Redescoperirea lui Hristos in vremea noastra

Luca 19, 1-10

Pericopa evanghelica citita azi, dupa Sfantul Evanghelist Luca (19, 1-10), ne prezinta o intalnire impresionanta a Mantuitorului Iisus Hristos cu un vames, Zaheu, in orasul Ierihon. Inainte de a infatisa aceasta intalnire si, mai cu seama, urmarile ei pozitive, este necesar sa facem doua precizari, una cu privire la vamesii din timpul Mantuitorului, alta cu privire la locul in care s-a petrecut intalnirea lui Zaheu cu Mantuitorul. Este cunoscut faptul ca in timpul Lui vamesii erau un fel de „angajati“ sau „agenti“ fiscali, incredintati cu „vamuirea“ marfurilor sau a produselor care se vindeau in diferite orase din Tara Sfanta. In acelasi timp, vamesii erau indatorati si cu incasarea impozitelor sau a darilor pe care iudeii erau datori sa le plateasca statului roman, care detinea atunci controlul asupra Tarii Sfinte. Fara indoiala ca in munca lor acesti vamesi comiteau multe abuzuri, fie la „vamuirea“ marfurilor, fie la incasarea impozitelor datorate autoritatilor romane de ocupatie. Cu alte cuvinte, ei isi insuseau o parte din produse sau din bani, pe cai necinstite si in mod abuziv. Din aceasta pricina, vamesii erau desconsiderati, chiar urati de conationalii lor, dar mai ales pentru ca s-au pus in slujba unui stat asupritor, socotindu-i chiar „tradatori“ de neam. Cu toate acestea, Mantuitorul a ridicat la cinstea de apostol pe unul din vamesi, pe Matei (Levi), care Il va marturisi apoi si va scrie Evanghelia care ii poarta numele; iar apoi Mantuitorul il primeste si pe Zaheu, cel prezentat in pericopa evanghelica de azi.

Mai-marele vamesilor din Ierihon vrea sa-L vada pe Iisus

Intalnirea lui cu Iisus Mantuitorul s-a petrecut in Ierihon, nume care inseamna „orasul palmierilor“ sau „orasul parfumurilor“, oras situat in campia Iordanului, renumit pentru plantatiile sale de palmieri, dar si prin numeroasele soiuri de trandafiri si flori aromate, care au dus la cele doua denumiri ce i s-au dat. Ierihonul era cunoscut inca din epoca Vechiului Testament, fiind primul oras cucerit de evrei sub conducerea lui Iosua, de la canaaniti, dupa eliberarea din „robia egipteana“. De numele Ierihonului se leaga si cunoscuta parabola rostita de Mantuitorul, cea a „samarineanului milostiv“ care l-a salvat pe omul „cazut intre talhari pe drumul care cobora de la Ierusalim la Ierihon“. De altfel, si Mantuitorul a trecut de mai multe ori prin acest oras, unde a redat vederea unui orb cu numele Bartimeu (cf. Marcu 18, 46-52).

Asa cum spuneam, in timpul Mantuitorului, Ierihonul era un oras prosper, un oras bogat. De altfel, si pozitia sa geografica il avantaja, caci era situat pe un drum pe care treceau caravanele cu marfuri ce veneau din Arabia si se indreptau spre Ioppe (Iafa), port la Marea Mediterana. Asa se explica si existenta unui important punct de vama, cu mai multi vamesi, in fruntea carora se gasea Zaheu, cel pomenit de Sfantul Luca in pericopa evanghelica de azi.

Sa ne reintoarcem insa la intalnirea lui Zaheu cu Mantuitorul. El intra in Ierihon si indata este intampinat de multimi, care doreau sa-L vada, sa-L asculte, sa-L roage sa le vindece bolnavii. Zaheu se amesteca in aceasta multime, in dorinta de a-L vedea pe Hristos, dar nu reuseste, caci era prea mic de statura. Dar dorinta de a-L vedea era atat de sincera si de puternica, incat recurge la o solutie foarte ingenioasa, si anume aceea de a se urca intr-un sicomor, aflat pe drumul pe care urma sa treaca Iisus. Trebuie sa notam ca sicomorul era un arbore exotic, foarte inalt, cu o coroana bogata, cu frunze stralucitoare, cu fructe comestibile, asemanatoare cu smochinele. Este greu de spus ce l-a determinat pe Zaheu, „mai-marele vamesilor“ si om bogat (cf. Luca 19, 2), sa caute cu orice pret sa-L vada pe Iisus. A fost, poate, o simpla curiozitate, specifica firii omenesti, sa vada pe acel Iisus despre care vorbeau concetatenii sai ca propovaduieste iubirea fata de toti, ca Se apropie cu dragoste de cei umiliti si saraci, ca vindeca bolnavii pe care ii intalneste sau pe cei care erau adusi la El de altii. Dar putea fi si o dorinta sincera si dezinteresata de a-L cunoaste, de-a se convinge el insusi ca Iisus nu este altul decat Mesia cel prezis de proroci, ca aduce in lume o invatatura noua, a pacii si a iubirii universale. Inclinam spre aceasta ultima explicatie, deci Zaheu a facut la fel ca Nicodim fariseul, care marturisea ca „de la Dumnezeu ai venit invatator, fiindca aceste minuni pe care le faci Tu, nimeni nu poate sa le faca, daca Dumnezeu nu este cu el“ (Ioan 3, 2).

Convertirea lui Zaheu

Spre surprinderea lui Zaheu, dar si a celor care Il impresurau pe Iisus, Acesta il zareste in sicomor si i Se adreseaza direct: „Zahee, coboara degraba, caci astazi in casa ta trebuie sa raman“ (Luca 19, 5). Observam ca Mantuitorul i Se adreseaza direct, il striga pe numele sau, deci stie cine este si ce functie publica are in Ierihon, ii cunoaste gandurile si framantarile sufletesti si isi exprima dorinta de a intra in casa lui. Era ceva asemanator, intr-un fel, cu ceea ce se va petrece cu Saul din Tars pe drumul Damascului, dupa care va deveni Pavel, „apostolul neamurilor“. Pe amandoi Mantuitorul ii cheama la pocainta, la schimbarea totala a vietii lor. Zaheu a acceptat cu bucurie cuvantul lui Iisus, a coborat din sicomor, s-a indreptat spre casa lui pentru a-L intampina cu cinste pe Iisus. Acest lucru i-a nemultumit pe unii dintre cei prezenti, i-a facut sa murmure, „zicand ca a intrat sa gazduiasca la un om pacatos“ (Luca 19, 6-7).

Nu stim ce a discutat Iisus cu Zaheu. Fara indoiala ca i-a vorbit si lui, asa cum a facut si in cazul fariseului Nicodim, i s-a descoperit ca este Fiul lui Dumnezeu. I-a vorbit in asa fel, incat Zaheu s-a convins ca este Mesia, ca este Fiul lui Dumnezeu, Cel care a venit in lume sa caute si sa mantuiasca pe cel pierdut si sa-l aduca la lumina adevarului. Sfantul Evanghelist Luca ne relateaza doar minunea care s-a petrecut atunci, adica transformarea launtrica sau convertirea lui Zaheu, care dintr-un om pacatos, imbogatit pe cai necinstite, devine un „om nou“, insufletit de dorinta sincera de a se desprinde de trecutul lui plin de pacate si de a incepe o viata noua. El face in fata Mantuitorului o fagaduinta solemna, de-a dreptul uluitoare: „Iata, jumatate din averea mea, Doamne, o dau saracilor, si daca am napastuit pe cineva cu ceva, intorc impatrit“ (Luca 19, 8), asa cum cerea Legea Vechiului Testament.

Se produce deci o schimbare totala in viata lui Zaheu, cel care putea fi acuzat de multe abuzuri facute in functia publica pe care o detinea. Zaheu, cel care se imbogatise prin coruptie si abuzuri, devine un alt om, un om cu mila fata de cei saraci, pe care i-a napastuit, un om care doreste sincer sa-si indrepte viata, sa rupa cu trecutul lui pacatos, sa inceapa o viata noua si sa-I urmeze lui Hristos si invataturilor Sale. Iar marturisirea lui sincera a fost primita de Mantuitorul prin cuvintele: „Astazi s-a facut mantuire casei acesteia“ (Luca 19, 9).

Meditand asupra pocaintei lui Zaheu, ne ducem cu gandul la cuvintele scrise de Sfantul Apostol Pavel corintenilor: „Daca este cineva intru Hristos, el este faptura noua; cele vechi au trecut si iata ca toate au devenit noi. Si toate sunt de la Dumnezeu, Cel care ne-a impacat cu Sine prin Hristos“ (II Cor. 5, 17-18). Asa s-a intamplat cu Zaheu: a devenit o faptura noua, un om nou, dupa asemanarea cu Dumnezeu. Mai mult decat atat, am putea spune ca prin fagaduinta lui Zaheu de-a imparti averea sa cu cei saraci – pe care nu ne indoim ca a respectat-o -, el face inceputul lucrarii de ajutorare a aproapelui din Noul Testament si apoi din perioada primelor secole crestine.

Sfantul Apostol Luca nu ne mai spune nimic despre viata cea noua a lui Zaheu. Doar traditia crestina sustine ca dupa Invierea Mantuitorului si inceputul misiunii Sfintilor Apostoli, Zaheu ar fi stat in preajma Sfantului Apostol Petru, care l-ar fi hirotonit chiar episcop. Oricum, Biserica l-a trecut in randul sfintilor, fiind praznuit in fiecare an la 20 aprilie.

Redescoperirea lui Hristos in vremea noastra

Fara indoiala ca din pericopa evanghelica de azi se pot desprinde cateva invataturi si pentru noi, chiar daca ne marturisim crestini si facem parte dintr-o comunitate parohiala. Si cu toate acestea, nici noi nu-L cunoastem indeajuns pe Hristos, de Care ne aducem aminte, in virtutea unei traditii indelungate, la Craciun, la Pasti ori la anumite momente fericite din viata noastra – botez, cununie -, dar si atunci mai mult in cadrul unor petreceri de familie, si nicidecum in casa Domnului.

Din acest motiv, multi dintre noi ar trebui sa-L redescopere pe Hristos, sa-L intalneasca si sa-L primeasca in casele lor, asa cum a facut vamesul Zaheu. Dar – spre deosebire de acesta – noi trebuie sa-L cautam si sa-L cunoastem pe Hristos chiar in casa Lui, in biserica satului ori a cartierului nostru, ridicata de inaintasii nostri ori de semenii nostri de azi. Acolo vom afla – ca si Zaheu vamesul, ca si Nicodim fariseul si atatia altii – cine este Hristos, ce ne invata si ce vrea de la noi. Acolo vom auzi, prin cuvantul preotilor, ca Hristos este Cel care a luminat omenirea timp de doua mii de ani cu invatatura Lui, in centrul careia sta iubirea fata de Dumnezeu si fata de semenii nostri. Acolo vom auzi cuvintele Sfantului Apostol Pavel care scria ca „Iisus Hristos este acelasi, ieri si azi si in veci“ (Evrei 13, 8). Acolo vom afla ca El este Alfa si Omega, inceputul si sfarsitul tuturor lucrurilor, ca este Calea, Adevarul si Viata, ca este Lumina lumii si ca doreste ca fiecare om sa vina la cunostinta adevarului. Vom auzi si cuvintele rostite de El Insusi: „Iata, Eu stau la usa si bat; daca Imi va auzi cineva glasul si va deschide usa, voi intra la el si voi cina cu el si el cu Mine“ (Apoc. 3, 20). Asa a facut si Zaheu: I-a deschis usa lui Hristos, L-a primit cu bucurie in casa lui, a stat la masa cu El, dupa care a urmat intoarcerea definitiva de pe drumul pacatului pe drumul virtutii, concretizata prin ajutorarea saracilor si impacarea cu cei pe care i-a napastuit ori i-a nedreptatit intr-un fel sau altul.

Drept aceea, avem si noi datoria sa-L cautam pe Hristos si Il vom gasi in fiecare biserica daca primim Trupul si Sangele Sau prin Taina Sfintei Impartasanii sau Cuminecaturi. Trebuie ca fiecare din noi sa se apropie de aceasta Sfanta Taina lasata de Mantuitorul, macar de doua ori pe an, in Postul Craciunului si in cel premergator Sfintelor Pasti, daca nu putem mai mult. Sa-L cautam pe Hristos in cartile Noului Testament, in speta in cele patru Evanghelii, in vietile sfintilor, care au trait potrivit invataturilor Lui. Sa-L cautam in trecutul Neamului si al Bisericii noastre, caci El a calauzit viata stramosilor nostri prin invatatura Sa dumnezeiasca si i-a salvat din atatea nenorociri, care s-au abatut peste ei in cursul veacurilor.

Problema Zaheilor moderni

Nu trebuie sa trecem cu vederea faptul ca printre noi, mai ales in ultimul sfert de veac, traiesc atatia „vamesi“, care L-au uitat cu totul pe Hristos, si poate chiar I-au devenit dusmani, si care nu I se inchina Lui, ci lui „mamona“, adica banului, avutiei. Pentru acestia scopul suprem al vietii este imbogatirea sau castigarea de bunuri materiale pe orice cai, dar mai ales pe cai necinstite, prin abuzuri si coruptie. Presa si televiziunea ne prezinta, mai ales in ultimul timp, pe multi dintre acesti semeni ai nostri. Dar nici unul dintre ei nu se gandeste o clipa ca din averea lui sa dea – nu jumatate, ca Zaheu -, ci macar o parte, oricat ar fi de neinsemnata, pentru un camin de batrani, pentru un orfelinat, pentru taranii carora inundatiile sau incendiile le-au distrus putinul pe care l-au avut, pentru oamenii care au ramas fara adapost sau fara slujba, pentru oamenii aflati in pragul disperarii din cauza saraciei si a somajului, pentru un copil care are nevoie urgenta de bani ca medicii sa-i salveze viata sau sa-i redea sanatatea, pentru zidirea unei scoli sau a unei biserici si atatea altele. Pe acesti oameni, noi, cei care dorim sa fim socotiti fii buni ai Bisericii, sa incercam, in masura in care ne putem apropia de ei, sa-i aducem la Hristos, sa-i aducem la sfanta biserica, sa-i facem sa inteleaga care este adevaratul sens al vietii, sa-i invatam sa vada in fiecare om un semen si un frate al nostru care are nevoie de noi, de ajutorul nostru material sau macar de un cuvant de incurajare si de mangaiere. Asa indemna si Sfantul Apostol Pavel pe ucenicul sau Timotei, in „Apostolul“ care s-a citit azi: „Fa-te pilda credinciosilor in cuvant, in purtare, in iubire, in duh, in credinta, in curatie“ (I Tim. 4, 12).

In felul acesta vom arata tuturor cum intelegem sa punem in practica invatatura adusa in lume de Mantuitorul Iisus Hristos, vom arata cum trebuie sa ne iubim aproapele si sa traim in pace si buna intelegere cu toti. Numai in felul acesta ne va da si noua Mantuitorul verdictul: „Astazi in casa ta trebuie sa raman“, dar mai ales ultimele cuvinte pe care le-a rostit El dupa ce a auzit fagaduinta facuta de Zaheu: „Astazi s-a facut mantuire casei acesteia“, pentru ca El, Fiul lui Dumnezeu, „a venit (in lume) sa-l caute si sa-l mantuiasca pe cel pierdut“. Amin.

Pr. prof. Mircea Păcurariu

sursa