(Matei10, 34) Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie.
Există o pace bună și una de la diavol. Pacea bună există printre cei buni, credincioși și drepți… Căci credința se naște prin cuvântul lui Dumnezeu, dar se păstrează prin pace și se hrănește prin dragoste, precum apostolul spune: credinţa care este lucrătoare prin iubire (Galateni 5, 6). Credința lipsită de iubire nu poate produce niciun rod al faptelor bune.
Dacă un credincios se separa (de comunitate – n.tr.) din cauza oricărei neînțelegeri, să știe că este de la diavol, căci orice cetate sau casă care se dezbină în sine nu va dăinui (Matei 12, 25). Și dacă frăția este dezbinată, se va nimici pe sine, precum spune apostolul: iar dacă vă muşcaţi unul pe altul şi vă mâncaţi, vedeţi să nu vă nimiciţi voi între voi (Galateni 5, 15).
Pe de altă parte, există o pace de la diavol printre oamenii necredincioși și nelegiuiți. Printre ei se află o singură stare, cea de păcătoșenie, deci este o înțelegere în a săvârși păcatul. Căci necredința și nelegiuirea se nasc la sfatul diavolului, dar sunt păstrate prin pace. Dar, dacă se întâmplă ca între ei să se iște o luptă, ei se dezbină, și asta este o luptă bună. Când este pace printre oamenii buni, credința și dreptatea sunt la ele acasă, iar necredința și nedreptatea stau ca adormite. Dar, când se iscă o ceartă, credința și dreptatea se scufundă, în timp ce necredința și nedreptatea se ridică înnoite. În același fel, când este pace printre nelegiuiți, nedreptatea și necredința sunt la ele acasă, iar credința și dreptatea zac adormite. Dar, când apare armonia, necredința și nedreptatea se scufundă, în timp ce dreptatea și credința se ridică. De aceea a adus Dumnezeu pe pământ o bună dezbinare, ca să rupă o legătură a diavolului. Toți oamenii locuiau împreună într-o casă a necredinței, cei buni dimpreună cu cei răi, iar cei răi erau răi pentru că urmăreau răul și au rămas răi, ocolind binele. Dar Dumnezeu a adus o sabie a dezbinării printre ei, cuvântul adevărului. Despre aceasta a spus apostolul: căci cuvântul lui Dumnezeu e viu şi lucrător şi mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri şi pătrunde până la despărţitura sufletului şi duhului, dintre încheieturi şi măduvă, şi destoinic este să judece simţirile şi cugetările inimii (Evrei 4, 12).
(Autor necunoscut, Opere incomplete la Matei, Omilia 26, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!