Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu eşti Dumnezeu Care faci minuni

 

Duminica dinaintea Inălţării Sfintei Cruci (Ioan 3,13-17)3

a) Dialogul lui Hristos cu Nicodim

Această pericopă evanghelică este desprinsă din discuţia avută de Hristos, la două luni după botezul Său, cu Nicodim, un fariseu bine intenţionat, membru al Marelui Sinedriu.

Hristos Se găsea în Ierusalim pentru sărbătoarea Paştelui în primul an al vieţii Sale publice. Lumea cunoscuse deja minunile Sale şi mulţi credeau în El (v. Ioan 2,23).

Nicodim voia să-L vadă de aproape pe acest vestit Iisus. Insă duşmanii Lui, fariseii şi ceilalţi, dăduseră poruncă ca oricine crede în El sau vorbeşte public despre El să fie exclus din sinagogă. De aceea şi Nicodim L-a întâlnit pe Hristos pe ascuns, noaptea, probabil în casa Salomeei, mama lui Ioan. Şi în întuneric, la lumina lumânărilor, el a văzut Lumina adevărului.
Rabi, ştim că de la Dumnezeu ai venit învăţător, fiindcă aceste minuni pe care le faci Tu nimeni nu le poate face dacă Dumnezeu nu este cu el (Ioan 3, 2), I-a spus Nicodim. Il vedea pe Hristos ca pe un om care pur şi simplu îl avea pe Dumnezeu cu el, şi nu ca pe însuşi Fiul lui Dumnezeu, adică Dumnezeu. Iar Iisus „trebuia” să-i arate că era Fiul lui Dumnezeu de la faptul că minunile făcute le făcea de unul singur. Dar, ca să nu-l preseze şi să-l facă să se gândească singur, i-a vorbit la persoana a III-a. De nu se va naşte cineva de Sus nu va putea să vadă împărăţia lui Dumnezeu (Ioan 3, 3). Ca şi cum i-ar fi zis: „Nu eşti născut din nou, de aceea Mă consideri un simplu om şi, pentru că nu eşti născut din nou, nu poţi intra în împărăţie.”

Cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur la Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci

 

Propovăduirea învăţăturii dumnezeieşti este adevărata doctorie a sufletului

Vă laud, iubiţilor, pentru râvna cu care aţi venit aici în casa Părintelui vostru ceresc, căci această râvnă mă face să nădăjduiesc că voi sunteţi doritori de vindecarea sufletelor voastre.

Într-adevăr, Biserica este un aşezământ vrednic de mirare şi iscusit pentru vindecarea celor bolnavi; un aşezământ de vindecare nu pentru trupuri, ci pentru suflete. Ea este un aşezământ de vindecare pentru duh, şi nu rănile trupului, ci păcatele inimii se tămăduiesc aici. Iar doctoria pentru aceste păcate şi răni este învăţătura cea dumnezeiască.

Această doctorie este alcătuită nu din plantele pământului, ci din cuvintele cerului; nu mâinile doctorilor le-au pregătit, ci limbile Proorocilor, Evangheliştilor şi Apostolilor. De aceea, doctoria aceasta este trainică, nu-şi pierde puterea prin lungimea timpului şi nu se biruieşte de nicio boală, oricât de puternică ar fi ea.

IPS. Augustin Kandiotis - Predica la Duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci - Dumnezeu te iubeste!

 „Căci aşa a iubit Dumnezeu lumea încât pe Fiul Său Cel Unul Născut L-a dat, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică”(Ioan 3, 16)

Înălţarea Cinstitei Cruci este în mijlocul lunii septembrie. Duminica de astăzi se numeşte „înainte de Înălţare” şi următoarea „după Înălţare”. Catavasiile sunt „Cruce însemnând Moise…”, Apostolul şi Evanghelia fac referire la Cruce.

***

Ce ne spune Evanghelia? „Nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel ce S-a coborât din cer” (Ioan 3, 13). Ba – ne vor spune necredincioşii – astăzi ştiinţa a avansat, privirile tuturor sunt întoarse spre spaţiu; cum spune Evanghelia că nimeni nu s-a suit în cer? Aici ştiinţa contrazice religia… Ce răspundem?

Predică la Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci ( Despre semnul Fiului Omului )

 

Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului (Matei 24, 30)

Iubiţi credincioşi,

Unul din marile semne care vor vesti a doua venire a Domnului şi Mîntuitorului nostru Iisus Hristos pentru judecată va fi şi arătarea Sfintei şi de viaţă făcătoarei Cruci. Ea se va arăta pe norii cerului, adusă de îngerii lui Dumnezeu cu mare şi negrăită slavă, a cărei strălucire va întrece de mii de ori lumina soarelui. Această arătare a semnului Fiului Omului, adică a Sfintei Cruci, va aduce mare şi nespusă bucurie tuturor binecredincioşilor creştini care au cinstit-o şi s-au închinat ei, altarul cel sfinţit cu sîngele lui Hristos. Însă mare spaimă şi cutremur va aduce peste cei răi şi necredincioşi care n-au cinstit semnul Fiului Omului, adică Sfînta Cruce.

Cu o mie de ani înainte de întrupare, Duhul Sfînt a arătat că Sfînta Cruce este semnul de biruinţă al lui Hristos Dumnezeu, pe care îl va da creştinilor ca pe o puternică armă prin care creştinii vor birui pe nevăzuţii vrăjmaşi. Iată ce zice psalmistul: Dat-ai celor ce se tem de Tine, Doamne, semn ca să fugă din faţa arcului (Psalm 59, 4). Preasfîntul Duh a arătat, în acea vreme, că prin însemnarea Sfintei Cruci creştinii vor atrage asupra lor lumina feţei lui Dumnezeu, după cum scrie: Însemnatu-s-a peste noi lumina feţei Tale, Doamne (Psalm 4, 6).

10 Septembrie - Sfatul Sfinților Părinți

 

Toate rugăciunile, stihurile, condacele, irmoasele, acatistele sunt, pe de o parte, o laudă adusă lui Dumnezeu, Maicii Domnului şi sfinţilor, pentru faptele lor mari şi pentru binefacerile făcute oamenilor, iar, pe de altă parte, sunt strigătele de durere, suspinele, gemetele, lacrimile omenirii mâhnite de păcate, întristări, boli, nenorociri şi năpaste şi rugăciuni pentu izbăvirea din suferinţele, nenorocirile şi năpastele sufletelor noastre, întunecate de păcat. În ele aflăm multă mângâiere, învăţătură, zidire.

Înţelepciune, drepţi! Nu vom greşi dacă vom tâlcui aceste cuvinte astfel: intelpciunea creştinului cosnta în trezvia şi simplitatea inimii.

Naşterea din nou în Duh

 

Arhim. Zaharia Zaharou

 

“În Vechiul Testament Dumnezeu a vorbit poporului Său prin gura Prorocului Iezechiel: „Lepădaţi de la voi toate păcatele voastre cu care aţi greşit şi vă faceţi o inimă nouă şi un duh nou. De ce să muriţi voi, casa lui Israel?” Şi iarăşi: „Vă voi da inimă nouă şi duh nou vă voi da.“ Iar împă­ratul David s-a rugat Domnului astfel: „Inimă curată zideşte întru mine şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele.” Prorocii din vechime ştiau că omul nu se poate naşte întru împărăţia lui Dumnezeu, dacă nu dobândeşte mai întâi un duh nou şi o inimă nouă – „inima adâncă”, cum o numeşte Părintele Sofronie, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu.

Această naştere din nou schimbă din temelii viaţa omului, reînnoindu-i întreaga fiinţă. Ea este însoţită de simţiri şi cugete noi, dumnezeieşti, de o nouă însuflare şi de o dra­goste arzătoare pentru Sfânta Scriptură. Părintele Sofronie o aseamănă cu „Big Bang-ul” despre care vorbesc astronomii zilelor noastre, căci omul trece de la realitatea pământească la realitatea cerească, în care duhul său este răpit de Duhul lui Dumnezeu. Insă dacă nu va izbuti să-şi afle adâncul inimii, nu va pătrunde niciodată în tărâmul Duhului şi nu va putea cunoaşte tainele Lui.

9 Septembrie - Sfatul Sfinților Părinți

 

Ce se poate face cu gândurile care fug în toate părţile în timpul cititului şi al rugăciunii? Nimeni nu scapă de asta. Nu este nici un păcat în asta, dar este nepotrivit. Este păcat atunci când cineva de bună voie încurajează gânduri străine, dar când ele aleargă involuntar, este vreun păcat? Greşeala vine atunci când omul a observat că gândurile îi rătăcesc şi nu le stăpâneşte. De îndată ce observi că gândurile o iau razna, înfrânează-le, aceasta trebuie să faci.
 
Pentru a potoli rătăcirea gândurilor în timpul rugăciunii, este necesar să faci eforturi pentru a te ruga cu inimă fierbinte. Ca să faci asta trebuie să-ţi încălzeşti sufletul înainte de rugăciune cu meditaţie adâncă şi închinăciuni. Învaţă să te rogi cu propria ta rugăciune. De exemplu, esenţa rugăciunii de seară este aceea de a mulţumi lui Dumnezeu pentru ziua aceea şi pentru tot ce ai primit în timpul zilei, bune şi rele. Pentru răul săvârşit, omul trebuie să se pocăiască şi să ceară iertare, promiţând să-şi repare greşelile în ziua următoare; apoi omul se roagă lui Dumnezeu pentru ocrotire în timpul somnului. Spune-i lui Dumnezeu toate acestea, aşa cum îţi trece prin mintea ta şi din toată inima ta. Esenţa rugăciunii de dimineaţă este de a-I mulţumi lui Dumnezeu pentru somn şi pentru trezire şi de a-I cere ajutor ca în timpul zilei să faci lucruri pentru slava Sa.
 
Iarăşi, spune-I acestea din toată inima şi mintea ta,  în timp ce te afli la rugăciune, atât dimineaţa cât şi seara, spune-I lui Dumnezeu toate nevoile vieţii tale, atât cele lăuntrice cât şi cele din afară, vorbindu-I ca un copil: „Vezi, Doamne, boala mea şi slăbiciunea mea! Ajută-mă şi vindecă-mă!”. Toate acestea şi alte asemenea le poţi spune lui Dumnezeu cu propriile tale cuvinte, fără să mai deschizi cartea de rugăciuni. Poate că aşa va fi mai bine. Încearcă să faci aşa, şi dacă merge, poţi să laşi de tot cartea de rugăciune. Totuşi, dacă nu merge, atunci trebuie să te rogi cu cartea ta de rugăciuni, sau altfel, vei rămâne fără nici un fel de rugăciune.
 

Sfântul Teofan Zăvorâtul, Viața duhovnicească – fragment

8 Septembrie - Sfatul Sfinților Părinți

• Nașterea de copii a fost cea mai mare mângâiere (dăruită de Dumnezeu oamenilor) pentru pierderea Raiului. (Sf Ioan Hrisostom)

• Nașterea de copii în vremea de dinainte de creștinism avea ca scop "umplerea pământului", pe când căsătoria creștină are ca scop umplerea Bisericii lui Hristos pe pământ și în cer (prin nașterea copiilor dăruiți de Dumnezeu și educarea lor pentru a fi buni creștini), în concluzie - umplerea Raiului. (Sf Nicolae Velimirovici)

• Nașterea de copii mulți este mai mult o chestiune de jertfă și mai puțin de mijloace materiale. (Arhimandrit E Teodoropulos)

• Femeia se va mântui prin naștere de fii (de prunci), dacă va stărui, cu înțelepciune, în credință, în iubire și în sfințenie. (Sf. Scriptura, Epistola 1 catre Timotei 2, 14 - 15)

• Tinerii fie nu se căsătoresc, fie se căsătoresc, dar nu fac copii, fie își omoară copiii prin avorturi (și majoritatea dintre metodele contraceptive sunt de fapt avortive), și astfel ei singuri își stârpesc neamul lor. Și vedem creștini familiști, aducând la viață pe toți copiii dăruiți lor de Dumnezeu și crescându-i în evlavie. Iar toți acești copii sunt echilibrați, bucuroși și sporesc în toate, având asupra lor binecuvântarea lui Dumnezeu.                    (Sf Paisie Aghioritul, Viata de familie, Editura Evanghelismos - 2003)

• Nașterea de mulți copii este mărturisire a credinței ortodoxe și mucenicie. Mărturisire, deoarece creștinul ortodox cu multi copii în fiecare zi mărturisește credința noastră, căci împlinește porunca lui Dumnezeu referitoare la nașterea de copii. Mucenicie, deoarece continuu suferă batjocuri-le și ironiile acestei lumi și deoarece se consumă neîncetat în grijile familiale". (Parintele E. Teodoropulos)

7 Septembrie - Sfatul Sfinților Părinți

 

Ca să-L cunoşti pe Dumnezeu trebuie să te deschizi lui Dumnezeu cu toată fiinţa. Aici nu există cunoaştere fără comuniune şi fără împărtăşire reciprocă. Cunoaşterea lui Dumnezeu este astfel una transformantă, presupune asemănarea cu El. Nu poţi să-L cunoşti pe Dumnezeu stând în afară de Dumnezeu.

Dacă Dumnezeu este Binele, nu poţi să Îl cunoşti pe Dumnezeu fără să te îmbunătăţeşti. Dacă Dumnezeu este Frumos, trebuie să ne înfrumuseţăm şi noi.

Deci, cunoaşterea atributelor lui Dumnezeu nu este un procedeu abstract, ci cunoaşterea lui Dumnezeu înseamnă împărtăşirea de bunătatea lui Dumnezeu, de frumuseţea lui Dumnezeu, de adevărul lui Dumnezeu. Nu poţi să cunoşti Binele, dacă nu faci binele, nu poţi să cunoşti Frumosul, dacă nu devii frumos, iar dacă acest lucru este valabil şi pentru binele şi frumosul creat, limitat, cu atât mai mult când este vorba de Dumnezeu. De aceea în cunoaşterea duhovnicească, religioasă, dimensiunea etică este indispensabilă. Nu însă din pricina unei impuneri exterioare, a unui legalism. Nu pentru că Dumnezeu ne-a poruncit să facem binele şi să nu facem răul, ci fiindcă virtuţile sunt însăşi concretizarea şi întruparea atributelor şi energiilor lui Dumnezeu.

Extras din Testamentul teologic al Sfântului Grigorie Palama

Miezul din cununa sfinţilor - Naşterea Maicii Domnului

 

Sfântă, Sfântă, Sfântă/ ca o lacrimă plăpândâ/ vino dulce adiere/ peste greul trup de miere// Sfântă Maică şi Fecioară/ ruga ta caldă coboară/ peste lumea asta rece/ peste verbul care trece.

Într-o lume a amintirilor, fiecare om îşi poate imagina doar cum i-a fost propria naştere. De naşterea mamelor nici nu mai pomenim. Şi, totusi, exista o naştere a Naşterii. În fiecare an, la 8 septembrie, după ce au trecut doar şapte zile de la începutul Anului bisericesc, prăznuim Naşterea Maicii Domnului.

Orice cunună, cât am căuta, nu are început şi sfârşit, dar, dacă tot ne este data neliniştea căutărilor, vom descoperi ca are miez. În cununa sfinţilor de peste an, Naşterea Maicii Domnului este miezul. Un miez dulce, adevărat şi, mai ales, bisericesc.

Predică la Naşterea Maicii Domnului

 

fragment din Praznicar –

Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh! Amin.

Orice cuvânt am spune ca să tâlcuim într-un fel sau altul Naşterea Maicii Domnului, ar fi prea puţin. Nici Privegherea de aseară, care a durat suficient de mult, nici slujba în sine nu fac altceva decât să ne întărească gândul că în taina lui Dumnezeu e greu să mergi. Eşti ca în pădurea aceea minunată de aur şi de argint din basmele româneşti, în care, pe măsură ce te afunzi, descoperi că e tot mai adâncă şi tot mai luminoasă, şi tot mai plină de minuni.

De aceea poate că astăzi n-ar fi rău să ne oprim asupra unui singur lucru din momentul acesta mare al Naşterii Maicii Domnului, cea prin al cărei cuvânt de răspuns la chemarea Arhanghelului Gavriil – „Fie mie după cuvântul tău, în pace…” – a făcut cerurile să se deschidă şi să se apropie iarăşi de pământ.

Sfântul Ioan Maximovici – Predică la Naşterea Maicii Domnului

 

Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut!” (Psalmi 103, 25), exclama încă în vechime Psalmistul. Ce este, aşadar, acea înţelepciune (sau, pe greceşte, sophia), prin care s-au făcut toate?

În alt psalm se spune: „Cu cuvântul Domnului cerurile s-au întărit şi cu duhul gurii Lui toată puterea lor” (Psalmi 32, 6). Iar Sfântul Evanghelist Ioan Teologul glăsuieşte: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut” (Ioan 1, 1-3).

6 Septembrie - Sfatul Sfinților Părinți

 

Aşa să te rogi Maicii lui Dumnezeu şi nu te va lăsa niciodată: Maică, eu cu păcatele mele…

Aş vrea să mă adresez vouă şi să vă spun ceva ce de mulţi ani mi-a pătruns inima şi mi-a stăpânit adânc sufletul faţă de Maica Domnului. Mereu mă uimeşte îndrăzneala cu care ne adresăm la Ea pentru milostivirea ei, pentru mijlocirea şi mântuirea noastră. Rugăciunea noastră vorbeşte clar şi despre acea încredere desăvârşită pe care o avem faţă de Ea.

Fiecare din rugăciunile noastre către Maica lui Dumnezeu, ar putea începe aşa: „Maică, eu cu păcatele mele, cu viaţa mea netrebnică, cu îndepărtarea mea de la Dumnezeu sunt responsabil pentru moartea pe cruce a Fiului Tău, pentru toate orele de chin ale Sale din Grădina Ghetsimani, pentru toată pătimirea sa de pe cruce. Maică, dacă Tu mă vei ierta, şi vei fi mijlocitoarea mea – nimeni, nu mă va judeaca, nimeni nu mă va respinge….”

5 Septembrie - Sfatul Sfinților Părinți

 

De la atotbunul Dumnezeu vine doar bine, nu rău: până şi suferinţa ta este un bine, iar tu cârteşti, te împuţinezi cu sufletul, îţi pierzi nădejdea: rabdă, mulţumeşte-I lui Dumnezeu. Pentru plăcerile de bunăvoie la tinereţe vin durerile de nevoie la bătrâneţe. (...)

Om fără conştiinţă şi fără frică de Dumnezeu, dacă şi atunci când eşti bolnav te gândeşti la păcat sau pofteşti preacurvie, ce s-ar în­tâmpla dacă n-ai fi bolnav ? Boala potoleşte şi omoară patimile. Doam­ne, miluieşte-l pe robul Tău, care mult păcătuieşte în tot ceasul faţă de Tine şi dă-i pocăinţă înainte de sfârşi­tul vieţii lui.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Ultimile însemnări)

Când trupul vă este atins distrugător de vreo boală, nu cârtiţi împotri­va lui Dumnezeu, ci mai bine spuneţi: „Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat” (Iov 1, 21). V-aţi obişnuit să vă consideraţi trupul ca pe o proprietate inalienabilă şi nu este deloc aşa, fiindcă trupul vostru este templu al lui Dumnezeu.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

4 Septembrie - Sfatul Sfinților Părinți

 Bogăţia este un trădător, trădător şi fugar şi ucigaş. Atunci când nu te aştepţi îţi scapă şi te părăseşte şi te distruge. Vrei s-o ţii cu adevărat lângă tine? N-o ascunde, ci împarte-o săracilor. Bogăţia este fiară. Dacă e ţinută aproape, pleacă. Dacă este risipită, rămâne. Risipeşte-o ca să rămână. N-o ţine la tine, ca să nu-ţi scape.

„Unde este bogăţia voastră?” i-aş întreba pe cei care au avut-o şi au pierdut-o. Şi i-aş întreba nu pentru a-i batjocori – să nu fie! – nici pentru a scormoni rănile, ci ca să fac din naufragiul lor liman al mântuirii voastre. Pentru a vă da seama că cei care astăzi sunt bogaţi, mâine vor ajunge săraci. De aceea de multe ori am râs, când am citit testamente care scriau: „Cutare să aibă stăpânire peste ogoare sau peste casă, însă altul să se folosească de acestea”. Dar toţi avem doar foloasele, nimeni nu este stăpân pe ceva. Chiar şi dacă am rămâne bogaţi în toată perioada vieţii noastre, când vom muri, fie că vrem sau nu, vom încredinţa bogăţia noastră altora. Goi vom pleca în viaţa de dincolo, după ce pentru câţiva ani am fost doar cheltuitori, nu şi stăpâni ai bogăţiilor.

Tânărul avut – Tâlcuirea evangheliei Duminicii a 12-a după Rusalii

Luca 18, 18-25 –
 

Să luăm aminte! Nu cumva să credeţi că Evanghelia de mai sus ar cere de la noi să vindem averile şi să le dăm săracilor, ca să ne putem mântui. Nu avuţia şi strângerea ei este o piedică pentru Împărăţia lui Dumnezeu, ci piedicile sunt beteşugurile sufleteşti ce le scorneşte avuţia în sufletul nostru, dacă nu băgăm de seamă. Evanghelia de mai sus ne arată pe unul ce-şi făcuse din bogăţie un idol pe care îl avea mai drag şi mai de preţ decât mântuirea lui sufletească. „Bogăţia de ar curge, nu vă lipiţi inima de ea“, zicea Psalmistul, dar greşeala aceasta este că oamenii îşi lipesc mai mult inima de bogăţiile pământeşti decât de Mântuitorul şi de bogăţiile cele sufleteşti.

În multe chipuri şi feluri se poate vedea şi azi Evanghelia de mai sus. Eu am văzut-o şi astă-vară într-un sat.

„Ce să fac ca să moştenesc viaţa cea veşnică?”(Luca 18,18)

 Iubiţii mei, Evanghelia de astăzi spune că un om vine la Hristos. Este tânăr (vezi Matei 19, 22), este sănătos, este „bogat”, este chiar „dregător” (Luca 18, 23, 18). Patru bunuri de care atât se mai minunează oamenii, adunate într-o singură persoană. Ce altceva vroia? Sănătate avea, tânăr era, bogăţie avea, dregătorie avea. Cu toate acestea, nu era mulţumit. Înăuntrul său ceva îl preocupa şi o întrebare îi veni pe buze : „Ce să fac? …”.

Aduceţi-vă aminte! Aceeaşi întrebare am auzit-o şi din gura unui alt bogat, a bogatului nebun (vezi Luca 12,17), întrebare pe care şi-o pun şi mulţi dintre bogaţii de astăzi, deoarece şi aceştia se îngrijesc de bogăţia pământească. Dar întrebarea „Ce să fac?” a bogatului din Evanghelia de astăzi se deosebeşte mult de a celorlalţi. Aceia se neliniştesc pentru lucrurile mici şi lipsite de importanţă. Acesta se interesează şi întreabă de ceva mare. Dorinţa lui era viaţa cea veşnică.

Viaţa veşnică, iad şi rai!… Ce sunt acestea? Poate că unii domni moderni vor spune: Auzi colo, „viaţă veşnică”, cuvinte ale celor proşti!… Şi totuşi, iubiţii mei, viaţa veşnică există. Există? Dar aveţi dovezi? Desigur că avem. Care dovezi? Nu vom face aici o conferinţă filosofică, istorică sau psihologică. Vom spune pe scurt următoarele.

3 Septembrie - Sfatul Sfinților Părinți

 

* Orice om mândru şi egoist se îndepărtează de Dumnezeu, pe când omul smerit se face iubit şi îndrăgit de Dumnezeu.

* Harul lui Dumnezeu trebuie să vină ca să ne îndepărtăm de omul vechi, ca să ne facem oameni ai lui Hristos, ai Adevărului şi Învierii. Lupta nu este uşoară, şi izbânda şi triumful împotriva egoismului – această fiară cu multe capete – nu se obţine în timp scurt. Lupta noastră trebuie să fie continuă şi rugăciunea neîntreruptă.

* Leacul principal împotriva egoismului este smerenia şi blândeţea, pentru că ne dăruiesc odihnă duhovnicească în suflet şi lumină, încât să vedem lucrurile mai limpede. Diavolii tremură în faţa smereniei.

2 Septembrie - Sfatul Sfinților Părinți

 Eu nu-mi voi urî durerea, ci-o voi binecuvânta,
căci ea m-a făcut, cu lacrimi, eu să pot acum cânta
şi ea m-a-nvăţat să aflu, să aleg şi să pătrund
Adevărul şi Iubirea care-n Jertfă se ascund...

Eu binecuvânt durerea, căci în sfântul ei cuptor
mi-am primit, trimis din ceruri, cântecul nemuritor
şi numai arzând acolo mi-am împreunat divin
inspiraţia cu harul şi furtuna cu senin.

Eu îi mulţumesc durerii că m-a învăţat s-aştept
vremea care-aduce-odată răsplătirea celui drept
ca şi vremea ce zdrobeşte pe-ngâmfat şi mincinos
şi să ştiu că vremea asta n-o prea-ntârzie Hristos.

Eu îi datorez durerii o recunoştinţă-n veac,
că m-a învăţat, cuvântul, cum să-l spun şi când să-l tac,
că m-a dus să aflu taine care zac cel mai afund
şi-adevărul care-n suflet cei mai mulţi, viclean, l-ascund.

Eu voi mulţumi de-a pururi Dumnezeului Slăvit
că în felul cel mai crâncen mi-a dat tot ce-am suferit,
că-n văpaia cea mai albă mi-a-mbrăcat al slavei in
– numai ce-am creat acolo are-n el ceva divin...

TRAIAN DORZ din ”Cântările Căinței”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

1 Septembrie - Sfatul Sfinților Părinți

16. Cele mai mari nenorociri vin numai din lipsa a două virtuţi alese şi anume: înţelepciunea şi priceperea.

Nu-i mai mare nenorocire pentru o familie decât un părinte sau un copil fără înţelegere faţă de datoria sa

şi fără pricepere faţă de împlinirea ei.

17. Nu-i mai mare nenorocire pentru o Biserică sau pentru o lucrare decât un conducător fără înţelegere faţă de cerinţele ei

şi fără pricepere în purtările lui.

18. Nu-i o mai mare nenorocire pentru un popor decât un stăpânitor fără înţelegere faţă de supuşii lui.

Şi fără pricepere în găsirea căilor propăşirii lor.