Iubiţii mei,
există uneori teme predicatoriale resimţite ca ingrate, ca cea asupra proprietăţii, a averii, ca în cazul de astăzi, pentru că mentalitatea seculară adâncită în noi cataloghează în astfel de momente mesajul evanghelic drept iresponsabil, păgubitor la nivel personal. Cum să renunţ la averea mea, ca să fiu desăvârşit? Mai bine rămân nedesăvârşit, ţipă în noi un glas demonic, decât să îmi pierd averea, decât să mă dezlipesc de ceva. De ce să renunţăm la ceva ca să fim creştini ortodocşi?
De-a lungul timpului mulţi creştini ortodocşi au renunţat cu totul la averi pentru viaţa monahală sau pentru asceza pustiului sau pentru nebunia întru Hristos, pe când alţii au înţeles renunţarea la averi ca renunţare la alipirea de averi şi şi-au folosit judicios averile, construind Biserici, Mănăstiri, dând milostenii şi ajutând în diverse moduri societatea în care trăiau. În conştiinţa noastră cea mai adâncă există o rană vie, atunci când auzim aceste cuvinte ale Domnului: „vinde-ţi averile, dă-le săracilor şi vei avea comoară în cer; şi vino de-Mi urmează Mie”, Cf. ed. BOR2001. Citeşte în continuare »
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!