„Prin postul adevărat depăşim condiţiile vieţii pământeşti“

Atunci când ne pregătim de Postul Mare, Biserica ne pune înainte modele de vieţuire creştinească pe toţi bărbaţii şi femeile care, prin multe nevoinţe şi osteneli, au trăit în cuvioşie. Aceasta pentru ca prin pomenirea lor să intrăm cu mai mult curaj în marea luptă a postului. Înainte de Postul Naşterii Domnului pregătirea noastră se face în alt fel. „Postul Crăciunului nu este precedat de cântări şi lecturi specifice, totuşi, în două duminici premergătoare postului şi în alte două duminici după începerea postului, prin pericopele evanghelice, care se citesc la Sfânta Liturghie, suntem îndemnaţi să folosim bunurile materiale pentru a dobândi Împărăţia cerurilor, şi aceasta prin ajutorarea aproapelui, care poartă chipul lui Hristos. Acestea sunt: Pilda bogatului nemilostiv; Pilda samarineanului milostiv; Pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina şi Pilda dregătorului bogat. Mântuitorul nu a lăsat nişte reguli după care să ne organizăm perioadele de post, ci ne-a arătat modalitatea şi condiţiile postului. El a lăsat Ucenicilor posibilitatea şi dreptul de a fixa perioadele postului: «Vor veni zile când Mirele va fi luat de la ei şi atunci vor posti» (Matei 9, 15).

Astfel, Biserica, prin Sfinţii Apostoli şi urmaşii lor, a rânduit zile şi perioade de post. Postul Mântuitorului în evidentă relaţie cu postul lui Moise scoate în evidenţă calitatea Sa de mijlocitor al noului Legământ (cu precizarea că postul lui Moise a fost în vederea revelaţiei de pe muntele Sinai, iar Mântuitorul a postit după ce trimiterea Sa mesianică fusese deja confirmată la Botezul din apele Iordanului). Pe de altă parte, postul Mântuitorului are o înaltă semnificaţie duhovnicească şi o clară trimitere eshatologică. Aflat sub puterea Duhului Sfânt, după cum menţionează Sfinţii Evanghelişti Matei şi Luca, Domnul Hristos trăieşte într-o lume în care condiţiile de viaţă sunt diferite de cele de pe pământ, deoarece spune Sfântul Evanghelist Matei că, lăsându-L ispititorul, au venit îngerii şi Îi slujeau. Aici ni se descoperă cel mai înalt sens al postului pentru credincioşii creştini. Prin postul adevărat depăşim condiţiile vieţii pământeşti, împlinind cuvântul Sfintei Scripturi care zice: «Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu» (Matei 4, 4 şi Luca 4, 4). Astfel, credinciosul intrat cu adevărat în lumea lui Dumnezeu depăşeşte condiţiile vieţii pământeşti. De aceea, nu ne vom mira de urcuşul duhovnicesc excepţional (incredibil pentru cei necredincioşi), al marilor oameni duhovniceşti, care pot reduce la minim folosirea hranei materiale sau chiar pot renunţa la ea cu totul pentru că ei sunt hrăniţi dumnezeieşte prin cuvântul şi harul lui Dumnezeu, care li se face hrană nu numai pentru suflet, ci chiar şi pentru trup. Dacă vom înţelege aceste lucruri şi dacă ne preocupă mântuirea noastră, vom îmbrăţişa şi noi, cu multă bucurie, înfrânarea şi postul, unindu-le armonios cu milostenia şi cu rugăciunea“, a subliniat arhim. Clement Haralam.

(Articol semnat de Diac. Ștefan Sfarghie și publicat în “Ziarul Lumina” din data de 14 noiembrie 2013)