai mari, iar ai altuia sunt mai mici, si primii primesc mai mult aer decat cei din urma, tot asa si credinta unuia e mai mare, iar a altuia e mai mica, si prima primeste mai multe daruri de la Domnul, iar cealalta mai putine.
22 iulie - Pilda zilei
Un bărbat de 75 de ani călătorea cu trenul și folosea timpul pentru a citi. Alături de el un tânăr student citea și el o carte voluminoasă de științe.După un timp tânărul observă că bătrânul de lângă el citește Biblia și fără menajamente îl întrebă:
- Dumeavoastră înca credeți în această carte plină de fabule și povești?
- Bineînțeles, răspunse bătrânul, dar aceasta nu este o carte de povești sau fabule este Cuvântul lui Dumnezeu! Dv credeți că e greșit să cred asta?
- Și spune-mi tinere, aceasta este parerea oamenilor noștrii de știință despre Biblie?
- La următoarea stație trebuie să cobor și nu am timp să vă explic. Vă rog să îmi dați cartea de vizită și vă voi trimite prin poștă căteva lucrări pe tema aceasta. Așa vă veți edifica asupra acestei teme care preocupă întreaga lume.
Bătrănul cu multa răbdare și liniștit căută în buzunarul hainei sale. După un scurt timp îi intinse cartea sa de vizită.
vineri, 21 iulie 2023
21 iulie - Pilda zilei
Sunt destui oameni în zilele noastre care, mai mult decât orice, aleargă după confort. Ei caută ca lucrurile să fie cât mai comode, mai ușoare. Cine ar ridica vreo obiecție față de această atitudine ar fi ușor și iremediabil taxat și etichetat ca învechit, demodat, ba chiar sadic. De ce să nu vrei ca totul să fie mai lejer în viața ta? Chiar așa! De ce să fugim de ceea se cheamă „mai bine”?
Subiectul e delicat. Dar să vedem ce spun Sfinții Părinți cu privire la comoditate, la ferirea de efort, de durere, de chin, de cruce până la urmă.
Sfântul Paisie Aghioritul spunea că „atunci când îl cercetează durerea pe om, înseamnă că îl vizitează Hristos, în timp ce, atunci când omul nu trece prin nici o încercare, este ca şi cum l-ar părăsi Dumnezeu, nici nu plăteşte datoriile, nici nu depune în banca lui Dumnezeu roada faptelor sale”. Cuviosul îi are în vedere pe cei care nu doresc reaua pătimire pentru dragostea lui Hristos, care îşi spun în sinea lor: „Sunt sănătos, am poftă de mâncare, mănânc bine, o duc excelent, sunt liniştit. Nu am nevoie de nimic…” În schimb, ei nu scapă nici măcar un „Slavă Ţie, Dumnezeule!” Cel puţin dacă ar recunoaşte că toate aceste binecuvântări sunt ale lui Dumnezeu, oarecum s-ar aranja situaţia. Să spună: „Nu meritam toate acestea, dar fiindcă suntem neputincioși, de aceea Dumnezeu ni le-a rânduit pe toate”.
joi, 20 iulie 2023
20 iulie - Pilda zilei
miercuri, 19 iulie 2023
Prorocul Ilie Tesviteanul în cuvintele Patriarhului Daniel. Zece mărturisiri duhovniceşti
Sfântul Proroc Ilie se bucură de o mare cinstire atât în iudaism, cât şi în creştinism şi chiar în islam, fiind socotit unul dintre profeţi.
El este înaintemergător al celei de-a doua veniri a Mântuitorului Iisus Hristos.
Sfântul Proroc Ilie face parte din prorocii Vechiului Testament care nu şi-au scris predicile sau cuvântările lor către popor.
Trebuie să arătăm în situaţii grele o atitudine de iubire milostivă faţă de cei săraci, singuri şi neajutoraţi cum a făcut Sfântul, dând exemplul cu bunătatea sa arătată faţă de văduva din Sarepta Sidonului.
Sfântul Proroc Ilie este, împreună cu Sfântul Ioan Botezătorul, prototipul vieții monahale pentru că au trăit în pustie, rugăciune, meditație, în legătură cu Dumnezeu și au fost mari postitori.
Predica a Părintelui prof. dr. Mircea Păcurariu la sărbătoarea Sf. Proroc Ilie Tesviteanu
Iubiti credinciosi,
Profetii sau proorocii Vechiului Testament au fost cei mai de seama trimisi ai lui Dumnezeu si învatatori ai poporului biblic, care au pastrat si au aparat credinta într-un singur Dumnezeu, pregatind astfel calea pentru Testamentul cel Nou, adica pentru Iisus Hristos. Deci ei au avut doua misiuni: pe de o parte, erau aceia prin care Dumnezeu îsi împartasea vointa Sa, iar pe de alta parte, ei predicau poporului israelitean întoarcerea la calea cea adevarata si vesteau venirea lui Mesia. Predica lor era însotita de multe ori si de minuni.
Toti profetii au fost chemati la misiune direct de Dumnezeu. Ei faceau parte din diferite semintii ale lui Israel si din diferite paturi sociale. Sfânta Scriptura vorbeste de un numar destul de mare de profeti. Şirul lor începe cu Moise si se sfârseste cu Sfântul Ioan Botezatorul. De obicei, ei se împart în doua grupe. Din prima fac parte profetii care si-au scris cuvântarile catre popor, fiind numiti si profeti noi. Acestia sunt în numar de 16, si anume: 4 profeti mari: Isaia, Ieremia, Iezechiel si Daniel, si 12 profeti mici: Osea, Ioil, Amos, Avdia, Iona, Miheia, Naum, Avacum, Sofonie, Agheu, Zaharia si Maleahi. Din a doua grupa fac parte profetii care nu si-au scris cuvântarile, ei fiind, numiti si profeti vechi. Între ei se numara: Samuil, ultimul judecator, Gad, Natan (în vremea lui David), Ahia din Şilo (în vremea lui Solomon), Ilie cu ucenicul sau Elisei si multi altii.
Ce le-ar spune Sfântul Ilie românilor, astăzi?
Ce ar face Ilie astăzi, in mijlocul idolatrilor secolului XX, al puzderiilor de secte, al „taumaturgilor” răsăriţi din noaptea comunismului ateu, al pretinşilor „guru”, ai abaterii quasi-generale de la normele moralei creştine?
Ne-ar place să avem şi noi râvna Sfântului Ilie pentru nimicirea răului
Ridicaţi şi voi în inima voastră loc de jertfă…
Creştinilor! Duhul ce S-a coborât peste Apostoli Se pogoară şi peste noi. Acest Duh ne întăreşte, ne încălzeşte, ne luminează şi pe noi. Duhul Sfânt S-a arătat în chip de foc, căci „precum focul cel pământesc preface lutul cel moale în vas vârtos, aşa şi focul Sfântului Duh, când cuprinde un suflet, îl face mai tare decât fierul, aşa că păcatul nu-l mai poate strica” (Sf. Ioan Gură de Aur).
Viața pe scurt - Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul (sinaxar)

Tradiția apocrifă (cărți care nu sunt acceptate a fi canonice însă care ne furnizează anumite detalii importante), care a transmis aceste detalii despre nașterea Prorocului, precizează că el era din tribul lui Aaron și deci era preot. Încă din copilărie, ținea strict toate poruncile Legii și se ținea în permanență în fața lui Dumnezeu printr-o feciorie indiferentă, post neîncetat și rugăciune arzătoare, care îi făcură sufletul ca focul și făcură din el modelul vieții mănăstirești.
Profetul Ilie nu a linguşit pe nimeni. A fost un râvnitor al Domnului.
’’Cu râvnă am râvnit pentru Domnul Atotţiitorul’’(III Regi 19,10 )
Iubiţii mei, astăzi este sărbătorit un erou al credinţei şi al virtuţii, unul din cei mai mari bărbaţi ai lumii antice, ai epocii Vechiului Testament, Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul.
Precum stea de stea se deosebeşte în strălucire şi floare de floare se deosebeşte în înfăţişare şi parfum, aşa şi fiecare sfânt are ceva deosebit, care-l distinge de toţi ceilalţi. De aceea, Biserica alături de numele fiecărui Sfânt pune câte un epitet: Pantelimon - Tămăduitorul, Dimitrie - Izvorâtorul de Mir, Spiridon - Făcătorul de Minuni, Cosma şi Damian - Cei-fără-de-arginţi; iar pe Proorocul de astăzi îl numeşte Râvnitor: Ilie Râvnitorul. Proorocul Ilie a avut râvnă.
Ce înseamnă râvnă? Inima să nu fie rece, ci să aibă un foc, o dorinţă puternică. Şi ce dorinţă a avut Ilie? A vrut ca toţi să-L cunoască pe adevăratul Dumnezeu, pretutindeni să fie închinat Dumnezeul cel Sfânt. Şi această dorinţă n-a ţinut-o ascunsă înlăuntrul său, n-a lăsat-o să rămână teorie, ci a manifestat-o, şi-a declarat-o.
19 iulie - Pilda zilei
marți, 18 iulie 2023
18 iulie - Pilda zilei
Într-un sat trăia un om foarte sărac ce avea mulți copii.
luni, 17 iulie 2023
17 iulie - Pilda zilei
duminică, 16 iulie 2023
16 iulie - Pilda zilei
sâmbătă, 15 iulie 2023
15 iulie - Pilda zilei
O profesoară la ora de religie discuta cele zece porunci cu copii de cinci – şase ani.
vineri, 14 iulie 2023
Sinodul al IV-lea Ecumenic, victorie a Bisericii dreptmăritoare
Secolul al IV-lea, denumit pe bună dreptate „veacul de aur al teologiei“, datorită marilor figuri bisericeşti care au trăit în această perioadă, a fost deopotrivă şi începutul marilor erezii. De abia ieşită din catacombe, Biserica se vedea atacată acum nu de păgâni, ci de proprii ei membri, care nu reuşeau să pătrundă adevărul Scripturii. Adunaţi în sinoade ecumenice, Sfinţii Părinţii au reuşit să arate care este adevărata învăţătură a Bisericii. Sinodul al IV-lea Ecumenic a fost cel mai mare dintre acestea, nu numai prin numărul mare de Părinţi participanţi (630), dar mai ales prin importanţa hotărârilor luate aici. Biserica Ortodoxă serbează pe Sfinţii Părinţi de la Sinodul al IV-lea Ecumenic în a VI-a Duminică după Rusalii.
Contextul crizei hristologice
După ce Sinodul Ecumenic de la Niceea (325) arătase, prin Simbolul de Credinţă, că Fiul este „deofiinţă cu Tatăl“, adică este egal în slavă şi putere cu Acesta, şi nu este o simplă creatură a Tatălui, condamnând învăţătura lui Arie, accentul se va muta, în veacul al V-lea, pe Persoana şi natura Persoanei Mântuitorului Hristos.
Iisus Hristos s-a rugat pentru tine Tatălui și rugăciunea Lui nu încetează până astăzi
Se vorbește foarte mult între noi ortodocșii de rugăciunile sfinților, de mijlocirea lor înaintea lui Dumnezeu. Punem cu toții mare preț pe rugăciunea Bisericii (adică a membrilor ei) pentru noi și pentru cei dragi, pentru cei în suferință și pentru cei adormiți. Căutăm oameni cu viață sfântă și mergem la ei pentru sfat și rugăciune. Cerem adesea duhovnicilor noștri să ne poarte în rugăciunile lor atunci când suntem într-o situația mai grea sau în ispite.
Toate acestea sunt bune și de folos, și bine plăcute Domnului. Dar totuși lipsește ceva din înțelegerea noastră, ceva esențial pe care se bazează toate rânduielile bune ale rugăciunii enumerate mai sus.
Te-ai gândit vreodată că Iisus Hristos S-a rugat pentru tine?
Predică la Duminica a VI-a după Rusalii - Vindecarea slăbănogului din Capernaum - IPS Irineu Pop-Bistriţeanul
Dreptmăritori creştini,
În Evanghelia de astăzi, Îl vedem pe Mântuitorul apropiindu-Se cu milă de slăbănogul din Capernaum, pe care l-a întărit cu puterea Sa tămăduitoare. Acesta, spre uimirea tuturor, s-a ridicat îndată şi a plecat acasă sănătos, spre a fi o binecuvântare pentru familie, pe care de mult timp o împovărase prin neputinţa lui (Mt. 9, 6-8).
Prin minunea săvârşită, Hristos Domnul dovedeşte că a fost trimis de Dumnezeu în această lume, pentru ca să ierte şi să vindece. Dacă pe pământ a avut această putere, cu atât mai mult o are acum, când El este preamărit de-a dreapta Tatălui. Această minunată putere divină o revarsă în noi pentru binele nostru sufletesc şi trupesc.
14 iulie - Pilda zilei
miercuri, 12 iulie 2023
13 iulie - Pilda zilei
Înainte de a muri, un rac bătrân oarecare, după ce l-a strâns în braţe pe fiul său, i-a spus o mare dorinţă a lui şi anume: că şi-ar dori ca el, fiul său, să meargă înainte, ca toate vieţuitoarele, explicându-i amănunţit cum să procedeze. La urmă l-a întrebat:
“Înţeles-ai, fiule?”
“Da, tată, dar te rog arată-mi şi dumneata cum să fac, măcar un pas-doi“.
Ceea ce, lesne de bănuit, bătrânul n-a putut.
În viața toți părinții își doresc din inimă ca odraslele lor să mergă înainte, să aibă succes în viață și să se realizeze, dar niciodată n-au fost capabili să fie pildă bună copiilor lor. Dacă noi nu vom fi capabili să fim pilde vii, exemple și modele pozitive celor din jurul nostru degeaba ne agităm și ne mâhnim de nereușitele copiilor noștri, căci vina este doar a noastră.
Dă-ne, Doamne, putere și voință să facem voia Ta cea sfântă și să predicăm în lume prin faptele noastre !
12 iulie - Pilda zilei
marți, 11 iulie 2023
11 iulie - Pilda zilei
Există în viață momente, și nu puține, în care ne enervăm. Și atunci, mai aproape de noi este impulsul de a pune gaz pe foc, decât a dezamorsa situația. Cât e de important în acele clipe să fim făcători de pace! Nu contează dacă este războiul nostru sau nu. A căuta pacea nu e o dovadă de lașitate, deși, în lumea asta cu fundul în sus, doar cine are ultimul cuvânt primește laude și e crezut.
Dumnezeul nostru este Domn al păcii! Așa citim în Scriptură.
Prilejuri de ceartă sunt multe, războinici sunt numeroși. Numai făcători de pace puțini. Dar cât de valoroși! În ochii lui Dumnezeu sunt atât de prețioși, încât Hristos în Predica de pe munte îi numește fii ai lui Dumnezeu.
Un pustnic care venise să locuiască în pustiul Egiptului a fost îmbiat de unul dintre bătrânii unui schit să se sălășluiască într-o chilie a sa, care era liberă. Călugărul s-a așezat în ea și la el a început foarte curând să vină lume multă, care cu danii, care pentru sfat. În cele din urmă, stăpânul chiliei a devenit invidios: „Trăiesc aici de atâția ani și nimeni n-a venit la mine vreodată, pe când acesta abia s-a instalat și toți dau fuga la el”. Atunci, nervos, l-a trimis pe ucenicul său să-i spună oaspetelui să plece din chilie fiindcă are nevoie de ea. Ucenicul s-a dus, însă a hotărât să spună altceva: „Părintele meu m-a trimis să te întreb de sănătate”, i-a zis fratele.
luni, 10 iulie 2023
10 iulie - Pilda zilei
Sfântul Antonie fiind cu ucenicii, îi întrebă:
duminică, 9 iulie 2023
09 iulie - Pilda zilei
- Îmi tot vorbeşti despre un Dumnezeu bun şi iertător – zicea un om oarecare, către un creştin practicant – dar uită-te în lume, zicea el, că nu ne mai slăbesc loviturile şi bătăile lui Dumnezeu.
sâmbătă, 8 iulie 2023
08 iulie - Pilda zilei
Doi soţi, un bărbat şi o femeie, pentru nişte nimicuri, s-au certat. Se mai întâmplă în familie, chiar şi în familiile creştine. Şi nu vorbeau. Fiecare o făcea pe supăratul, fiecare îl considera pe celălalt că e vinovat şi nu voia nici unul să rupă tăcerea; mai ales bărbatul, care se considera superior, fiind şi om de afaceri.
Fără… cuvinte...orgoliul