"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

Postare prezentată

Biserica noastră în haină de sărbătoare

sâmbătă, 10 septembrie 2022

10 Septembrie - Sfatul Sfinților Părinți

 

Toate rugăciunile, stihurile, condacele, irmoasele, acatistele sunt, pe de o parte, o laudă adusă lui Dumnezeu, Maicii Domnului şi sfinţilor, pentru faptele lor mari şi pentru binefacerile făcute oamenilor, iar, pe de altă parte, sunt strigătele de durere, suspinele, gemetele, lacrimile omenirii mâhnite de păcate, întristări, boli, nenorociri şi năpaste şi rugăciuni pentu izbăvirea din suferinţele, nenorocirile şi năpastele sufletelor noastre, întunecate de păcat. În ele aflăm multă mângâiere, învăţătură, zidire.

Înţelepciune, drepţi! Nu vom greşi dacă vom tâlcui aceste cuvinte astfel: intelpciunea creştinului cosnta în trezvia şi simplitatea inimii.

Să luăm aminte!, adică să ascultăm cu atenţie.

Drepţi primind…, adică să primim Sfintele Taine cu luare-aminte şi din toată inima.
Desele răspunsuri cu glas mare: Doamne miluieşte; Dă Doamne; Ţie, Doamne ne aduc aminte, în primul rând să stăm cu toţii înaintea lui Dumnezeu, Care ia aminte la rugăciunile noastre; în al doilea rând, că noi, robii Săi, trebuie să împlinim voia Lui, iar cei ce o calcă merită o aspră pedeapsă.

Capetele noastre Domnului să le plecăm! Arată că stăm înaintea feţei Domnului şi ne predăm Lui cu smerenie.

Liturghia — cerul pe pământ. Cugetări mistice despre Biserică și cultul divin ortodox,
de Sfântul Ioan din Kronștadt

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!