Ia ascultă! Patimile sunt înrădăcinate adânc înlăuntrul nostru, dar gândul evlavios, gândul bun, ne ajută să nu fim robiți de ele. Atunci când omul cultivă numai gânduri bune și își întărește o stare bună, patimile încetează să mai lucreze, de parcă nu ar mai exista. Adică gândul evlavios nu dezrădăcinează patimile, ci le războiește, putând chiar să le răpună.
Cred că scriitorul descrie cele pe care le-au suferit cei șapte prunci, mama lor, Sfânta Solomoni, și dascălul lor, Sfântul Eleazar, din pricina cugetării evlavioase, tocmai ca să arate puterea gândului bun.
Sa luam deci aminte la cuvintele acestea. Sa alergam la sfanta biserica cat mai avem vreme. Sa ne rugam in ea cu toata credinta si dragostea. Sa ne schimbam haina sufletului prin spovedanie curata, prin sfintele Taine si prin multa, cat mai multa milostenie si dragoste. Si de vom trai asa, vom putea birui toate greutatile vietii, toate ispitele trupului, toate soaptele diavolului. Atunci rugaciunea noastra va fi bine primita, viata linistita, sfarsitul luminos. Si venind la biserica, nu ne vom mai intoarce goi, caci darul se va odihni in coliba inimii noastre si atunci vom putea spune plini de bucurie, impreuna cu Petru: “Doamne, bine este noua ca sa fim aici“ (Matei 17, 4)
Fericitului Arhimandrit Iachint Unciuleac
Schimbatu-Te-ai la Faţă în munte, Hristoase Dumnezeule, arătându-le ucenicilor Tăi slava Ta, pe cât li se putea. Străluceşte şi nouă, păcătoşilor, lumina Ta cea pururea fiitoare, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Dătătorule de lumină, slavă Ţie.
Condacul 1
Alesule Voievod şi Împărat al slavei, pe Tine, Făcătorul cerului şi al pământului, văzându-Te pe muntele Taborului, schimbându-Te la Faţă întru slavă, toată zidirea s-a mirat, cerurile s-aucutremurat şi toţi pământenii s-au bucurat, iar noi, nevrednicii, aducându-Ţi pentru Schimbarea Ta la Faţă închinare de mulţumire, împreună cu Petru din suflet Îţi cântăm: Iisuse, Dumnezeul cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău!
Icosul 1
Îngerilor necunoscută şi oamenilor nepătrunsă a fost Dumnezeirea Ta, Dătătorule de Lumină, Hristoase, când, cu fulgerele şi razele Luminii Tale neînserate, Te-ai arătat pe muntele Taborului ucenicilor Tăi, care s-au înspăimântat, văzând norul strălucind luminos şi glasul Tatălui auzind, au înţeles taina Întrupării Tale şi au cântat aşa:
Pe rând, Apostolii au exprimat care este părerea oamenilor, mulţi Îl confundau cu Ilie, Ieremia sau vreun alt profet. „Dar vor cine ziceţi că sunt?“ (Matei 16, 15).
La această întrebare directă a Domnului, ca în alte împrejurări, Petru dă un răspuns hotărâtor: „Tu eşti Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu“ (Matei 16, 16). Pentru o fărâmă de clipă, răscumpărarea omenirii a atârnat de mărturisirea apostolică prin acest moment culminant, plin de entuziasm, petrecut sub inspiraţia şi menirea harului dumnezeiesc.
Prin cuvintele acestea, vorbind în numele celor 12 Apostoli, din experienţa anilor petrecuţi alături de Hristos, din învăţăturile şi minunile Sale, corelate cu nădejdea mesianică, conform căreia cele prezise de proroci se împlinesc, sub înrâurirea Duhului Sfânt, Petru a făcut ca omul să dea un răspuns afirmativ la chemarea Creatorului său. Biserica, a cărei întemeiere o vesteşte acum Iisus, pe lângă puterea veşnică şi iertătoare, va avea şi o dimensiune umană. Pentru ca Biserica în care se împleteşte dumnezeiescul cu omenescul să fi luat fiinţă, era necesar ca un pământean să mărturisească marea taină, aceea de participare în comun a oamenilor la viaţa lui Dumnezeu. După cele întâmplate, Iisus începe să prorocească despre sfârşitul Său tragic, al trădării, părăsirii, morţii şi îngropării.
“Prăznuind Schimbarea la Faţă a Domnului, suntem datori să ne însuşim însemnătatea ei şi să dăm chip în noi înţelesului ei. Nu pentru Sine însuşi a arătat Domnul, prin Schimbarea la Faţă, slava Dumnezeirii Sale în omenitate, ca Cel slăvit dinainte de veci. El a vrut să arate la ce slavă înalţă El în Sine firea omenească, iar prin aceasta pe orice om: slava Schimbării Lui la Faţă este slava noastră în Domnul Iisus Hristos. El parcă ne-ar spune: „Iată cum o să fiţi!”
Adevărat e cuvântul Domnului! Fără îndoială, asa sunt meniţi să fie toţi cei ce cred în numele Lui – însă aşa ne vom arăta de-abia după cea de-a Doua Venire a lui Hristos, după învierea tuturor şi după reorânduirea a toate; ne vom arăta când vom fi vrednici de aceasta.
Acum se pune întrebarea: cum să ne facem vrednici de asta?! Trebuie să ne schimbăm la faţă lăuntric în această viaţă, ca în cea viitoare să primim slava în care a arătat Domnul omenitatea Sa când S-a schimbat la faţă.
De aceea, la aceste dumnezeiești praznice, predicile sunt mai grele și mai dogmatice, pentru că în aceste praznice este arătată toată taina iconomiei în trup a lui Iisus Hristos și toată mântuirea neamului omenesc.
Astăzi este dumnezeiasca Schimbare la Față a Domnului, Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Acest mare eveniment din viața Mântuitorului nostru, această mare sărbătoare și prealuminat praznic s-a petrecut în anul treizeci și trei al vieții Domnului nostru Iisus Hristos și în ultimul an al propovăduirii Sale.
Mântuitorul era pe atunci în partea Cezareei lui Filip, unde marele Apostol Petru L-a mărturisit ca fiind Fiul lui Dumnezeu cel adevărat. El i-a întrebat pe apostoli: Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului? Iar apostolii ziceau: Doamne, unii zic că Tu ești Ilie, alții zic că ești Ieremia sau alții, că Tu ești unul din prooroci (Matei 16, 13-14).
La praznicul de azi, praznicul Schimbarii la Fata, îndemnul Bisericii, îndemnul Domnului nostru Iisus Hristos a fost cuprins într-o cântare pe care fratiile voastre ati ascultat-o aseara la Vecernie, la Privegherea mare care s-a facut în cinstea acestui Praznic. Una din cântari, una din stihuirile de la Vecernie spune asa: “Veniti acum sa ne schimbam ca sa ne suim în muntele lui Dumnezeu si sa vedem Slava lui Hristos”.
Iubitii mei, Biserica voieste sa fim nu numai ascultatori a celor ce se spun despre Schimbarea la Fata, ci ne cere ca, iata, acum sa ne suim pe Tabor, acum sa vedem Slava lui Hristos! De altfel fratiile voastre, care participati la Sfintele Slujbe, sunteti constienti ca noi, crestinii drept maritori, traim aceste slujbe religioase. Praznuind, noi punem un suflet aparte în aceasta praznuire si anume noi ne facem contemporani cu evenimentele care sunt evocate si care sunt praznuite.
Marea sărbătoare a Schimbării la Faţă a Domnului nostru ne dă prilejul de a ne aminti de cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos:
„Nu crezi că Eu sunt în Tatăl şi Tatăl în Mine? Cuvintele pe care le grăiesc vouă nu le vorbesc de la Mine Însumi, ci Tatăl – Care este în Mine – Acesta face lucrările. Credeţi Mie că Eu sunt în Tatăl şi Tatăl în Mine, iar de nu, pentru faptele acestea credeţi Mie” (Ioan 14:10-11).
Mari şi nemăsurate au fost minunile Domnului nostru Iisus Hristos. Cu un singur cuvânt al Său a înviat pe fiica lui Iair, mai marele sinagogii, pe fiul văduvei din Nain, încă şi pe Lazăr, care era în mormânt de patru zile întregi. Cu un singur cuvânt al Său a certat vânturile şi valurile lacului Ghenizaret şi s-a făcut linişte desăvârşită, cu cinci pâini şi doi peşti a săturat cinci mii de oameni fără femei şi copii, iar cu patru pâini, patru mii.
(Matei 17, 5)
Religia noastră, iubiţii mei, este singura adevărată în lume. Pe cât se deosebeşte diamantul de pietriş, atât se deosebeşte religia noastră de toate religiile din lume. Şi este singura adevărată, pentru că Cel care a întemeiat Sfânta noastră Biserică nu este un om, ca noi toţi, ci este Dumnezeu şi om, Dumnezeu-Om. Domnul nostru Iisus Hristos este Dumnezeu. O strigă îngerii şi arhanghelii, proorocii, miriade de oameni. O strigă şi nenumăratele minuni pe care le-a făcut, le face şi le va face până la sfârşitul veacurilor. Iar una din cele mai mari minuni ale Sale este aceasta pe care o sărbătorim astăzi: Schimbarea la Faţă. Să vedem în câteva cuvinte această minune şi ce anume ne învaţă.
Un alt Iacov, însărcinat cu „lichidarea treburilor” lui Dumnezeu pe pământ, ţine în faţa unei foarte numeroase adunări o strălucită cuvântare de câteva ceasuri, „dovedind” – chipurile! – că nu există Dumnezeu. Şi fiind încântat de cuvântarea sa şi de temeiurile „dovezilor”, vru să mai dea o dovadă. Drept aceea, dete îngăduinţă ca acela care se va simţi în stare să-l contrazică are cinci minute liber s-o facă în faţa adunării. Din mulţime se desprinde un preot umilit la chip, dar cunoscător de oameni şi cu flacăra credinţei în inimă.
– Ai grijă, n-ai decât cinci minute!
– E şi prea mult, răspunse preotul.
Ajuns în faţa mulţimii, se produse un freamăt şi începu cea mai scurtă cuvântare aşa:
– Să-şi simplifice viaţa, ca să-i rămână timp şi pentru rugăciune. Căci în felul acesta ea poate spori mult duhovniceşte. Dacă o mamă şi-a simplificat viaţa ei, dar se osteneşte pentru că are mulţi copii, atunci este îndreptăţită să spună “sunt obosită”. Dar dacă îşi pierde timpul căutând să-şi aranjeze casa cât mai frumos pentru străinii care o vor vizita, atunci ce să mai spui?
care, prin alegerea cea tainică şi înţeleaptă a lui Dumnezeu (Isaia 7, 14; Mica 5, 3; Mt 1, 23-24; Gal 4, 4),
a fost rânduită mai dinainte să fie mijlocitoarea Întrupării Dumnezeieşti, spre împlinirea Voii lui Dumnezeu şi mântuirea tuturor oamenilor (I Tim 2, 4).
12. Maica Domnului Iisus, acest vas sfânt şi deosebit de ales, a fost mijlocul cel mai sfinţit şi folositor Stăpânului pentru Întruparea şi Lucrarea Sa sfântă,
de aceea este şi drept să se bucure de cea mai deosebită cinste dintre toţi aleşii lui Dumnezeu.
Paraclisul Maicii Domnului este o rugăciunea mult iubită de creștini. Este citit acasă sau cântat în biserici și mânăstiri. Atât textul cât și muzica, sunt în așa fel alcătuite că la sfârșitul rugăciunii, prin harul și mijlocirea Maicii Domnului, sufletul primește alinare și bucurie. Textele conțin rugăciuni de pocăință si de umilință, alternând cu cele de mulțumire și de laudă. Pe alocuri sunt folosite modele biblice, cu referire la trecerea poporului Israel, prin Marea Roșie. Sau amintind rugăciunea și strigătul proorocului Iona, care stând trei zile în pântecele chitului, a fost salvat, aducând laudă și mulțumire lui Dumnezeu. Canonul paraclisului sfârșește cu cântare a noua, după care se cântă axionul Cuvinese cu adevărat. Încep apoi o serie de stihuri care se adresează Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și Fecioarei Maria prin cuvântul bucură-te .
Aş vrea să mă adresez vouă şi să vă spun ceva ce de mulţi ani mi-a pătruns inima şi mi-a stăpânit adânc sufletul faţă de Maica Domnului. Mereu mă uimeşte îndrăzneala cu care ne adresăm la Ea pentru milostivirea ei, pentru mijlocirea şi mântuirea noastră. Rugăciunea noastră vorbeşte clar şi despre acea încredere desăvârşită pe care o avem faţă de Ea.
Fiecare din rugăciunile noastre către Maica lui Dumnezeu, ar putea începe aşa: „Maică, eu cu păcatele mele, cu viaţa mea netrebnică, cu îndepărtarea mea de la Dumnezeu sunt responsabil pentru moartea pe cruce a Fiului Tău, pentru toate orele de chin ale Sale din Grădina Ghetsimani, pentru toată pătimirea sa de pe cruce. Maică, dacă Tu mă vei ierta, şi vei fi mijlocitoarea mea – nimeni, nu mă va judeaca, nimeni nu mă va respinge….”
„Dacă am cunoaște cu adevărat folosul și importanța postului, nu am dori să se mai sfârșească. Și această dorință o vedem în viețile multor sfinți.”
Sfântul Ioan Gură de Aur
,,Postul trebuie primit și ținut cu bucurie, nu cu frică și părere de rău, căci nu este înfricoșător pentru noi, ci pentru diavoli”.
,,Când postim, nu ajunge să ne abținem de la diferite mâncăruri, ci trebuie să postim și sufletește. Există și primejdia ca ținând posturile rânduite de Biserică, să nu avem nici un folos. Din ce cauză? Pentru că ne ținem departe de bucate, dar nu ne ținem departe de păcat; nu mâncăm carne, dar mâncăm sufletele celor săraci; nu ne îmbătăm cu vin, dar ne îmbătăm cu pofte trupești; petrecem ziua în post, dar ne uităm la lucruri rușinoase. În felul acesta, pierdem folosul postului.”
