"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

Postare prezentată

Biserica noastră în haină de sărbătoare

marți, 2 august 2022

Bucură-te, bucură-te bucuria tuturor! (Tâlcuire la slava Paraclisului )

 


Pr. Arhim. Andrei Coroian

Paraclisul Maicii Domnului este o rugăciunea mult iubită de creștini. Este citit acasă sau cântat în biserici și mânăstiri. Atât textul cât și muzica, sunt în așa fel alcătuite că la sfârșitul rugăciunii, prin harul și mijlocirea Maicii Domnului, sufletul primește alinare și bucurie. Textele conțin rugăciuni de pocăință si de umilință, alternând cu cele de mulțumire și de laudă. Pe alocuri sunt folosite modele biblice, cu referire la trecerea poporului Israel, prin Marea Roșie. Sau amintind rugăciunea și strigătul proorocului Iona, care stând trei zile în pântecele chitului, a fost salvat, aducând laudă și mulțumire lui Dumnezeu. Canonul paraclisului sfârșește cu cântare a noua, după care se cântă axionul Cuvinese cu adevărat. Încep apoi o serie de stihuri care se adresează Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și Fecioarei Maria prin cuvântul bucură-te .

O primă stihiră cântă Preacuratei: Bucurie scârbiților; hrănitoarea flămânzilor; mângăiere străinilor; cercetarea bolnavilor; sprijinul și ajutorul celor neputincioși, ș.a.m.d., tu ești Fecioră.

A doua stihiră strigă de bucurie și recunoștință către Născătoare de Dumnezeu, zicând: Bucură-te Fecioră Preacurată; bucură-te cinstitul sceptru al împăratului Hristos; bucură-te ceia ce ai crescut strugurele cel de taină; bucură-te ușa cerului și rugul cel nears; bucură-te lumină a toată lumea; bucură-te bucuria tuturor, ș.a.m.d. Sintagma: bucură-te bucuria tuturor, se repetă la finalul slavei paraclisului.

Textul care formează slava Paraclisului, este alcătuit din douăsprezece propoziții, fiecare începând cu exclamația bucură-te ! El este sinteză a evlaviei și credinței ortodoxe în mijlocirea Maicii Domnului. O să încercăm o exegeză a acestui imn de laudă, cu următorul conținut :

Bucură-te lauda a toată lumea; bucură-te casa Domnului; bucură-te munte umbrit; bucură-te scăpare; bucură-te ceia ce ești sfeșnic de aur; bucură-te Preacurată, care ești slava creștinilor; bucură-te Marie, Maica lui Hristos Dumnezeu; bucură-te rai; bucură-te masa cea dumnezeiască; bucură-te biserică; bucură-te năstrapă de aur; bucură-te bucuria tuturor!

Să ne oprim asupra acestor douăspreze propoziții cu înțelesurile lor .

1.Bucură-te lauda a toată lumea !
Pentru a înțelge această propoziție este necesar să înțelegem drama cosmică întâmplată în grădina Edenului, prin căderea în păcat a strămoșului Adam. Este cheia înțelegerii oricărui mesaj al textelor sfinte1, și al înțelepciunii mântuitoare, după cum spune Sfântul Nicolae Velimirovici.

Sfânta Scriptură ne înfățișează lumea ca și creație a lui Dumnezeu. Binele și frumosul sunt cuvintele rostite de Creator la finalul fiecărei zile a creației.(Facerea 1.1-28). Așadar lumea, creația divină, la început era bună foarte. Omul creat mai aparte, a fost plăsmulit de însăși mâinile lui Dumnezeu. La făcut după chipul Lui (Facere 1.26) dându-i duh din Duhul Său. Ca lucrare i-a dat viața, postul și rugăciunea, începutul vieții duhovnicești, prin care să parcurgă drumul dela chip la asemănare. El era încoronarea actului creator și stăpânul celor create. De aceia prin cuvântul lume înțelegem atât creația cât și omul, tânăr, frumos, sănătos, nemuritor, icoană vie a Creatorului. Omul însă n-a rămas așa. Strămoșul Adam a călcat porunca, producând prin neascultărea s-a o ruptură sufletească între el Dumnezeu. Acest cataclismul existential produs în inima sa, a fost un dezastru cosmic, o mutație ontologică, care s-a răsfrânt asupra întregii creații. Antunci a început dinamica cădereii morale și spirituale care s-a extins pe tot pământul și pe toată durata isoriei. Omenirea încă trăiește sub dominația culturii și civilizației păcatului. Această civilizație, Sfântul Evanghelist Ioan, a numit-o : Pofta ochilor, pofta trupului și trufia vieții. (I Ioan 2.17). Păcatul a adus moartea și apoi iadul. Înțelegând această stare, vom înțelege necesitatea venirii unui Mântuitor. Necesitatea venirii Fiului lui Dumnzeu și Om, zămislit din Duhul Sfânt și din Preacurata Fecioară, trăitor al vieții omenești fară păcat, jerfit de bună voie pentru păcatele noastre. Numai în acest context putem înțelege și rolul Maicii Domnului, în iconomia mântuirii oamenilor. Ea s-a dovedit a fi singura ființă curată, într-o lume păcătoasă. Meritul este atât de mare, căcă viață ei preasfântă, a fost trăită în totală libertate și responsabililtate. Ea reușit prin credință în Dumnezeu, prin rugăciune, post, milostenie și jerfire, prin eforturi ascetice supraomenești, să suprime orice gând neplăcut lui Dumnezeu.2

Prin viața fără de păcat și prin desăvârșita ascultare față de Dumnezeu, Preacurata Fecioară, a devenit împreună-lucrătoare cu Dumnezeu la taina întrupării. A devenit scară pe care a coborânt Fiul lui Dumnezeu la oameni, luând firea lor, trăind viața lor, afară de păcat. Preacurata Fecioară Maria a devenit Maică a Fiului lui Dumnezeu, născându-L mai presus de fire, prin puterea Tatălui ceresc și adumbrirea Duhului Sfânt. ( Luca 1.35) Meritul ei îndoit. Întâi că prin voință sa liberă, prin stăruință în ascultate și rugăciune , cerând harul lui Dumnezeu, a reușit să trăiască viață fără păcat. Al doilea, că, atrăgând harul lui Dumnezeu asupra ei, s-a învrednicit de haruri unice și paradoxal, acela de a fi Fecioară veșnică și Maică dumnezeiscă. Este împărăteasă a pământului, a întregii creații, statut pierdut de strămoșul Adam și împărăteasă a cerului, ca maică a Fiului lui Dumnezeu. Pe pământ a împărățit peste patimi, iar în cer stă de-a dreapta Împătatului Hristos ( Ps.44.11 ). De aceia Preafânta Fecioară Maria , Maica Domnului, este laudă a toată lumea. Pentru că ea, o smerită fiică a neamului omenesc, acoperit de rușinea păcatului, care nu avea nimic vrednic de lăudă în fața cerului, a reușit această izbândă unică: Viața fără păcat în desăvârșită ascultare față de Dumnezeu. O smerită copilă, ia covârșit cu fecioria pe îngeri, cu înțelepciunea pe heruvimi, cu focul dragostei ei pe serafimi, cu ascultarea sfintele tronuri, slujirea domniile, devenind prin casă a Preasfintei Treimi, primind harul de Maică a Fiului lui Dumnezeu și ocrotitoarea lumii.

Noi umiliți oameni pământeni, născuți și îmulțiți prin păcat, ne-am învredinicit să o avem, ca soră, ca fiică și maică a neamului nostru, mijlocitoare în fața Împăratului Hristos. Cea din neamul nostru, a devenit Doamnă peste îngeri, preacinstită de toți oameni, stăpânitoare peste iad și duhurile rele, care se tem și tremură la pomenirea numele ei. Iată deci minunata noastră laudă.

2.Bucură-te casa Domnului…
Acest al doilea stih, reprezintă a nouă calitate câștigată de Maicii Domnului. Numirea de casă a Domnului este tot una cu cel de Născătoare de Dumnezeu. Acesta este cel mai mare har, ce a putut fi dată vreodată unei persoane umane. Este cinstea unică Preacuratei Fecioare Maria. Este singura femeie din istoria umanități, care rămâne pentru veșnicie, Pururea Fecioara, ( fecioară înainte de naștere, feioară în timpul nașterii și fecioară după naștere) și în același timp Maică a Fiului lui Dumnezeu. De la naștere, preacurata pruncă Maria, a fost neprihănită și sfântă, căci sfinți ei părinți Ioachim și Ana, au născut-o prin minune dumnezeiască, la adânci bătrâneți.

Carnea trupului ei a fost urzită din rugăciune, va spune marele imnograf, călugăr și martir, Daniil Sandu Tudor. A fost dusă la Templu lui Dumnezeu, de la vârsta de trei ani. A fost hrănită cu mană cerească și învățată duhovnicește de către sfântul Arhanghel Gavriil. Aici e a devenit Casă a Domnului în înțelesul spiritual. După evenimentul Bunei Vestiri petrecut în Nazaret, a devenit și în modul fizic, Casă a Domnului. Prin dragostea sa fierbinte, fecioria și smerenia ei, sufletul ei era biserică, iar inima altar al Preasfintei Treimi. Odată cu rostirea cuvântului fie, Cuvântul lui Dumnezeu S-a întrupat în pântelece ei, iar Maria a devenit Maica Fiului lui Dumnezeu, a fost cu totu sfințită, a pierdut grija păcatului, cum spune cântarea. Ea a devenit casă a dumnezeirii, rai cuvântător. Purtând pe Dumnezeu în pântece a devenit cer, loc în care nu poate exista păcat, ci doar sfințenie, laudă și slăvă, adusă neîncetat lui Dumnezeu.

3.Bucură-te munte umbrit …
A treia numire, cea de munte, este dat preafintei Fecioare Maria, pe un temei biblic. Sfinți Părinți au folosit în imnografia bisericii, expresia de munte mare, munte umbros sau munte sfânt. Acesta arată înălțimea duhovnicească a Maicii Domnului, muntele reprezentând desăvârșirea duhovnicească, înălțimea, puterea, măreția, statornicia. Hristos numit piatra cea din capul unghiului, Se desprinde din muntele cel mare. Se înțelege că Fiul lui Dumnezeu făcut Om, care ne mântuiește prin Jerfa de pe cruce, piatra unghiulară , temelie a noului edificiu mântuitor -Biserica, este născut în mod suprafiresc din Preacurat Fecioară Maria. El este Hristos –Mesia, piatra și ziditorul, jerfa și jerfitorul, slujitorul și Dumnezeu, care primește jerfa, Mântutorul lumii, pe care preoți Legii Vechi, l-au lepădat ca pe o piatră nefolositoare. ( Luca 21.42 ). Pentru noi este piatra cea vie , tăiată din muntele cel cu umbra deasă. În Catavasia a treia a Nașterii Domnului, cântăm: ,, Toiag din rădăcina lui Iesei și floarea dintr-însul, Hristose. Venita-i întrupându-Te, din cea nespitită de bărbat, Cel lăudat din muntele cel cu umbra deasă, Cel făr trup și Dumnezeu, slavă puterii Tale Doamne ”!

Numindu-o pe Maicii Domnului munte umbrit, ne uimim de statura sa duhovnicească unică și mărturisim rolul ei de Născătoare de Dumnezeu. Rol de Maică Fecioară Preasfântă, din care S-a născut Domnul, Dumnezeul și Mântorul nostru.

4.Bucură-te scăpare...
A patra numire dată Preacutei Fecioare în acest text, este cel de scăpare. Este un înțeles pe care îl putem exemplifica duhovnicește, în două feluri.
Mai întâi Maica Domnului ne este scăpare prin înălțimea și puterea ei duhovnicească, în care noi ne putem ascunde. Ea este un un munte înalt, umbros ( simbolul plinătății darului Duhului Sfânt). Muntele a fost dintotdeauna un loc de refugiu pentru autohtoni. Pentru cei care îl cunosc. Cei care îl iubesc, îl prețuiesc , îl cercetează, pe timp de pace, se bucură de umbra, de răcoarea și verdeața lui. Străini sau dușmanii, care vin să jefuiască, nu fac acest lucru. În înțeles duhovnicesc, umbra și verdeața, simbolizează bucuria, frumusețea și pacea cerească a Duhului Sfânt. Pentru dușmani, muntele este inaccesibil. În pacea lui Dumnezeu, dușmanii spirituali nu pot să intre. Chiar și fizic, pentru noi români creștini, muntele, a fost loc scăpare de-a lungul secolelor, în fața năvălirilor barbare.

Un al doilea înțeles este Acela de turn de scăpare. La Mânăstirile vechi din Egipt sau la cele dela Sfântul Munte, există un turn de scăpare, un loc în care călugării se ascunde-au când erau atacați de barbari. Acest turn este construit din ziduri foarte groase, prevăzut cu o biserică, trapeză, cămară, chilii, toate la o scară mai mica, dar suficiente pentru a se putea trăi acolo timp de un an de zile.

Era o asceză rânduită, până când pericolul trecea. În acest fel ne este și nouă, Maica Domnului, turn de scăpare, inaccesibil ispitelor și atacurilor drăcești. Iată așadar al patrulea motiv, de ai mulțumi Maicii Domnului, acela că ea ne este cetate sau turn de scăpare în vremuri de grea ispită.

5.Bucură-te ceea ce ești sfeșnic de aur ..
A cincea numire, cea de sfeșnic , arată cinstirea deosebită pe care o aducem Preacuratei Fecioare. Noi oameni nu putem trăi fără lumină, căci lumina este viată pentru om, atât din punct de vedere material cât și spiritual. Material, odată cu animale și plantele, avem lumina de la soare, creată de Dumnezeu. Pentru suflete, avem nevoie de lumină duhovnicească. Aceasta vine de la Soarele spiritual Hristos, care în postura de Dumnezeu întrupat, S-a făcut vizibil pe pământ. Hristos se definește pe Sine ca lumina lumii (Ioan 8.12), pentru că din persoana Sa izvorâște lumina duhovnicească, în fapte și cuvinte..

Sfeșnicul este locul unde se pune lumina. Sfeșnicul unde a fost pus lumina Hristos este Maica Domnului. A fost pus de Dumnezeu prin Duhul Sfânt, ea la purtat și apoi la născut. De aceia avem în slujba Utreniei minunata expresie : Pe Născătoare de Dumnezeu și Maica luminii, întru cântări cinstindu-o să o mărim . În acest context Preacurata Fecioara Maria a primit numirea de sfeșnic. Numirea de Sfeșnic de aur , arată calitea umană a Maicii Domnului. Aurul reprezintă adevărul în religiile antice, iar ca metal este cel mai valoros prin calitatea, strălucirea și raritatea sa. Este momentul să amintim că numirile nu acoperă calitatea duhovniceacă a Maicii Domnului. Ea este în realitate mult mai valoroasă decât aurul, după cum Fiul ei, este mai luminous decât lumina pe care noi putem percepe. Aceasta o arată și axionul Botezului Domnului, în care cântăm : Nu se pricepe nici o limbă a te lăuda după vrednicie. Cerem iertare Preacuratei Fecioare Maria, pentru neștiința, neispirația și neputința noastră, în a vorbi despre vrednicia ei după cuviință.

6.Bucură-te Preacurată, care ești slava creștinilor ..
Așa cum am spus Preacutata Fecioră Maria este crinul cel ales, înflorit din tulpina neamului omenesc. Tot cea ce avut neamul omenesc a avut mai curat, mai cinstit, mai demn, mai bun și mai sfânt, a fost persoana Preasfintei Fecioare Maria. Una ca ea nu va mai, căci o asemenea ființă chiar și pentru Dumnezeu este irepetabilă3, zice Fericitul Augustin. Ea este slava creștinilor. În vedenia pe care sfântul Andrei ,cel nebun pentru Hristos și ucenicul său Epifanie, au văzut-o în biserica din Vlaherne, pe baza cărui s-a instituit sărbătoarea Sfântului Acoperământ, Preacurata Fecioră, era înconjurată de cetele arhanghelor și îngerilor, de cele ale apostolilor și prorocilor, ierhilor și cuvioșilor, mijlocind în fața Stăpânului Hristos, acoperind poporul binecredincios cu omoforul ei.

7.Bucură-te Marie , Maica lui Hristos Dumnezeu..
A șaptea numire este oarecum cea mai importantă, căci numirea și statutul de Maică a lui Dumnezeu este unic. Acesta nici îngerii nici sfinții, nu-l au , este numai al ei. Pornind de la plinirea poruncii a V-a și de la faptul că la Nunta din Cana Galilei ( Ioan 2.1-11), Maica Domnului la determinat pe Hristos, să facă o minune când El, nu avea plănuit , sfinții Părinți afirmă, că Preacurarei Sale Maicii, Hristos, nu-i poate refuza nici o rugăciune. Biserica a înțeles că mult poate rugăciunea Maicii spre îmblânzirea Stăpânului, de aceea i se cere totdeauna încredere și nădejde. Această postură de Maică mijlocitoare, face din Preacurata Fecioară, nădejdea celor deznădăjduiți, ridicarea celor căzuți, iubirea celor pe care nu-i iubește nimeni.

Ne rugăm cu credință Maicii Domnului, convinși că ne poate conduce prin puterea și înțelepciunea ei, printre stânci și valuri, scoțându-ne la limanul mântuirii, împărăția Fiului Său iubit.

8.Bucură-te rai.
Numirea de rai se datorează faptului că Maica Domnului nu a păcătuit nici măcar cu gândul, iar gândurile, sentimentele, cuvintele și faptele sale, erau închinate lui Dumnzeu. Totul era pentru Dumnezeu. Începutul, mijlocul și sfârșitul gândurilor, cuvintelor și faptelor. Toate ale Maicii Domnului erau atât de curate încât și îngerii se minunau. Sufletul, trupul , mintea, inima și întreaga ei viață, erau stăpânite de iubire, de bucurie, de pace, de îndelungă răbdare, de blândețe, de curăție, de milostenie ( cf. Galateni 5.22). În ființa ei erau sălășluite pline de mireasmă, toate darurile Duhului Sfânt.

9.Bucură-te masa cea dumnezeiască..
Numirea de masă dumnezeiască este legată de Taina Sfântei Împărtășanii. Înainte de răstignire și de moarte, Hristos a instituit această Taină, la Cina din Joia Mare. După Pogorârea Sfântului Duh, El ne dă Trupul Său și Sângele Său spre împărtășire în chip euharistic, sub chipul pâinii și al vinului. Maica Domnului este numită spicul cel nearat din care S-a născut pâinea cea adevărată Hristos. Este numită masă a pâinii vieții, potir nesecat și masă dumnezeiască . Trupul și Sângele lui Hristos au fost luate din ea. De acea ne rugăm ca ea să mișlocească împărtășirea noastră cu Trupul și Sângele lui Hristos, să fie cu vrednicie.

10.Bucură-te biserică..
Numirea de biserică vine de la faptul că Maica Domnului este icoana prin excelență a Bisericii. Ea poartă întru sine toate harismele Duhului Sfânt, adică toată armonia și sfințenia bisericii. Preacurata Fecioară Maria este biserică înainte de întemeirea propriu-zisă a bisericii, prin harul și sfintenia ei. Ea rămâne biserică pentru vecie, căci este cel mai desăvâșit membru și inima Bisericii Fiului ei. Așa cum numin Biserica izvor al sfințeniei, pentru harul pe care-l primim, prin sfintele Taine instituite de Hristos în Duhul Sfânt, așa o numim cu bucurie și pe Maica Domnului biserică , căci ea este izvorul harului și al sfințeniei.

11. Bucură-te năstrapă de aur …
Cuvântul năstrapă înseamnă cupă, potir sau vas mare, în care se păstrează o băutură scumpă. Când o numim pe Maca Domnului năstrapă de aur, înțelegem că ea este potirul care poartă Sângele cel Preacurat și Preascump al lui Hristos. Sângele este viață, iar sângele lui Hristos este viața noastră. O numim pe Preafânta Fecioară Maria, năstrapă de aur, cu aceiași recunoștință cu care o numim sfeșnic de aur și masă dumnezeiască.

12.Bucură-te bucuria tuturor..
Maica Domnului este bucuria tuturor oamenilor, cu osebire a creștinilor. În cartea Minunile Maicii Domnului, avem nenumărate întâmplări în care Preacurata Fecioară Maria, ajută multora care nu sunt creștini. Este deajuns să amintim cazul preotului evreu zelotist Aftonie, care a vrând să profaneze sicriul Maicii Domnului la adormirea ei, o sabie de foc nevăzută i-a tăiat mâinile.

La îndemnul sfântului Apostol Petru, s-a rugat Preasfintei, fiind iertat și vindecat. Părintele Nicolae Steinhardt în cartea Dăruind vei dobândi, relatează o întâmplare4. în care Maica Domnului acoperă pe un trădător care și-a trădat prietenii fără să fie torturat. Numirea de bucuria tuturor este poate cea mai completă și mai cuprinzătoare numire. Preacurata Maică a lui Hristos, fiind într-adevăr bucurie pentru îngeri și pentru oameni. Este bucurie pentru cei ce se bucură și pentru cei întristați; bucurie fecioarelor curate și bucuria maicilor născătoare de prunci; bucurie călugărilor și celor căsătoriți; bucurie conducătorilor și bucurie supușilor; bucurie creștinilor și bucurie păgânilor care o iubesc. Cu adevărat și noi cei nevrednici și păcătoși îi cântăm și-i zicem: Bucură-te mijlocitorea noastră ! Bucură-te izvorul milostivirii lui Hristos ! Bucură –te bucuria tuturor !

Note.
1. Sfântul Nicolae Episcop al Ohridei și Jicei și Sfântul Iustin Popovici. Taina și semnificația bătăliei Kosovo. Editura Anestis.2013, pag.77.
2. Sfântul Nicolae Cabasila. Trei Omilii. la Nașterea, la Bunăvestirea și la Adormirea Presfintei Maici a lui Dumnezeu. Editura Icos 1999.pag.35.
3. Fericitul Augustin citat de Sfântul Nicodim Aghioritul.Grădina Darurilor. Tâlcuire la Cântarea Maicii Domnului.Editura Sofia. 1998, pag.44-45.
4. Nicolae Șteinhardt. Dăruind vei dobândi. Editura Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, Baia Mare, 1992, pag.207.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!