SOLIA BĂTRÂNULUI SIMEON: „ACUM POT MURI ÎN PACE...”

Soliile creştinilor de azi: să mai pot pune mâna pe moşia asta, atunci pot muri... să-mi mai fac o casă nouă, atunci pot muri... să-mi mai rotunjesc suma de banii, atunci pot muri».

Acum miercuri a fost praznicul bătrânului Simeon, cu declaraţia lui că poate muri liniştit fiindcă L-a primit pe Domnul, după ce L-a aş­teptat o viaţă întreagă.

Praznicele sunt puse să trecem prin ele cu folos de învăţătură su­fletească. Eu mă întreb însă, câţi au trecut prin praznicul de miercuri alegându-se cu o învăţătură de mântuire sufletească. În legătură cu bătrânul Simeon, vom da câ­teva gânduri duhovniceşti.

În viaţa bătrânului Simeon stă ascunsă toată taina vieţii noas­tre de creştini. Întreagă viaţa lui n-a fost alt­ceva decât o aşteptare a Mântuitorului. N-a fost altceva decât o dorinţă de pregătire pen­tru primirea Mântuitorului. Rostui vieţii lui s-a încheiat cu aflarea şi primirea Mântuitorului.

Acesta trebuie să fie şi rostul vie­ţii şi mântuirii noastre sufleteşti: aflarea şi primirea cea adevă­rată a Mântuitorului. Sunt însă aşa de puţini cei ce-L află şi-L primesc cu adevărat.

Fratele meu! Poate şi tu ştii despre un Hristos ce S-a născut în peştera Vifleemului, S-a botezat în Iordan, a învăţat multe lucruri fru­moase şi pe urmă a murit pe Cru­cea Golgotei ca „să şteargă păcatul lui Adam”. E frumos şi e bine că ştii aceste lucruri, dar ele nu-ţi sunt de nici un folos sufletesc câtă vreme nu cunoşti pe un Hristos care S-a născut pentru tine, a trăit pentru tine, a murit pentru tine, a înviat pentru tine şi petrece şi acum în lume pentru tine; vrea să trăiască cu tine, vrea să intre în casa ta, în viaţa ta, în inima ta, în toate gândurile şi faptele tale. Acesta este Mântuitorul pe care bătrânul Simeon L-a aşteptat şi L-a primit în braţele sale. Acesta este Mântuitorul pe care trebuie să-L pri­mim şi noi, nu în braţe, ci în ini­mile noastre.

„De atâta vreme sunt cu voi şi tu, Filipe, nu M-ai cunoscut” (In 14, 10). De atâtea şi atâtea vea­curi a venit Mântuitorul în lume şi cei mai mulţi oameni nici acum nu-L cunosc. De atâta vreme a sosit Mântuitorul şi cei mai mulţi creştini trăiesc fără El; nu cunosc şi nu primesc mântuirea adusă de El.

Toată viaţa noastră ar trebui să curgă spre El, numai spre El. Ca şi viaţa bătrânului Simeon, viaţa noastră ar trebui să se încheie cu strigătul de bucurie: „Acum slobozeşte... acum pot muri... am aflat pe Domnul... am aflat pe Mântuitorul şi mântuirea sufletului meu...”.

Însă altfel de „acum slobozeşte” se aud astăzi prin lume. În toate părţile se aud dorinţe ca acestea: „Să mai pot pune mâna pe moşia asta, atunci pot muri...”; „Să-l mai văd pe vecinul meu sărac şi umi­lit, atunci pot muri...”; „Să-mi mai fac o casă nouă, atunci pot muri...”; „Să-mi mai pot rotunji banii la su­ma asta, atunci pot muri...”. Vai, câtă păgânătate este în aceste „acum slobozeşte”! Din belşugul inimii vorbeşte gura. Astfel de ul­time dorinţe au oamenii cei lumeşti, care nu-L cunosc şi nu-L aşteaptă pe Iisus Mântuitorul.

Ah, ce lucru groaznic şi grozav este a trece prin această lume şi a ieşi din ea fără să-L afli pe Mântuitorul, fără să-I simţi braţele Lui şi darurile Lui şi fără să guşti din apa Lui şi din sângele Lui. O ast­fel de viaţă este o viaţă pierdută şi trăită în zadar. O astfel de viaţă este un câştig al iadului.

Şi iarăşi, nu este nimic mai dul­ce şi mai scump în această lume decât aflarea şi primirea Mântui­torului.

A mai zis ceva bătrânul Simeon când ţinea Pruncul în braţe. A zis cuvintele: «Iată, acesta este pus spre căderea şi ridicarea multora în­tru Israel şi spre semnul căruia i se va zice împotrivă».

Domnul Iisus este şi azi prăbuşi­rea unora şi ridicarea altora. El a venit în lume pentru mântuirea tu­turor. El S-a răstignit şi S-a jertfit pentru toţi. „Şi toţi câţi L-au pri­mit pe El şi Jertfa Lui, le-a dat putere să se facă fii lui Dumnezeu” (In 1, 12). Pentru aceştia, Dom­nul este o ridicare.

Dar, vai, cei mai mulţi nu-L pri­mesc pe Domnul şi Jertfa Lui cea sfântă. „Între al Săi a venit, dar nu-L primiră pe Dânsul” (In 1, 11). Pentru aceştia, Domnul este o prăbuşire. „Dacă n-aş fi venit şi nu le-aş fi grăit lor, păcat n-ar avea. Dar acum răspuns nu au pen­tru păcatele lor” (In 15, 22).

„Dacă nu M-aş fi răstignit pentru tine, o, omule... dacă n-aş fi sufe­rit pentru tine, o, omule... dacă n-aş fi murit pentru tine, o, omule... păcat n-ai avea. Dar acum răspuns nu ai pentru păcatele tale.” Nu pen­tru păcate vor fi judecaţi oamenii, ci pentru că n-au primit pe Cel ce a venit să-i scape de păcate.

Şi încă ceva ne apune Evanghe­lia. O femeie bătrână, Ana prorociţa, a început şi ea să-L vestească cu glas mare pe Domnul. Ce lucru ciudat e şi aci! Doi oameni bătrâni şi neînvăţaţi – Simeon şi Ana – Îl cunosc pe Domnul şi Îl vestesc cu glas mare, în timp ce leviţii, preoţii şi cărturarii, şi fariseii cei în­văţaţi, care cunoşteau din scoarţă-n scoarţă legea lui Moise şi prorocii, n-aveau ochi şi vedere sufle­tească să-L cunoască pe Cel făgă­duit.

Puterea Duhului Sfânt, spune Evanghelia că a fost peste Simeon şi Ana, ca să-L cunoască pe Cel sosit. Puterea Duhului Sfânt face şi azi acest lucru. Ea deschide ochii şi inimile oamenilor, să-L afle şi să-L primească pe Iisus Mântuitorul şl Jertfa Lui cea sfântă.

Duhurile Sfinte, luminează-ne ne­încetat şi ne ajută neîncetat „să-L cunoaştem” pe scumpul nostru Mân­tuitor şi să trăim o viaţă cu El. 

«Glasul Dreptăţii» nr. 6 / 6 febr. 1938, p. 5

 Părintele Iosif Trifa la zile de sărbătoare
Editura Oastea Domnului
Sibiu, 2016