Prohodire

Vă-ntreb pe cine plângeţi, copile din Sion,

Şi pentru cine-aduceţi în vasul vechi arome,

De jalea cui veşmântul şi l-a cernit Salome

Şi plânsul pentru cine răsună în Chedron?

Când miezul alb al zilei în umbre s-a-nvelit

Şi-n templul sfânt cu zgomot s-a rupt catapeteasma

Sub Cruce, prohodirea de ce-şi varsă mireasma,

Din ochii arşi de lacrimi, din trupul istovit?

De ce să-i strângeţi braţul cu patimă la sân?

Şi giulgiul nou, copile, de ce-l roşiţi în jale?

Şi vă răniţi genunchii în pietrele din cale

Şi pentru cine-aprindeţi făclii de dor păgân?

Priviţi spre cer, surioare. Cu trupul preacurat.

Mai alb ca pâinea jertfei din sfintele altare,

Mai alb decât potirul cu binecuvântare,

El stă în tronul slavei, de slavă-nconjurat.

Din palma Lui nu curge şiroi de sânge greu,

Ci vinul bucuriei din veşnic sfânta cină.

Din coasta Lui ţîşneşte izvorul de lumină,

Menit pe veci să facă din om un Dumnezeu.

Nu-L ungeţi cu miresme pe Cel de-a pururi viu

Şi nu-L culcaţi, fecioare, în giulgiu, sub piatra rece,

Căci iadul plin de flăcări nu va putea să sece

Izvorul de viaţă ce curge prin pustiu.

Vă-ntreb pe cine plângeţi , copile din Sion,

Şi pentru cine-aduceţi în vasul vechi arome,

De jalea cui veşmântul şi l-a cernit Salome,

Şi plânsul pentru cine răsună în Chedron?

Gătiţi-vă mai bine cu sfinte bucurii

În alb veşmânt de raze şi-n flori de fericire,

Gătiţi-vă cu crinii ce-au dat Bunavestire

Şi-n aur de iubire topiţi podoabe vii.

Pe harfe de lumină cântaţi cu vers de foc,

În glas de alăute şi-n sunet de chimvale.

Din suflete, făclie aprindeţi-i în cale,

Că-n veci lumina lumii scăpă de sub obroc.

În imn de biruinţă, copile din Sion,

Gătiţi pentru-nviere în vasul vechi arome,

Veşmânt de sărbătoare să-mbrace azi Salome

Şi stih de bucurie răsune în Chedron

de Zorica Laţ cu Teodosia