Fiul risipitor - Mitropolit Bartolomeu Anania

„Doi oameni s-au suit la templu ca să se roage” (Luca 18, 10-14) - Pr. Constantin Necula

 

Plângem, dar o facem cu știința pe care și-o dă credința în Înviere. Credem în puterea credinței. Ar mai exista iubire dacă n-ai crede? (Eric–Emmanuel Schmitt, Jurnalul unei iubiri pierdute, Humanitas, 2021, p. 31). Domnul Hristos în drum spre Ierihon cu ucenicii. Oameni simpli, străbat drumul paralel cu întreaga câmpie a Iordanului. Până astăzi inspiratoare prin viața din ea, prin frumusețe și liniște. Iordanul e nervura de sens a propovăduirii Domnului și Apostolii simt aceasta. Luca, doctorul cel atent la amănunte, ne descrie în capitolul 18 – acolo unde avem și Evanghelia Duminicii acesteia – cum Învățătorul oferă conținut cuvântului rugăciune. Dintâi scrie: „Și le spunea o pildă cum trebuie să se roage totdeauna și să nu-și piardă nădejdea” (Luca 18, 1). Și urmează pilda cu văduva stăruitoare. Care scoate în relief că și firea sucită a unui judecător lipsit de scrupule – „deși de Dumnezeu nu mă tem și de om nu mă rușinez” (Luca 18, 4) nu sunt simple cuvinte și denotă o atitudine, vai, moștenită de un sistem întreg câteodată – poate să cedeze dinaintea insistenței drepte a unei văduve. O insistență obraznică? Nicidecum. O insistență în căutarea dreptății.

Duminica a 33-a după Rusalii (a Vameșului și a Fariseului)

pentru audio - clik pe imagine

Predică rostită de Părintele Constantin Necula la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, în Duminica a 33-a după Rusalii (a Vameșului și a Fariseului) - 28 Ianuarie 2018

Părintele Constantin Necula: „Poporul român nu-i o mulţime fără chip, ci e poporul lui Dumnezeu. Dar, ca să rămânem poporul lui Dumnezeu, în fiecare duminică, clipă de clipă, reactivaţi viza pe cardul de identitate al Împărăţiei lui Dumnezeu şi mergeţi înainte. Hristos e tot timpul de partea noastră!”.

Virtutea smereniei şi păcatul trufiei

 

Zis-a Domnul pilda aceasta: „Doi oameni au intrat în biserică să se roage – unul fariseu şi altul vameş. Fariseul, stând, aşa se ruga întru sine: «Doamne, mulţumescu-Ţi că nu sunt ca ceilalţi oameni: jefuitori, nedrepţi, preacurvari sau ca acest vameş. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig…» Iar vameşul, departe stând, nu voia nici ochii la cer să-i ridice, ci îşi bătea pieptul, zicând: «Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului!»

Zic vouă că s-a pogorât acesta mai îndreptat la casa lui decât acela. Că tot cela ce se înalţă smeri-se-va, iar cela ce se smereşte înălţa-se-va.” (Luca 18, 10-14)

Ce evanghelie minunată şi ce învăţătură minunată despre smerenie şi trufie! Nicăieri în Sf. Scriptură nu se arată atât de grăitor virtutea smereniei şi păcatul trufiei ca aici, în evanghelia aceasta.

Despre darul îndreptăţirii

 

Evanghelia Duminicii a 33-a după Rusalii

(Luca 18, 10-14)

 De-acum deschidem împreună cartea aşteptării liturgice a Învierii Domnului, cartea Triodului. Cu tot ceea ce reprezintă această perioadă liturgică a anului bisericesc, care începe din duminica a 33-a după Rusalii, numită şi a Vameşului şi a Fariseului. O dată cu deschiderea Sfintei Scripturi, pe masa noastră de lucru duhovnicesc va sta şi cartea numită a Triodului, care cuprinde în sine cântările (tri-cântările) pline de lumina pocăinţei şi bucuria nădejdii care marchează acest urcuş duhovnicesc care este Postul Mare al Paştelui. Hristos-Domnul va face acest drum împreună cu noi, „cu pilde, îndem­nând pe toţi… spre îndreptarea vieţii“ (Cântarea I-a a Duminicii), la capătul suişului aflându-L pe El, Înviatul, Cel Care ne transformă viaţa aceasta în viaţă în Hristos.

Cântarea Bisericii este de-acum clară: „Uşile pocăinţei deschi­de-mi mie, Dătătorule de viaţă; că mânecă duhul meu la Biserica Ta cea sfântă, purtând locaş al trupului cu totul spurcat. Ci, ca un îndurat, curăţeşte-l cu mila milostivirii Tale“ (Slavă… îndată după Psalmul 50) iar calea, pe care tot cântarea liturgică ne-o indică, începe cu rugăciune, căci spunem Fecioarei: „În cărările mântuirii îndreptează-mă, Născătoare de Dumnezeu…“ (şi acum…, idem).

Să unim fapta bună cu smerenia

Duminica a XXXIII-a după Rusalii
(a vameşului şi a fariseului)
Luca 18, 10-14

Zis-a Domnul pilda aceasta: doi oameni s-au dus la templu ca să se roage – unul era fariseu şi altul vameş. Fariseul, stând drept, se ruga în sine astfel: Dumnezeule, îţi mulţumesc pentru că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi şi desfrânaţi, sau ca acest vameş. Postesc de două ori pe săptămână şi dau zeciuială din toate câte câştig. Iar vameşul, stând mai departe, nu îndrăznea nici ochii să-şi ridice spre cer, ci îşi bătea pieptul său şi zicea: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului! Vă spun vouă că acesta s-a pogorât mai îndreptat la casa sa, decât acela; pentru că oricine se înalţă pe sine se va smeri; iar cel care se smereşte pe sine se va înălţa.

† DANIEL,

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

„Duminica Vameşului şi a Fariseului“, denumită astfel după Evanghelia rânduită a se citi la Sfânta Liturghie, deschide timpul Triodului, o perioadă a anului bisericesc, ce cuprinde Postul Sfintelor Paşti şi cele trei duminici pregătitoare (duminica Vameşului şi a Fariseului, cea a Fiului Risipitor şi cea a Înfricoşătoarei Judecăţi). Denumirea acestei perioade provine de la cartea de cult numită Triod şi folosită cu preponderenţă în acest interval, care conţine unele canoane alcătuite din trei cântări (ode), şi nu din nouă (opt), aşa cum sunt alcătuite canoanele obişnuite.

Boala slavei deşarte

Predică la Duminica a XXXIII-a după Rusalii
(a Vameşului şi a Fariseului)
Evanghelia de la Luca 18,10-14

¹⁰ Doi oameni s-au suit la templu, ca să se roage: unul fariseu şi celălalt vameş. ¹¹ Fariseul, stând, aşa se ruga în sine: Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau ca şi acest vameş. ¹² Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig. ¹³ Iar vameşul, departe stând, nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci-şi bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului. ¹⁴ Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa, decât acela. Fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa.

 1. „Doi oameni”. Înseşi cuvintele prin care evanghelistul introduce această pildă ne arată că ea a fost adresată „către unii care se credeau drepţi şi priveau cu dispreţ pe ceilalţi” (v. 9).

Se ştie, într-adevăr, că fariseii se considerau „drepţi” şi-i dispreţuiau pe ceilalţi tocmai pentru că-i socoteau inferiori din punctul de vedere al „dreptăţii”. Însăşi denumirea de „farisei” (în ebraică: perişim) înseamnă „separaţi”. Fariseii nu se amestecau cu ceilalţi, pe care-i considerau cu mult mai prejos decât ei în ce priveşte îndeplinirea îndatoririlor religioase. „Mulţimea aceasta care nu cunoaşte Legea este blestemată!” – exclamă unii ca aceştia când constată popularitatea de care se bucură Iisus printre „ceilalţi” (In 7,49).

Părintele Ioan Sabău a fost pomenit la 12 ani de la trecerea la cele veșnice

 

Sâmbătă, 13 februarie 2021, în biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din parohia Bobâlna, Părintele Ioan Sabău a fost pomenit, la 12 ani de la trecerea la cele veșnice. Din încredințarea și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către un sobor de preoți în frunte cu Preacucernicul Părinte Adrian Urițescu, Protopopul Orăștiei.

Un cuvânt despre viața și activitatea Părintelui Ioan Sabău a fost rostit de către Părintele Protosinghel Nifon Jorza de la Mănăstirea Crișan, autorul tezei de doctorat cu titlul „Preotul Mărturisitor Ioan Sabău – Patriarhul Hunedorenilor”, carte publicată anul trecut.

PREOTUL IOAN SABĂU – (1914 – 2008), APĂRĂTOR ȘI MĂRTURISITOR AL DREPTEI CREDINȚE

- 12 ani de la trecerea la cele veșnice -

Preot dr. Ionel Popescu
din revista Altarul Banatului,
nr. 4-6, 2015

Pe vrednicul de cinstire şi de pomenire, preotul Ioan Sabău, l-am cunoscut în primăvara anului 1984, când am fost invitat, de un prieten, la parastasul de şase săptămâni pentru tatăl său, oficiat în parohia Bobâlna (lângă oraşul Simeria), unde păstorea părintele. Mărturisesc, de la bun început, că întâlnirea mea de tânăr diacon (aveam doar un an şi 2 luni de la hirotonie) cu deja septuagenarul „duhovnic al Ardealului” – cum pe bună dreptate a fost numit – constituie un moment providenţial, încărcat de impresii din cele mai frumoase şi mai pline de învăţături folositoare de suflet.

Aflând că sunt profesor la Seminarul teologic din Caransebeş, faţă de care nutrea simţăminte sincere de admiraţie şi de preţuire, mai ales că în vremea studiilor mele seminariale predase acolo bunul său prieten şi coleg de doctorat la Bucureşti, preotul Ioan Teodorovici, părintele Ioan Sabău m-a rugat să adresez, la momentul pricesnei, un cuvânt de învăţătură credincioşilor prezenţi în număr destul de mare la biserică.

Predica Preafericitului Parinte Patriarh Daniel la Duminica a XVII-a dupa Rusalii

 Credinta tare izvorata din iubire indurerataEvanghelia Duminicii a XVII-a dupa Rusalii 

(A femeii cananeence) Matei 15, 21-28

In vremea aceea a venit Iisus in partile Tirului si ale Sidonului. Şi, iata, o femeie cananeeanca, din acele tinuturi, iesind striga, zicand: Miluieste-ma, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rau chinuita de diavol. El insa nu i-a raspuns nici un cuvant; si apropiindu-se, ucenicii Lui Il rugau, zicand: Da-i drumul, ca striga in urma noastra. Iar El, raspunzand, a zis: Nu sunt trimis decat catre oile cele pierdute ale casei lui Israel. Iar ea venind, s-a inchinat Lui, zicand: Doamne, ajuta-ma! El insa, raspunzand, i-a zis: Nu este bine sa iei painea copiilor si s-o arunci cainilor. Dar ea a zis: Da, Doamne, dar si cainii mananca din faramiturile ce cad de la masa stapanilor lor. Atunci, raspunzand, Iisus i-a zis: O, femeie, mare este credinta ta; fie tie dupa cum voiesti! Şi s-a tamaduit fiica ei din ceasul acela.

† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane

Sfanta Evanghelie din Duminica a XVII-a dupa Rusalii, numita si Duminica femeii cananeence, ne invata multe adevaruri despre puterea credintei si despre lucrarea lui Dumnezeu in viata oamenilor. Femeia cananeeanca era de alt neam si de alta credinta decat evreii. Tirul si Sidonul erau porturi situate pe tarmul de est al Marii Mediterane, facand parte din Fenicia, astazi ele se afla pe teritoriul Libanului. Deci, aceste orase nu faceau parte din Palestina sau Ţara Sfanta, iar faptul insusi ca Mantuitorul Iisus Hristos trece dincolo de granitele tarii Sale natale are o semnificatie deosebita. Desi spune 'nu sunt trimis decat catre oile cele pierdute ale casei lui Israel' (Matei 15, 24), totusi, Iisus iese din teritoriul Ţarii Sfinte si merge catre doua orase-state sau cetati locuite de pagani, care se inchinau nu adevaratului Dumnezeu marturisit de evrei, ci unor idoli, cei mai renumiti fiind Baal si Astarta. Iesirea Mantuitorului Iisus Hristos dincolo de pamantul lui Israel este deja o prefigurare a faptului ca Evanghelia Sa va fi propovaduita nu numai poporului evreu, ci si altor neamuri sau popoare. Prezenta lui Iisus in partile Tirului si ale Sidonului este, asadar, o anticipatie a predicarii Evangheliei Sale si printre pagani, deoarece Dumnezeu cheama toate popoarele la mantuire in Iisus Hristos.

Duminica a 16-a după Rusalii - Pilda Talanților. Predica părintelui Gheorghe Calciu

 

Așa spune Evanghelia: a dat fiecăruia după puterea lui. Unuia dintre noi i-a dat cinci talanți. Presupunem că acesta e summum-ul de calități pe care Dumnezeu poate să-l ofere cuiva, la limita noastră omenească. Altuia i-a dat doi talanți, mai puțin, altuia i-a dat un talant. Dar fiecare a primit ceva. Nu e nimeni în lumea aceasta care să nu fi primit ceva de la Dumnezeu. Oricât ne-am socoti, ne-am umili și am spune noi că n-avem nici un fel de har ori dar de la Dumnezeu, totuși daruri avem. Iar un talant nu înseamna un singur dar, pentru că un talant era o monedă de o valoare foarte mare. Adică fiecare are un dar destul de mare. Sigur, unii au mai mult, alții au mai puțin.

Ce înseamnă înmulțirea talanților? Acolo, în parabolă spune să-i fi neguțătorit, să fi luat dobândă. Aceasta înseamnă a folosi darul tău pentru treburile pe care Dumnezeu ți le-a încredințat ție. Fiecare dintre noi trăiește într-o societate, într-o Biserică. Fiecare dintre noi face ceva pentru Biserică, pentru comunitate, pentru aproapele său. Aceste acțiuni pe care le facem cu darurile pe care Dumnezeu ni le-a dat, ne câștigă nouă dublu.

Dar sunt unii dintre noi care spun:

„Dumnezeu mi-a dat un dar, ce să fac cu el? Îl țin și îl restitui la Judecată, pentru că atunci ce e al Lui va fi al Lui”.

Predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica a XVI-a după Rusalii (Pilda Talanților)

 

'Zis-a Domnul pilda aceasta: un om oarecare, plecând departe, și-a chemat slugile și le-a dat pe mână avuția sa. Unuia i-a dat cinci talanți, altuia doi, iar altuia unul, fiecăruia după puterea lui, și a plecat. Îndată mergând, cel ce luase cinci talanți a lucrat cu ei și a câștigat alți cinci talanți. De asemenea, și cel cu doi a câștigat alți doi. Iar cel ce luase un talant s-a dus, a săpat o groapă în pământ și a ascuns argintul stăpânului său. După multă vreme a venit și stăpânul acelor slugi și a făcut socoteala cu ele. Și, apropiindu-se cel care luase cinci talanți, a adus alți cinci talanți, zicând: Doamne, cinci talanți mi-ai dat, iată alți cinci talanți am câștigat cu ei. Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună și credincioasă, peste puține ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. Apropiindu-se și cel cu doi talanți, a zis: Doamne, doi talanți mi-ai dat, iată alți doi talanți am câștigat cu ei. Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună și credincioasă, peste puține ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. Apropiindu-se apoi și cel care primise un talant, a zis: Doamne, te-am știut că ești om aspru, care seceri unde n-ai semănat și aduni de unde n-ai împrăștiat și, temându-mă, m-am dus de am ascuns talantul tău în pământ; iată, ai ce este al tău. Și răspunzând, stăpânul său i-a zis: Slugă vicleană și leneșă, știai că secer unde n-am semănat și adun de unde n-am împrăștiat? Se cuvenea, deci, ca tu să dai banii Mei schimbătorilor de bani, și eu, venind, aș fi luat ce este al meu cu dobândă. Luați, deci, de la el talantul și dați-l celui care are zece talanți. Căci tot celui ce are i se va da și-i va prisosi, iar de la cel ce n-are și ce are i se va lua. Iar pe sluga netrebnică aruncați-o în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților. Acestea zicând, a strigat: Cel ce are urechi de auzit, să audă!' (Matei 25, 14-30)

Evanghelia Duminicii a XVI-a după Rusalii este una care îndeamnă pe oameni să facă milostenie, mai ales pe cei bogați, și îi cheamă pe toți la înmulțirea talanților sau a calităților proprii, pentru a simți bucuria pe care le-o dăruiește Hristos Domnul celor harnici și darnici.

Complementaritatea darurilor învață pe oameni să fie solidari și milostivi

Pilda talanților are foarte multe înțelesuri duhovnicești și se referă nu numai la viața duhovnicească, ci și la viața umană în general, la bucuria de a fi roditor, de a dezvolta sau de a cultiva talentul ori diferitele calități și a le pune în slujba semenilor. În mod deosebit remarcăm că Dumnezeu diferențiază darurile, nu dăruiește tuturor oamenilor același număr de talanți: unora le dăruiește mai puțini, iar altora le dăruiește mai mulți, ceea ce înseamnă că Dumnezeu cunoaște puterea fiecăruia dintre oameni de a înmulți talanții și, în același timp, dorește ca oamenii să conlucreze și să ajute din proprie inițiativă pe cei care au nevoie de ajutorul lor.

Predica Parintelui Cleopa la Duminica a XVI-a dupa Rusalii

 

Si a zis Domnul: Bine, sluga buna si credincioasa, peste putine

ai fost credincioasa, peste multe te voi pune (Matei 25, 21)

Iubiti credinciosi,

Una din invataturile ce le putem trage din Sfinta Evanghelie de azi este aceea ca fiecare dintre noi avem datoria de a inmulti talantul cel incredintat noua de Dumnezeu. Fiecare om are talantul sau de la Dumnezeu si nici unul nu este fara talant. Inmultirea lui ii aduce mintuirea cea vesnica a sufletului sau, precum si intrarea lui in Imparatia Cerurilor, dupa cum zice Domnul in cuvintul Sau catre cel ce a inmultit talantul sau: Bine, sluga buna si credincioasa, peste putine ai fost credincioasa, peste multe te voi pune, intra intru bucuria Domnului tau (Matei 25, 21).

Ce este "bucuria Domnului", daca nu Imparatia Cerurilor. La fel vedem ca cel ce nu a inmultit talantul sau, s-a osindit in munca cea vesnica, dupa cum ne arata iarasi Domnul zicind: Iar pe sluga cea netrebnica aruncati-o intru intunericul cel mai de afara. Acolo va fi plingerea si scrisnirea dintilor (Matei 25, 30). Iata deci, fratii mei, cit de luminat si cit de clar ne arata Mintuitorul nostru, ca cel ce inmulteste talantul sau, se mintuieste si intra intru Imparatia Cerurilor, iar cel ce nu se sileste a-si inmulti talantul sau, se osindeste.

Cum foloseşti talanţii ce-i ai de la Domnul?

Pilda cu talanţii este foarte cunoscută, însă prea puţin înţeleasă şi, mai ales, prea puţin pusă şi trăită în viaţa noastră. 

În chipul slugilor din evanghelie, cărora stăpânul le-a împărţit talanţii, suntem noi, creştinii, cărora Dumnezeu ne-a împărţit şi ne împarte mulţi şi feluriţi talanţi. Un talant de la bunul Dumnezeu este, spre pildă, şi sănătatea omului, mintea, priceperea. Un talant de la Dumnezeu e şi averea omului. 

Un talant de la Dumnezeu sunt apoi şi diferitele daruri ce le au unii oameni. Unul are darul de a cânta frumos, altul are dar de a vorbi frumos, unul are dar de a scrie în versuri, altul, de a cânta în violină sau alt instrument etc. Toate acestea sunt daruri primite de la Dumnezeu şi omul e dator să le pună în slujba Domnului şi a mântuirii sufletului său. 

Lenea ne indeparteaza de Dumnezeu ( din invataturile Sf. Parinti )

Unul dintre cele şapte păcate capitale ( alături de mândrie, iubire de arginţi, desfrânare, invidie şi mânie ) este şi lenea sau trândăvia. Sfinţii Părinţi ne arată că acest păcat se manifestă prin nepăsarea faţă de împlinirea datoririlor creştine şi nu in ultimul rând a obligaţiilor sociale.

Pilda talanţilor, rostită de Mântuitorul Hristos ucenicilor, ne învaţă că inmulţirea talanţilor este una din responsabilităţile noastre, a fiecăruia în parte. Fiecare se cuvine să isi dezvolte darurile primite, şi nu să-şi ingroape talanţii, asemenea slugii din pilda menţionată.

Predică la pomenirea Sfintilor Trei Ierarhi - Model de luptători

 

Biserica noastră Ortodoxă este ca o grădină. În ea se găsesc flori cu bună-mireasmă nemuritoare. Flori duhovniceşti sunt şi cei Trei Ierarhi, pe care îi sărbătorim astăzi - Sfinţii Vasile, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur.

 Astăzi îi vom privi pe aceşti sfinţi ca luptători. Pentru că viaţa aceasta este o luptă şi un război. Cei Trei Ierarhi au fost modele de luptători.

  ***

 Şi epoca lor a fost marcată de defecte, răutăţi, patimi, crime, scandaluri, rătăciri, erezii..., dar ei n-au fost atraşi. S-au împotrivit. S-au războit. În felul acesta au devenit modele ale luptătorilor taberei creştine.

 Marele Vasilie s-a născut în Cezareea Capadociei. A fost foarte bine pregătit intelectual. Douăzeci de ani a studiat la Atena. Acolo l-a întâlnit pe prietenul său nepreţuit Grigorie, iar prietenia aceasta i-a ocrotit de stricăciunea cetăţii. În Atena erau adunaţi toţi copiii bogaţi; părinţii le trimiteau bani, iar ei îi cheltuiau. Acolo existau şi femei stricate. Dar cei doi prieteni au rămas ca nişte crini în mijlocul spinilor.

Să mulţumiţi lui Dumnezeu!

Duminica a XXIX-a după Rusalii
(a celor zece leproşi)
Evanghelia de la Luca 17,12-19

¹² Intrând într-un sat, L-au întâmpinat zece leproşi care stăteau departe, ¹³ şi care au ridicat glasul şi au zis: Iisuse, Învăţătorule, fie-Ţi milă de noi! ¹⁴ Şi văzându-i, El le-a zis: Duceţi-vă şi vă arătaţi preoţilor. Dar, pe când ei se duceau, s-au curăţit. ¹⁵ Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors cu glas mare slăvind pe Dumnezeu. ¹⁶ Şi a căzut cu faţa la pământ la picioarele lui Iisus, mulţumindu-I. Şi acela era samarinean. ¹⁷ Şi răspunzând, Iisus a zis: Au nu zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sunt? ¹⁸ Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam? ¹⁹ Şi i-a zis: Scoală-te şi du-te; credinţa ta te-a mântuit.

      Lecția principală a acestei pericope evanghelice are în vedere datoria de a mulțumi Domnului pentru toate marile și negrăitele Sale daruri și binefaceri. Dar și alte câteva aspecte, legate de acesta și tot atât de importante, se cuvin a fi subliniate:

1. Între Galileea și Samaria. Mântuitorul se afla pe ultimul Său drum spre Ierusalim de dinainte de patimile Sale. Era drumul Său spre moarte, al cărui dramatism este bine scos în evidenţă de autorul Evangheliei a treia. Se afla pe undeva la hotarul dintre Galileea şi Samaria (aşa trebuie înţeleasă expresia „prin mijlocul Samariei şi Galileii”, folosită de Sfântul Luca în v. 11), îndreptându-Se, probabil, spre răsărit, spre Pereea, pentru a evita să treacă prin Samaria.

Predica la Duminica a 29-a dupa Rusalii (Vindecarea celor 10 leproşi) – Recunoscatori

 „Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât acesta de alt neam?” (Luca 17, 18)

“…Omul este cea mai desăvârşită făptură pe care a creat-o Dumnezeu pe pământ. Este coroana creaţiei lui Dumnezeu. Din acest motiv toată dragostea şi grija lui Dumnezeu se îndreaptă spre el. Pronia lui Dumnezeu asigură omului toate cele necesare vieţii: aerul, pe care-l respiră, apa, pe care o bea, lumina, care-l luminează, copacii şi plantele, care-l hrănesc, păsările, care-i cântă, marea, care-l răcoreşte, uscatul, unde trăieşte şi propăşeşte. Închipuiţi-vă ce s-ar întâmpla (să presupunem!), dacă ar lipsi aceste bunuri zilnice, pe care Dumnezeu le oferă gratuit şi celui mai sărac om. Dacă, de pildă, s-ar fi stins soarele, cum s-a stins în ziua răstignirii lui Hristos; atunci, întreaga D.E.I. să funcţioneze, n-ar putea înlocui nici pentru puţin timp lumina naturală. Gândiţi-vă iarăşi: Ce s-ar întâmpla, dacă râurile şi izvoarele ar seca? Omul ar suferi după un pahar de apă.

Spun unii că astronautul american, care a ajuns şi a călcat primul pe lună, a însetat şi, pentru că acolo nu există nici măcar o picătură de apă, astronautul a spus: „Ah, Dumnezeul meu, când mă voi întoarce pe pământ să deschid robinetul casei mele să beau!… Putem să spunem că înotăm la propriu în marea nesfârşitelor binefaceri ale lui Dumnezeu.

Cuvânt la Duminica după Botezul Domnului – SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR

 din “Predici la duminici si sarbatori”

„ Este mai mic decât toate seminţele, iar dacă creşte,

este mai mare decât toate buruienele” (Matei 13, 32)

Hristos zice că ceea ce se întâmplă cu grăuntele de muştar, se întâmplă şi cu propovăduirea Evangheliei. Ucenicii Lui erau cei mai slabi dintre toţi, cei mai mici dintre toţi, dar, totuşi, lucrând în ei o putere mare, Evanghelia s-a propovăduit în toată lumea.

La pilda grăuntelui de muştar, Domnul adaugă încă şi pe cea a aluatului, pe care l-a luat femeia şi l-a ascuns în trei măsuri de făină, până ce a dospit. Adică, precum aluatul dospeşte o cantitate mare de făină, aşa Apostolii, zice El, vor întoarce toată lumea.

Şi vezi înţelepciunea Lui! El alege pilde de la fire spre a arăta că, precum acelea se fac, adică creşterea grăuntelui de muştar şi dospirea întregii frământături, tot aşa va fi şi cu propovăduirea Evangheliei la toată lumea. Nici unul dintre Apostoli nu putea să-I stea împotrivă şi să-I zică: „Ce vom putea noi, doisprezece, aruncându-ne într-o aşa mare mulţime?”. Hristos le spune că tocmai prin aceea puterea lor va străluci mai mult, că ei, amestecându-se cu o mulţime aşa de mare, nu se vor nimici. Precum aluatul dospeşte frământătura atunci când se apropie de făină, şi nu numai că se apropie, ci se şi amestecă cu ea, aşa şi voi, atunci veţi birui pe vrăjmaşii voştri, când vă veţi amesteca şi vă veţi topi cu dânşii [adică: îi veţi ierta şi îi veţi iubi].

Duminica după Botezul Domnului (Începutul propovăduirii Domnului) Matei 4, 12-17

 În vremea aceea, auzind că Ioan a fost întemnițat, Iisus a plecat în Galileea. Și, părăsind Nazaretul, a venit să locuiască în Capernaum, lângă mare, în hotarele lui Zabulon și Neftali, ca să se împlinească ceea ce s-a zis prin Isaia prorocul, care zice: „Pământul lui Zabulon și pământul lui Neftali spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor; poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare și celor ce ședeau în latura și în umbra morții lumină le-a răsărit”. De atunci a început Iisus să propovăduiască și să spună: Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor.

Duminica de astăzi se leagă de evenimentul Botezului Domnului nostru Iisus Hristos, deoarece urmăreşte atât logic, cât şi cronologic lucrarea Sa pământească. Textul Sfintei Evanghelii arată că Mântuitorul Iisus Hristos, după ce a fost botezat de Ioan în Iordan şi după ce a fost ispitit de diavolul în muntele Carantaniei, a auzit că Ioan Botezătorul a fost întemniţat. Ca urmare, a părăsit Iudeea şi a mers în hotarele seminţiilor lui Zabulon şi Neftali, aproape de Marea Mediterană, şi acolo a început a învăţa pe oameni spunându-le să se pocăiască, deoarece s-a apropiat Împărăţia cerurilor.