Convorbiri cu Părintele Ambrozie

Explicaţi-ne cuvintele: “Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiica de mama sa, pe nora de soacra sa. Şi duşmanii omului (vor fi) casnicii lui”( Matei 10, 34-36)

Ateii ne aduceau aceste cuvinte ca un contraargument: “Vedeţi ce spune Hristos? El nu a adus pace ci dezbinare”. Despre ce fel de dezbinare vorbeşte Hristos? Să luăm exemplul unei familii care nu-L cunoaşte pe adevăratul Dumnezeu şi nici învăţătura lui Iisus Hristos, se închină idolilor şi crede în natură (că doar ateii ne-au învăţat asta timp de 70 de ani). La un moment dat, cineva din această familie crede în Dumnezeu, citeşte Evanghelia, se pocăieşte, începe să meargă la biserică, se roagă. Atunci are loc dezbinarea. Dacă ajunge soţia la credinţă, atunci soţul se ridică împotriva ei. Dacă va crede copilul, părinţii vor fi împotrivă. Astfel să întâmplă că membrii familiei să se duşmăneasca, părinţii alungându-l, în unele cazuri, pe copil de acasă. Astăzi mulţi copii sunt mai curaţi decât părinţii lor. Copii vin la Domnul cu sufletul în timp ce părinţii fac mai greu această; de aceea nici nu-i permit copilului să meargă la biserică şi îl ceartă, încercând să-l convingă că nu e bine. Copii sunt nevoiţi să se închidă în baie ca să se roage. Uneori sar pe fereastra pentru a asista la slujbă. Cunosc multe cazuri de acest fel. Dar atunci când copii se roagă mult pentru părinţii lor, aceştia din urmă se îndreaptă şi ei spre Dumnezeu.

Nu îmi sunt clare cuvintele Mântuitorului din Evanghelie, unde scrie: ”Nu daţi cele sfinte câinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, că nu cumva să le calce în picioare şi, întorcându-se să vă sfâşie pe voi” (Matei 7,6)

Cuvântul Domnului este sfinţenie. Omul credincios care începe să-l propovăduiască, poate întâlni şi pe unii semeni care nu vor să-l primească. Dacă omul începe să insiste şi să-l oblige pe cel ce nu doreşte să primească Cuvântul Domnului, atunci el “aruncă mărgăritare înaintea porcilor”, care le vor călca.

Să presupunem că un om este stăpânit de un duh demonic. Sufletul lui nu mai poate primi şi altceva, iar noi îi dăm hrană duhovnicească. Un astfel de om va nesocoti aceste cuvinte. Evanghelia este Cuvântul Domnului. Oamenii raţionali deschid Evanghelia, o citesc şi află acolo învăţături despre mântuirea sufletului lor. Ei trăiesc cu Cuvântul lui Dumnezeu. Sfântul Serafim de Sarov citea în decurs de o săptămână Evangheliile şi Epistolele din Noul Testament. Cuvântul lui Dumnezeu intra în sufletul lui şi el trăia cu acest Cuvânt. Dar Evanghelia poate fi citită în moduri diferite: unii caută mântuirea în ea, alţii caută însă contradicţii.

De exemplu, în Evanghelie este scris: “Şi dacă ochiul tău te sminteşte, scoate-l şi aruncă-l de la tine”, “iar dacă mâna ta sau piciorul tău te sminteşte, taie-l şi aruncă-l de la tine, că este bine pentru tine să intri în viaţa ciung sau şchiop, decât, având amândouă mâinile sau amândouă picioarele, să fii aruncat în focul cel veşnic” (Matei 18, 8-9). Omul începe atunci să se gândească: un ochi singur că pot să-l arunc, dar cu al doilea oricum voi vedea. Înseamnă că şi pe acesta trebuie să-l arunc?... Evanghelia trebuie citită cu pricepere, ca să deosebim sensul istoric de cel profetic şi de cel alegoric. Ce se înţelege prin cuvintele “scoate-ţi ochiul “, “taie-ţi mâna”? Dacă ne ispiteşte mâna (de exemplu ne place să ne “impropriem” lucruri străine), trebuie “să tăiem” aceasta patimă.

(Fragmente extrase din cartea Îndrumar creştin pentru vremurile de azi - Convorbiri cu Părintele Ambrozie )