Un pustnic se ruga lângă un râu când un tânăr l-a întrerupt.
– Părinte, aș vrea să devin ucenicul tău, a spus bărbatul.
– De ce? a răspuns pustnicul.
– Tânărul îl privi nedumerit.
– Pentru că m-am săturat de lumea asta și vreau să găsesc divinitatea.
Pustincu s-a ridicat, l-a privit îndelung și i-a zîmbit.
– Bine. Și imediat l-a prins de gât, l-a târât în râu și i-a scufundat capul sub apă. L-a ținut acolo un minut, în timp ce tânărul dădea disperat din mâini și picioare, luptându-se să se salveze. În cele din urmă, pusticul îl eliberă. Abia respira, tremurând plin de spaimă. Când s-a liniștit, pusticul i-a vorbit.
– Spune-mi, ce ți-ai dorit cel mai mult când erai sub apă?
– Aer! răspunse tânărul. Ce fel de pustnic ești tu, dacă nu știi asta? Cum poți să chinui un om așa?
– Foarte bine, spuse pusticul. Du-te acasă și întoarce-te la mine când vei vrea să găsești divinitatea tot atât cât ai vrut să respiri. Altfel, sufletul îți va muri, sufocat de prostie și habotnicie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!