„Te iubesc, mă dau ţie!”

„Cum să lupt împotriva morții din lăuntrul meu?”

În vremea când l-am căutat pe Stareț, aveam un mare chin lăuntric. Eram deja preot, şi în Biserică se întâmplau lucruri urâte – îi vedeam pe preoți certându-se între ei, și spuneam: „Doamne, ce se întâmplă? Asta-i lucrarea pastorală? Aşa se trăieşte în Biserică?”. Pe de altă parte, vedeam şi propria mea moarte lăuntrică. Când spun „moarte lăuntrică”, mă refer la faptul că în trupul nostru avem aceste gene ale îmbătrânirii despre care vorbește biologia, care sunt genele morții. După căderea lui Adam, înlăuntrul nostru s-a petrecut o întreagă schimbare a firii. Am fost făcuți de Dumnezeu dintru început cu un avânt lăuntric către El. Toate puterile noastre trupeşti şi sufleteşti trebuie să fie întoarse către Dumnezeu. [Însă, odată cu Căderea], toată partea poftitoare a lui Adam și toate puterile lui trupești și sufletești s-au întors de la Dumnezeu către fire. S-a petrecut o întreagă schimbare în ființa omului. Prin aceasta s-a ajuns la moartea pe care fiecare dintre noi o poate vedea înlăuntrul său. Patimile lucrează împotriva firii – dorința, în loc să fie întoarsă către Dumnezeu, este întoarsă către zidire.

Și cum se manifestă moartea înlăuntrul nostru? Tinerii merg la facultate pentru a studia şi pentru a dobândi o anumită poziţie. De ce? Ca să aibă o pensie. Deci în lăuntrul lor se ascunde moartea. Vor să aibă bani pentru a preîntâmpina vremurile în care vor fi mâncați de boală și de bătrâneţe. Se simt singuri și caută pe cineva care să le stea alături în această singurătate – și, până la urmă, moarte. Omul caută înlăuntrul său ceva desăvârşit, dar nu află.

Când am devenit preot, lucrurile exterioare nu mă satisfăceau. Căutam ceva mai adânc, mai substanțial, mai adevărat… Ştiam că în Biserică, la Dumnezeiasca Liturghie, avem și ceea ce se vede, şi ceea ce nu se vede. Tot așa, în trupul omului avem la exterior ceea ce se vede (ochii, urechile), dar funcționarea lor internă nu o vedem. Inima lucrează zi și noapte înlăuntrul nostru. Tot felul de substanțe circulă în trupul nostru ca să ne țină în viață. Pe toate acestea noi nu le vedem. Respirăm continuu, fără să fim conştienți de asta. La fel și Biserica, Trupul lui Hristos, are lucrări văzute, dar are şi alte lucrări, lăuntrice, pe care noi nu le vedem.

Iar eu aveam acest chin sfâșietor: cum să lupt împotriva acestei morți pe care o simțeam înlăuntrul meu? Cum să descopăr viaţa lăuntrică? În felul acesta am ajuns să-l întâlnesc pe Stareţul Sofronie, şi el mi-a arătat ce este Rugăciunea, și mi-a arătat cum s-o dobândesc. Și am început să mă rog. Voiam să văd în fapt ce este această Rugăciune a minţii. Orice probleme aveam, le împărtășeam Stareţului. De multe ori nici nu mai era nevoie să i le spun eu, pentru că-mi spunea el direct. Aceasta este taina cărţii „Știu un om întru Hristos” – nu că am mers și l-am întâlnit pe Stareţ, ci Starețul a răspuns căutărilor mele [fără să mai apuc să i le împărtășesc]. L-am iubit tare mult – şi mă iubea la rândul lui. La un moment dat, plimbându-mă cu Stareţul Sofronie şi cu egumenul, cu Părintele Chiril, Părintele Chiril i-a zis: „A venit din nou iubitul nostru Părinte Ierótheos!”. Și Starețul Sofronie i-a răspuns: „Da, a izbândit să-l iubim!”.

 „Trebuie să ajungem la dragostea care nu caută ale sale”

Ceea ce vreau să spun este că Tradiţia se transmite de cel ce o are către cel ce o caută sincer. Avem, pe de-o parte, pe cel care predă, și pe de altă parte pe cel care preia, și avem și ceea ce se transmite şi se primește. Viaţa biologică cum se transmite din generaţie în generaţie? Prin naştere. Prin materialul genetic al părinţilor. Avem, așadar, părinţii, copiii şi viaţa care se transmite. La fel, şi viaţa duhovnicească este o naştere din nou. Avem Părinţii duhovniceşti pe de-o parte, şi pe cei ce vor să o trăiască pe de altă parte.

Nu ştiu dacă am izbândit ceva cu prilejul acestei mari întâlniri cu Stareţul Sofronie. În Pateric se spune: „Nu sunt monah, dar am cunoscut monahi”. Pot să spun şi eu că nu sunt un episcop bun, dar am cunoscut şi monahi buni, și episcopi buni. Adică am avut putința să văd pe cineva care întrupează Ortodoxia. Așa cum v-am spus la început, trebuie să dobândim cum­-ul, nu ce-ul. Putem să discutăm mult și bine despre ce este dragostea, însă adevărata problemă este cum să dobândim această dragoste. De ce spun asta? Pentru că dragostea la un moment dat poate funcţiona şi ca iubire de sine. Ne iubim numai pe noi înșine. Şi când avem impresia că-i iubim pe ceilalți, de fapt, tot pe noi ne iubim.

Sfântul Maxim Mărturisitorul are o analiză foarte frumoasă a acestui lucru. Iubirea poate funcţiona la un moment dat şi ca iubire de sine. Spre exemplu, se poate manifesta în felul acesta, ca o pseudo-iubire: „Te iubesc, dă-mi”. Dar adevărata iubire spune: „Te iubesc, îţi dau”. Şi nu numai „îţi dau”, ci și „mă dau ţie”. Aceasta este iubirea adevărată. Hristos Şi-a arătat iubirea punându-Se pe Cruce. Le-a spus oamenilor: „Vă iubesc” – și S-a răstignit pentru ei.

Și cum să transformăm această iubire de sine în iubire de Dumnezeu şi de oameni? Prin isihasm. Aceasta ne-o arată sfinţii, și ne-o arată în fapt. Pentru aceasta l-am căutat și l-am aflat pe Starețul Sofronie. Această tradiție isihastă am văzut-o în mulţi Părinţi aghioriţi, în mulţi Părinţi duhovnici pe care i-am întâlnit de-a lungul timpului, în Părintele Ioannis Romanidis, marele teolog. Fiecare mi-a transmis-o în felul lui propriu. Biserica este o maică bogată, cu mulţi fii, întâlnim multe caractere şi ne bucurăm atunci când trăim în Biserică.

Îi dau slavă lui Dumnezeu că am cunoscut asemenea oameni minunați și sfinţi. Rugați-vă în schimb Domnului să mă învrednicească să-mi săvârșesc cu bine viaţa, să nu fiu numai un învăţător sau scriitor. Nu-mi place să fiu numit „scriitor”, pentru că nu am plecat la drum în viaţă ca să devin scriitor. Mi-am început viaţa din dragoste pentru Dumnezeu şi pentru om. Mulţi vorbesc despre Mitropolitul Nafpaktosului ca despre un episcop cărturar. Nu-mi place să fiu numit așa. Ce înseamnă „episcop cărturar”? Adică unul care ştie anumite chestiuni teoretice, pe care le-a învăţat la universitate. Sfântul Grigorie Palama spune că sfinţii nu sunt intelectualii care caută cele dumnezeieşti în mod teoretic, ci cei care le trăiesc în mod practic, cei care pătimesc cele dumnezeiești. Pentru că, desigur, inima e cea care-L cunoaşte pe Dumnezeu, iar nu raţiunea. Rațiunea nu face decât să transcrie experienţele inimii. La fel se întâmplă şi în dragostea dintre voi. Cum se iubește un bărbat cu o femeie? Cu mintea? Mintea poate juca un rol oarecare, dar nu e importantă. Îl iubesc pe celălalt pentru că are o poziție, pentru că e frumos exterior? Asta nu e iubire, ci raţiune. Trebuie să ajungem la dragostea despre care vorbește Apostolul Pavel, dragostea care „nu caută ale sale” 1 Corinteni 13:5.

Din cuvintele rostite cu prilejul lansării cărții „Știu un om întru Hristos – Starețul Sofronie, isihastul și theologul” la Librăria Sophia și Facultatea de Drept (București, 31 mai – 1 iunie 2014)