Cuvânt al ÎPS. Laurenţiu la Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Paraschiva

Poate să fie o Biserică Sfântă, poate să fie o Biserică laborator de sfinţenie dacă ea nu dă sfinţi? Dacă noi nu am avea mărturiile acestea că viaţa noastră se poate finaliza printr-un act de sfinţenie, că ostenelile pe care le facem noi, cu postul, cu rugăciunea, cu milostenia, cu iubirea de oameni au o împlinire în Dumnezeu, atunci la ce bune toată osteneala noastră şi harul lui Dumnezeu? Poate intra în Raiul lui Dumnezeu ceva necurat, sau spurcat? În nici un caz! Ca să putem ajunge în Rai, fiecare dintre noi trebuie să treacă prin treptele sfinţeniei. Şi sunt multe aceste trepte. Întâi sunt trepte de curăţire, de purificare. De fiecare dată când îngenunchem în faţa Sf. Altar, ne mărturisim păcatele noastre, trecem prin baia lacrimilor, prin baia curăţitoare. Depinde de noi cum ne mărturisim şi cum ne ţinem făgăduinţa pe care o facem în faţa lui Hristos, în Taina Spovedaniei. Luăm apoi Sfânta Împărtăşanie, care ne împărtăşesc cu Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Am obţinut o altă treaptă, obţinem pe Hristos în noi. Depinde însă cât Îl ţinem. Dacă suntem într-o legătură permanentă cu Hristos, dacă vrem să fim ai lui Hristos, dacă vrem să ardem de dragostea lui Hristos şi faptele noastre încep să fie tot mai plăcute lui Dumnezeu, urcăm treptat spre căile sfinţeniei.

Am zis că această mărturie ne-a lăsat-o anume Dumnezeu, ca să trecem şi pe sub simţurile noastre. Ce înseamnă sfinţenia? Avem moaştele sfinţilor. Ce sunt moaştele sfinţilor? Poate unii nu aţi văzut, alţii poate aţi văzut roadele acestea ale sfinţilor şi aţi fost şi v-aţi închinat şi v-aţi atins de ele şi le-aţi sărutat. Noi avem asemenea privelişti alături de noi, dar sunt deosebite. Cei dragi ai noştrii pleacă din lumea aceasta. Când îi ia Dumnezeu, ne apropiem cu drag de ei că sunt ai noştrii şi îi luăm şi îi sărutăm îi îmbrăţişăm şi îi simţim că sunt reci. Dacă-i lăsăm câteva zile îi simţim că miroase şi trebuie să-i scoatem, să-i îngropăm şi să-i ducem de acasă. Oricât ne-ar fi ei de dragi, nu-i putem păstra lângă noi. A arătat Dumnezeu că e firesc ca ceea ce trebuie să se dea stricăciunii, prin puterea lui Dumnezeu, poate rămâne nestricăcios. Un trup care s-a spiritualizat, care s-a sfinţit prin om, nu prin cuvinte, ci prin osteneală veşnică.

Timpul cât l-a petrecut Sfânta Parascheva în pustiul Iordanului a sfinţit-o pe ea atât de mult, încât la sfârşitul vieţii trupul ei s-a umplut de har, depăşind legea firii. Ce e, de fapt, minunea? Depăşirea firescului. Trupul ei a rămas purtător de miresme. Şi acum trupul Sfintei, în racla de la Iaşi, miroase a mirodenii. Iar cei ce se duc cu credinţă şi i se închină, se tămăduiesc.

Voi aminti doar câteva minuni care s-au întâmplat în viaţa Sfintei.

În anul 1888, la racla Sfintei, un crâsnic a uitat o lumânare aprinsă. Lumânarea a aprins masa şi s-au aprins toate odoarele din Biserică. A ars Biserica. Sicriul Sfintei s-a topit, însă de trupul sfintei nu s-a atins focul! S-a afumat doar puţin perna pe care era aşezat capul ei.

Se spune iarăşi că atunci când a fost cumpărată, păgânii au zis: „Nu o dăm, decât dacă o cântăriţi în aur”. Şi când a fost pusă pe cântar, să fie cântărită, aşa de uşoară a fost, încât au plătit mult mai puţin decât greutatea pe care ar fi avut-o un om. Şi iarăşi se zice, când au vrut să o mute, să o ducă în altă parte, că Sfânta s-a împotrivit să fie mişcată din loc.

Ce sunt oare semnele acestea? Sunt semne ale sfinţeniei. Semnele acestea văzute, însă, le avem la fiecare Liturghie. Pe masa Sf. Altar avem, în fiecare din bisericile noastre, Sf. Antimis, fără de care nu putem sluji Liturghia. Pe Sf. Antimis avem cusută o părticică din moaştele Sfinţilor, pentru a putea săvârşi jertfa Euharistică. De jertfa aceasta este legată jertfa noastră. Jertfa noastră este legată de jertfa Sfinţilor, care ne sunt pilde şi însoţitori pentru dobândirea Împărăţiei lui Dumnezeu.

Fie ca Sfânta Cuvioasa Paraschiva să ne lumineze şi să ne ajute, cu rugăciunile ei, să ajungem şi noi la dreapta Judecătorului, pentru a-I cânta cântare de slavă şi de preamărire, acum şi în veci de veci.

Î. P. S. Dr. Laurenţiu,

Mitropolitul Ardealului

sursa: http://www.agnos.ro