Prin întruparea Fiului lui Dumnezeu am fost îndumnezeiţi şi ridicaţi la ceruri, aşezaţi alături de Fiul lui Dumnezeu pe tronul dumnezeiesc: cum trebuie să ne purtăm, cât de sfântă trebuie să ne fie viaţa; cât de departe trebuie să ne ţinem de orice desartaciune, necurăţie, cât de mult să sporim în dragostea pentru Dumnezeu şi unii faţa de alţii! Am fost făcuţi deopotrivă cu îngerii şi alcătuim împreună cu ei o singură Biserică: să râvnim deci o vieţuire îngerească, mintea să ne fie îndreptată spre cele de sus, nu spre cele de jos. S-a apropiat împărăţia cerurilor [Mt 3,2].
“Vulturul” de sub picioarele episcopului înseamnă că el trebuie să se afle mereu la înălţimea contemplaţiei creştine şi a lipsei de patimi lumeşti (să socotească toate cele pământeşti de mică importantă şi să nu se lase atras spre nici o deşertăciune a acestei lumi: bogăţie, reputaţie, gustul aristocraţiei, lux, splendoare, distincţii, laude; după cum deopotrivă nu trebuie să dispreţuiască sărăcia, starea socială inferioară, simplitatea, lipsa titlurilor de nobleţe, să nu fie tulburat de mustrările, pizma, vrăjmăşia sau neprietenia oamenilor faţa de el). Asemenea episcopului, preoţii trebuie să se afle şi ei la înălţimea contemplaţiei creştine şi lipsiţi de patimi lumeşti. Vai preotului şi episcopului care se leagă de poftele şi desfătările vieţii!
Sfinţii care au bineplacut lui Dumnezeu sunt umanitatea cea aleasă, desăvârşită prin harul dumnezeiesc, pentru care depune mărturie însuşi Dumnezeu; Biserica îi proslăveşte după cuviinţă şi dreptate: fiindcă prin aceasta este proslăvit însuşi Dumnezeu şi prin această laudă dobândim folos duhovnicesc, învăţăm să-i imităm după puterile noastre.
Sfânta Biserică apostolică Ortodoxă, a cunoscut gândul Domnului [1 Co 2, 16]; de aceea toate rugăciunile, ecfonisele, cântările, rânduielile şi celelalte ale ei au o însemnătate şi o putere deosebit de înalte, vrednice de tot respectul.
Proslavindu-i pe sfinţii lui Dumnezeu, îl proslăvim pe Domnul Care i-a proslăvit pe ei; rugandu-ne sfinţilor sau proslavindu-i ne lucrăm nouă înşine cel mai mare folos, fiindcă ne atragem mijlocirea lor. Slava lor este slava ta; fiindcă ei sunt oameni aşa cum şi tu eşti om; în ei s-a proslăvit propria ta natură. Dar şi în general, atunci când te rogi pentru morţi sau pentru vii îţi lucrezi un mare folos: fiindcă Dumnezeu primeşte rugăciunea iubirii ca pe o jertfă plăcută; şi cei morţi, înşişi dacă au îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu, se roagă pentru noi cei ce ne rugăm pentru ei, iar cei vii pentru care ne rugăm îşi deschid inimile pentru noi şi ne iubesc.
Sfântul Ioan de Kronstadt
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!