PREDICĂ LA DUMINICA A III-A DUPĂ RUSALII

Duminica a III-a după Pogorârea Sfântului Duh. Din Evanghelia de la Matei 6, 22-33:

 „Zis-a Domnul: Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat, iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult!

Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipsi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui Mamona.

De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi pentru viaţa voastră ce veţi manca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este viaţa mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea?

Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe, şi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele? Şi cine dintre voi, îngrijindu-se, poate să adauge staturii sale un cot?

Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia.

Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâi-ne se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor?

Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Că după toate acestea se străduiesc păgânii; ştie doar Tatăl vostru cel ceresc că aveţi nevoie de ele.

Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi drep-tatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă.”

Iată-ne, iubiţilor, ajunşi în această Duminică a III-a după Rusalii la întâlnirea cea mare cu Dumnezeu Proniatorul. În Duminica dintâi, aceea a Rusaliilor, ne-am întâlnit cu Dumnezeu Duhul Sfânt; în cealaltă am cunoscut pe Dumnezeu Creatorul; în cea care a trecut, când ni s-au înşirat Sfinţii Apostoli, am luat seamă la Cel care a ales pe Sfinţii Apostoli: la Dumnezeu Mântuitorul. Iată-ne astăzi faţă în faţă cu Dumnezeu Proniatorul, cu Cel care vine şi păzeşte întreaga omenire de la facerea lumii până la sfârşitul veacurilor, în permanenţă, cu grija Sa, cu atenţia Sa, cu purtarea Sa de grijă către oameni, pentru întărirea fiecăruia dintre noi tocmai în câştigarea realităţii cuprinse în aceste ultime cuvinte ale Evangheliei de astăzi: a Împărăţiei lui Dumnezeu şi drepăţii Lui.

Iată-ne astăzi faţă în faţă cu Dumnezeu Proniatorul, cu Cel care vine şi păzeşte întreaga omenire de la facerea lumii până la sfârşitul veacurilor, în permanenţă cu grija Sa, cu atenţia Sa, cu purtarea Sa de grijă către oameni, pentru întărirea fiecăruia dintre noi tocmai în câştigarea acestor ultime cuvinte ale Evangheliei de astăzi: a Împărăţiei lui Dumnezeu şi dreptăţii Lui.

Fără îndoială că Evanghelia de astăzi de la Matei vine să ne tulbure un pic în obiceiurile noastre cotidiene, pentru că, din păcate, zbaterea zilnică se îndreaptă mai mult spre ce mâncăm, spre ce ne îmbrăcăm, spre ce privim, spre cum suntem priviţi de ceilalţi, spre ce citim sau spre ce scriem, spre ce lucrăm sau spre ce nu lucrăm, uitând că, în cele din urmă, toate zbaterile noastre omeneşti sunt nimicul nimicului.

O spun şi o repet, că dacă zilele ce au trecut Sfântul Ioan Botezătorul s-ar fi apropiat de naţiunea română, mai ales cea transilvană, poate că şi-ar fi schimbat cuvântul său şi, din: „Pocăiţi-vă că s-a apropiat Împărăţia cerurilor!” ar fi strigat: „Pocăi-ţi‑vă că s-a apropiat Împărăţia apelor!”. Pentru că iată, dacă Împărăţia cerurilor ca Împărăţie nu ne-a mai făcut să ne temem şi s-o dorim cu adevărat, a halăduit Dumnezeu peste noi, a rostogolit Dumne-zeu peste noi acest cer de ape, şi iată că Împărăţia apelor a umplut la loc bisericile, i-a făcut pe oameni să mai ia cartea de rugăciuni în mână, şi, mai cu seamă, s-au gândit la păcatele lor pentru care Dumnezeu, spuneau ei, i-a bătut. Oare chiar aşa să fie? Oare nu cumva tocmai prin această inundare a câmpiilor noastre, Dumnezeu ne-a mai dat o lecţie: că în cele din urmă, bucata de pământ furată de la vecinul, la arat, sau faptul că îngâmfarea noastră că noi am reuşit să dăm două sape, în timp ce celălalt, care are opt copii, n-a făcut decât o singură sapă la câmp, sau oare nu cumva toate celelalte ale îngâmfării noastre de oameni ai pământului ni le-a smerit Dumnezeu, arătându-ne că, în voia Sa, El poate anula toate eforturile noastre, dacă nu sunt făcute împreună cu Dumnezeu?

Am văzut oameni nenorociţi pentru faptul că au pierdut porumbul, dar nu erau nenorociţi pentru faptul că fetele lor se desfrânau. Am văzut oameni nenorociţi că li s-a înghiţit cu apă fânul, dar nu i‑am văzut nenorociţi că soţul sau soţia se înecau cu băutură în fiecare zi.

Dacă râurile care traversează astăzi România învolburate le-am vedea cu ochii minţii duhovniceşti, ne-am teme, pentru că râul desfrâului, râul beţiei, râul minciunii, râul falsităţii, mai cu seamă, vine asupra noastră ca nişte adevăruri pe care nu vrem să le vedem.

Suntem înconjuraţi de apele acestei vieţi şi nu ştim să strigăm către cea care ne poate scoate la liman: Maica Domnului, şi nici nu ştim să căutăm limanul, care este Biserica lui Hristos.

Zis-a Domnul către dânşii, ne spune Evanghe-lia: „Luminătorul trupului este ochiul; de va fi o-chiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat”.

Se întâmplă, deseori, să vedem în viaţă cum ne apropiem de semenii noştri judecându-i, pentru că ochiul nostru este mârşav, pentru că ochiul nostru este murdar. Te poate întreba cineva pe stradă: Părinte, de ce stai de vorbă cu desfrânata cutare sau cu cutare, care nu este de cea mai bună credinţă? Şi în momentul respectiv acel cineva s-a fă-cut deja judecătorul femeii aceleia... Pentru că, dacă Dumnezeu stă la masă cu desfrânaţii şi cu vameşii, cine ne-ar opri pe noi ca, în misiunea noastră de creştini pe pământ, să stăm la masă cu desfrânaţii şi cu vameşii, în speranţa câştigării lor pentru Împărăţia lui Dumnezeu?

Iată că poate lucrul cel mai puternic care ne muşcă pe fiecare dintre noi este necurăţia ochiului, pentru că fiecare judecăm cu sminteala din noi, fiecare încercăm să descoperim în celălalt sminteala care se află în noi. Dacă îl vezi pe un om, de exemplu, că face un lucru de bine pentru celălalt, sigur crezi că aşteaptă plată, pentru că tu însuţi aştepţi plată; dacă vezi pe un altul că vine şi reuşeşte să predice sau să facă un lucru minunat pentru Împărăţia lui Dumnezeu, ai senzaţia că în cele din urmă şi acesta tot pentru o plată o face sigur, pentru că, dacă tu aştepţi plată, şi ceilalţi aşteaptă plată. Dacă tu minţi în anumite condiţii, şi ceilalţi trebuie să mintă. Ori nu este aşa. Ochiul curat anunţă o inimă curată. Şi, priviţi la ochii copiilor, la puritatea din ochii lor! Cât o mai păstrăm noi, ceilalţi, şi nu le‑o murdărim de prea devreme? Dar priviţi atent la ochii lor şi veţi vedea: sunt ochi curaţi, pentru că inimile lor sunt curate. Pentru că în inima lor n-a intrat dorinţa de parvenire, în inima lor n-a intrat dorinţa de a minţi, în inima lor n-a intrat dorinţa de a zidi pe altă temelie decât Iisus Hristos. Şi priviţi-le ochii când le vorbiţi de Dumnezeu! Se măresc pentru că li se măreşte inima. Li se fac parcă mai albaştri, pentru că Împărăţia care le intră în inimă este mai albastră, pentru că ţine de cer şi nu ţine de pământ. De aceea binecuvântaţi fie copiii pentru ochii lor minunaţi care ne învaţă că Împărăţia lui Dumnezeu se află înlăuntrul nostru şi că, pe măsu-ra în care o zidim în noi înşine, ea va ieşi şi în afara noastră, spre a-L bucura pe Dumnezeu.

Domnul spuse un lucru grav: nu poţi sluji la doi domni.

„Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îi va urî şi pe celălant îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui Mamona”.

Aţi auzit? Nu putem să-I slujim şi lui Dumnezeu şi lui Mamona, adică nu putem să fim creştini numai de Duminică, iar în restul săptămânilor să ne pierdem vremea cu orice. Sau nu putem să fim oameni care să căutăm Împărăţia lui Dumnezeu numai în condiţiile în care nouă ne convine s-o căutăm.

L-am avut exemplu în căutarea Împărăţiei lui Dumnezeu, în săptămâna ce a trecut, pe Sfântul Ioan Botezătorul, Proorocul, Înainte-Mergătorul şi Botezătorul Domnului, cel care din pântecele maicii sale L-a simţit şi L-a identificat pe Iisus Hristos ca fiind Mesia, Cel venit să mântuiască lumea. Ce era mare pentru prezenţa lui Ioan Botezătorul între semeni? Nu faptul că se purta mai dur decât ceilalţi, nu neapărat predica sa, ci modelul său de viaţă. Îşi luase foarte în serios misiunea sa de creştin înainte de Hristos şi mai cu seamă îşi luase foarte în serios misiunea lui de a scădea, pe măsură ce Hristos creştea. Pentru că în cele din urmă a câştiga Împărăţia lui Dumnezeu înseamnă să faci pe Hristos să crească mare în tine şi mai cu seamă să te răstigneşti împreună cu El împotriva tuturor patimilor lumii. Nu poţi sluji şi lui Dumnezeu şi lui Mamona şi este un lucru real, pe care-l simţiţi frăţiile voastre, cum şi eu îl simt în viaţa de fiecare zi, cum toţi îl simţim în fiecare zi, că nu putem să slujim, de exemplu, şi alergării după bani şi alergării după icoane. Nu putem să slujim şi trăirii în desfrâu sau în îmbuibare, şi în asceză şi în dragoste către Dumnezeu.

Spunea unul dintre Sfinţii Părinţi că, cu cât stomacul este mai gol, cu atât urechile sunt mai desfundate şi către Dumnezeu, şi către milostenia pentru ceilalţi şi către strigătul săracilor din jurul tău. Aşa este; dar câtă vreme stomacurile noastre sunt goale, dar le umplem cu roşcove de tot felul, fără îndoială că urechile noastre vor auzi numai glasul mâncătorilor de roşcove. Priviţi în jurul vostru şi luaţi aminte că fiecare dintre noi suntem mai de preţ decât crinii pământului, cum zice şi Domnul; dar, pentru aceea, fiecare dintre noi nu ştim ce să mai facem să ne croim mai altfel hainele, să ne îmbrăcăm mai altfel, sau mai cu seamă tânăra ge-neraţie, să ne îmbrăcăm mai după modă. Nu ne dăm seama că de cele mai multe ori schimonosirea care vine dintr-o astfel de înveşmântare ne curăţă nu de frumuseţea noastră cea externă, ci de frumuseţea noastră interioară. Ne minţim de cele mai multe ori că putem, la modă fiind, să fim la moda Împărăţiei; ori moda Împărăţiei este simplitatea, curăţenia şi mai cu seamă dragostea către ceilalţi. Exemplul pe care Domnul îl alege pentru a da samă celorlalţi zice: „Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia”. Domnul vine să ne atragă atenţia şi nouă şi să luăm seama dacă nu la crinii câmpului, pe care noi îi vedem mai rar decât cei din Ţara Sfântă, dar la iarba pământului şi la păsările cerului trebuie să privim cum Dumnezeu le poartă de fiecare dată de gijă. Dacă lor Domnul le poartă de grijă, cu atât mai mult nouă, cu condiţia ca şi noi, asemeni lor, să ştim că suntem creaturi ale lui Dumnezeu, suntem creaţii ale lui Dumnezeu şi să ne bucurăm de aceasta, pentru că, bucurân-du-ne că suntem creaţia lui Dumnezeu, ne bucurăm de Creatorul nostru.

Iată însă că Domnul ne spune fiecăruia dintre noi: „Deci nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea ori cu ce ne vom îmbrăca? Că după toate acestea se străduiesc păgânii; ştie doar Tatăl vostru cel ceresc că aveţi nevoie de ele. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea se vor adăuga vouă”. „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi toate celelalte se vor adăuga vouă”. Deci nu căutaţi mai întâi toate celelalte: ce veţi mânca, ce veţi bea sau cu ce vă veţi îmbrăca, în speranţa că veţi dobândi Împărăţia Cerurilor, ci e răsturnată un pic vederea; şi, căutând Împărăţia Cerurilor, vom căpăta şi îmbrăca mintea noastrăşi hrana noastră şi mai cu seamă băutura noastră; pentru că, intrând şi făcând totul, rămânem în Împărăţia lui Dumnezeu, cea care pentru fiecare dintre noi începe cu Sfântul Botez şi se continuă cu celelalte Sfinte Taine; vom mânca mâncare nouă: Trupul lui Hristos; vom bea băutură nouă din izvor nesecat, care este Sângele Domnului; şi ne vom îmbrăca în haina nepătimirii şi a Botezului, în haina Împărăţiei lui Dumnezeu.

Dar mai este o haină fără de care nu putem să ne înveşmântăm şi nu putem să intrăm în Împărăţia lui Dumnezeu. Neînveşmântaţi în haina smereniei, nimic din toate celelalte din câte-am spus nu vom reuşi să le păstrăm pentru Dumnezeu. Neînveşmântaţi în haina aceasta dumnezeiască – pentru că Domnul S-a făcut exemplu de smerenie absolută – neînveşmântaţi, aşadar, în haina smereniei, nu vom avea nici ochiul curat, nici limba pregătită să ros-tească numai cuvintele lui Dumnezeu, nici buzele gata să sărute Sfântul Potir, nici urechile gata să audă cântările duhovniceşti, iar trupul nostru întreg nu va şti să se aducă jertfă pe altarul postului şi al echilibrului duhovnicesc pentru Împărăţia lui Dumnezeu.

Căutând Împărăţia lui Dumnezeu, toate celelalte ni se vor adăuga nouă, pentru că ele nu mai au nici o valoare. Fiind în Împărăţia lui Dumnezeu şi simţindu-te pregătit în orice clipă de a da faţă către faţă cu Domnul, toate celelalte nu mai au foarte mare valoare decât cel mult pentru susţinerea noastră în lume.

Niciodată Biserica Ortodoxă n-a trecut în extrema în care să spună: Aruncaţi din casă toate bunurile de prisos! Dar întodeauna a spus: „Bunurile de prisos puteţi să le împărţiţi cu cei care nu le au”. Niciodată Biserica Ortodoxă n-a trecut la extrema: „Postiţi până la sânge fiecare dintre mireni şi daţi-vă cu capul de pereţi pentru a rezista împotriva tuturor furiilor dezlănţuite către voi!” Dar nici n-a spus cu liberalism atroce „Nu postiţi!” sau „Să nu vă rugaţi! Să nu staţi în rugăciune şi în Biserică!”.

De aceea darul cel mai de preţ al Împărăţiei lui Dumnezeu, pe care bine ar fi să-l cerem fiecare dintre noi, este acela al deosebirii duhurilor şi mai cu seamă al echilibrului duhovnicesc; pentru că Evanghelia de astăzi, în cele din urmă, poartă în sine acest mesaj al echilibrului duhovnicesc, al unui echilibru duhovnicesc absolut necesar mântuirii fiecăruia dintre noi.

Să ne rugăm ca Domnul, căutând mai întâi Împărăţia şi dreptatea Lui, să ne dăruiască acest echilibru duhovnicesc cu care să trecem prin lumea dezechibrată din jurul nostru, echilibrându-i pe cei pe care-i mai putem echilibra prin dragostea noastră.

Luaţi samă, dar, că oricât de mult ne-am chinui să adăugăm la statura noastră un cot, sau la viaţa noastră o secundă, dacă voia Domnului încetează prin nelucrarea noastră cu voia Sa, şi noi vom rămâne tot mai mici cu un cot şi tot mai săraci cu o secundă. Dar conlucrând mereu cu Dumnezeu, trupurile noastre se vor face trupuri noi la venirea Sa, iar secundele noastre se vor măsura în veşnicii.

Să facă Dumnezeu să pricepem lecţia cea mare a Duminicii de astăzi: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea se vor adăuga vouă”. Amin.

Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula, 
din ”Cântare de biruinţă cântând” 
Predici şi meditaţii duhovniceşti radiodifuzate 
Editura «Oastea Domnului» – Sibiu, 2012