"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

Postare prezentată

Biserica noastră în haină de sărbătoare

vineri, 28 ianuarie 2022

Setea de înnoire duhovnicească

Sfântul Luca al Crimeei
din «Predici», Editura Sophia, Bucureşti, 2010
 
Iisus, intrând, trecea prin Ierihon. Şi iată, un bărbat cu numele Zaheu, şi acesta era mai-marele vameşilor şi era bogat; şi căuta să vadă cine este Iisus, dar nu putea de mulţime, fiindcă era mic de statură. Şi alergând înainte, s-a suit într-un sicomor ca să Îl vadă, căci pe acolo avea să treacă (Luca 19, 1-4).

„Vameşi“ se numeau strângătorii impozitelor. Ei puteau dobândi bani pe cale nedreaptă la strânsul impozitelor, şi o făceau. Erau cruzi şi lacomi, jefuiau poporul, iar acesta îi ura. Însuşi cuvântul „vameş” ajunsese pentru popor totuna cu “păcătos”.

Zaheu era mai-marele vameşilor, şi asupra lui apăsa şi mai greu ura poporului decât asupra vameşilor de rând – dar iată că omul acesta păcătos s-a aprins de dorinţa de a-L vedea pe Domnul Iisus Hristos, despre Care auzise atât de multe.


Când Domnul a trecut pe lângă pomul unde şedea Zaheu, S-a oprit deodată şi a grăit: Zaheu, coboară mai repede din pom şi mergi acasă, fiindcă astăzi trebuie să vin la tine! Pentru ce Domnul, trecând printr-o mulţime uriaşă de popor, Şi-a întors dintr-o dată luarea-aminte asupra lui Zaheu? Pentru ce l-a chemat pe nume? Fiindcă Domnul,

Atoateştiutor fiind, cunoştea nu doar numele lui Zaheu, ci şi inima lui, şi dorinţele lui.

Dar ce s-a întâmplat în sufletul lui Zaheu? Cum se simt oamenii care, asemenea lui, trăiesc în nedreptate, de Dumnezeu nu se tem şi nu se ruşinează de nimeni (v. Luca 18, 2)? Sufletul lor păcătos nu cunoaşte odihna nici ziua nici noaptea. Cât de greu este pentru ei să îndure dispreţul şi ura poporului! Propria conştiinţă le roade fără încetare, ca un vierme crunt, inima – dar patima banilor înăbuşă totul. „N-au decât să ne dispreţuiască, spun ei, în schimb suntem bogaţi. Avem de toate”.

Credeţi că e uşoară o viaţă ca aceasta? Nu, ci e foarte grea. Greu este a înăbuşi mereu glasul conştiinţei. Greu este să duci povara urii şi dispreţul oamenilor. Aşa era şi cu sufletul nefericitului Zaheu.

Dar de ce dorea el atât de tare să Îl vadă pe Domnul Iisus Hristos, de ce s-a suit în smochin ca să-L privească măcar din depărtare? Din simplă curiozitate? Nu: el simţea şi ştia cât de Mare şi Sfânt este Domnul Iisus Hristos. Auzise despre extraordinarele Lui minuni, despre redarea văzului orbilor, despre învierea morţilor, şi sufletul lui păcătos tresaltă. Nu simpla curiozitate îl atrăsese, ci dorea tare de a privi măcar la Cel mai sfânt decât toţi sfinţii, la Cel atât de potrivnic întunecării şi nedreptăţii propriului lui suflet. Conştiinţa lui păcătoasă era mişcată ca niciodată. Năzuia să-L vadă pe Prorocul cel minunat, asemenea Căruia lumea încă nu cunoscuse, şi în inima sa gândea: „Dar eu, păcătosul, voi rămâne încurcat şi pe mai departe în viaţa această ticăloasă, pentru care oamenii mă urăsc şi mă dispreţuiesc?” Domnul ştia ce cotitură avusese loc în sufletul lui păcătos, ştia că acest suflet nu este greu de mântuit. Tocmai de aceea S-a şi hotărât să meargă în casa lui Zaheu.

Zaheu s-a dat jos repede din pom şi a fugit acasă pentru a-L primi pe Domnul Iisus Hristos. După aceea, cutremurat de vizita lui Hristos, a stat înaintea Lui şi, lepădând îndată şi cu hotărâre lăcomia sa de bani, a zis: Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor, şi dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit (Luca 19, 8).

Iată ce pildă de adâncă pocăinţă; iată cum a cutremurat sufletul acestui om păcătos cercetarea dumnezeiască! Tocmai la el, un păcătos atât de ticălos, dispreţuit de oameni, să vină Însuşi Domnul Iisus Hristos?! Dar Domnul ce a răspuns? Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci şi acesta este fiu al lui Avraam (Luca 19, 9). Aşadar Zaheu, om păcătos, mânat de nevoia simţită lăuntric a renaşterii duhovniceşti, a început să caute întâlnirea cu Hristos – şi această întâlnire a avut loc, aducând mântuire casei lui. Sfânta Biserică ne îndeamnă să-L căutăm pe Domnul urmând pilda lui Zaheu, să înviem în sufletul nostru frica de Dumnezeu dându-ne seama de păcătoşenia noastră şi de nevoia pocăinţei şi înnoirii.

Dar noi, spuneţi-mi, oare puţine păcate avem? Oare nu suntem toţi datori să ne pocăim din toată inima, ca şi Zaheu, şi, asemenea lui, să ne plătim datoriile faţă de cei pe care i-am necăjit? Să ne fìe pildă întotdeauna această întoarcere la credinţă a mai-marelui vameşilor! Să ne străduim şi noi, când ne va cerceta Domnul în chip nevăzut, să Îl primim aşa cum L-a primit Zaheu şi să ne învrednicim de aceleaşi cuvinte pe care le-a auzit el! Amin.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!