În aceia e una și aceiași cugetare greșită: tăgăduirea oricărui rost sau destin al omului și al lumii, mai presus de lumea aceasta și stomacul ei. A tăgădui o conducere supremă a Cerului și a pământului e totuna cu a propovădui domnia întâmplării, a haosului sau a anarhiei universale.
Dar lumea este în ordine. Aceasta dovedește că este o conducere mai presus de ea. Dar fără ordine e mintea care o vede fără stăpân. Mintea care cugetă că nu este Dumnezeu, cade în propria sa sentință: va trebui să se tăgăduiască și pe sine. Căci: a te lupta din toate puterile împotriva a ceva ce nu există, dovedește nebunia acestei lupte; dovedește nonsensul, absurdul ei și prin urmare și al minții care o conduce.
Al doilea ”nebun” este bogatul, care îngustează zarea rosturilor sale pe pământ la dimensiunea stomacului, – chiar dacă acest stomac ar înghiți pământul. Mai mult: un atare bogat va căuta să convingă pe toată lumea că numai acesta e singurul scop al vieții omului pe pământ. Atare concepție despre om și destinele sale ultime e cu adevărat miezul nopții minții. Noaptea aceasta va culmina prin a se crede omul acela pe sine, el ” dumnezeul veacului acestuia” ( II Corinteni 4,4). Deci într-o atare noapte a minții, când va crede bogatul că țarina sa, lumea, îl va face în sfârșit fericit, își va pierde sufletul cu sunet, căci va fi răpit cu moarte din vârful bogăției sale. Dumnezeu nu îngăduie la nesfârșit îngustarea vederii omului numai la stomacul său, de vreme ce omul e destinat spre alte zări, ale Împărăției lui Dumnezeu, ale veșniciei sale, și îndumnezeirea veacului viitor.
Sfântul Ioan Gură de aur: ” Nu are Dumnezeu lucru mai cinstit și mai de preț decât pe un sărac; și pe acesta l-a dat ție, bogatule, ca să ai grijă de el” (Tâlcuire la Epistola către Romani, Cuv.14).
”Bogatul și săracul se întâlnesc unul cu altul; dar cine i-a făcut este Domnul!” (Pildele lui Solomon 22,2). ” Fii celor săraci ca un tată! Și vei fi ca Fiul Celui Preaînalt” (Cartea înțelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah 4, 10-11).
”Bogatul nu-i stăpân pe sine, ci, cu toate că-i însuflețit, ține de lucrurile neînsuflețite. N-are vreme să cugete, din cauza alergărilor. Banii sunt un nemilos stăpân…Întreaga putere de a iubi e contropită de acest lot de pământ, care dă porunci, care i-a înlocuit sufletul, care i-a smuls orice rămășiță de libertate.
Cumplita soartă a bogatului stă în această îndoită absurditate: spre a avea putere de a porunci oamenilor, a ajuns robul lucrurilor neînsuflețite; spre a dobândi o parte, mică de tot, a pierdut totul” (Giovanni Papini: ”Viața lui Iisus”, p.263).
Poate că și de aceea mai clatină Dumnezeu bogăția bogaților, ca totuși să se mai mântuiască unii din ei.
”Sunt ateu, precum sunt breton; cum este cineva blond sau brun, fără să o fi voit”…”Căci oricât scotocesc în amintirile mele, eu nu găsesc în ele ideea de Dumnezeu. Aceasta e o infirmitate, o monstruozitate. Dar sunt astfel de infirmități, cu care sunt prevăzuți din naștere unii oameni, erori fundamentale, care aparțin ființei lor, așa cum le aparține gura, nasul sau urechile. Astfel de ființe lucrează instinctiv, după natura lor și se supun conștiinței lor, fără a mai întreba dacă aceasta se mai acordă sau nu cu logica”…(Felix Le Dantec, ”L’ Atheisme”- profesor de biologie la Sorbona).
Deci ” de vei pisa în piuliță cu pisălogul pe cel nebun- cu dovezile- ca pe boabe, și tot nu-l vei desface pe ateu de nebunia lui” (Pildele lui Solomon 27,22).
Predică a Părintelui Arsenie Boca rostită la Prislop, în data de 20.XI.49, Duminecă XXVI, Luca 12, 16-21 preluată din cartea ”CUVINTE VII” — Tipărită cu binecuvântarea Prea Sfințitului Dr. DANIIL STOENESCU, Episcop – locțiitor de Vârșeț
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!