"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

Postare prezentată

Biserica noastră în haină de sărbătoare

miercuri, 3 aprilie 2013

Despre închinarea Crucii - Cuvânt în a treia săptămână din Postul Mare


In Deuteronom, a cincea carte a marelui prooroc Moise, este scris: Blestemat este inaintea Domnului tot cel spanzurat pe lemn (Deut. 21, 23). Arhiereii, carturarii si fariseii, care L-au rastignit pe Domnul Iisus Hristos ca pe un facator de rele, stricator al legii lui Moise, au hotarat sa-L dea mortii celei mai rusinoase, ca sa infiereze pe veci numele Lui cu blestemul rastignirii.

O, pizma si rautate omeneasca! Au cutezat sa il numeasca raufacator, calcator al legii, pe Cel Care invia mortii, Care l-a inviat chiar si pe Lazar cel mort de patru zile, Care deschidea ochii orbilor, facea minuni nenumarate, poruncea valurilor marii si vanturilor! Insa Domnul Iisus Hristos spunea despre Sine ca n-a venit sa strice legea, ci s-o implineasca. Si atunci, pe cine sa credem? Pe cei a caror limba, aprinsa de flacara iadului, repeta asemenea cuvinte ingrozitoare, sau pe Domnul Iisus Hristos? Noi credem si marturisim ca pe Cruce a atarnat nu un raufacator, ci Jertfa Cea mai mare si Cea mai sfanta adusa lui Dumnezeu pentru pacatele intregii lumi. Noi stim ca Domnul S-a lasat de bunavoie batjocorit si chinuit.

Sa ne amintim ce i-a spus El apostolului Petru, care scosese sabia si taiase urechea slugii arhiereului: Intoarce sabia ta la locul ei, ca toti cei ce scot sabia de sabie vor pieri. Sau ti se pare ca nu pot sa rog pe Tatal Meu si sa-Mi trimita acum mai mult de douasprezece legiuni de ingeri? (Mt. 26, 52-53). El, Caruia I se supuneau stihiile, ar fi putut sa-i nimiceasca pe toti vrajmasii Sai, dar nu a facut asta: a mers de bunavoie la chinurile cumplite, S-a dat pe Sine spre rastignire.

Nenumaratele soboare ale Puterilor ceresti asteptau doar un semn al Lui ca sa il apere de rusinoasa si groaznica moarte pe Cruce. El insa n-a dat semn, ci S-a suit pe Cruce de bunavoie. Si toate Puterile ceresti s-au plecat cu frica si cutremur in fata Crucii Lui, inaintea Celui Care S-a dat pe Sine, Si-a dat Sangele pentru mantuirea noastra de pacate, de stapanirea diavolului. O, ce pacat infricosator, neasemuit de cumplit, au facut arhiereii, carturarii si fariseii din vechime clevetindu-L pe Domnul si dandu-L unei morti de rusine! Insa au capatat ceea ce doreau atat de puternic, au atras blestemul asupra numelui si intregii Lui invataturi? Nu! Dimpotriva, au fost unealta voii lui Dumnezeu spre proslavirea de viata Facatoarei Cruci si a Mantuitorului lumii.

O multime de mucenici ai lui Hristos au fost rastigniti pe cruci, spanzurati pe lemn, dar n-au fost blestemati de Dumnezeu, ci stralucesc in ceruri ca niste stele – nu, nu sunt blestemati, ci binecuvantati de Dumnezeu. Pentru raufacatori, spanzurarea va ramane o rusine in vecii vecilor, dar patimirile mucenicilor pentru Domnul ii proslavesc pe acestia si intre oameni, si in ceruri.

Cumplita este ratacirea sectantilor, care dispretuiesc crucea, fiind plini de o ura impotriva ei cum merita numai uneltele mortii criminalilor: securea calaului, spanzuratoarea, ghilotina francezilor, scaunul electric american. Mi s-a povestit o intamplare infricosatoare ce a avut loc cu multi ani in urma in orasul Ialta. Niste baieti au gasit o cruciulita din sidef, au privit-o cu placere si au hotarat s-o dea unei batrane care trecea pe acolo si care li s-a parut femeie de treaba. Aceasta insa era baptista. Luand crucea – pe care, fireste, era si imaginea Mantuitorului – a aruncat-o pe pamant si a calcat-o in picioare cu inversunare, facand-o bucatele. Noi, crestinii ortodocsi, cinstim adanc crucea lui Hristos si toata viata o purtam pe piept. Nu poarta cruce evreii, musulmanii si toti necredinciosii, in rand cu acestia se pun sectantii, care nu inteleg ca crucea lui Hristos a devenit cel mai sfant odor dupa ce pe ea a fost intins Trupul Domnului Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, si a curs Sangele Dumnezeu- Omului; nu inteleg ca tot ce a venit in atingere cu Trupul Dumnezeu-Omului primeste sfintire mare.

Ei nu cinstesc sarbatorile noastre ortodoxe, printre care si praznicul inaltarii Crucii Domnului, si n-au habar de minunea care s-a savarsit la Ierusalim in veacul al patrulea, cand imparateasa Elena, cea intocmai cu apostolii, a stricat templul pagan inaltat pe Golgota si a aflat sub el trei cruci la fel. Trebuia sa afle cumva care din ele era crucea lui Hristos. Dumnezeu insusi a dezlegat nedumerirea. Pe acolo duceau un mort la groapa. Patriarhul Macarie a poruncit sa fie oprita procesiunea si sa fie puse crucile gasite asupra celui mort. Cand au pus pe el cea de-a treia cruce – Crucea lui Hristos – mortul a inviat deodata si s-a sculat.

Deci, iubiti Crucea lui Hristos, iubiti-L pe Hristos, Cel rastignit pe ea! Cu cat va veti gandi mai des, mai mult si mai adanc la Crucea lui Hristos, la patimirile Lui, cu atat vi se va face mai curata, mai buna inima, si gandurile acestea vor izgoni din ea tot lucrul negru si spurcat, care impiedica Duhul lui Dumnezeu sa-Si faca locas acolo.

Este oare vreun lucru mai folositor pentru noi decat aducerea-aminte statornica de Crucea lui Hristos? Este oare vreun imbold mai puternic spre a uri rautatea vietii, spre a iubi binele, spre a iubi iubirea? Nu, si nu poate fi. Tocmai de aceea mii de oameni, care au devenit mai apoi cuviosi, citind sau auzind despre patimirile lui Hristos pe Cruce, s-au cutremurat, au uitat de toate cele din lume, le-au parasit pe toate si nu i-a mai interesat nimic. Pentru ei, ca si pentru apostolul Pavel, intreaga lume a fost rastignita, si ei insisi s-au rastignit impreuna cu Hristos.

Ei si-au inchinat intreaga viata cugetarii adanci la patimirile lui Hristos, au contemplat intreaga viata Crucea lui Hristos, si lacrimi arzatoare curgeau siroaie din ochii lor curati, tragand brazde aprinse pe obraji.
Noi suntem departe de ei, dar este foarte bine ca in aceste zile sfinte mergeti la biserica si ascultati cu inima infranta despre patimirile lui Hristos, fiindca aceasta va va fi balsam pentru suflet, doctorie de patimi, de relele care se cuibaresc in inima; constiinta va va mustra cand i se vor aminti patimirile lui Hristos. Priviti mai des la Crucea lui Hristos si varsati macar o lacrima pentru Cel rastignit pe ea pentru patimile noastre ticaloase, pentru pacatele noastre fara numar!

Veniti deci, toti robii credinciosi ai Domnului Iisus, sa ne inchinam si sa cadem cu dragoste la Crucea Lui, prin care El ne-a mantuit de stapanirea diavolului. Amin.

Sfantul Luca al Crimeei, din "La porțile Postului Mare"

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!