"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

Postare prezentată

Biserica noastră în haină de sărbătoare

joi, 21 noiembrie 2024

21 Noiembrie - Lumina zilnică din Scripturi


În Sfânta Scriptură avem două modalități de prezentare a Maicii Domnului: una prefigurativă sau tipică, în Vechiul Testament, și alta direct sau deplin revelată, în Noul Testament. În Vechiul Testament se face mențiune despre femei care au avut o însemnătate specială în istoria mântuirii, până la venirea lui Mesia. Astfel, Eva primește făgăduința izbânzii asupra diavolului ispititor metamorfozat în șarpe (Facere 3, 15); Sarra devenea maica unui popor nou, a poporului ales și chiar a mai multor popoare (Facere 17, 15-16); Rebeca și Rahila erau modele de mame devotate și soții credincioase, harnice și ospitaliere, și-au sprijinit fiii lor și i-au ajutat cu sfatul lor (Facere 27, 5-17 și 42-45; 35, 16-18); Iaela (Judecători 4, 17-22) și Rut (Rut 4, 13-22), Ana (mama lui Samuel (1 Regi 1, 10-11 și 27-28) și Estera (Estera, 5, 1-7, 3-6) au arătat evlavie deosebită, iubire nețărmurită pentru poporul ales și pentru lucrarea lui Dumnezeu în lume.

miercuri, 20 noiembrie 2024

Maica Domnului – icoana vie a Bisericii

 


Predica Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului


Evanghelia la sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului

(Luca 10, 37-42, 11, 27-28)

În vremea aceea a intrat Iisus într-un sat, iar o femeie, cu numele Marta, L-a primit în casa ei. Și ea avea o soră ce se numea Maria, care, așezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui. Iar Marta se silea cu multă slujire și, apropiindu-se, a zis: Doamne, oare nu socotești că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i deci să-mi ajute. Și răspunzând Domnul i-a zis: Marto, Marto, te îngrijești și pentru multe te silești însă un singur lucru trebuie; iar Maria partea cea bună și-a ales, care nu se va lua de la ea. Și, când zicea El acestea, o femeie din mulțime, ridicând glasul, I-a zis: Fericit este pântecele care te-a purtat și fericiți sunt sânii pe care i-ai supt. Iar El a zis: Așa este, dar fericiți sunt și cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu și îl păzesc.

Sfânta Evanghelie din această zi este rânduită de Biserică a fi citită la fiecare sărbătoare de pomenire a Maicii Domnului. În calendarul Bisericii noastre, la sărbătoarea Intrării în Biserică (Templu) a Maicii Domnului, se citește aceeași Evanghelie de la Sfântul Evanghelist Luca ca și la celelalte sărbători ale Maicii Domnului.

Predica Sfântului Grigorie Palama la Intrarea în Biserică a Maicii Domnului

 


OMILIA 52 Predică la Intrarea în Sfânta Sfintelor a Preasfintei Stăpânei noastre, Născătoarea de Dumnezeu.

Dacă pomul cel bun după roadă se cunoaşte, iar pomul cel bun şi poame bune face, (Mt. 7:16; Lc. 6:44), Maica a toată bunătatea, Născătoarea Binelui celui veşnic, cum nu va covârşi prin bunătate şi frumuseţe tot binele atât cel din lume, cât şi cel mai presus de lume?

Căci puterea care a preaînfrumseţat toate, veşnica şi fără de schimbare icoană a bunătăţii, Cuvântul cel mai presus de toată bunătatea şi mai presus de fiinţă, mai dinainte de veci, Fiul Tatălui Celui Preaînalt, fiindu-i voia să-şi asume chipul nostru din negrăită iubirea Lui de oameni şi din milă faţă de noi, ca să cheme firea noastră din adâncurile iadului în care a fost trasă şi să o înnoiască fiindcă îmbătrânise şi să o ridice la înălţimea cea supracerească a Împărăţiei şi Dumnezeirii Sale, fiind unit cu ea după ipostas, a trebuit să-şi asume trupul, trup nou, dar în acelaşi timp şi [asemenea] cu al nostru.

Predică la Praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului - Sfântul Serafim Sobolev


Smerenia Preacuratei Fecioare Maria a stat la baza întregii lucrări Dumnezeieşti.

Fără smerenie, virtuţile nu au valoare mântuitoare. În condacul praznicului de azi al Intrării în templu a Preacuratei Fecioare Maria, găsim aceste cuvinte: „Preacurat templu al Mântuitorului, cămara cea de mult preţ şi Fecioara...astăzi este adusă în casa Domnului, împreună aducând harul Duhului lui Dumnezeu...”.

Este mântuitor pentru noi să ştim, iubiţilor întru Hristos fii, ce Har este acesta, care a fost adus în biserica Vechiului Testament împreună cu Preacurata Fecioară Maria.

Intrarea în biserică a Maicii Domnului.

 


„Fericiţi sunt cei ce locuiesc în casa Ta; în veci vecilor te vor lăuda” (Ps 83,  5). „Neînţeleasă este naşterea ta, neînţeles şi felul creşterii tale, neînţelese sunt toate ale tale, de Dumnezeu nuntită” (Cântarea a V-a din 21 noiembrie).

Noi, pământenii, nu suntem în stare să spunem cuvânt cinstitor pentru Maica Domnului, dar cerem de la ea să ne dea putere pentru aceasta. Recunoaştem că oricât am spune de mult, de bine şi de frumos, nu putem spune câte ar trebui spus, şi atunci, pentru a cuprinde cât de cât ceva din măreţiile Maicii Domului, apelăm la cuvintele Sfinţilor Părinţi şi la Sfânta Tradiţie, care este memoria vie a Bisericii.

Predică la Intrarea în Biserică a Maicii Domnului



 Astăzi… în Biserica lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată şi pre Hristos tuturor mai-nainte îl vesteşte” (Din Troparul Intrării în Biserică a Maicii Domnului).

Străluceşte astăzi în inimile noastre zi de bucurie şi praznic sfânt. Prin hotărârea Atotputernicului Dumnezeu, Sfânta Fecioară Maria a fost rânduită să fie Maica cea după trup a Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos.

În Biserica noastră Ortodoxă, nimbul de sfinţenie al Sfintei Fecioare Maria străluceşte mai presus decât nimbul tuturor Sfinţilor, căci ea este mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fară de asemănare decât Serafimii. Pentru această înaltă şi negrăită vred­nicie arătată de Dumnezeu Sfintei Fecioare Maria, Biserica Orto­doxă a rânduit în cinstea ei patru mari sărbători peste an. Sărbă­toarea de astăzi o cunoaştem sub numele de „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”. Se numeşte aşa pentru faptul că aceea care este mai înainte de naştere Fecioară şi după naştere Fecioară, în Biserica cea Sfântă se aduce.

Predică la Intrarea în biserică a Maicii Domnului




 Părintele Teofil Părăian

La slujba Sfântului Maslu este o alcãtuire, o rugãciune cãtre Maica Domnului, cu urmãtorul cuprins:

 „Pe tine, preacuratul palat al Împãratului ceresc, ceea ce esti multlãudatã, te rog, curãteste-mi mintea mea cea întunecatã cu tot felul de pãcate si o fã locas înfrumusetat al dumnezeiestii Treimi, ca sã laud si sã mãresc puterea ta si mila ta cea nemãsuratã, fiind mântuit eu, netrebnicul robul tãu”.Aceastã rugãciune ne pune în atentie mãretia Maicii Domnului.

 O numim pe Maica Domnului „palat preacurat al Împãratului ceresc”; o numim pe Maica Domnului „multlãudatã”. Dorim ca prin mijlocirea Maicii Domnului sã fie curãtitã mintea noastrã „de tot felul de pãcate”, dorim sã fie fãcutã mintea noastrã „locas înfrumusetat al dumnezeiestii Treimi”. Cerem aceasta „ca sã laud si sã mãresc puterea ta si mila ta cea nemãsuratã”. Avem în vedere mãretii ale Maicii Domnului pe care ni le pune în atentie Sfânta noastrã Bisericã, dar pe care noi nu le putem întelege si nu le putem pretui la mãsura lor, pentru cã nu avem conditiile ca sã stãm cu admiratie în fata Maicii Domnului.

O stim pe Maica Domnului „palat al Împãratului ceresc”, o stim „multlãudatã”, o stim mijlocitoare, înfrumusetãtoare de suflet, stim cã are putere si milã, stim cã are mãrire, stim cã toate acestea trebuie luate în seamã. Pentru toate acestea trebuie sã-i aducem laudã Maicii Domnului, dar nu putem face aceasta, pentru cã lucrurile lui Dumnezeu nu pot fi întelese numai din puterea omului.

Intrarea în biserică a Maicii Domnului, rod al făgăduinţei

Intrarea în biserică a Maicii Domnului este sărbătoarea care anticipează marele praznic al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. Numită în popor Vovidenia sau Ovedenia, această sărbătoare aminteşte de ziua în care Sfinţii Ioachim şi Ana au adus pe fiica lor Maria la Templul din Ierusalim, unde a rămas până la vârsta de 15 ani. Este cel mai nou dintre praznicele închinate Fecioarei Maria, luând naştere în secolul al VI-lea.

În fiecare an, la 21 noiembrie, creştinătatea prăznuieşte momentul în care Sfinţii şi Drepţii Ioachim şi Ana au adus-o la Templul din Ierusalim şi au închinat-o lui Dumnezeu pe fiica lor, Maria, cea care a devenit Născătoarea de Dumnezeu. Ioachim şi Ana au împlinit astfel promisiunea făcută în rugăciunile lor către Dumnezeu, că dacă vor fi binecuvântaţi la bătrâneţe cu un copil, îl vor dărui Lui.

PARACLIS LA INTRAREA ÎN BISERICĂ A MAICII DOMNULUI


Rugăciunile începătoare



Troparul 

Astăzi, înainte-însemnare a bunăvoinţei lui Dumnezeu şi propovăduirea mântuirii oamenilor, în Biserica lui Dumnezeu, luminat Fecioara se arată şi pe Hristos tuturor mai înainte Îl vesteşte. Acesteia şi noi cu mare glas să-i strigăm: Bucură-te, plinirea rânduielii Ziditorului.

Slava... Si acum... asemenea:
Nu vom tacea, de Dumnezeu Nascatoare, a spune pururea puterea ta noi, nevrednicii, ca de nu ai fi stat tu inainte rugandu-te, cine ne-ar fi scapat pe noi de atatea primejdii, sau cine ne-ar fi pazit pe noi pana acum slobozi ? Noi de la tine, Stapana, nu ne vom departa, ca tu mantuiesti pe robii tai pururea din toate nevoile.

20 Noiembrie - Lumina zilnică din Scripturi

 


Cine este smerit ? Cel sărac cu duhul, adică acela care simte micimea sa, care înţelege că nu are nimic bun şi care, din pricina aceasta, cere de la Dumnezeu ca ultimul dintre săraci. El va primi după făgăduinţa Mântuitorului: Tot cel ce cere, ia, şi cel ce caută, află, şi celui ce bate, i se va deschide (Matei 7, 8). Dar cel ce se mândreşte că are, care îşi închipuie că este bogat şi că de nimic nu are trebuinţă, fără să ştie că este ticălos şi mişel şi sărac şi orb şi gol (Apocalipsis 3, 17) cum va primi el ? Şi aceştia sunt cei mândri. Nu pentru că sunt bogaţi ! Şi ei sunt săraci ca toţi ceilalţi oameni care au fost alungaţi din Rai. Dar ei au mândria care-i orbeşte şi îi împinge să creadă că sunt bogaţi şi de aceea nu au de ce să se umilească şi să ceară. Ei sunt bogaţi în neştiinţă şi orbire şi de aceea nu simt micimea lor duhovnicească.

marți, 19 noiembrie 2024

19 Noiembrie - Lumina zilnică din Scripturi

 


Gândiţi-vă ce spunea Sfântul Apostol Pavel în epistola către Tesaloniceni: „Rugaţi-vă neîncetat!”. Cum putea el să se roage neîncetat când era un om foarte activ? Atâtea biserici a făcut, atâtea epistole a dictat, atâtea lucruri avea de făcut. Nu putea să stea în genunchi neîncetat. La asta s-a gândit: să ai întotdeauna în inima ta sentimentul prezenţei lui Dumnezeu

De fapt, Sfinţii Părinţi aşa definesc rugăciunea: rugăciunea este sentimentul prezenţei lui Dumnezeu. Rugăciunea nu este doar atunci când citeşti din carte. Trebuie spus tinerilor lucrul acesta. Nu este doar când te rogi dimineaţa şi, gata, am terminat. Sau zici: „ah, nu mi-am sfârşit rugăciunile!”. Rugăciunea nu se sfârşeşte niciodată.

luni, 18 noiembrie 2024

18 Noiembrie - Lumina zilnică din Scripturi

 


Ne întrebăm cum putem ierta pe cel care ne greșește de mai multe ori. Sfântul Apostol Petru L-a întrebat pe Mântuitorul: „Doamne, de câte ori va greşi faţă de mine fratele meu şi-i voi ierta lui? Oare până de şapte ori? Zis-a lui Iisus: Nu zic ţie până de şapte ori, ci până de şaptezeci de ori câte şapte.” (Matei 18, 21-22) Putem înțelege noi oare acest lucru?

Iertarea este complexă. Iertarea este o taină. Mântuitorul ne propune să iertăm de șaptezeci de ori câte șapte, ne îndeamnă, ne cere aceasta însă nu ne impune să rămânem în viața acelei persoane sau acea persoană să rămână în viața noastră.

duminică, 17 noiembrie 2024

17 Noiembrie - Lumina zilnică din Scripturi


 Potrivit învăţăturii Sfintei Scripturi, bogăţia aparţine lui Dumnezeu (cf. Psalm 23, 1; 49, 12-13), însă El o dăruieşte oamenilor (cf. Facerea 24, 35), ca oamenii să o dăruiască şi altora, mai ales săracilor (cf. Matei 19, 21; Luca 12, 33; 16, 9; I Timotei 6, 18; I Ioan, 3, 17). Dumnezeu ajută pe om să adune bogăţia (cf. Deuteronom 8, 16-18), când aceasta este o binecuvântare a lui Dumnezeu pentru om (cf. Pilde 10, 22; Filipeni 4, 19).

Totuşi, bogăţia materială trecătoare, pământească, adică averile şi banii, nu trebuie să fie scop în sine, ci mijloc de a căuta şi cultiva bogăţia spirituală netrecătoare, care se dobândeşte prin iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni, prin milostenie şi alte fapte bune. 

sâmbătă, 16 noiembrie 2024

16 Noiembrie - Lumina zilnică din Scripturi


 Când eram preot la ţară, mi-aduc aminte că, în scaunul mărturisirii, la îndemnurile mele, de a se împăca cei sfădiţi şi de a se ierta, cei mai mulţi răspundeau: „Asta una n-o pot face, părinte, nu mă lasă inima să iert!". „Ba, diavolul nu te lasă!" -răspundeam eu. El te opreşte, nu mânia, ca să nu-ţi dai seama de bunătatea lui Dumnezeu care te-a iertat prin Jertfa Fiului Său şi tu nu vrei să ierţi. Diavolul te opreşte să nu-ţi dai seama că tu ai stat de faţă la o judecătorie care te-a condamnat la moarte şi pieire veşnică în numele „paragrafului de lege" care zice răspicat: „Plata păcatului este moartea" (Rom 6, 23). Din această osândă te-a scăpat Iisus Hristos, Care a murit în locul tău, te-a scăpat prin Jertfa Lui, prin bunătatea şi mila Lui; şi tu nu poţi să ierţi o nimica toată ce se cere de la tine?

Jertfa Crucii este iertarea cea mare ce ni s-a dat nouă, creştinilor.

Hambare pline, dar suflet gol

Preafericitul Părinte Daniel,
 Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Duminica a XXVI-a după Rusalii (Pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina)

Luca 12, 16-21 Zis-a Domnul pilda aceasta: Unui om bogat i-a rodit din belşug ţarina. Şi el cugeta în sine, zicând: Ce voi face că nu am unde să adun roadele mele? Şi a zis: Aceasta voi face: Voi strica hambarele mele şi mai mari le voi zidi şi voi strânge acolo toate roadele mele şi bunătăţile mele; şi voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te. Însă Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi? Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori pentru sine însuşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu.

Nebunii


 La două feluri de oameni le-a zis Dumnezeu ”nebuni”: la cei ce ”zic că nu este Dumnezeu” (Psalmul 52,1), și bogaților, cărora stomacul e tot Dumnezeul lor (Filipeni 3, 19).

În aceia e una și aceiași cugetare greșită: tăgăduirea oricărui rost sau destin al omului și al lumii, mai presus de lumea aceasta și stomacul ei. A tăgădui o conducere supremă a Cerului și a pământului e totuna cu a propovădui domnia întâmplării, a haosului sau a anarhiei universale.

Dar lumea este în ordine. Aceasta dovedește că este o conducere mai presus de ea. Dar fără ordine e mintea care o vede fără stăpân. Mintea care cugetă că nu este Dumnezeu, cade în propria sa sentință: va trebui să se tăgăduiască și pe sine. Căci: a te lupta din toate puterile împotriva a ceva ce nu există, dovedește nebunia acestei lupte; dovedește nonsensul, absurdul ei și prin urmare și al minții care o conduce.

Bogat şi nebun? Fii doar bogat!

 



Sfinţii Părinţi au rânduit ca în duminicile din această lună, noiembrie, să fie citite în biserici o serie de pericope evanghelice în care tema principală este bogăţia materială şi modul în care aceasta este utilizată spre mântuirea sau spre pierderea sufletului. Acum două duminici am văzut cum un bogat nemilostiv şi zgârcit ajunge în iad, iar săracul Lazăr, ce cerşea la poarta lui, este dus de îngeri în sânul lui Avraam. Apoi, duminica trecută, am învăţat de la samarineanul milostiv că, dacă faci un mic efort (inclusiv de natură materială), poţi salva viaţa unui om. Pe cel bătut de tâlhari, samarineanul îl duce la o casă de oaspeţi unde îşi asumă toate cheltuielile pe care le presupunea îngrijirea acestuia. Duminica viitoare vom afla ce l-a întristat pe un dregător bogat căruia Mântuitorul îi dezvăluie cum poate să strângă adevăratele comori, cele din ceruri. Tot despre un bogat este vorba şi în evanghelia citită mâine în biserici (de la Luca 12, 16-21), încât ne putem întreba care este motivul pentru care se acordă atâta atenţie acestui subiect: bogăţia materială. Unii ar putea să reproşeze celor care au ales să se citească în biserici aceste pericope faptul că nu prea au dat dovadă de simţ practic, că mesajul acestor pilde se adresează celor bogaţi pe care, din păcate, rareori îi vezi venind duminica la Sfânta Liturghie. Ei bine vom vedea, până la sfârşitul articolului că, de fapt, aceste pilde ne vizează pe fiecare dintre noi, chiar şi pe cei mai săraci.

Are o mare importanţă ultima zi şi ultima noapte a vieţii noastre.


Predică a Înaltpreasfinţitului Augustin, Mitropolit de Florina
la Duminica a XXVI – a după Rusalii (Luca 12, 16-21; 14, 35)
„În această noapte vor cere sufletul tău de la tine…” (Luca 12, 20)

Vă voi ruga, iubiţii mei, să faceţi răbdare câteva minute pentru a asculta o scurtă predică. Prilej vom lua din Sfânta şi Sfinţita Evanghelie, de la un singur cuvânt, pentru că şi un singur cuvânt din Evanghelie are ce să ne înveţe.

Acest cuvânt este „noapte” (vezi Luca 12, 20), ultima noapte pe care o trăieşte cineva. Are o mare importanţă ultima zi şi ultima noapte a vieţii noastre. Trec, trec zile şi nopţi, dar vine odată o noapte, şi atunci sfârşitul; nu mai găseşti dimineaţa.

Bogatul necugetat și neatenta noastră cugetare


 Postul Nașterii Mântuitorului începe cu o pildă atât de actuală, încât aproape doare: Parabola cu bogatul cel necugetat (Luca 12, 13-21). E o pildă provocată de cererea unui „cineva din mulțime”, care cere intervenția Domnului Hristos ca fratele său să împartă moștenirea cu el. Povestea, spusă pentru vindecarea doritorului de avere, este simplă și dureroasă pentru starea dintotdeauna și de azi a celor are visează la moșteniri.

Un om bogat, o recoltă care face să plesnească hambarele din visul de mărire al îmbogățitului peste vară, părelnica pace și odihnă ce o merită, șocul vestirii și întâlnirii cu moartea. Dinaintea morții bogăția e fără niciun folos, ba mai mult, pare a fi o greutate. Oricum ai da-o, e o nebunie fără seamăn să crezi în nemurirea îmbogățirii tale.

PILDA CU BOGATUL CEL NEBUN


 (Lc 12, 16-21)

Minunată pildă! Parcă nici o tâlcuire nu mai trebuie la ea. O putem vedea şi în zilele noastre. E plină lumea de astfel de pilde. E plină lumea de oameni care trăiesc şi mor în chipul bogatului din evanghelie. Să cercetăm puţin această pildă.

Voi spune îndată, la început, că nu averea şi strângerea averii l-a pierdut pe bogatul din Evanghelie. Averea şi strângerea ei nu este un păcat. Ea ne-a fost lăsată odată cu testamentul ce i s-a dat lui Adam în grădina Edenului: „În sudoarea feţei tale îţi vei câştiga pâinea” şi cele de lipsă traiului. Păcatul se iveşte însă atunci când averea se face scopul vieţii noastre; când trăim numai ca să strângem averi. Noi nu trăim ca să strângem averi trecătoare. „Viaţa cuiva nu stă din prisosurile avuţiei”, zicea Iisus (Lc 12, 11). Averea e numai ui scop trecător, de lipsă pentru traiul nostru cel trecător.