Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam… (Matei 1, 1)

A vorbi despre Mântuitorul Iisus Hristos şi mai ales a scrie despre viaţa şi activitatea Lui este foarte anevoios, deoarece nu a fost un personaj oarecare. El a depăşit limitele istoriei, El este punctul central care marchează eternitatea, de aceea şi genealogia Sa vine astăzi să ne arate că El nu a fost un personaj fictiv. Ci El, prin Evanghelia de azi, Se legitimează, Se identifică istoric. Importanţa acestei genealogii, care nu este aleatorie sau întâmplătoare, ci care încearcă să-L înscrie pe Mântuitorul Hristos într-un spaţiu istoric şi geografic. Formula „a născut” este o expresie arhaică care corespunde cu „David a născut pe Solomon”, cu Solomon este fiul lui David. Această genealogie sau mod de identificare a neamului s-a folosit din antichitate până acum, adică să se meargă ascendent, până la punctul central, personajul despre care se discută, la familiile de voievozi sau aristocraţi; prin aceasta, demonstrând moştenitorul sau descendentul unor averi sau tronuri.

Evanghelia de azi ne arată că Hristos este un personaj real, nu o mitologie ca în alte religii, ci a fost şi rămâne o realitate. Mai mult, Evanghelistul Matei ne arată că Hristos nu este doar din sămânţa lui David, adică neam regesc, nu a aparţinut doar neamului evreiesc, ci lumii întregi. Deşi, în genealogii, nu se obişnuia să intre femeile, deoarece la evrei bărbatul reprezenta familia, în genealogia lui Hristos intră cinci femei. Tamara era tiberiană, aramaică; Rahab, cananeancă; Rut, moabiteancă; Batşeba, hetită şi Fecioara Maria care descindea din familia lui David. Prin aceasta, se arată că Hristos nu a venit doar pentru poporul evreu. Genealogia lui Hristos arată legătura Sa cu întreg neamul omenesc. În Evanghelie se arată trei perioade şi patruzeci şi două de generaţii, reprezentate prin nume care arată legătura poporului cu Dumnezeu sau lucrarea Lui cu poporul ales.

Hristos este Fiul lui Dumnezeu, a doua Persoană a Sfintei Treimi. Prin hotărârea Sfintei Treimi, El coboară şi ia trup omenesc, Se întrupează pentru întreaga omenire din Sfânta Născătoarea de Dumnezeu şi Pururea Fecioară Maria. Aceasta prăznuim noi în aceste zile: naşterea Fiului lui Dumnezeu. Luarea de trup din Fecioara Maria vine spre a ne uni cu El. Prăznuim intrarea Lui în existenţa noastră. Hristos Se înscrie în firea umană. Hristos reface legătura pe care Dumnezeu a avut-o cu oamenii. Nimeni nu putea să facă acest lucru… Mulţi au încercat, dar nu au putut. Creaţia a căzut sub păcatul strămoşesc, iar această legătură cu Dumnezeu trebuie reluată. Nici îngerii nu au putut reface legătura cu Dumnezeu. Natura umană pe care a luat-o nu era o natură perfectă, după cum arată şi genealogia, dar El a sfinţit-o, a îndumnezeit-o şi ne-a dat şi nouă posibilitatea ca şi noi să ne sfinţim. Naşterea Domnului a fost din Duhul Sfânt, lucrare de care omul, prin Iosif, s-a îndoit. Fecioara Maria naşte pe Fiul lui Dumnezeu întrupat. Deci marele praznic de azi este întruparea lui Dumnezeu de care se bucură îngerii, dar şi ridicarea omului din păcat care aduce bucurie în cer. Prin Naşterea Domnului, strămoşii lui Hristos devin strămoşii noştri. Fiecare nume este o invocare a acelei persoane care a purtat numele, aşa cum facem şi noi la pomenirea morţilor.

Genealogia Mântuitorului are în centru pe Hristos. Dumnezeu imprimă în istorie toate neamurile ca să ne arate că noi suntem creaţi după chipul lui Hristos, întreaga creaţie are raţiuni care vorbesc despre Hristos. Toate au fost făcute pentru Hristos şi scopul nostru ultim prin Sfânta Biserică, care este Trupul lui Hristos, este să devenim asemenea lui Hristos. Ăsta este rostul nostru în istorie. Nu este nici un rost ca să prosperăm ca popor, nici ca să avem economie bună, să avem o politică care să ne aducă laudă în faţa neamurilor. Toate acestea sunt lucruri deşarte. Observăm că imperii se nasc după imperii, cad după imperii şi cei care mai înainte erau îngâmfaţi că stăpâneau lumea au ajuns popoare ale milei şi s-au şters de pe faţa pământului. Oamenii care se credeau importanţi şi stăpâni ai lumii ajung să fie pomeniţi pentru păcatele lor şi priveşti cu milă că ajung un pumn de ţărână şi se chinuiesc în iad.

Adevăratul sens al istoriei este să fim în această comuniune cu Hristos şi, prin strămoşii lui Hristos, cu strămoşii noştri, fiindcă noi, îmbrăcându-ne în Hristos la Botez, toţi aceşti strămoşi devin strămoşii noştri duhovniceşti. Şi, prin ei, legătura noastră unită cu ei, după chipul dragostei Sfintei Treimi. Avându-i pe toţi cei pomeniţi mai importanţi decât noi înşine, ne învaţă că şi viitorul este inclus în această curgere a istoriei în jurul lui Hristos. Toate neamurile care vor mai fi, şi ele vor fi întrebate dacă s-au centrat sau nu pe Hristos.

Întreaga istorie este o icoană a veşniciei în care stăm cu Hristos la masă. Hristos este hrana noastră, lumina noastră, bucuria noastră, auzul nostru, pipăirea noastră, fericirea noastră, fiindcă dacă ar fi ceva care nu este Hristos, ar fi o lipsă, ar fi o nefericire. Prin Naşterea Domnului, Dumnezeu nu Se face înger, nu Se face minte nevăzută care să-L cuprindă pe Dumnezeu Cel nevăzut în creaţie, ci Se face trup, om întreg, ca omul să-L poată cuprinde. Deci Domnul Hristos, înveşmântându-Se în smerenie mai mult decât în scutece sau în giulgiu, a vrut în toate să se asemene nouă, ca noi să ne facem asemenea Lui. Amin!

Protosinghel Macarie OLĂREAN