"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

Postare prezentată

Biserica noastră în haină de sărbătoare

sâmbătă, 17 decembrie 2022

SE APROPIE CRĂCIUNUL...

 

Să ne aducem aminte şi de cei săraci şi năcăjiţi

O istorie veche ne spune că de la Răsărit a mai plecat un crai (în afară de cei trei) să-L afle pe Hristos. Artaban îl chema pe acest al 4-lea crai şi a plecat şi el, cu aur mult, să-L afle pe pruncul Iisus. Dar în calea lui a întâlnit oameni flămânzi, năcăjiţi, săraci, bolnavi şi, făcându-i-se milă de ei, le-a tot dat din aur, până când, apropiindu-se de Vifleem, s-a trezit că nu mai are nimic. Şi s-a întristat foarte Artaban, dar în somn i s-a arătat Iisus şi i-a zis: „Nu te întrista, Artabane, căci amin zic ţie: tu M-ai aflat cu adevărat pe Mine”...

Se apropie Crăciunul. Vrei săi afli şi tu, cititorule, pe Pruncul Iisus şi să I te închini Lui? Vrei să prăznuieşti cu adevărat Naşterea Domnului? Intră atunci cu ajutor în casa celui sărac, năcăjit, bolnav, căci El a zis: „Orice veţi face unuia dintre aceşti mai mici, Mie Mi-aţi făcut” (Mt 25, 40).

Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam… (Matei 1, 1)



A vorbi despre Mântuitorul Iisus Hristos şi mai ales a scrie despre viaţa şi activitatea Lui este foarte anevoios, deoarece nu a fost un personaj oarecare. El a depăşit limitele istoriei, El este punctul central care marchează eternitatea, de aceea şi genealogia Sa vine astăzi să ne arate că El nu a fost un personaj fictiv. Ci El, prin Evanghelia de azi, Se legitimează, Se identifică istoric. Importanţa acestei genealogii, care nu este aleatorie sau întâmplătoare, ci care încearcă să-L înscrie pe Mântuitorul Hristos într-un spaţiu istoric şi geografic. Formula „a născut” este o expresie arhaică care corespunde cu „David a născut pe Solomon”, cu Solomon este fiul lui David. Această genealogie sau mod de identificare a neamului s-a folosit din antichitate până acum, adică să se meargă ascendent, până la punctul central, personajul despre care se discută, la familiile de voievozi sau aristocraţi; prin aceasta, demonstrând moştenitorul sau descendentul unor averi sau tronuri.

Pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi

 


(Duminica dinaintea Naşterii Domnului)

 De mic copil, prima pagină a Evangheliilor Noului Testament m-a uimit. O grămadă de nume, o listă care-mi părea fără importanţă sau, mă rog, nu prea mare. Până când recitind subtitlul dat de traducător, „Cartea neamului Domnului nostru Iisus Hristos“ şi aflându-L chiar pe El în înşiruire am socotit-o mereu ca o simplă „introducere“ în Evanghelii. Asta până când mi-am adus aminte că exact apartenenţa la această listă „Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam“ (Mt. 1,1) este motivul pentru care Fecioara Sfântă şi Dreptul Iosif apucă drumul, deloc lipsit de peripeţii al Betleemului, chemaţi de „înscrierea“ pe care Cezarul August a poruncit-o (Luca 2, 1).

PREDICĂ LA DUMINICA DINAINTEA NAŞTERII DOMNULUI


 Iată-ne, iubiţi credincioşi, ajunşi în Duminica dinaintea Naşterii Domnului şi lectura Evangheliei de astăzi este făcută după întâiul capitol al Evangheliei de la Matei, în întregime. Iată ce ne zice acest capitol:

„Cartea neamului lui Iisus, fiul lui David, fiul lui Avraam.

Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iuda şi pe fraţii săi; Iuda a născut pe Fares şi pe Zara, din Tamar; Fares a născut pe Esrom; Esrom a născut pe Avram;

Avram a născut pe Aminadav; Aminadav a născut pe Naason, Naason a născut pe Salmon;

Genealogia Mântuitorului

 


Duminica dinaintea Naşterii Domnului

(a Sfinţilor Părinţi după trup ai Domnului)

Evanghelia de la Matei 1,1-25

 1. O mărturisire de credință. Evanghelia de la Matei începe cu o genealogie a Mântuitorului, pe care am auzit-o ca prima parte a Evangheliei acestei Duminici (Mt 1,1-17). O altă genealogie ne-o dă Sfântul Luca (3,23-38). Dacă genealogia mateiană este descendentă, coborând de la Avraam până la Iisus, genealogia lucanică este ascendentă, mergând de la Iisus spre strămoşii Săi după trup.

Auzind această înşirare de nume, poate că ne-am întrebat: De ce a socotit necesar evanghelistul să-şi înceapă astfel Evanghelia? Ce ne poate revela această genealogie despre Hristos şi despre mântuirea noastră prin El?

vineri, 16 decembrie 2022

16 decembrie - Sfatul Sfinților Părinți

 

„Din vremea când am cunoscut pe Domnul, sufletul meu trage către Dânsul şi nimic nu mă mai veseleşte pe pământ. Ci singura mea veselie este Dumnezeu. El îmi este bucuria; El – puterea mea; El – înţelepciunea mea; El – bogăţia mea.” După o astfel de experienţă duhovnicească, care nu este lipsă, ci belşug de viaţă, omului „îi arde sufletul de iubire pentru Domnul (…) 
şi din multa şi fierbintea dragoste râvneşte cu nesaţiu către Dânsul, şi nu-L poate uita, căci focul iubirii pentru Dumnezeu nu dă sufletului să-L uite nici ziua, nici noaptea, nici măcar pentru o clipită”. ( Sfântul Siluan Athonitul )

Părintele Sofronie Saharov, care a fost biograful Sfântului Siluan Athonitul şi fiul său duhovnicesc, descrie cum trăia şi cum se simţea Cuviosul după ce Hristos i S-a arătat pentru prima dată: „Din clipa când Dumnezeu i Se arătase, întreaga sa fiinţă fusese încunoştinţată că păcatele i se iertaseră. Pierise văpaia iadului ce vuia împrejurul său; încetase munca iadului pe care o cercase vreme de o jumătate de an. Acum îi era dat să trăiască acea anume bucurie şi marea odihnă a împăcării cu Dumnezeu; sufletul său gusta un nou simţământ al iubirii pentru Dumnezeu şi pentru oameni, pentru tot omul. Incetase rugăciunea pocăinţei; se îndepărtase acea nestăvilită, fierbinte căutare a iertării ce nu-l lăsa să închidă ochii. Dar însemna oare că de acum putea liniştit a se da odihnei? Bineînţeles că nu! Cunoscându-şi învierea şi văzând lumina adevăratei şi veşnicei fiinţări, sufletul lui Simeon, după arătarea Domnului, trăia prăznuirea biruinţei pascale. Totul era bine: şi lumea era minunată, şi oamenii dragi, şi întreaga zidire nespus de frumoasă, şi trupul îi devenise altul, uşor, şi puterile parcă i s-au înmulţit, şi cuvântul lui Dumnezeu îmbucura sufletul; şi privegherile de noapte în biserică şi, îndeosebi, rugăciunile în chilie, în singurătate, îl îndulceau. Din prisosinţa bucuriei sufletul i se îndurera pentru oameni, şi el se ruga pentru întreaga lume. „

joi, 15 decembrie 2022

15 decembrie - Sfatul Sfinților Părinți

 

Sfântul Apostol Pavel le spune evreilor, dar și nouă în egală măsură: „După ce Dumnezeu odinioară, în multe rânduri şi în multe chipuri, a vorbit părinţilor noştri prin prooroci, în zilele acestea mai de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul, pe Care L-a pus moştenitor a toate şi prin Care a făcut şi veacurile”. (Evrei 1, 1-2)

Părinţii Bisericii, începând cu Sfântul Atanasie cel Mare ne spun că: „Dumnezeu Se face om pentru ca pe om să-l facă dumnezeu”. În acelaș sens ne vorbesc și părinții filocalici Varsanufie și Ioan zicând: „S-a făcut Fiul lui Dumnezeu Om pentru tine omule, fă-te și tu dumnezeu pentru El!” Iar Sfântul Ioan Maximovici într-o predică la Nașterea Domnului spune: ,,Pentru noi, oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a coborât El din ceruri pe pământ. Fiul lui Dumnezeu va primi firea omenească, pentru ca pe om să-l unească din nou cu Dumnezeu. El a coborât pe pământ când omenirea ajunsese la cea mai josnică decădere morală, când oamenii se chinuiau nevăzând nici o ieşire”.

miercuri, 14 decembrie 2022

14 decembrie - Sfatul Sfinților Părinți


 Părinte, ce ne sfătuiţi să facem atunci când avem în faţă o carte de rugăciuni, iar gândurile ne zboară la cele lumeşti?

Eu sunt pentru rugăciunea din inimă.

Momente de suişuri şi coborâşuri există chiar şi-n lumea sfinţilor. Şi la ei pot exista momente de vid.

Dacă în timp ce te rogi o să vină duhuri rele să-ţi schimbe mintea de la rugăciune, nu trebuie să te temi. Nu există creştin sau monah să nu fie ispitit când se roagă. Când sunt astfel de treceri, de la o trăire la alta, nu trebuie să încetăm a ne ruga măcar cu gândul.

Puterea rugăciunii este grozavă. Unii se întâmplă să piardă din calitatea rugăciunii. Alţii, care se roagă cu inima smerită, simt cum le vine aşa, ca o mângâiere. Şi ei se roagă din nou, la fel de sârguitori, se roagă numai să le vină mângâieri, dar astfel de mângâieri pot să vină şi de la diavoli.

marți, 13 decembrie 2022

13 decembrie - Sfatul Sfinților Părinți


 Puneţi-vă ca lege: să plecaţi de la masă puţin înfometaţi. Sclava cea rea – trupul – va simţi că asupra sa se află o mână puternică. Faptul că aţi pus capăt beţiei este minunat. Acesta este cel mai bun ajutor pentru trup ca să fie vioi, treaz şi curat. Mare lucru este acesta.

Nimic nu este spre plăcerea trupului, ci numai pentru sănătate, căci trupul niciodată nu este sătul. Binevoiţi să vă alegeţi o măsură pentru mâncare şi băutură, aşa cum au făcut toţi sfinţii.

Sfantul Teofan Zavoratul – “Sfaturi intelepte” (Ed. Egumenita, 2006)

luni, 12 decembrie 2022

12 decembrie - Sfatul Sfinților Părinți


De unde să facem rost de timp pentru practicarea binelui? Nu avem nici măcar timp să ne gândim la el. Viața ne este aglomerată. Binele așteaptă ca un călător pentru care nu este loc nici la birou, nici în uzină, nici în stradă, nici în casa omului, nici – cu atât mai puțin – în locurile unde el se distrează. Binele nu are unde să-și plece capul. Cum să ne grăbim să-l practicăm, de vreme ce nu reușim nici să-l invităm pentru cinci minute, nu în odaie, dar nici în gând, în trăire sau în dorință. Niciodată! Și cum de binele nu înțelege această situație și încearcă să bată la ușa conștiinței și o chinuie câte puțin?!

Treburi și iar treburi, griji, nevoi, urgențe, conștiința importanței tuturor acestor lucruri… Bietul om! Dar unde este bunătatea ta, unde este chipul tău? Unde ești tu însuți, omule? Te ascunzi după roțile și șuruburile roților vieții care se rotesc continuu? Totuși îți voi spune: grăbește-te să faci binele, câtă vreme mai viețuiești în trup. Umblă în lumină, câtă vreme mai ești în trup. „Umblă în lumină, câtă vreme mai este lumina” (cf. Ioan 12, 35). Vine noaptea când nu vei mai putea practica binele, chiar dacă ți-ai și dori.

Arhim. Ioan Krestiankin, Unui fiu duhovnicesc necunoscut, Editura Doxologia, 2016

duminică, 11 decembrie 2022

11 decembrie - Sfatul Sfinților Părinți

 

Cea mai dulce înfrângere este să ne supunem  Domnului. 
Această  înfrângere devine punctul de plecare și forța motrice pentru toate biruințele noastre ulterioare. 

Monahul Avvacum  Aghioritul

sâmbătă, 10 decembrie 2022

10 decembrie - Sfatul Sfinților Părinți

 



 

Cel ce slăbeste frâul limbii dovedeste că e departe de virtute (Avva Isaia Pustnicul).

Cei ce vorbesc mult, nu numai că nu sunt neprihăniti, dar pricinuiesc si altora vătămare (Sf. Efrem Sirul).

Tăcerea la vreme este mama gândurilor întelepte (Sf. Diadoh al Foticeei).

A sti să taci e o virtute mai mare decât a sti să vorbesti (Sf. Ambrozie).

Înfrânarea limbii arată pe omul întelept (Avva Isaia Pustnicul).

Am văzut pe multi oameni căzând în păcat din pricina vorbelor lor, însă aproape pe nimeni din pricina tăcerii (Sf. Ambrozie).

Nimic nu pierde asa de mult virtutea ca vorbirea desartă (Cuviosul Ioan Carpatiul).

vineri, 9 decembrie 2022

9 decembrie - Sfatul Sfinților Părinți

 


Străduieşte-te să te simţi necontenit în prezenţa Lui, căci este de faţă şi nu este greu să-I simţim prezenţa, numai să avem inimă curată, credinţă şi dragoste". O bătrână simplă spunea duhovnicului său: „Eu, părinte, sunt femeie proastă, fără ştiinţă de carte, dar îmi fac treburile mele ca înaintea lui Dumnezeu. Când spăl rufele zic: Doamne, spală sufletul meu de păcate cum spăl şi eu rufele acestea, ca să-Ţi plac şi eu Ţie, cum îmi plac mie lenjeriile albe şi curate. Când mătur prin casă, iară zic: Mătură Doamne, din sufletul meu gunoaiele păcatelor, ca să-Ţi plac şi eu Ţie, cum îmi place mie casa frumos măturată. Şi aşa zic la toate cele ce fac”.

De aceea şi monahii aghioriţi se împotrivesc cu tărie ca să nu li se „modernizeze” Muntele, pentru că pe cărările lungi şi anevoioase ei nu merg singuri, ci împreună cu Domnul şi Stăpânul, Prea Dulcele Iisus, cu Care se întreţin în tainice convorbiri, pe care n-ar vrea să le termine niciodată. Iar în chiliuţele sărace de pe râpele inaccesibile ale Athosului, adesea târziu în miez de noapte, primesc pe Marele Oaspete, pe Hristos... !

Din Ieromonah Petroniu Tănase, Chemarea Sfintei Ortodoxii, Editura Bizantină, București, 2006, p. 113

joi, 8 decembrie 2022

8 decembrie - Sfatul Sfinților Părinți


O, minune a minunilor! Cei din lume pentru a pescui doi peştişori se luptă câteodată o noapte întreagă. După aceea îi mănâncă sau îi vând şi merg mai departe. Nu speră mai mult de la meseria lor. Îşi termină viaţa chinuindu-se cu această meserie o viaţă întreagă. 

Noi, care ne plângem tot timpul, suntem vrednici de tot dispreţul pentru multa noastră neştiinţă. Hristos ne hrăneşte în dar şi ne răsplăteşte însutit. Lucrăm o zi şi ne plăteşte ca pentru o sută. Apoi veşnic ne vom bucura şi ne vom veseli întru Împărăţia Lui. Să fim împreună cu Maica Domnului că fii adevăraţi ai săi! Asemenea îngerilor în lumina nesfârşită şi în bucuria de negrăit! Dar pentru că, nesimţitori ce suntem, nu vedem micul câştig trecător, cei doi peştişori sau orice altceva trecător, ne pierdem răbdarea. 

Dacă ne-am fi născut sclavi, am fi primit şi bătăi şi lovituri în fiecare zi. Acum nu putem îndura nici un cuvânt mai greu venit din partea vreunui frate slab. 

miercuri, 7 decembrie 2022

7 decembrie - Sfatul Sfinților Părinți


Cine luptă împotriva
a ce-i vrednic şi cinstit
poate fi oricât de tare,
va fi sigur biruit.

Cine luptă împotrivă
la ce-i bine şi ce-i drept
va rămâne de ruşine,
oricât pare de-nţelept!

Cine luptă împotrivă
la ce este-adevărat
va fi alungat de Domnul,
ocărât şi ruşinat.

Cine luptă împotrivă
la ce-i nobil şi frumos,
oricât va părea de tare,
îl va nimici Hristos.

Cine luptă împotrivă
la ce-i Veşnic, ’Nalt şi Sfânt,
fie cât de lungă lupta,
– va fi nimicit şi-nfrânt.

Cine luptă împotriva
Numelui lui Dumnezeu,
dintre miile de iaduri,
va fi-n iadul cel mai greu!

TRAIAN DORZ din ”Cântări Noi”, ediţia a II-a

marți, 6 decembrie 2022

6 decembrie - Sfatul Sfinților Părinți


 După cum sublinia Părintele Sofronie, taina legăturii duhovniceşti dintre stareţ şi ucenic ne ajută să recunoaştem „firul subţire” al voii dumnezeieşti în cuvintele de Dumnezeu insuflate ale părintelui duhovnic. Cu toate acestea, există oameni care niciodată nu fac ascultare. Atunci când primesc un cuvânt de la părintele lor, ei încearcă să-l „îmbunătăţească”, adăugând încă alte zece cuvinte de la ei. Duhovnicul nu le poate împărtăşi nici măcar un gând, nici o fărâmă de har. Însă dacă trăim în ascultare şi ne străduim să înţelegem şi să vorbim limba lui Dumnezeu, atunci cu credinţă cerem a cunoaşte voia Domnului, iar părintele duhovnic ne răspunde la rândul său cu credinţă. El crede, pentru aceea şi grăieşte.

Căutând darurile Duhului Sfânt în rânduielile Bisericii noastre, aflăm belşug de viaţă; iar unul din cele mai mari daruri este a cunoaşte voia lui Dumnezeu, pentru a o putea împlini întocmai în viaţa noastră. Când primim un cuvânt de la părintele nostru şi ne „ascuţim” auzul pentru a-l prinde cu credinţă, atunci Dumnezeu ne dă ceea ce ne este de trebuinţă ca să ne tămăduim duhovniceşte. Dar vindecarea depinde de ascultare şi de cunoaşterea limbii lui Dumnezeu.

(Arhimandrit Zaharia Zaharou, Adu-ţi aminte de dragostea cea dintâi (Apocalipsa 2, 4-5) – Cele trei perioade ale vieţii duhovniceşti în teologia Părintelui Sofronie, Editura Doxologia, Iaşi, 2015, p. 285)

O fioroasã amintire de ziua Sfântului Nicolae

 


De câte ori se apropie Praznicul Sfântului Nicolae, îmi vine în minte o fioroasă întâmplare de când eram păstor de suflete într-un sat din ţara moţilor. Un crâşmar îşi făcuse crâşmă nouă şi de ziua numelui său (căci îl chema Nicolae), mă chemase să-i sfinţesc casa. Multă lume s-a strâns cu acest prilej în casa cea nouă şi slujbă frumoasă s-a făcut. Toată lumea a rămas mulţumită, numai diavolul scrâşnea din măsele, de ciudă că sfinţisem o casă din care el voia să-şi facă biserică. Şi diavolul nu s-a lăsat numai cu ciuda. După ce am plecat eu spre casă, s-a apucat şi el de slujbă. La crâşma cea nouă rămăseseră „Nicolaii” să petreacă de ziua numelui.

Pe la miezul nopţii, dracul s-a apucat de sfeştania lui cea mare şi pe dimineaţă slujba era gata. Un bătrân de 80 de ani zăcea omorât cu peste douăzeci de lovituri de par. Parii îi zdrobiseră în chip îngrozitor capul, mâinile şi picioarele. Dracul „sfinţise” din nou casa şi o stropise cu sânge de om.

luni, 5 decembrie 2022

5 Decembrie - Sfatul Sfinților Părinți


 „Deschide-ţi inima cu simplitate, nesilit, spontan, înaintea Domnului nostru. […] Să fii plăcut. Să iubeşti tăcerea, pentru că doar astfel inima ta va vorbi lui Hristos. Spune vorbe puţine, dar cu miez. Să iubeşti osteneala trupului şi oboseala, fiindcă acestea întăresc trupul şi sufletul deopotrivă. […] Tăcerea să-ţi fie tainică, adânc în inimă. Nu-ţi vădi tăcerea să o priceapă toţi. Spune două-trei cuvinte, dar lăuntric nu conteni a te ruga Domnului pentru toţi.”

„Să spui mereu adevărul. Să faci totul cu calm. Să te rogi pentru a deveni mai bun.”

„Să faceţi mereu binele, fiindcă altminteri e vai de voi!”

Părintele Porfirie

duminică, 4 decembrie 2022

4 Decembrie - Sfatul Sfinților Părinți

 


Despre încercare, boală și suferință

‘Toți cei bolnavi să caute rugăciunea altora, ca să se facă sănătoși; astfel ca, prin rugăciunea altora, partea bolnavă a trupului și clătinările pașilor faptelor noastre să se facă sănătoase. (…) Luați în urechi, voi cei ce sunteți bolnavi, dacă voiți să vă recăpătați sănătatea, nu lepădați cu nici un chip rugăciunea. Căutați rugăciunea altora, chemați Biserica să se roage pentru voi, și Dumnezeu, căutând la Biserică, vă va da ceea ce ar fi putut să vă refuze’ 

Sfântul Ambrozie, ‘Despre vindecarea slăbănogului’

‘Poate că unii ar putea crede că boala și neputința trupească împiedică lucrarea de desăvârșire deoarece nu mai poți lucra, nici realiza ceva cu propriile mâini. Dar boala nu este o piedică’

sâmbătă, 3 decembrie 2022

3 Decembrie - Sfatul Sfinților Părinți


Atâta ţine suferinţa, cât ţine mândria 

 Suferinţa pricinuieşte la foarte mulţi bătaie de cap. Nu puţini sunt cei care au considerat mântuirea ca scăpare de suferinţă. Trebuie înţeleasă situaţia că dacă sufletul se statorniceşte în buna trăire după poruncile Domnului, multe amărăciuni trec şi vin multe bucurii.

 Vremea de amărăciune ţine atât timp cât ţin mândria şi celelalte păcate. 

 Cel smerit are cea mai mare mărire, în faţa căruia nu poate rezista nimic, nici lucrurile, nici diavolul. Cel mai mult iubeşte Dumnezeu smerenia. Celui smerit lucrurile i se întorc în bine. Acesta înţelege a iubi pe tot omul, fără să-şi pună nădejdea în vreunul. Nădejdea toată trebuie s-o punem în Dumnezeu. Când El ne părăseşte, suntem goi. Rând pe rând ne părăsesc rude, prieteni, binevoitori, iar vrăjmaşul, care lucrează, întăreşte pe duşmani.