Maica Domnului în evlavia noastrã

Când vorbeşti despre mama ta care a plecat din lumea aceasta, o nostalgie te învăluie, uneori cu lacrimi, şi sufletul ţi-l simţi mângâiat la aducerea-aminte de aceea care te-a născut. Este în firea trupului nostru acest sentiment care-ţi copleşeşte sufletul într-un mod inexprimabil. Cu atât mai mult, când vorbeşti despre Maica Domnului, sufletul ţi se află într-o liniştire care vine din firea lui, din acea legătură a harului care ne-a făcut fii ai lui Dumnezeu şi fraţi ai lui Hristos. Sufletul în care iubirea de mamă nu s-a pervertit atât de grozav din pricina păcatelor se simte mângâiat şi odihnit atunci când îşi aminteşte de ea. Dar sunt oameni care au repulsie faţă de Maica Domnului. Dacă ar fi să vorbească despre Maica Domnului sau ca cineva să le amintească de caracterul ei unic de Fecioară şi Mamă, un sentiment de respingere le sugrumă respiraţia sufletească şi te întrebi ce se întâmplă înlăuntrul unor astfel de oameni? De ce în astfel de oameni sărmani sentimentul dragostei de mamă s-a schimonosit în aşa hal, că nu mai pot să aprindă în ei recunoştinţa faţă de mama care i-a născut, cum e firesc să se întâmple? Căci dacă faţă de Maica Domnului au un astfel de răspuns, acelaşi îl au şi faţă de cea care i-a născut fireşte. Să avem, dar, compasiune şi milă faţă de astfel de suflete şi să ne rugăm lui Dumnezeu să ne izbăvească de orice păcat care ar putea afecta legătura nobilă de iubire faţă de mama care ne-a născut trupeşte şi faţă de Maica Domnului, care este icoana Bisericii ce ne-a născut duhovniceşte. Căci, cum afirmă Părinţii, Biserica este mama noastră. O, nu cumva să se pervertească şi să se schimonosească legătura dragostei de mamă în inima noastră!

Întâlnirea dintre Maica Domnului, după Buna Vestire, şi Elisabeta a fost una cuceritoare şi a rămas înscrisă în Sfânta Scriptură cu litere atât de calde, mereu fiindu-ne relatată la Praznicele de peste an închinate Maicii Domnului: „Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău. Şi de unde mie aceasta ca să vină la mine Maica Domnului meu?” (Luca 1, 42- 43). Expresia plină de uimire a Elisabetei, atunci când a văzut-o pe Maica Domnului intrând în casa ei, este o expresie pe care trebuie să o resimţim izvorând cu putere dinlăuntrul inimii noastre, atunci când imaginea Maicii Domnului sau cuvântul despre ea, sau despre Biserică, despre lucrarea ei în actul mântuirii ajunge la urechile noastre. Când intră pe poarta inimii noastre, înlăuntrul nostru, să simţim adică această izbucnire dinlăuntrul nostru a unei bucurii nestăpânite: cine sunt eu ca să vină la mine Maica Domnului meu?

În viaţa Sfinţilor athoniţi se povesteşte că un stareţ venea cu Maica Domnului în vizită la chiliile călugărilor. Şi intra Maica Domnului la fiecare, binecuvântându-i. La unul însă nu a vrut să intre, zicându-i stareţului: „Aici nu intrăm, că înăuntru este duşmanul Fiului meu!” Dar acolo era un călugăr bătrân foarte evlavios care s-a întristat nespus de mult că Maica Domnului nu a intrat şi în chilia lui. S-a tot gândit: de ce a spus Maica Preacurată că aici este duşmanul Fiului său? Într-un târziu, şi-a adus aminte că, din curiozitate, adusese în chilia lui o carte a unui eretic, vrând să vadă ce a spus acela împotriva întrupării lui Hristos. Şi-a dat seama că, din pricina acelei cărţi, i s-a întâmplat lui nenorocirea. A scos-o afară din chilie şi, când s-a întors Maica Domnului cu stareţul, ea îi zise: „Acum să intrăm şi aici, că duşmanul Fiului meu a ieşit afară din chilia aceasta”.

Poate avem acasă cărţi de la diverse formaţiuni religioase, unele găsite agăţate pe la poartă şi, din curiozitate sau, vai, din plăcere, le-am aşezat pe masa noastră. Observaţi cum astfel de curioşi nu mai au binecuvântarea Maicii Domnului pe care Elisabeta a cunoscut-o când Stăpâna Cerului i-a intrat în casă. Nu doar din chilie să le scoatem, ci şi din inimă. Căci orice învăţătură care este împotriva lui Hristos face ca Maica Lui să nu-şi afle odihnă în acela ce-o are.

De altfel, dacă nesocoteşti pe Maica Domnului, nesocoteşti însăşi Cartea Cuvântului, Biblia. Una din cântările prohodului Adormirii spune următoarele: „Cartea de curând\ în care cu trup S-a scris Cuvântul,\ Se închide şi se mută, punându-se\ întru ale Fiului curate mâini.” Arătându-se ca o carte în care S-a întrupat Cuvântul – icoană cum nu se poate mai limpede a Sfintei Evanghelii în Biserică, sau a Sfintei Scripturi –, la Adormirea ei, Fiul ia această Carte în curatele Sale mâini – vezi icoana Mântuitorului ţinând o Carte în mâini, şi în această icoană des întâlnită în biserici şi-n casele noastre de fapt Îl vedem pe Mântuitorul ţinând în braţe sufletul Maicii Sale sau pe ea însăşi. Căci Maica Domnului a fost cartea în care Cuvântul lui Dumnezeu S-a scris, S-a întrupat în litere. Când deschidem Biblia şi găsim acolo Cuvântul lui Dumnezeu, intrăm de fapt în adâncul de taină al Bisericii, prezenţă în veac a celei ce a primit a Se întrupa înlăuntrul ei Cuvântul lui Dumnezeu.

Preot Petru RONCEA