IUBIREA E CĂRAREA

Potrivnicul L-a încercat pe Domnul prin aceste trei: prin neputinţa trupului, prin slava deşartă şi prin ispitirea de Dumnezeu. Toate aceste ispite au ascunse în ele momeala plăcerii, sau acul păcatului (1 Corinteni 15:56), însă în chip felurit. Toate la un loc alcătuiesc chipul dintâi al războiului, sau, după Sfântul Maxim, ispita prin plăcere. Dacă Iisus s-ar fi biruit de oricare dintre acestea, ar fi căzut din dragostea Tatălui, ar fi călcat El porunca primă din lege, pe care avea s-o propovăduiască, între oameni ca nimeni altul: porunca dragostei de Dumnezeu, ca Tată al oamenilor (Matei 5:48). 

Tot războiul potrivnicului acesta a fost: ca să-L facă pe Domnul să calce dragostea către Dumnezeu ca Tată. Căci ştie vrăjmaşul că plăcerea pământească, pentru cine umblă după ea, are drăceasca putere să desfacă pe om de dragostea lui Dumnezeu şi să i-o întoarcă spre plăcerea a orice altceva afară de Dumnezeu. Prin urmare, dacă mai avem inima prinsă de ceva de pe pământ, stăpânitorul lumii acesteia încă ne mai ţine legaţi în împărăţia lui, de vreme ce dragostea noastră către Dumnezeu încă n-a ars şi aţa aceea.

Despre post

Cuvant ortodox - Anul III, Nr. 8 (116), 17 - 23 noiembrie , 2014

“A sluji lui Hristos înseamnă suferinţă”

Dacă revedem cu ochii minţii Evangheliile şi Epistolele care se citesc în Biserică la slujbele din decursul unui an liturgic, vom vedea că adeseori problema bogaţilor şi a bogăţiei revine adesea în învăţătura lui Iisus. În Evanghelie avem pilda despre bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr, avem întâlnirea lui Iisus cu tânărul bogat, iar în Epistola Sfântului Iacov găsim o adevărată izbucnire împotriva celor bogaţi, nemilostivi şi snobi.

Oare de ce atâta preocupare pentru cei avuţi şi averile lor? De ce, de atâtea ori, Mântuitorul se întristează că cei bogaţi nu vor intra în împărăţia cerurilor şi de ce bogăţia este o piedică în calea mântuirii?

Două anecdote duhovniceşti

Bomba cu hidrogen

Părintele Ioil zicea odată:

„Se neliniştesc oamenii pentru ce se va întâmpla dacă va fi război şi va cădea o bombă cu hidrogen...

Creştinul meu, ce sunt acestea care cugeţi? Ce bombă cu hidrogen să cadă? Bomba cu hidrogen a căzut! A căzut cu mii de ani înainte. Atunci când a păcătuit Adam, iar numele ei este moarte! Aşadar, ce importanţă are dacă va fi război? Ce importanţă are dacă vei muri împreună cu mulţi de la o bombă sau de unul singur din cauza unei boli?

Un fapt este sigur: vei muri! Fii aşadar gata şi încetează să te mat preocupi plin de nelinişte dacă va fi război şi dacă vor cădea bombe de un fel sau de altul... Bomba a căzut şi în fiecare clipă seceră o mulţime de vieţi omeneşti..."

Să păziţi TĂCEREA cât puteţi de mult

Dar când sunteţi întrebaţi, chiar şi în biserică, să răspundeţi fără să vă întărâtaţi sau să vă posomorâţi.

Celui care flecăreşte nu-i este cu putinţă să trăiască în trezvie. Acesta va avea în permanenţă împrăştierea minţii. Din tăcere se naşte liniştea, iar din linişte rugăciunea. Este cu putinţă să se roage omul care are mintea împrăştiată? Ia aminte! Viaţa cu trezvie şi atenţie înlesneşte rugăciunea şi ne duce aproape de Dumnezeu. Ia aminte la tine însuţi! Tăcerea este o nevoinţă! Cel ce se dă pe sine acestei nevoinţe să se pregătească de mâhniri, pentru că tăcerea nu se dobândeşte nici repede, nici uşor.

Convorbiri cu Părintele Ambrozie

Explicaţi-ne cuvintele: “Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiica de mama sa, pe nora de soacra sa. Şi duşmanii omului (vor fi) casnicii lui”( Matei 10, 34-36)

Ateii ne aduceau aceste cuvinte ca un contraargument: “Vedeţi ce spune Hristos? El nu a adus pace ci dezbinare”. Despre ce fel de dezbinare vorbeşte Hristos? Să luăm exemplul unei familii care nu-L cunoaşte pe adevăratul Dumnezeu şi nici învăţătura lui Iisus Hristos, se închină idolilor şi crede în natură (că doar ateii ne-au învăţat asta timp de 70 de ani). La un moment dat, cineva din această familie crede în Dumnezeu, citeşte Evanghelia, se pocăieşte, începe să meargă la biserică, se roagă. Atunci are loc dezbinarea. Dacă ajunge soţia la credinţă, atunci soţul se ridică împotriva ei. Dacă va crede copilul, părinţii vor fi împotrivă. Astfel să întâmplă că membrii familiei să se duşmăneasca, părinţii alungându-l, în unele cazuri, pe copil de acasă. Astăzi mulţi copii sunt mai curaţi decât părinţii lor. Copii vin la Domnul cu sufletul în timp ce părinţii fac mai greu această; de aceea nici nu-i permit copilului să meargă la biserică şi îl ceartă, încercând să-l convingă că nu e bine. Copii sunt nevoiţi să se închidă în baie ca să se roage. Uneori sar pe fereastra pentru a asista la slujbă. Cunosc multe cazuri de acest fel. Dar atunci când copii se roagă mult pentru părinţii lor, aceştia din urmă se îndreaptă şi ei spre Dumnezeu.

Pastorala Sfântului Sinod la prima duminică din Postul Naşterii Domnului

Clik pe imagine

Cuvant ortodox - Anul III, Nr. 7 (115), 10 - 16 noiembrie , 2014

Ceea ce ești vorbește mai tare decât ceea ce spui...

Țineți în mână cartea unui om care a căutat sfințenia și noi credem, și mărtursim laolaltă cu Cerul, că a și aflat-o. Dar zilei de astăzi îi este greu să mai înțeleagă sfințenia, de aceea cartea „Cărarea Împărăției” este un scurt manual de supraviețuire sufletească la vremea de acum. Autorul ei, Părintele Arsenie Boca, vă poate fi necunoscut. Dar și Iisus Hristos înainte de a fi propovăduit de Apostolii Săi nu era cunoscut. Părintele Arsenie, făcându-L cunoscut pe Mântuitorul Hristos vrea să vă facă părtași unei ucenicii, așa cum ÎnsușI Dumnezeu i-a vrut pe Apostoli mai întâi Ucenici la școala Duhului Sfânt. Pentru că nu poți vesti Adevărul înainte de a-L cunoaște și, mai ales, nu poți să te afli pe Cale înainte de a descoperi bucuria Căii, Viața ce curge din ea. Părintele nu vorbește metaforic despre Cărarea Împărăției, nici euforic și lipsit de vigilența înțelegerii firii umane. Nu propune o Cale ruptă de Hristos și nici de efortul omului de a fi pe Calea cu Hristos. Ce pune pe inima omului ce-l asculta sau care-l citește astăzi este Viața, Viața în Hristos. În cea mai limpede linie duhovnicească cu Părinții cei mari ai Ortodoxiei, Biserică creștină care în România, țară aflată zeci de ani sub stăpânirea sufocantă a comunismului, a rămas pentru vremurile acelea și acestea de acum, printre puținele locuri de odihnă sufletească și întărire pentru câștigarea omului la Dumnezeu, pentru dăruirea lui Dumnezeu oamenilor sărăciți, arestați ori întemnițați în frică și ură. Aflaţi mai multe »

Dumnezeu ne poartă de grijă mai mult decât o mamă

Aşa cum mama îşi învaţă copilul să meargă, ne învaţă şi Domnul să credem în El cu credinţă vie. Mama îşi pune copilul pe picioare, îl lasă să stea aşa, se îndepărtează de el, apoi îl cheamă să vină la ea. Rămânând singur, fără sprijinul mamei, copilul începe să plângă, vrea să se ducă la ea, dar nu încearcă, de frică să facă primii paşi, până când se hotărăşte să păşească şi cade. întocmai ca o mamă, Domnul îl învaţă pe creştin să creadă în El, credinţa fiind ca şi mersul (credinţa – cale duhovnicească).

Credinţa noastră este firavă, lipsită de experienţă, întocmai ca un copil care învaţă să meargă. Domnul ne lipseşte de sprijinul Său, lăsându-ne pe seama diavolului sau a feluritelor necazuri şi supărări. Ceva mai târziu însă, când avem mare nevoie de ajutor ca să scăpăm de ele (când nu simţim nevoia mântuirii nu suntem gata să mergem la El), parcă ne-ar îndemna să ne îndreptăm către El (şi trebuie, într-adevăr, să o facem) după ajutor.

Către cei ce lasă slujbele bisericeşti si se duc la petreceri.

Nu ştiu ce cuvinte să întrebuinţez astăzi. Pentru că voiesc să învinuiesc, căci văd mulţimea împuţinându-se de la slujbe.

Proorocii se ocărăsc, Apostolii se trec cu vederea si Părinţii se defăima, iar prin slugi ocara trece la Stăpânul. Dar nu-i văd pe cei care trebuie să audă mustrarea, ci numai pe voi care nu aveţi trebuinţă de învăţătura si sfatuirea aceasta.

Insă nici aşa nu trebuie să tăcem, ca durerea pe care o avem pentru aceia s-o scoatem afară prin cuvinte, răsuflându-ne puţin si pe aceia să-i plecăm să se ruşineze si să roşească, slobozind asupra lor atâţia mustrători, care sunteţi voi cei ce auziţi. Că de ar fi venit ei aici numai pe noi ne-ar fi auzit mustrându-i, dar acum fugind de mustrarea noastră, vor auzi de la voi toate acestea. Aşa fac şi prietenii, atunci când nu întâlnesc pe cei vinovaţi, spun toate prietenilor lor, ca mergând la ei să le spună cele zise. Aşa a făcut si Dumnezeu, că lăsând pe cei ce au greşit, vorbeşte cu Ieremia care nici o nedreptate n-a făcut, zicându-i: „Vezi ce Mi-a făcut fiica cea nebună a lui Iuda”. De aceea şi noi vorbim cu voi despre aceia, ca mergând să-i îndreptaţi. Aflaţi mai multe »

Cuvant ortodox - Anul III, Nr. 6 (114), 3 - 9 noiembrie , 2014

ACATISTUL SFINŢILOR MAI-MARILOR VOIEVOZI MIHAIL ŞI GAVRIIL

Rugaciunile incepatoare :

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.

Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !

Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !

Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !

Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Ne vorbește Părintele Ioan Sabău

Vizita Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române în Episcopia Devei și Hunedoarei

La invitația Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, în zilele de 07 – 09 noiembrie 2014, Preafericitul Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va efectua o vizită canonică în Episcopia Devei și Hunedoarei, prilej cu care vor fi aduse spre închinare Sfintele Moaște ale Sfinților Martiri Brâncoveni.

Prezența Preafericirii Sale este prilejuită de o serie de evenimente deosebit de importante pentru viața bisericească din județul Hunedoara, evenimente care se vor desfășura după următorul program:

Vineri, 07 noiembrie 2014:

• Orele 17,00: Primirea Preafericitului Părinte Patriarh DANIEL, la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae și Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva;

• Orele 17,10: Întâmpinarea raclei cu Sfintele Moaște ale Sfinților Martiri Brâncoveni la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae și Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva și săvârșirea slujbei de mulțumire;

Un oaspe

Strainul, care-aseara a poposit la noi,

L-am ospatat cu paine, cu vin si cu masline.

I-am asternut in graba un pat de frunze moi,

N-am intrebat nici cine-i si nici de unde vine.

INVITAŢII LA DREAPTA SOCOTEALĂ

Înţelegând înfrânarea ca o condiţie de sănătate a sistemului nervos, iar desfrânarea ca o povârnire spre dezechilibru, e bine să precizăm limitele biologice şi psihologice ale acestei porunci a firii, evitând bănuiala de neînţelegere a chestiunii şi, pe cât cu putinţă, cârteala şi vijelia mâniei. 

Sunt oameni care ar vrea să petreacă după dreapta socoteală, dar nu îndrăzneşte nimeni ca să le-o spună. Chiar autorii de cărţi privitoare la această poruncă a firii dau sfaturi mai rele de cum ar da la vite. Ei nu consideră omul şi în natura lui morală şi spirituală. De i-ar îndruma măcar la rânduiala vitelor, ar fi cu mult mai înţelepţi. Medicul, care crede că, povăţuind pe oameni, n-are trebuinţă de suflet şi de Dumnezeu - autorul şi stăpânul vieţii - e, până la un loc, un bun veterinar. Dar dorm cam tot pe aceeaşi dungă şi oamenii ce nici nu vor să ştie de vreo socoteală, de vreo frână morală, sau de vreo pedeapsă automată şi fără îndurare a libertinajului lor, care-i va ajunge din urmă. 

Cuvant ortodox - Anul III, Nr. 5 (113), 27 oct. - 2 noiembrie , 2014

Vorba deşartă – tăcerea

ˇ        Să ne arătăm tăcuţi şi fără ştiinţă în faţa celorlalţi căci abia atunci dovedim şi dobândim cea mai multă cunoştinţă căci mintea nerisipindu-se în vorbe multe, distinge cu mai multă claritate tot ce observă şi află.

ˇ        Tăcerea fără rost este pricinuită ori din mândrie, ori din lenea minţii şi aceasta-i semnul tâmpeniei, pe când tăcerea cu rost este semnul unei lucrări intense a minţii prin care surprinde tainele cele mai adânci ale existenţei. În această tăcere mintea omenească se întâlneşte cu lucrarea intensă a Sfântului Duh Care îi comunică taine mai presus de cuvânt. O astfel de tăcere este semnul unei intense a persoanei , deci şi a lui Dumnezeu care îi atrage mintea în tainele Sale. Numai persoana poate tăcea în felul acesta intens de gândire.