Trebuie cinstiţi sfinţii pentru că sunt
prieteni al lui Hristos, fii şi moştenitori ai lui Dumnezeu, după cum
zice Ioan Teologul şi Evanghelistul: „Toţi cîţi l-au primit le-a dat
putere să ajungă copii ai lui Dumnezeu”. „Încât nu mai sunt robi, ci
fii”; „dar dacă sunt fii sunt şi moştenitori, moştenitori ai lui
Dumnezeu şi împreună moştenitori ai lui Hristos”. Iar Domnul în sfintele
Evanghelii zice apostolilor: „Voi sunteţi prietenii mei. Nu vă mai
numesc robi, căci robul nu ştie ce face Domnul lui”. Dar dacă Creatorul
tuturor se numeşte împăratul împăraţilor, Domnul domnilor, Dumnezeul
dumnezeilor, negreşit că şi sfinţii se numesc dumnezei, domni şi
împăraţi.
Dumnezeul acestora este şi se numeşte
Dumnezeu, Domn şi Împărat. „Căci eu, spune Dumnezeu lui Moise, sunt
Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov”. Iar
pe Moise Dumnezeu l-a făcut dumnezeul lui Faraon. Nu spun că ei sunt
dumnezei, împăraţi şi domni prin fire, ci sunt numiţi aşa pentru că au
împărăţit şi au stăpânit peste patimi şi au păzit nefalsificată
asemănarea cu chipul dumnezeiesc, potrivit căruia au fost creaţi – căci
se numeşte şi icoana împăratului împărat – şi pentru că sunt uniţi cu
Dumnezeu după voinţă şi l-au primit locuitor înăuntrul lor, iar prin
participarea la El au devenit prin har ceea ce este El prin fire. Pentru
ce dar nu trebuiesc cinstiţi cei care au ajuns slujitori şi prieteni şi
fii ai lui Dumnezeu? Căci cinstea dată de cei împreună robi către cei
buni este dovada dragostei faţă de Stăpânul obştesc.
Aceştia au ajuns cămări şi locaşuri
curate ale lui Dumnezeu. „Voi locui şi voi umbla întru ei, spune
Dumnezeu, şi voi fi lor Dumnezeu”. Iar
dumnezeiasca Scriptură spune că „sufletele drepţilor sunt în mâna lui
Dumnezeu şi nu se va atinge de ele moartea”. Moartea celor sfinţi este
mai degrabă somn decât moarte. „Căci s-au ostenit în veacul de acum şi
vor trăi până la sfârşit”. Şi: „Cinstită este înaintea Domnului moartea
cuvioşilor Lui”. Şi ce este mai cinstit decât a fi în mâna lui Dumnezeu?
Dumnezeu este viaţă şi lumină, iar cei care sunt în mâna Domnului sunt
în viaţă şi lumină. Dar că Dumnezeu a locuit prin mijlocirea minţii şi a
trupurilor lor, o spune apostolul: „Nu ştiţi că trupurile voastre sunt
templu al Sfântului Duh, care locuieşte întru voi?”, „Domnul este Duh”.
Şi: „Dacă va strica cineva templul lui Dumnezeu, Dumnezeu îl va strica
pe acela”. Prin urmare, cum nu trebuiesc cinstite templele însufle ţite
ale lui Dumnezeu, locaşurile însufleţite ale lui Dumnezeu? Aceştia pe
când trăiau au stat cu îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu. Stăpânul
Hristos ne-a dat ca izvoare mântuitoare moaştele sfinţilor, care
izvorăsc, în multe chipuri, faceri de bine şi dau la iveală mir cu bun
miros. Nimeni să nu fie necredincios! Dacă prin voinţa lui Dumnezeu a
izvorât în pustiu apă din piatră tare şi din falca măgarului apă pentru
Samson căruia îi era sete, este de necrezut ca să izvorască mir bine
mirositor din moaştele mucenicilor? Cu nici un chip pentru cei care
cunosc puterea lui Dumnezeu şi cinstea pe care o au sfinţii de la
Dumnezeu.
În legea veche era socotit necurat tot
cel care se atingea de un mort, dar nu erau socotiţi necuraţi înşişi
morţii. Dar după ce însăşi viaţa şi cauza vieţii a fost socotită între
morţi, nu mai numim morţi pe cei care au adormit întru nădejdea învierii
şi cu credinţa în El. Cum poate să facă minuni un corp mort? Cum dar
prin ei demonii sunt puşi pe fugă, bolile sunt alungate, bolnavii se
vindecă, orbii văd, leproşii se curăţă, ispitele şi supărările se
risipesc şi se pogoară toată darea cea bună de la Tatăl luminilor peste
aceia care cer prin ei cu credinţa neîndoielnică? Cât de mult trebuie să
te osteneşti ca să găseşti un sprijinitor, care să te prezinte
împăratului celui muritor şi să pună pe lângă el cuvântul pentru tine!
Dar nu trebuiesc oare cinstiţi apărătorii întregului neam omenesc,
apărători care se roagă lui Dumnezeu pentru noi? Da, trebuie să-i
cinstim, ridicând biserici lui Dumnezeu în numele lor, aducând roduri,
prăznuind pomenirile lor, bucurându-ne în aceste zile de prăznuire în
chip duhovnicesc, pentru ca să fie potrivită bucuria cu aceia care ne-au
adunat la prâznuire, pentru ca nu cumva încercând să-i cinstim, din
contră să-i supărăm.
Prin cele care Dumnezeu este cinstit,
prin acelea se vor bucura şi slujitorii lui: de acelea de care Dumnezeu
se mînie, de acelea se vor mânia şi osta şii lui. În psalmi, în imne şi
în cântări duhovniceşti, în umilinţă şi în milostenie faţă de cei
lipsiţi, noi credincioşii să cinstim pe sfinţi, căci prin acestea mai
ales se cinsteşte Dumnezeu. Să le ridicăm stâlpi, icoane văzute şi noi
înşine să ne facem, prin imitarea virtuţilor lor, stâlpi şi icoane
însufleţite ale lor. Să cinstim pe Născătoarea de Dumnezeu, pentru că
este în sens propriu şi real Maica lui Dumnezeu. Să cinstim pe proorocul
Ioan, pentru că este înainte mergător, botezător, apostol şi mucenic –
căci, după cum a spus Domnul, „nu s-a ridicat între cei născuţi din
femei mai mare decât Ioan” – pentru că şi acesta a fost primul
propovăduitor al împărăţiei. Să cinstim pe apostoli, pentru că au fost
fraţi ai Domnului, martori oculari şi slujitori ai patimilor Lui „pe
care Dumnezeu şi Tatăl cunoscându-i mai dinainte, mai dinainte i-a şi
hotărât să fie asemenea chipului Fiului Lui”, „întâi apostoli, al doilea
prooroci, al treilea păstori şi învăţători”. Să cinstim pe mucenicii
Domnului, aleşi din toate categoriile sociale, pentru că sunt ostaşi ai
lui Hristos şi au băut paharul Lui atunci când s-au botezat cu botezul
morţii Lui făcătoare de viaţă, aşa că au ajuns părtaşi patimilor şi
slavei Lui. Înainte stătătorul lor este protodiaconul şi apostolul lui
Hristos, primul mucenic Ştefan. Să cinstim şi pe cuvioşii noştri
părinţi, pe purtătorii de Dumnezeu asceţi, cei care au luptat cu tărie
mucenicia cea mai îndelungată şi mai grea a conştiinţei, „care au
pribegit în piei de oaie şi în piei de capră, fiind lipsiţi,
strâmtoraţi, îndurând rele, ei de care lumea nu era vrednică, rătăcind
în pustii, în munţi, în peşteri şi în crăpăturile pământului”. Să
cinstim pe profeţii dinaintea venirii harului, pe patriarhi, pe drepţi,
pe cei care au vestit mai dinainte venirea Domnului. Privind la traiul
tuturor acestora, să le urmăm credinţa, dragostea, nădejdea, zelul,
viaţa, stăruinţa în patimi, răbdarea până la sânge ca să avem părtăşie
cu ei şi la cununile slavei.
Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!