"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

Postare prezentată

Biserica noastră în haină de sărbătoare

marți, 13 august 2024

Cateheză despre Maica Domnului


  1. PREGĂTIREA APERCEPTIVĂ:
– Cultul Bisericii noastre este structurat pe o succesiune ierarhică bine determinată: adorare pentru Prea Sfânta Treime, supra-venerare (= supracinstire) pentru Maica Domnului şi venerare (= cinstire) pentru Sfinţi, Sfânta Cruce, Sfinţii Îngeri şi Sfintele Moaşte;
– Fecioara Maria a fost aleasă, pentru vrednicia ei, de Dumnezeu însuşi pentru a-L naşte pe Iisus Hristos, Mântuitorul nostru. Această alegere este o dovadă că însuşi Dumnezeu i-a acordat o cinstire fără egal, temei logic şi firesc pentru a o cinsti şi noi, oamenii, în chip deosebit. Din păcate nu toţi creştinii acceptă această logică. De aceea, o cateheză despre Maica Domnului este binevenită, din cel puţin două puncte de vedere: 1. Pentru a evidenţia temeiurile de bază ale cinstirii; 2. Pentru a răspunde atacurilor nedrepte din partea sectarilor. 
  1. ANUNŢAREA TEMEI:
Vom vorbi astăzi despre câteva dintre temeiurile cinstirii Maicii Prea Curate, deodată cu evidenţierea importanţei slujirii ei în iconomia mântuirii.
  1. TRATAREA:
          – Temeiuri biblice.
  1. Vechiul Testament: 1. Fac. 3, 15: „Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul”. Sfinţii Părinţi înţeleg prin „femeie” pe Maica Domnului, iar „sămânţa” = Fiul ei, Iisus Hristos; 2. Isaia 7, 14: „Iată Fecioara va lua în pântece şi va naşte Fiu şi îi vor pune numele Emanuel”; 3. Iezechiel 44, 2: „Poarta aceasta va fi închisă; nu se va deschide şi nimeni nu va intra prin ea, căci Domnul Dumnezeul lui Israel a intrat prin ea. De aceea va fi închisă” (referire la pururea fecioria Maicii Domnului); 4. Psalm 45, 10: „Stătut-a Împărăteasa de-a dreapta Ta, în haină aurită şi preaînfrumuseţată” (referire la locul în ierarhia cerească). O dată cu acestea, trebuie reţinute şi alte locuri vetero-testamentare, cu referire tainică la Maica Domnului: Facere 28, 11-19 (Scara lui Iacov), Ieşire 3, 2 (Rugul care ardea şi nu se mistuia), Ieşire 16, 33 (Vasul = năstrapa cu mană), Num. 17, 8 (Toiagul lui Aaron) etc.
  2. Noul Testament: 1. Luca 1, 28: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei” (cuvintele arhanghelului Gavriil); 2. Luca 1, 35: „Duhul Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri” (cuvintele aceluiaşi arhanghel); 3. Luca 1, 42: „Binecuvântată eşti tu între femei…” (cuvintele Elisabetei); 4. Luca 11, 27: „Fericit este pântecele care Te-a purtat şi sânii la care ai supt!” (o femeie din popor), cuvinte pe care Iisus le-a confirmat: „Aşa este…” (v. 28); 5. Luca 2, 51, loc în care aflăm că Iisus îi era supus; 6. Ioan 2, 3 – Iisus preface apa în vin, la rugămintea Maicii Sale; 7. Ioan 19, 26 – aflăm că nici când era pe Cruce Iisus nu a uitat-o, încredinţând-o ucenicului său iubit.
          – Temeiuri patristice (dogmatice, canonice, cultice):
  1. Sinodul al III-lea Ecumenic (Efes, 431) l-a condamnat pe Nestorie care o numea pe Maica Domnului „Născătoare de Hristos” şi, prin semnătura a 198 de episcopi, i s-a recunoscut calitatea de „Qeotovko””, adică „Născătoare de Dumnezeu”. Ca bază a hotărârilor sinodale au fost luate cele 12 anatematisme ale Sfântului Chiril al Alexandriei[1];
  2. Tot la sinodul al III-lea Ecumenic s-au stabilit câteva canoane prin care se condamnă învăţăturile greşite ale lui Nestorie (inclusiv cele cu privire la Maica Domnului), dar şi ale celor care îi vor călca pe urme (în special canoanele 2, 3, 4, 5 şi 7)[2];
  3. Sfântul Ioan Damaschin spune: „Propovăduim că Sfânta Fecioară este în sensul propriu şi real Născătoare de Dumnezeu. Prin faptul ce Cel ce S-a născut din ea este Dumnezeu adevărat, este adevărată Născătoare de Dumnezeu aceea care a născut pe Dumnezeu adevărat, întrupat din ea…”[3];
  4. În cultul ortodox, Maica Domnului este invocată după Sfânta Treime, înaintea îngerilor şi a sfinţilor, prin faptul că este considerată mijlocitoare prin rugăciunile ei. În această privinţă, este foarte sugestivă icoana numită „Deisis” (= Rugăciune), în care Mântuitorul este încadrat în dreapta de Maica Domnului, iar în stânga de Ioan Botezătorul. Frumuseţea şi bogăţia cultului Maicii Domnului se poate observa cel mai bine în slujbele consacrate sărbătorilor ei: Naşterea… (8 sept.) şi Intrarea în Biserică (21 nov.) – în care sunt evidenţiate virtuţile părinţilor, Ioachim şi Ana; Buna-Vestire (25 martie), în care este evocată acceptarea ei de a deveni Mama Fiului lui Dumnezeu; Soborul… (26 dec.) – omagiul Bisericii pentru vrednicia ei de mamă; Adormirea… (15 aug.) – care reliefează conştiinţa Bisericii că Maica Domnului este „Panaghia” (= Preasfânta), care ne miluieşte cu rugăciunile ei…
– Câteva precizări la atacurile sectare. Facem întâi menţiunea că obiecţiunile sectare sunt rezultatul ignoranţei lor în materie de interpretare biblică. Paradoxal, însă, îşi întemeiază tocmai biblic aceste obiecţiuni, legate în special de pururea-fecioria ei. „Bazaţi” pe textele de la Matei 1, 24 şi Matei 13, 55, spun că ea a mai avut copii, pe aşa-numiţii „fraţi” ai Domnului (care de fapt erau verişori). Răspunsurile ortodoxe sunt la îndemâna oricui, mai ales în Mărturisirile de credinţă (catehisme), încât nu insistăm aici asupra lor. În schimb, evocăm cuvintele de total bun simţ ale unui teolog protestant (!), Hengster Berg: „Pururea-fecioria Mariei constituie antiteza binecuvântată împotriva barbariei care socoteşte că aceea care a luat Duh Sfânt şi a fost umbrită de puterea Celui Preaînalt a trăit apoi în comuniune matrimonială cu Iosif”[4].
          – Devieri ale romano-catolicilor şi protestanţilor.
  1. Catolicii a promovat dogme noi: imaculata concepţie (1858), înălţarea ei cu trupul la cer (1954), numirea ei, la Conciliul II Vatican (1965), ca Mamă a Bisericii („Mater Ecclesiae”) şi Co-Redemptis („Co-Mântuitoare”);
  2. Protestanţii îi acordă Maicii Domnului o oarecare, numind-o „fericită”, „fecioară lăudată”, „preavrednica”, dar i-au rânduit nici un fel de cult, considerând-o doar o „femeie deosebită”.
  1. RECAPITULAREA:
–         Cine i-a acordat Maicii Domnului cinste, mai întâi?
–         Reproduceţi trei temeiuri semnificative pentru cinstirea ei;
–         Care este locul Maicii Domnului în cultul ortodox?
  1. ASOCIEREA.
Maica Domnului este considerată de Sfinţii Părinţi „Eva cea Nouă”, care a născut pe Cel Care ne-a adus mântuirea, spre deosebire de „Eva cea Veche”, soţia lui Adam, prin care a venit căderea.
  1. GENERALIZAREA:
„Cât va fi Biserica, şi în chip deosebit Biserica Ortodoxă, Maica Domnului va fi nelipsită din credinţa, din evlavia, din dragostea şi din cinstea noastră pentru ea. Numele ei îl poartă cele mai multe femei, icoana ei se găseşte în toate bisericile şi în cele mai multe case de creştini, sărbătorile ei sunt între cele mai de cinste, rugăciunile către ea, dintre cele mai obişnuite” (prof. Teodor M. Popescu)[5].
  1. APLICAREA:
–         evlavia poporului a păstrat până astăzi expresia „Doamne, Maica Domnului”, care exprimă asocierea ei în lucrarea de mântuire;
–         toate slujbele săvârşite în Biserica noastră au în rânduială rostiri de cinstire şi de cerere către Maica Sfântă;
–         o dată cu argumentele biblice, patristice, liturgice etc., pentru cinstirea Maicii Domnului există argumentul logic al  bunului simţ: nu poate fi despărţit niciodată Fiul de Mamă şi nici Mama nu poate fi despărţită de Fiu, aşa cum din păcate o fac neoprotestanţii şi, parţial, protestanţii. Cum poate susţine cineva că-L iubeşte pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, iar pe cea pe care El a ales-o ca mamă să o considere o simplă femeie, care nu şi-a păstrat sfinţenia fecioriei, a mai avut alţi copii etc. etc.?

Pr. Prof. Dr. Vasile GORDON
http://www.episcopiaseverinului.ro
 [1] Istoria Bisericească Universală, Manual pentru Institutele Teologice, Bucureşti, 1975, p. 252.
[2] Vezi Arhid. prof. dr. Ioan FLOCA, Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note şi comentarii, Sibiu, 1992, p. 73-75.
[3] Op. cit, p. 175-176.
[4] Apud Pr. lect. George Remete, Dogmatica, Alba Iulia, 1996, p. 286
[5] Meditaţii Teologice, Editura Sfintei Arhiepiscopii a Bucureştilor, 1977, p. 52.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!