Încrederea în sine se transformă rapid în patima de a comanda; el atentează la libertatea altora (fără să suporte nici cel mai mic atentat la libertatea sa), dispune de atenția, de timpul, de puterile altora, devine obraznic și tupeist. Treaba lui este importantă, treaba altuia e un fleac. De toate se apucă, în toate se bagă.
În stadiul acesta, dispoziția celui mândru se strică. În agresivitatea sa, el întâmpină, bineînțeles, rezistență; apar irascibilitatea, încăpățânarea, arțagul; este convins că nimeni nu-l înțelege, nici măcar duhovnicul; ciocnirile cu „lumea” se acutizează, și cel mândru face alegerea definitivă: „eu” împotriva oamenilor, însă deocamdată nu și împotriva lui Dumnezeu.
Sufletul devine mohorât și rece; în el se instalează îngâmfarea, disprețul, răutatea, ura. Mintea se întunecă, distincția dintre bine și rău de vine tulbure, întrucât ea e înlocuită cu distincția dintre „ceea ce e al meu” și „ceea ce nu-i al meu”. El iese din orice ascultare, este insuportabil în orice societate; scopul lui este să iasă ca el, să-i impresioneze, să-i facă să se simtă inferiori pe ceilalți; el caută cu sete notorietatea – fie aceasta și de scandal – răzbunându-se astfel pe lume pentru că nu-l recunoaște și luându-și revanșa în fața ei.
Uneori, această forță de autoafirmare este orientată spre câștigul material, spre carieră, spre activitatea socială și politică, iar uneori, dacă există talent, spre creație, iar aici cel mândru poate repurta, datorită energiei sale, unele succese. Pe acest teren se dezvoltă, de asemenea, schismele și ereziile.
(Preotul Aleksandr Elceaninov, Cum să biruim mândria, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2010, pp. 56-57)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!