"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

Postare prezentată

Biserica noastră în haină de sărbătoare

joi, 1 august 2013

Despre Cruce şi smerenie

Ştii, când cineva îmi sărută mâna, cu degetele de la mână fac semnul Sfintei Cruci, şi astfel oamenii nu sărută mâna mea, ci Sfânta Cruce.

Văzându-i pe unii dintre fraţii mei duhovniceşti, obişnuiam să-l întreb pe Părintele Porfirie:
- Bunicuţule, cine e acest om?
Când era vorba despre vreun profesor universitar, îmi răspundea:
- Acesta, fiule, este un om foarte mare. Este profesor universitar. Noi nu suntem nimic pe lângă el. Ştii, când cineva îmi sărută mâna, cu degetele de la mână fac semnul Sfintei Cruci, şi astfel oamenii nu sărută mâna mea, ci Sfânta Cruce. De asemenea, când văd că cineva are nevoie de mine şi nu îl pot ajuta în alt fel, având mâinile sub rasă, fac semnul Crucii cu mâna aflată sub rasă şi astfel îl binecuvântez.


În anul 1979, cand m-am dus la Muntele Athos şi m-a învrednicit Dumnezeu să iau binecuvântare de la Părintele Paisie, Sfinţia sa m-a întrebat cine era duhovnicul meu. Răspunzându-i că-l aveam duhovnic pe Părintele Porfirie, cuviosul Paisie mi-a spus:

- Fiule, oameni ca Bătrânul Porfirie ne trimite Dumnezeu doar o dată la o sută de ani.
După ce m-am întors de la Muntele Athos, i-am spus Bunicuţului cele spuse de părintele Paisie, iar el mi-a răspuns:
- Ce tot spui? Puţini într-adevăr sunt cei care au daruri precum are părintele Paisie.
Cât de smeriţi erau amândoi!

Anastasios Sotirios Tzavaras, Amintiri despre Bătrânul Porfirie
Editura Buna Vestire, Bacău, 1999

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!