În Sfânta Scriptură se află înscrise și aceste cuvinte ale Domnului, pline de mustrări pentru poporul Israilitean: Două și rele a făcut norodul Meu: M-au părăsit pre Mine, izvorul apei vieții, și și-au săpat luiși fântâni surpate, carile nu vor putea ținea apă. /Ier. 2:13/
Sfânta Scriptură este fără de greșeală. Ea este rânduiala Cosmosului, lăsată de Dumnezeu. În Sfânta Scriptură se lămurește rostul fiecărui om și fiecărui neam. Tot cuvântul dumnezeiesc din această sfântă Carte a Cărților este și descoperire a adevărului, și dreptar în viață. Toată civilizația modernă nu a izbutit să clintească nici măcar un cuvânt al Sfintei Scripturi. Toată știința Europeană nu e în stare să înlocuiască nici măcar o poruncă a Domnului.
Se vor scrie cărți peste cărți despre pricinile destrămării Iugoslaviei, dar nu vor putea arăta limpede cele ce în Sfânta Scriptură se spun într’o singură propoziție.
Așadar, de ce a căzut un stat de vârsta unui copil? În orice caz, nu din pricina bătrâneții, veți spune. Însă eu vă zic că din pricina bătrâneții și prea-îmbătrânirii. Iugoslavia a căzut din pricina bătrâneții și prea-îmbătrânirii, o repet. Prin obârșia nașterii sau facerii, ea a fost foarte tânără, iar asemuită cu statele vechi de o mie de ani din Răsărit și din Apus, era cu adevărat la vârsta copilăriei. Dar, după păcatele ei, era bătrână. După păcatele și fărădelegile sale, era bătrână și prea-îmbătrânită. Din această pricină, moartea s’a năpustit asupra ei și a sugrumat-o.
Iată o pildă: doi tineri au făcut armata, apoi fiecare s’a dus în calea lui. Unul dintre ei a fost serios și cu băgare de seamă, iar al doilea ușuratic și destrăbălat. S’au întâlnit peste trei ani. Prietenul cel cu băgare de seamă, sănătos, puternic și vesel, privi la prietenul lui nechibzuit și rămase uimit. Vedea în fața sa nu un tânăr de 25 de ani, ci un bătrânel de 25 de ani, încărunțit, gârbovit, ofticos.
Cum ești? Ce faci? îl întreabă cel sănătos pe cel bolnav.
Iată, cum să fiu? Aștept cu frică luna lui Februarie.
Și de ce se temea, nu a scăpat. Căci și acest lucru este scris în Sfânta Scriptură, ca și cuvânt al lui Dumnezeu: Te va găsi aceea de care tu te temi. Și tânărul îmbătrânit nu a scăpat de ce se temea. Moartea l-a aflat plimbându-se agale în luna lui Februarie, l-a atins doar cu degetul mic, și el s’a stins. Păcatele, ca niște viermi, rod și fărâmițează instituțiile tinere și foarte tinere. Iugoslavia era îmbătrânită și preaîmbătrânită de păcate, de aceea a căzut și s’a prăbușit.
Două rele a făcut poporul în Iugoslavia. Au lepădat pe Dumnezeu, izvorul apei vieții, acesta e întâiul păcat, întâiul rău – și și-au săpat fântâni surpate, care nu vor putea ține apă – acesta e al doilea păcat, al doilea rău. Păstorii și cârmuitorii poporului l-au părăsit pe Hristos Dumnezeu, Cel ce este întotdeauna izvor de apă proaspătă și sănătoasă, și au început, după pilda popoarelor eretice și fără de Dumnezeu, să sape puțuri seci, să adune apă de ploaie. Acestea numeau puțurile seci „cultură și civilizație,” sau „știință și modernism,” sau „progres,” sau „modă,” sau „sport” – și tot așa.
Ne-am lepădat de Hristos, de aceea ne-a lepădat Hristos.
Iugoslavia a însemnat îndărătnicie împotriva lui Hristos, îndărătnicie împotriva Sfântului Sávva, îndărătnicie împotriva a tot ce e Sârbesc, îndărătnicie împotriva trecutului neamului Sârbesc, îndărătnicie împotriva cinstei și înțelepciunii poporului, îndărătnicie împotriva tuturor celor sfinte ale neamului – îndărătnicie, doar îndărătnicie! Din această pricină am avut un stat fără binecuvântarea lui Hristos, libertate fără bucurie, război fără lupte, prăbușire fără biruință, suferință fără de seamăn.
Însă, de această dată, toată răutatea omenească s’a întrecut pe sine, ba chiar și înțelegerea omenească. Când a început să plângă toată inima Sârbească, Dumnezeu și-a întins mâna către cel ce se îneca. Când tot poporul și-a îndreptat privirea către Domnul cel Viu, șoptindu-I din inimă însângerată: Nu ne lăsa pre noi folosinței omenești, ci ne miluiește pre noi, că la Tine este mântuirea, atunci Domnul ne-a izbăvit, și a curățat pământul nostru de Nemți, ne-a dat înapoi libertatea și ne-a dăruit țara. Slavă și laudă Ție, milostive Doamne!
Dar să știți și să spuneți neîncetat copiilor voștri că Domnul s’a milostivit de noi cu condiția nerostită de a nu ne mai lepăda niciodată de El, de izvorul dătător de viață al apei celei vii, și de a nu mai săpa, întorcându-i spatele lui Hristos, precum ereticii și cei fără de Dumnezeu, puțuri seci în jurul cărora oamenii stau și așteaptă, și mor de sete. S’a milostivit și sub cuvânt ca nimeni să nu mai cuteze a se îndărătnici împotriva celor sfinte ale lui Dumnezeu și ale neamului, iar poporul să stea sub flamura lui Hristos și să proslăvească, mai puternic și stăruitor, cu gândurile, cu cuvintele și cu faptele, pe Dumnezeu cel Unul în Treime, Tatăl și Fiul și Sfântul Duh, în veacul veacului. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!