"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

Postare prezentată

Biserica noastră în haină de sărbătoare

sâmbătă, 6 iulie 2024

Chemarea Apostolilor pregăteşte taina Bisericii


Duminica a II-a după Pogorârea Duhului Sfânt (a Sfinţilor Români) Mt. 4, 18-23

"În vremea aceea, pe când umbla Iisus pe lângă Marea Galileii, a văzut pe doi fraţi: pe Simon, care după aceea a fost numit Petru, şi pe Andrei, fratele acestuia, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari, şi le-a zis: veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni. Iar ei, lăsându-şi mrejele în clipa aceea, au mers după Dânsul. De acolo, mergând El mai departe, a văzut alţi doi fraţi: pe Iacob al lui Zevedeu şi pe Ioan, fratele lui, în corabie cu Zevedeu, tatăl lor, cârpindu-şi mrejele, şi i-a chemat. Iar ei, îndată lăsând corabia şi pe Zevedeu, tatăl lor, au mers după Dânsul. Şi a străbătut Iisus toată Galileea, învăţând în sinagogile lor şi propovăduind Evanghelia împărăţiei şi tămăduind orice boală şi orice neputinţă în popor."

Evanghelia din Duminica a doua după Rusalii ne vorbeşte despre chemarea la apostolat a ucenicilor Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Ea este rânduită să se citească în această zi sfântă şi semnificativă pentru noi, românii, deoarece Duminica imediat următoare după Duminica Tuturor Sfinţilor a fost rânduită de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în anul 1992, să fie numită şi Duminica Sfinţilor Români.

Chemarea la apostolat a ucenicilor este o lucrare sfântă. După ce am văzut la Rusalii că prin Pogorârea Duhului Sfânt s-a constituit Biserica apostolică a Domnului Iisus Hristos şi s-au botezat trei mii de persoane, la Duminica Tuturor Sfinţilor am văzut că scopul venirii Sfântului Duh în lume este constituirea Bisericii lui Hristos şi sfinţirea oamenilor. Duminica Tuturor Sfinţilor a arătat că Dumnezeu Fiul S-a făcut om ca pe oameni să-i înfieze şi să-i îndumnezeiască prin har. El a luat "firea noastră cea stricată prin păcat" s-o cureţe, să o sfinţească şi să o înalţe în slava Preasfintei Treimi. Chemarea Apostolilor Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos este o etapă a unui plan de mântuire a lumii pe care Dumnezeu îl are şi vrea ca acest plan să devină o împreună-lucrare a lui Dumnezeu cu oamenii. Prin chemarea Apostolilor se vede că Hristos Domnul pregăteşte taina Bisericii. Mai întâi El cheamă un grup restrâns de doisprezece persoane care simbolizau şi cele doisprezece seminţii ale poporului ales, iar apoi aceşti apostoli vor forma nucleul conducător al lui Hristos.

Biserica este viaţa lui Hristos Cel răstignit, înviat şi înălţat la ceruri împărtăşită oamenilor

În această duminică, Sfânta Evanghelie ne arată primii paşi făcuţi de Mântuitorul Iisus Hristos pentru întemeierea Bisericii. Desigur, taina Bisericii începe odată cu întruparea sau înomenirea Mântuitorului Iisus Hristos, când firii Lui omeneşti se comunică şi se împărtăşeşte viaţa Sa dumnezeiască. Dar ceea ce se realizează în Mântuitorul Iisus Hristos ca împărtăşire a vieţii dumnezeieşti naturii Sale omeneşti se extinde prin lucrarea Sfântului Duh în oamenii care cred în El. Această extindere a vieţii lui Hristos în oameni este taina Bisericii. Biserica se întemeiază pe învăţătura Mântuitorului Iisus Hristos şi pe legătura vie a oamenilor cu El. Însă Biserica nu este întemeiată doar pe învăţătura Mântuitorului Hristos, ci mai întâi pe Persoana Lui. De aceea s-a spus că "Hristos este piatra cea din capul unghiului" (Efeseni 2, 20), adică temelia Bisericii Sale. Deci Biserica este viaţa lui Hristos Cel răstignit, înviat şi înălţat la ceruri, împărtăşită oamenilor care cred în El şi Îl iubesc pe El arătând această iubire prin rugăciune şi prin fapte bune. Aşadar, Biserica nu este o simplă instituţie umană din lumea aceasta, înfiinţată prin acordul mai multor oameni, cum se înfiinţează o societate, o asociaţie sau un club, ci Biserica este iniţiativa lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor şi viaţa dumnezeiască împărtăşită oamenilor prin harul Preasfintei Treimi. În acest sens, Biserica trăieşte din harul Domnului nostru Iisus Hristos prin care se arată dragostea lui Dumnezeu-Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh, cum se vede în binecuvântarea pe care Sfântul Apostol Pavel o adresează corintenilor (Cf. II Cor. 13,13). În Biserică noi trăim din harul Mântuitorului Iisus Hristos, din dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi din împărtăşirea Sfântului Duh. Această viaţă sfântă deodată dumnezeiască şi omenească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos este viaţa Bisericii. Dincolo de programe, dincolo de organizarea activităţii misionare a Bisericii, dincolo de tot ceea ce este instituţie, esenţială şi primordială în viaţa Bisericii este legătura oamenilor cu Preasfânta Treime, descoperită nouă de Mântuitorul Iisus Hristos şi comunicată nouă prin Duhul Sfânt.

"Cine este Cel ce cheamă la Sine oameni şi le schimbă viaţa?"

Mai întâi, Mântuitorul Iisus Hristos Se botează de către Ioan Botezătorul în Iordan, iar odată cu botezul Său se descoperă taina Sfintei Treimi. Apoi Hristos Domnul începe să Îşi aleagă ucenicii, îi cheamă. Evanghelia de astăzi ne arată cum îi cheamă. Nu înţelegem la început de ce ei lasă toate şi Îl urmează. El nu le promite nici averi, nici bani, nici ranguri mari, nici o viaţă uşoară şi comodă, ci doar le spune: "Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni" (Cf. Matei 4, 19). Nu ştim cât de mult au înţeles pescarii Petru şi Andrei, Iacob şi Ioan, pe care îi menţionează Evanghelia de astăzi, că au fost printre primii chemaţi de către Mântuitorul Iisus Hristos să-I fie ucenici. Vedem însă că, fără să-şi mai facă vreun calcul, fără să mai pună vreo întrebare, fără să negocieze, fără să pună vreo condiţie, au lăsat toate ale lor şi au urmat Lui, Domnului. În mod surprinzător vedem că Iacob şi Ioan, fiii lui Zevedeu, erau în barcă, reparau mrejele lor. Ei erau cu tatăl lor, pe care l-au lăsat singur, ceea ce pare un lucru neobişnuit, şi L-au urmat pe Iisus. Cine este acest Iisus din Nazaret Care cheamă ucenici şi Care schimbă vieţi? Cine este Acesta Care schimbă, cu programul sau planul Lui, orice program al zilei şi al vieţii oamenilor? Nu înţelegeau toate acestea cei care fuseseră chemaţi. Atunci se pune întrebarea cum de au răspuns atât de irezistibil la chemarea Sa? Există un răspuns, şi anume puterea dumnezeiască a iubirii nesfârşite a lui Dumnezeu care Se afla în Hristos Domnul i-a făcut să răspundă imediat, fără condiţii, fără întrebare, fără târguială sau negociere, fără ezitare. Îi chema Cuvântul Vieţii, Cel care le-a dat viaţă, Cel ce i-a dat viaţă omului, Cel ce a chemat din nefiinţă la fiinţă întreg universul, Cel ce ne cheamă pe noi la viaţă veşnică. Iată de ce ei L-au urmat necondiţionat. Mai târziu, când s-a vorbit despre Euharistie, iar Mântuitorul a spus că cine nu mănâncă Trupul Său şi nu bea sângele Său nu se poate mântui şi nu va primi viaţa veşnică (Cf. Ioan 6, 53), unii din ucenicii cei mulţi ai Mântuitorului, nu cei doisprezece, au spus: "este greu de înţeles cuvântul acesta" (Ioan 6, 60) şi au plecat, L-au părăsit. Nu L-au mai urmat pe Iisus. Dar Iisus a întrebat pe cei doisprezece: "Voi nu plecaţi?" Atunci Sfântul Apostol Petru a spus: "La cine ne vom duce Doamne? Tu ai cuvintele vieţii veşnice" (Ioan 6, 68). În acel moment s-a văzut ce simţeau cei doisprezece ucenici când El i-a chemat. Au simţit de fapt că El are cuvintele vieţii veşnice. Puterea vieţii veşnice care este în Hristos, El fiind Izvorul vieţii veşnice, aceasta explică răspunsul imediat, fără condiţie şi fără ezitare, a celor chemaţi. Mai târziu, Mântuitorul Iisus Hristos a spus surorilor lui Lazăr, prietenul Său: "Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine va trăi, chiar dacă va muri" (Ioan 11, 25). Va trăi veşnic cu sufletul, chiar dacă va muri cu trupul. Hristos fiind Cuvântul vieţii Care are în El cuvintele vieţii veşnice şi Pâinea cea cerească, coborâtă din ceruri ca hrană pentru oameni ca ei să dobândească viaţa veşnică, şi fiind tot El Învierea şi viaţa, de aceea a fost urmat fără ezitare de către ucenicii Săi chemaţi la apostolat, la o misiune sfântă.

Predica Evangheliei Domnului era însoţită de faptele milostivirii Sale

Evanghelia ne mai spune că Iisus, după ce a ales câţiva ucenici, i-a luat cu El şi a început a binevesti Evanghelia Împărăţiei, nu a unei împărăţii lumeşti, pământeşti, trecătoare, ci Evanghelia Împărăţiei Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, Evanghelia Împărăţiei iubirii şi slavei veşnice a lui Dumnezeu, iar deodată cu predicarea Evangheliei vieţii veşnice, a iubirii şi slavei veşnice ale lui Dumnezeu, El vindeca orice boală şi orice neputinţă din popor. Predica Sa a început astfel: "Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia cerurilor" (Matei 4, 17), adică schimbaţi-vă felul de a fi şi de a gândi, de a trăi şi de a făptui, deoarece Dumnezeu este aproape de oameni, devenind Om printre oameni ca pe oameni să-i apropie de Dumnezeu.

Deci predica aceasta a lui Iisus, ca predică a pocăinţei, a înnoirii vieţii, a schimbării, a sfinţirii vieţii este însoţită de fapte minunate, de vindecări, de izbăviri din stări grele. "El vindeca orice boală şi orice neputinţă din popor" (Matei 4, 23). Prin aceasta Hristos a arătat cu fapta ceea ce spunea prin cuvântul Său vorbit în predică, şi anume: Împărăţia Cerurilor este viaţă nouă şi Hristos Domnul vindecă orice boală şi orice neputinţă din popor ca să arate că Împărăţia pe care o binevesteşte El prin Evanghelie este Împărăţia vieţii, iubirii şi fericirii care vin de la Dumnezeu. Iubirea Lui s-a arătat dătătoare de viaţă, de sănătate. Iubirea Lui ridică pe oameni din păcat prin predica Evangheliei şi prin pocăinţă, îi ridică din suferinţă şi din boală prin tămăduiri minunate pe care le săvârşeşte în popor. Iată deci cum Mântuitorul Iisus Hristos ne învaţă ca la cuvântul bun, de speranţă, de mântuire, să adăugăm fapta cea bună de ajutorare a semenilor noştri, de alinare a suferinţei şi singurătăţii lor, de ridicare a lor din starea de umilinţă în starea de demnitate, de schimbare a stării lor de întristare cu o stare de bucurie şi de mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru vindecarea pe care o primesc. Această Evanghelie a Împărăţiei care este însoţită de faptele tămăduirii sufleteşti şi trupeşti a fost ascultată, trăită şi împlinită mai ales de sfinţii lui Dumnezeu din toate timpurile şi din toate locurile.

Cea dintâi rodire a prezenţei Duhului Sfânt în om este sfinţirea omului

În calendarul ortodox se află în fiecare zi unul sau mai mulţi sfinţi, dar în realitate există mai mulţi sfinţi decât a înscris Biserica în calendar, pentru că sunt mulţi sfinţi necunoscuţi încă nouă, dar cunoscuţi de Dumnezeu. Iar pentru a arăta deodată şi unitatea tuturor sfinţilor, nu numai pomenirea lor în zile diferite din calendar, Biserica a instituit Duminica Tuturor Sfinţilor, sau sărbătoarea comuniunii tuturor sfinţilor. Cea mai frumoasă podoabă a Bisericii sunt sfinţii ei, cele mai frumoase daruri ale Bisericii au rodit în sfinţii ei. Această frumuseţe a lucrării harului Preasfintei Treimi în oameni se vede în primul rând în Duminica Tuturor Sfinţilor din toate timpurile, din toate locurile, din toate categoriile, de toate vârstele. Iar după modelul Duminicii Tuturor Sfinţilor, facem azi pomenirea tuturor sfinţilor români.

Creştinismul românesc are rădăcini adânci în sufletul poporului nostru

Astăzi, în Duminica Sfinţilor Români, ne aducem aminte şi de modul cum Evanghelia lui Hristos a fost propovăduită pe pământul ţării noastre chiar de însuşi Sfântul Apostol Andrei, cel dintâi chemat, despre care citim în Evanghelia de astăzi că Mântuitorul Iisus Hristos i-a chemat pe el şi pe fratele său, Petru, ca să devină apostoli şi ucenici ai Lui. După predica Sfântului Apostol Andrei şi a ucenicilor săi în sud-estul ţării noastre, în Dobrogea de astăzi, s-a răspândit creştinismul, iar poporul român s-a creştinat lent, dar profund. Noi nu am fost creştinaţi într-un anumit an, la comanda cneazului, regelui, împăratului sau domnitorului. Noi, românii, nu avem un an al creştinării noastre, pentru că la noi creştinarea nu s-a făcut de sus în jos, ci de jos în sus, începând cu oamenii simpli, cu soldaţii creştini din legiunile romane venite în Dacia, cu negustorii, iar apoi cu monahi şi cu cetăţenii din oraşele mai mari. Întrucât a fost lent, dar profund în răspândirea sa, creştinismul la români a dovedit că este un creştinism cu rădăcini adânci în sufletul poporului român şi a rezistat în timpul invaziilor popoarelor migratoare: goţii, hunii, gepiziii, avarii, slavii, bulgarii, pecenegii, cumanii, turcii şi tătarii, astfel încât a rămas acelaşi creştinism ortodox latin răsăritean al ţării noastre şi după invaziile popoarelor migratoare. Prin sfinţii noştri străromâni şi români, cunoscuţi şi necunoscuţi, Crucea lui Hristos a devenit lumina botezului şi vieţii poporului român.

De aceea, noi, românii, suntem în acelaşi timp un popor jertfelnic şi un popor care crede puternic în înviere, în puterea învierii lui Hristos ca putere tămăduitoare şi de viaţă dătătoare.

Credinţa poporului român creştinat prin predica apostolică şi prin misionari răsăriteni a rodit duhovniceşte şi în cultura noastră creştină, în civilizaţia noastră, dar mai ales în mulţimea sfinţilor martiri, a sfinţilor cuvioşi şi cuvioase din mănăstiri, în mulţimea ierarhilor sfinţi, a domnitorilor sfinţi, apărători ai credinţei, dar şi în mulţimea mamelor şi taţilor cunoscuţi şi necunoscuţi pe nume, care au postit şi s-au rugat, care au mărturisit credinţa în vremuri grele, care au construit biserici şi mănăstiri, crescând copiii lor în iubirea lui Hristos şi în iubirea de Biserică şi de neam.

Pentru a cinsti în mod deosebit sfinţii unei Biserici naţionale s-a convenit în diferite Biserici Ortodoxe să fie instituită o zi specială de prăznuire a sfinţilor naţionali.

Biserica Ortodoxă Rusă, cu mult timp înaintea Bisericii Ortodoxe Române, a instituit sărbătoarea tuturor sfinţilor ruşi.

Sfinţii Români, mijlocitori în faţa Preasfintei Treimi pentru poporul drept-credincios

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa sa de lucru din 19-20 iunie 1992, după ce a mai trecut în rândul sfinţilor o mulţime de oameni duhovniceşti, de la călugări simpli şi ţărani până la domnitorul Ştefan cel Mare, binecredinciosul voievod martir Constantin Brâncoveanu, cuvioşi şi cuvioase, s-a considerat că este potrivit ca să avem şi o Duminică a Sfinţilor Români, iar aceasta să fie Duminica a doua după Rusalii, adică Duminica imediat următoare Duminicii Tuturor Sfinţilor.

Astăzi, prin sfinţii români, noi avem mai mulţi mijlocitori în faţa Preasfintei Treimi şi rugători pentru poporul român, ca el să-şi păstreze credinţa ortodoxă, să transmită generaţiilor tinere credinţa dreaptă, singura prin care primim mântuirea, şi să-şi înalţe demnitatea sa ca neam de voievozi, de cuvioşi, de martiri, de creştini sfinţi care cresc copiii în credinţă, care transmit credinţa, care zidesc biserici şi altare sfinte, care ajută pe bătrâni, pe bolnavi şi pe cei săraci, prin opera filantropică.

În fiecare lună din an, în calendarul Bisericii noastre se află însă şi câte unul sau mai mulţi sfinţi români. Nu există nici o lună în calendarul Bisericii noastre în care să nu fie pomenit şi câte un sfânt român.

Astăzi însă sunt pomeniţi toţi sfinţii români împreună, cei canonizaţi, adică trecuţi în calendar, şi cei care încă nu sunt trecuţi, dar pe care Dumnezeu singur îi cunoaşte că sunt sfinţi. De aceea trebuie să mulţumim astăzi lui Dumnezeu pentru darurile Duhului Sfânt revărsate în toţi sfinţii Bisericii Ortodoxe Universale în general, dar în special revărsate în sfinţii din poporul român, daruri ale Duhului Sfânt pe care însă ei le-au cultivat prin credinţă şi nevoinţă, prin rugăciune şi fapte bune spre slava Preasfintei Treimi şi spre a noastră mântuire. Amin!

 

† Daniel

Arhiepiscopul Bucureştilor,

Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei

 Locţiitorul tronului Cezareei Capadociei şi

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!