Preasfânta Fecioară Maria

Cât de mult a iubit Dumnezeu lumea şi mai ales pe Adam şi Eva s-a văzut cu claritate imediat după căderea în păcat; Cel ce l-a zidit pe om după chipul Său nu l-a părăsit; chiar dacă acesta, liber fiind, i-a nesocotit porunca.

Încă din clipa căderii, Creatorul a hotărât ridicarea şi mântuirea omului; iar făgăduinţa rostită avea ecou de Evanghelie: „Vrăjmăşie voi pune între tine (şarpe-dia­vol) şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; Acela îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul” (Fc. 3, 15). „Acela” nu era altcineva decât Cuvântul şi Fiul lui Dumnezeu Cel născut din veci din Tatăl şi Care la „plinirea vremii” Se va pogorî din slava cerească, va deveni şi Om adevărat, iar prin ascultare desăvârşită, smerenie, jertfă de bunăvoie şi prin Înviere, va deschide din nou porţile Împărăţiei Păcii din care protopărinţii noştri Adam şi Eva au fost alungaţi.

Timp de multe veacuri, prin glasul profeţilor, Dumnezeu a pregătit omenirea pentru primirea şi înţelegerea „tainei celei ascunse din timpuri veşnice” (Rom. 16, 26). Dumnezeu-Cuvântul, a doua persoană a Sfintei Treimi, S-a întrupat, făcându-Se Om întru toate asemenea nouă, afară de păcat; dar la înfăptuirea acestui plan, Creatorul a dorit să conlucreze şi omul. Sămânţa Evei s-a purificat de-a lungul vremilor până la perfecţiunea –omeneşte posibilă, a Fecioarei Maria, în pântecele căreia S-a zămislit Ziditorul lumii.

Naşterea Fecioarei Maria din sfinţii părinţi Ioachim şi Ana a avut loc în mod firesc, prin zămislire din sămânţă bărbătească, la fel ca toţi oamenii; dar, spre deosebire de Eva care n-a rezistat ispitei diavoleşti, Maria a dus din fragedă pruncie o viaţă neprihănită, făgăduind lui Dumnezeu să rămână fecioară. Ea n-a mai dorit să guste din pomul cunoştinţei, nici nu s-a lăsat pradă pornirilor pătimaşe; ci a trăit fiecare clipă în rugăciune, smerenie şi ascultare de legea Domnului, fără să facă nici un păcat personal. Numai pe o asemenea „scară de argint” ridicată de la pământ la cer putea coborî Dumnezeu la noi; numai într-un asemenea potir curat şi feciorelnic se putea zămisli Cel prin care toate s-au făcut.

Şi Ioan Botezătorul a fost o treaptă importantă spre desăvârşire; însă Fecioara Maria a fost desăvârşirea ultimă la care putea nădăjdui omenirea căzută în păcat.

Prin Adam şi Eva am pierdut Împărăţia Păcii; iar prin mijlocirea Maicii Domnului şi a Sfântului Ioan Botezătorul în faţa Dreptului Judecător, la sfârşitul veacurilor, credem şi nădăjduim că vom intra din nou în bucuria comuniunii cu Creatorul, în lumina şi fericirea vieţii veşnice.

Prof. Ion Lazăr
din ”PEDEAPSA NEASCULTĂRII”
sau Păcatul strămoşesc oglindit în stihia plăcerii sexuale
Ediţia a II-a,revăzută şi adăugită
Editura «Oastea Domnului» Sibiu, 2009