Meditație la Apostol – Efeseni 5, 8-19

De la întuneric spre Lumina Domnului Hristos
 
             Versiunea lărgită despre lumină și întuneric, din întreg capitolul 2, este rezumată aici în versetul 8 prin aceste două adverbe în greacă potè / nûn, pe care le traducem prin „erați / dar acum [sunteți]”, simbolizând permanenta lupta duhovnicească dintre întuneric și lumină. De asemenea, această expresie sugerează că harul sfântului Botez a fost deja primit, de aceea apostolul Pavel le reamintește creștinilor din Efes, despre implicațiile duhovnicești ale renașterii lor baptismale[1]. Și anume, ei trebuie să dea dovadă de nesfârșită bunătate, dreptate și adevăr, pentru ca mărturia lor de oameni renăscuți duhovnicește, să aibă ecou în lumea păgână în care trăiesc. Iar sfântul Pavel, întărește această viziune prin imperativul „ca fii ai luminii să umblați”, care ar trebui să constituie prioritatea noastră zilnică.
Și nouă ni se amintește de fiecare dată la Sfânta Liturghie, că trebuie întreagă viața noastră să o închinăm Domnului, dacă suntem cu adevărat creștini ortodocși și ostași ai lui Hristos: „Pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm[2]”.
Corelația dintre lumină și întuneric implică de fiecare dată înnoirea prealabilă a vieții (FA 26,18; Col 1,12-13; Evr 6,4; 1 Ptr 2,9), iar în Vechiul Testament, imaginea luminii, descrie viața oferită de Dumnezeu și mântuirea ce urmează să vină (Ps 26,1; Is 9,1; 42,6). Psalmistul spre exemplu, corelează lumina cu adevărul (Ps 42,3), asociere pusă în contrast cu eroarea și cu ignoranța – căci lumina vine doar în urma acceptării Adevărului[3], Care este Iisus Hristos Domnul (In 14,6). De aceea, nu trebuie să ne surprindă faptul că apostolul vorbește despre adevăr ca roadă directă a luminii (v. 8).

Accentul cade și pe participiul în greacă dokimazontes tradus prin „osebind” dar care mai înseamnă și „descoperind” ceea ce este bineplăcut Domnului (v. 9), participiu pus în legătura cu umblarea duhovnicească a fiilor luminii din versetul precedent. El nu este un imperativ separat, ci intră în strânsă legătură cu cele spuse de apostol până acum, deoarece verbul acesta „descoperind”  înseamnă acțiunea de a testa de fiecare dată circumstanțele pentru aflarea căii celei drepte. De aceea, se spune în Pateric că “cine vrea să se mântuiască, cu întrebarea să călătorească”, adică cu această discernere a lucrurilor (Rm 2,18), aplicând criteriile biblice la nesfârșita ofertă păcătoasă a faptelor umane[4]. Doar o astfel de atitudine critică duhovnicească, ne va putea ajuta să împlinim celălalt imperativ apostolic de a osândi pe față lucrurile întunericului (v. 11), blamându-le public, cu toată convingerea credinței noastre, spre a rușina făptașul și a-i aduce pe cei înșelați la lumină. Căci frica demascării lor, este totuna cu a te solidariza cu ele, iar cel care se face părtaș cu faptele întunericului, va fi aruncat în întunericul cel mai din afară (Mt 25,30).

Sfântul Teodoret, insistând pe ceea ce afirmă apostolul în v. 14, spune că Hristos Domnul este Cel ce ne luminează, însă pentru aceasta, fiecare dintre noi trebuie să pună deoparte lenea și somnul pentru a beneficia de raza luminii lui Dumnezeu[5]. Sfântul Pavel face apel la un dicton arhicunoscut în cercurile iudaice, aparținător literaturii apocaliptice, pentru a-și întări și mai mult cele spuse: „Deșteaptă-te tu, cel ce dormi, scoală-te din morți și asupra ta va lumina Hristos[6]”. Îl vedem astfel pe apostol, ca un înțelept rabin, folosindu-se de orice idee, pentru a-i convinge pe efeseni, și prin ei, pe noi pe toți, despre importanța trezviei duhovnicești, singura virtute capabilă să lupte cu stoicism în fața valurilor de întuneric ale lumii. Ținta noastră este după cum spunea și sfântul Clement, să ne asemănăm cât mai mult cu Pedagogul nostru, cu Hristos Mântuitorul, încercând pe cât ne stă în putință să păcătuim cât mai puțin, valorificând astfel lumina învierii primită de la Hristos Domnul[7].
O interpretare puțin întâlnită pe versetul 16, devenit deja celebru datorită multelor sale interpretări, ne oferă sfântul Teofilact, făcând analogia cu bogatul care în vreme de necaz își scapă viața din mâinile tâlharilor, oferindu-le acestora toți banii săi. Despre acesta se spune că s-a răscumpărat cu bogăția lui. Tot așa și creștinii, sunt chemați să își împartă averile cu săracii, răscumpărând prin milostenie, propria lor credință dintr-o lume devenită plină de răutate și indiferență[8].

Se poate ca finalul pericopei noastre să facă indirect trimitere către neregulile petrecute în Corint cu ocazia Cinei Domnului (1Cor 11,20-21), sau direct către ospețele orgiastice dedicate zeului vinului Bachus, la mesele păgâne. Indiferent care ar fi motivația, îndemnul este clar, beția este contrară umplerii cu Duhul Sfânt, autorul probabil îndemnându-i pe efeseni să renunțe cu totul la consumul de alcool, căci acesta este o piedică în calea dobândirii Sfântului Duh[9]. Însă beția mâniei și a urii întrece în răutate beția de alcool, de cele mai multe ori, acest fel de beție produce cea mai multă roadă pentru întuneric. Vorbirea permanentă în cuvinte duhovnicești este cea mai bună cură de dezalcoolizare de acest fel, părintele Iosif Trifa insistând asupra lepădării înjurăturilor încă de la începutul inițierii Lucrării “Oastea Domnului”. Fiindcă a înțeles, după cum însuși mărturisea, că primul și cel mai mare hulitor și batjocoritor este satana, iar suduitorul este și el un hulitor pe față împotriva lui Dumnezeu[10]. Iar între întuneric și lumină spune apostolul Pavel, că nu există nici o legătură (2Cor 6,15). Dar tu iubite cititorule, cât de mult ai lăsat întunericul, respectiv Lumina lui Hristos, să domine felul tău de a gândi, vorbi și trăi? Amin.


[1] Andrew T.Lincoln, Ephesians, coll. Word Biblical Commentary, Word Books Publisher, Dallas, 1990, p. 326.
[2] Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur Arhiepiscopul Constantinopolului, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2009, p. 14.
[3] Leland Ryken, James C.Wilhoit, Tremper Longman III, Dicționar de imagini și simboluri biblice, Editura Casa Cărții, Oradea, 2014, p. 572.
[4] Bartolomeu Valeriu Anania, Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2009, p. 1679 (nota e).
[5] Teodoret al Cirului, Tâlcuire la Epistolele Sfântului Apostol Pavel, vol. 1, Editura Doxologia, Iași, 2015, p. 85.
[6] Adolf von Harnack, Originea Noului Testament, Editura Herald, București, 2007, p. 84.
[7] Clement Alexandrinul, Pedagogul, trad. de Dumitru Fecioru, EIBMBOR, București, 1982, p. 168.
[8] Teofilact al Bulgariei, Cele patrusprezece trimiteri ale Sfântului Slăvitului și întru tot Lăudatului Apostol Pavel, trad. de Veniamin Costache, tomul II, Tipografia Cărților Bisericești, 1904, p. 382.
[9] Peter W.Gosnell, “Ephesians 5:18-20 and mealtime propriety”, in Tyndale Bulletin, vol. 44, no. 2, 1993, pp. 363-364.
[10] Iosif Trifa, Ce este Oastea Domnului?, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 1991, pp. 78-79.

Preot Cătălin VARGA
Parohia Jichișul de Jos