15 Mai - Sfatul Sfinților Părinți

 

Iertarea păcatelor însemnează şi încetarea lor. Iertarea păcatelor nu înseamnă că le spovedeşti mereu şi le iei de la capăt – că iarăşi le vei spovedi. Creştinismul mai e şi chestiune de refacere a voinţei. Ne trebuie bunăvoinţa voastră – ca s-o facem voinţă; tărie de caracter şi simţire de obraz. Oamenii umblă după făcători de minuni – fie ei şi vrăjitori. Dar vă spun că minunea cea mai mare e înnoirea vieţii tale pe temelia ei Iisus Hristos; e încreştinarea voinţei tale: asta-i minunea cea mai mare, care ne stă cu adevărat la îndemână şi ni s-a dat nouă poruncă: „înviaţi pe cei morţi!” După învierea ta tânjeşte Iisus. Ce însemnează aceasta n-ar putea să ţi-o spună mai bine decât înşişi cei ce au înviat din moarte sigură, ca dintr-un vis urât.

Deci de unde începe slăbănogirea? – De la socoteala trufaşă a minţii. I se pare ei că e mai bine să nu se conducă după poruncile lui Dumnezeu, ci după capul ei, mai bine zis după păcat. Iar păcatul dă cu omul drept în plata păcatului, cum ai da cu oiştea-n gard.

14 Mai - Sfatul Sfinților Părinți

 

,, Pentru orice întrebare Dumnezeu ți-a dat doi genunchi... "

”Fericiți acei oameni care adorm și care se trezesc întru rugăciune; care în mijlocul tuturor lucrărilor lor nu se despart de ea, comoară a vieții lor fiind Hristos Domnul!” ( Sfântul Teofan Zăvorâtul )

 

”Rugăciunea este armă vestită, vistierie nesecată, bogăție nepieritoare, liman împotriva furtunilor vieții… Rugăciunea este rădăcina, izvorul și maica nenumăratelor bunătăți și virtuți, dăruite nouă de Cel Preaînalt.” ( Sfântul Ioan Gură de Aur )

De acum să nu mai greşeşti, ca să nu-ţi fie ţie ceva mai rău!

Sfântul IOAN GURĂ DE AUR

l. Când am vorbit acum câtăva vreme despre slăbănogul care zăcea pe un pat lângă scăldătoare , am găsit multă şi mare comoară. N-am săpat în pământ, ci am săpat în sufletul lui şi am găsit comoara! Nu comoară cu aur şi argint şi pietre preţioase, ci plină de putere de a îndura, de înţelepciune, răbdare şi multă nădejde în Dumnezeu, care-i mai scumpă decât tot aurul şi toată bogăţia.

Bogăţia cea materială este supusă vicleniei hoţilor, gurii calomniatorilor, mâinii spărgătorilor şi răutăţii slugilor. Iar când scapă de toate acestea, atunci atrage asupra stăpânilor ei prăpădul cel mai mare: deşteaptă ochii invidioşilor, şi de aici se nasc mii şi mii de furtuni. Dar bogăţia cea duhovnicească scapă de toate aceste primejdii: este mai presus de orice pericol; îşi râde de hoţi, de spărgători, de invidioşi şi calomniatori, îşi râde chiar de moarte. La moarte nu se desparte de cei ce o au, ci atunci mai cu seamă, după moarte, este mai sigură stăpânirea ei; călătoreşte o dată cu stăpânii ei, se mută cu ei în viaţa viitoare, ajunge minunat apărător al celor cu care a păşit pe celălalt tărâm şi-L pleacă pe Judecător spre îndurare.

13 Mai - Sfatul Sfinților Părinți

 

O întrebare de la care trebuie să pornim când este vorba despre conduita contemporană a tinerilor din jurul nostru. Una dintre problemele ascunse ale educației de azi este că nu toți ne gândim la cum se vor comporta copiii noștri. Cât de nervoși vor fi ei printre colegi. Cât de violenți vor fi ei atunci când vor fi provocați.  Îmi veți răspunde că e vorba doar de temperamentul diferențiat al fiecărui copil în parte, însă și irascibilitatea poate fi înfrânată prin educație și antrenament. O fire nervoasă va deveni o fire rațională și cumpătată îndreptându-și excesul de zel în alte direcții, mult mai constructive.

Sfântul Ioan Gură de Aur ne dibuia acest adevăr: „Nici nu trebuie să tăiem complet din tânăr mânia, dar nici nu trebuie să-i îngăduim să o folosească totdeauna. Din prima vârstă să învățăm pe copii să rabde chiar când ei înșiși sunt nedreptățiți; iar dacă ar vedea pe cineva că este nedreptățit, să pășească curajos și să ia apărarea celui năpăstuit cu măsura cuvenită.  […]. Să fie mulți care să-l facă pe copil să se mânie, cu scopul de a-l pregăti și a-l obișnui să rabde când este mâniat de cei din jurul lui. Și după cum atleții, înainte de începerea luptelor, fac exerciții cu prietenii lor pe locurile de antrenament, pentru a fi nebiruiți de rivalii lor, tot așa și copilul să fie instruit în casă; iar cei care să-l pună la încercare să fie tatăl sau, mai mult decât toți, fratele lui. Dar toți cei din casă să se silească să facă pe copil să iasă biruitor, fie răzbunându-se pe el, fie împotrivindu-i-se spre a dobândi tăria caracterului. Și servitorii să-l mânie adeseori, pe drept sau pe nedrept, pentru a-l deprinde prin orice mijloc să-și stăpânească mânia. Dacă tatăl său îl face să se mânie, nu e mare lucru, căci numele de tată pune stăpânire mai dinainte pe sufletul copilului și nu-l lasă să se revolte. Dar, dacă fac acest lucru copiii de aceeași vârstă cu el, robi și liberi, prin ei se va deprinde să fie blând”

 Sursa: Sf. Ioan Gură de Aur, Despre familia creștină, Editura Cuvântul Vieții, 2015, Selecție texte și introducere – pr. Adrian Agachi, Editor Pr Alexandru Atanase Barna, p.90

12 Mai - Sfatul Sfinților Părinți

 

Mândria poate acționa într-un mod subtil, pe care omul lipsit de experiența vieții duhovni­cești nu-l observă. De pildă, ea se manifestă indirect atunci când cel cu pricina nu poate răbda îngâmfarea altui om bolnav de mândrie.

Această patimă își are obârșia în necunoștința de Dumnezeu: „Cine-L cunoaște pe Dumnezeu așa cum trebuie El cunoscut, cel care știe cât de mult S-a smerit pe Sine Fiul lui Dumnezeu, nu se va mân­dri, ci se va mândri cel ce nu știe asta”.

Surse ale mândriei pot fi, de asemenea, cunoș­tințele și darurile neînsoțite de dragoste. De pildă, pe timpul Sfântului Apostol Pavel, creștinii Bisericii din Corint se mândreau unul față de al­tul cu harismele lor duhovnicești și se întreceau în cunoștințe filosofice. Mândria care le îmbolnă­vise sufletele a pricinuit numeroase neorânduieli în Biserică. (Ieromonahul Ambrozie Ermakov)

(Cum să biruim mândria, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2010, p. 62)

11 Mai - Sfatul Sfinților Părinți

 Ai neînţelegeri şi certuri în familie? Tu ești de vină! Şi nimeni altcineva! Ai auzit de cei 20 de pași!?

20 sfaturi pentru smerenie

1. Au uitat de tine? Nu te caută nimeni? Nu e nimic grav. Nu te plânge.

2. Ai fost ofensat pe nedrept? Uită.

3. Eşti disprețuit? Bucură-te!

4. Eşti învinuit? Nu te justifica.

5. Îşi bat joc de tine? Nu le răspunde.

10 Mai - Sfatul Sfinților Părinți

Ganditi-va la Hristos, viata tuturor, Creatorul universului, ganditi-va la Hristos, Singurul din toate veacurile nascut fara intinaciune, fara pacat, lasat singur intr-un mormant obisnuit ; a ramas singur, a intrat si a ramas singur. Singur in gunoaiele animalelor necuvantatoare, singur in Ierusalim, singur chiar si intre apostolii care nu L-au inteles vreodata asa incat le spunea : « Inca n-ati inteles ? »(Mc 8,17). Singur in patimirea Sa, singur la sudorile Lui - caci ei dormeau - , singur in mormantul in care L-au pus, singur acolo - caci toti au fugit - peste tot singur. De ce ? Ca sa inveti ca trebuie sa ramai singur, tu si cu Dumnezeu, si sa devii numai al Lui.

Hristos a primit sa Se faca strainul, strainul de care cantam in dimineata Sambetei Mari : « Iosif din Arimateea s-a dus la Pilat sa ceara trupul lui Iisus : « Da-mi pe acest strain care n-a avut unde sa-si plece capul » ». A ramas strain. Strain. Strain. Ce inseamna « strain » ? Singuratatea Lui? Vrea sa ne arate ca a refuzat toate justificarile.

9 Mai - Sfatul Sfinților Părinți

Să fii pregătit să primeşti tot felul de dispreţuiri şi jigniri, osândiri şi ocări din partea tuturor, chiar şi de la cei de la care nu te aştepţi.

Să te consideri pe tine însuţi vrednic de ele şi să le primeşti pe toate cu mulţumire şi cu bucurie.

Să rabzi orice osteneală şi mâhnire şi primejdie ce vine din partea demonilor, ca unul ce ai împlinit voia lor...

Şi să rabzi cu bărbăţie lipsirea celor de trebuinţă, întâmplările neplăcute şi amărăciunile vieţii.

Să rabzi, având încredere în Dumnezeu, chiar şi lipsa hranei tale zilnice, care în câteva ceasuri devine gunoi.

8 Mai - Sfatul Sfinților Părinți

 

Părinte, astăzi se înţelege din ce în ce mai puţin rostul bărbatului și al femeii în căsnicie. Puteţi să ne spuneţi care este rostul lor în viaţa de familie?

Adevărul este că nu sunt de părere cu acest cuvânt: „astăzi”. Bărbatul şi femeia sunt aceiaşi cu cei pe care i-a creat Dumnezeu la început, cu un scop bine definit. S-a făcut o constatare: întrucât femeia a fost roabă mii de ani şi, cu ocazia Edictului de la Milan, Sfântul Constantin cel Mare a dat libertate şi femeii, ca să nu mai fie omorâtă fără judecată, nu este permis acest lucru. Văd acum că se transmit atavic defectele şi calităţile. La femei s-a transmis atavic teama, ele se tem de bărbat, cum la bărbaţi s-au transmis atavic puterea şi îndrăzneala şi această grozav de urâtă, de condamnată poziţie a bărbatului de a fi agresiv.

7 Mai - Sfatul Sfinților Părinți

 Când vei vedea pe cineva că te urăște sau te nedreptățește, începe să-l pomenești la RUGĂCIUNE. 

Dacă ai supărat pe cineva sau te-a supărat cineva,și începi să-l POMENEȘTI LA RUGĂCIUNE, numai vezi că,de la o vreme,se ridică ura din mijloc. Prin rugăciune se taie vrajba și îndată îl câștigi pe acela,și îl aduci la înțelegere,la unire. 

Sf. Maxim spunea: "Când vei vedea pe cineva că te urăște,sau te nedreptățeste,fie cu dreptate,fie cu nedreptate,începe să-l pomenești la rugăciune. Dar să nu-l pomenești să-i fie lui vreun rău,că atunci cade pe tine.Să zici așa:

"Doamne Iisuse Hristoase,miluiește-mă pe mine păcătosul,și pe fratele meu (numele),că pentru păcatele mele s-a supărat pe mine.Pentru că fratele meu este oglinda mea și el vede răutațile mele".

Duminica Mironositelor

Evanghelia aceasta ne-a trezit în suflet dorinţa după Hristos, aşa cum ucenicii au avut acea nostalgie extraordinară din clipa în care Mântuitorul S-a făcut nevăzut de către dânşii.

Ei au început să spună: „Au doară nu ardea inima noastra când ne vorbea pe cale şi ne tâlcuia Scripturile?…” Şi, în momentul acela, au uitat de oboseala, au uitat că este noapte, au lasat toate grijile şi s-au îndreptat spre Ierusalim şi i-au găsit acolo pe ucenicii Mântuitorului.

Dar Mântuitorul S-a aratat şi acestor femei, acestora care au fost primele de fapt sau primii martori ai Învierii, femei purtătoare de mir. Ele au venit să îndeplinească o datorie firească faţă de cei morţi, însă, animate de o dragoste deosebită de ceva pe care nu putea să păstreze sau să deţină în suflet decât o fiinţă aleasă de Dumnezeu, cu aceasta sensibilitate, o fiinţă care a fost restabilită prin Maica Preacurata, a doua Eva, sau Eva cea nouă, cea prin care a venit în lume Fiul lui Dumnezeu.

PREDICĂ LA DUMINICA A III-A DUPĂ PAŞTI (A MIRONOSIŢELOR)

Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula

Iubiţilor, Hristos a Înviat!

Ne aflăm în Duminica a III-a după Paşti, zisă şi a Mironosiţelor, şi veţi vedea, recitind împreună Evanghelia de la Marcu 15, 43-47 şi 16, 1-8, că este bine spusă Duminica Mironosiţelor. Iată ce spune textul Evangheliei:

 „În vremea aceea, a venit Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aştepta şi el Împărăţia lui Dumne-zeu, şi, îndrăznind, a intrat la Pilat şi a cerut trupul lui Iisus. Iar Pilat s-a mirat că a murit şi, chemând pe sutaş, l-a întrebat dacă a murit demult. Şi, aflând de la sutaş, a dăruit lui Iosif trupul mort.

Şi Iosif, cumpărând giulgiu şi coborându-L de pe cruce, L-a înfăşurat în giulgiu şi L-a pus într-un mormânt care era săpat în stâncă şi a prăvălit o piatră la uşa mormântului.

Iar Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iosif, priveau unde L-au pus.

Şi, după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magda-lena, Maria, mama lui Iosif şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă. Şi dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămânii, pe când răsărea soarele, au venit la mormânt. Şi ziceau între ele: «Cine ne va pră-văli nouă piatra de la uşa mormântului?»

Fapta Mironositelor a deschis drumul Martirelor

Hristos a Înviat !

Fapta Mironositelor din dimineața Învierii, se înscrie în practica universală a grijii pentru cei morți, potrivit prescripțiilor religioase. Ea s-a născut din credința continuării vieții și pe un alt plan, unde "cei ce nu mai sunt" au nevoie de ajutorul celor de pe pământ. Dar este și o credința morală a celei din urmă expresii a iubirii, recunoștinței și cinstirii, față de cei care au plecat dintre noi.

Creștinii din toate timpurile vor păstra o veșnică amintire și recunoștință pentru credința și statornicia acestor binecuvântate Marii, care nu au părăsit pe Scumpul lor Mântuitor, nici în clipele Lui cele mai groaznice.

Taina Mironosițelor, miresia tainelor

Nu vom găsi nicioată cuvinte din destul pentru a lămuri taina întânirii prăznuite în  Duminica aceasta, a femeilor mironosițe (Marcu 15, 43-47; 16, 1-8). Cântarea Bisericii spune: „Pentru ce amestecați mirurile cu lacrimi, ucenițelor? Piatra a fost răsturnată, mormântul a fost golit; vedeți stricăciunea zdrobită de Viață, pecețile mărturisind deslușit aceasta; pe străjerii celor neascultători greu dormind; firea cea muritoare s-a mântuit în trup de Dumnezeu, iadul se tânguiește. Alergând cu bucurie, spuneți Apostolilor că Hristos, Cel Ce a omorât moartea, Cel întâi-născut din morți, va merge mai înainte de voi în Galileea”. (Vecernie, alcătuirea lui Cumula). Taina alergării acestora la mormânt, curajul de a străbate răceala primei dimineți în care ai conștiința că Dumnezeu a murit. Așa credeau femeile mironosițe, că Dumnezeu a murit. Nu ca altă dată, și acum, filosofii. Ei cred că  El a murit și se îngâmfă cu această afirmație. Ele nu! Ele credeau că a murit și aleargă purtând mir. Nu mai e nicio frică în ele. În fond, dacă e mort Dumnezeu, ce rău mai mare se poate întâmpla? Și amestecă lacrima cu mirul, durerea cu nădejdea, frica cu dragostea și credința.

6 Mai - Sfatul Sfinților Părinți

 Suntem aşa, indiferenţi: „Eh, Doamne, ajuta-mă. Eh!… Dacă vrei, să mă ajuţi. Dacă nu, nu-i nimic.” Nu! Să ne socotim, după cum şi sun­tem, nevrednici. Că vezi ce zice Domnul: „Fiţi sfinţi, că Eu sfânt sunt.” Dar uite, noi greşim veşnic, de aceea nu putem niciodată să pretindem că suntem vrednici să ne ajute. Nu, că totdeauna calcăm voile lui Dumnezeu, vrând-nevrand. Ş-aşa că, daca ce­rem cu blândete, cu smerită cugetare ajutorul Dom­nului, într-aceaşi secunda harul Sfântului Duh ne ajută. Eh!… Dumnezeu să ne fie într-ajutor.

Să ne osârduim, că suntem în lumea asta aşa cum este astăzi, da’ cât putem, să nu fim nepăsători faţă de adevăr, că atunci e cea mai mare primejdie. Nu putem face întocmai cum ne sfătuieşte Biserica, cum ne sfătuiesc Sfinţii Părinţi, cum ne sfătuiesc Sfintele Cărţi. Eh, nu putem întocmai, da’ să nu fim nepăsători, să recunoaştem că da, în adevar, eu tre­buia să fac lucrul acela astăzi, şi nu l-am făcut.

De aceea spun aşa Sfintii Părinţi: omul, când ajunge seara şi se culcă pe patul lui, să se gândeas­ca ce a făcut în ziua aceea, ce bunătate a făcut sau ce răutate a făcut pe care nu trebuia să o facă, unde m-am dus şi ce am vorbit sau ce-a trebuit să fac si nu m-am dus? Câte metanii trebuia să fac eu astăzi, că puteam să fac 50, 100, cutare, şi n-am făcut de­cât numai două, trei?

Adică, să fie aşa ca un fel de mărturisire îna­intea lui Dumnezeu, înaintea cugetului Lui, ca prin asta să ne putem întări în adevăr, că adevarul este Biserica. Da’ dacă am mâncat, am băut, cutare, eh!… Nu! M-am dus la cutare prieten, ce am vorbit acolo? În loc să vorbim ceva de pace, uite, am cleve­tit. Vezi? Uite, să-mi ajute Dumnezeu să nu mai fac lucrul asta. Sau trebuia să mă duc în cutare loc să-l ajut pe prietenul cela, că uite, avea nevoie, sau să-i dau un ajutor, şi nu m-am dus. Şi asta vine asa, ca un fel de spovedanie a cugetului tau, ca să-ţi poţi indrepta drumul vieţii. Vezi, Sfinţii Părinţi numai cele bune ne-au învăţat. Trebuie să ne osârduim şi noi cât putem, şi Dumnezeu e cu noi.

Starețul Dionisie

Extras din ”Despre Monahism și Sfântul Munte Athos”, Vol. III, Ed. Prodromos, 2010

5 Mai - Sfatul Sfinților Părinți

 

Să dăruieşti altora pare lucru greu, iubirea însă îl face uşor. Să iei de la ceilalţi pare ceva plăcut, iubirea însă îl face respingător. Să-i vorbeşti de rău pe ceilalţi pare îmbucurător, iubirea însă îl face amar. Pentru iubire cea mai mare bucurie este să-i vorbească de bine şi să-i laude pe toţi.

Mânia iarăşi, oferă o mulţumire sălbatică, însă nu omului iubirii, fiindcă el nu cunoaşte mânia. Dacă semenul său îl necăjeşte nu se înfurie, ci izbucneşte în lacrimi, rugăminţi şi implorări. Dacă-l vede pe semenul lui păcătuind, jeleşte şi se îndurerează sufleteşte. Dar durerea aceasta este dulce, căci lacrimile şi întristarea dragostei sunt mai presus de orice râsete şi orice bucurie. Pacea şi odihna pe care le simt cei ce plâng pentru fiinţele iubite n-o simt cei care râd.

4 Mai - Sfatul Sfinților Părinți

  

Sfântul Porfirie așează în centru rugăciunea părinților și, în mod deosebit, a mamei. Principiul general și fundamental recomandat este „iubirea în rugăciune”, adică puține cuvinte, dar multă rugăciune. Iată sfatul său: „Ascultă-mă: să te rogi, și apoi să vorbești. Așa să faci copiilor tăi. Dacă le dai necontenit sfaturi, o să devii plictisitoare, și, când vor crește, vor simți un fel de apăsare. Să preferi, deci, rugăciunea. Să le vorbești prin rugăciune. Să le spui pe toate lui Dumnezeu, iar Dumnezeu le va pune înlăuntrul lor. Adică, nu trebuie să-i sfătuiești pe copiii tăi așa, cu glas tare, pe care să-l audă urechile lor. Poți s-o faci și pe asta, dar înainte de toate trebuie să-I vorbești despre copiii tăi lui Dumnezeu. ... Acesta este lucrul desăvârșit. Mama să-I vorbească lui Dumnezeu, iar Dumnezeu să-i vorbească copilului... Dacă nu se face asta, atunci spui, spui, spui... totul „în ureche”; la sfârșit, devine un soi de asuprire. Și, când copilul crește, începe să se împotrivească, adică să se răzbune într-un fel pe mama și pe tata, care l-au asuprit. În vreme ce unul este lucrul desăvârșit: să grăiască iubirea cea în Hristos și sfințenia tatălui și a mamei. Iradierea sfințeniei și nu cea a omenștii strădanii îi face bine pe copii”.

Educația copiilor – sensul vieții părinților. Sfaturi duhovnicești ale Sfântului Porfirie Kafsokalivitul

3 Mai - Sfatul Sfinților Părinți

 ”Să ne întrebăm dacă a fost cineva mai fericit că ne-a întâlnit în ziua care a trecut. Să ne întrebăm dacă îşi aminteşte cineva că i-am vorbit, bineînţeles cu bunătate, cu linişte. Să ne întrebăm dacă l-am salutat cu căldură pe prietenul nostru, pe care l-am întâlnit. Să ne întrebăm dacă nu cumva am fost egoişti ih ziua care se pleacă spre înserare. Să ne întrebăm dacă oare este cineva mulţumit cu ceea ce i-am spus sau cu ceea ce i-am făcut. ”

Părintele Teofil Părăian

Sa gandim frumos ca sa traim frumos, Editura Agaton

02 Mai - Sfatul Sfinților Părinți

”Timpul nostru prin aceasta e înfricoșător : ispitele îl pândesc pe om la orice pas și, de cele mai multe ori, sunt dintre acelea pe care și să le înțelegi e greu. Atitudinea ușuratică de a face compromis cu oricare din cele ale lumii, pe motiv că trăim între oameni și nu în pustiu, și că ne vom pocăi după aceea, este un risc pentru însăși posibilitatea mântuirii noastre! Trebuie să cunoaștem principiile de bază ale ispitelor- ele sunt aceleași de la început, căci diavolul nu este creator, el doar a acumulat experiență și ne face propuneri tot mai viclene. Toată lumea actuală, în esența ei este o propunere(ispită) a diavolului. El doar propune, nu obligă! Toți cei care au ca singur idol pofta lumească, fie ei săraci sau bogați, se prăbușesc în iad!”

 Starețul Antonie

Nota noastra: *Staretul Antonie a fost un batran duhovnicesc, preot de mir de rang inalt care a slujit, după detenţia din lagărele sovietice, în parohiile Bisericii Ortodoxe Ruse a Patriarhiei Moscovei şi care s-a învrednicit de două viziuni de la Dumnezeu despre timpurile de la urmă (avea in jur de 100 de ani la data acestor convorbiri, al carei an este neprecizat, dar este foarte aproape de zilele noastre), iar la scurt timp a trecut la Domnul. Sursa originala de unde a fost preluat textul o constituie cartea: Convorbiri duhovnicesti si invataturi ale Staretului Antonie de Pr. Alexander Krasnov.

01 Mai - Sfatul Sfinților Părinți

 

Ateii şi criticii creştinismului se folosesc de episodul Tomei şi al celorlalţi pentru a pune în faţa creştinilor ceea ce ei numesc „criza de credinţă”. Nu vedeţi, argumentează ei, până şi ucenicii s-au îndoit şi n-au crezut. Cu atât mai vârtos vă putem bănui pe voi toţi că nu sunteţi de bună credinţă, că vă-prefaceţi. Şi amintesc şi paradoxala frază a tatălui copilului demonizat: „Cred, Doamne, ajută necredinţei mele” (Marcu 9, 24), expresie şi ea – zic aceiaşi – a unei credinţe ambigue.

Li se poate răspunde: evangheliştii – cinstiţi, realişti, nefătarnici – n-au falsificat adevărul, nu au ţinut să-l camufleze: au înregistrat momentul de îndoială omenească (şi explicabilă) şi l-au menţionat fară şovăială ori grabă. Dar au consemnat şi declaraţia aceluiaşi Toma: Domnul meu şi Dumnezeul meu! care pune lămurit capăt crizei. Criza e acum depăşită, vremelnica necredinţă risipită. Scurta şi absoluta exclamare a fostului „necredincios” anihilează tot ce a precedat-o. (întocmai cum lacrimile şi strigarea tatălui copilului demonizat rezolvă punctul critic formulat în binomul credinţă – necredinţă).