Înconjurat de cetele îngereşti, vine pe norii cerului Judecătorul. Se clatină cerul şi pământul, stelele cad din cer (Matei 24, 29, 30). Şi, iată, înaintea Judecătorului, se adună neamurile lumii, şi va despărţi El oile de capre. Clipă groaznică! Se va descoperi cugetul nostru. Toate făptuirile zilelor trecute în chipuri vii se vor scula, înaintea ochilor minţii noastre, parcă întrupate în carne şi în sânge.
Iată, în faţa noastră, stă un bătrân sărac, umilit şi chinuit, mai mult gol, pe care noi l-am alungat de la cerdacul nostru. El întinde mâinile uscate şi cere pentru Hristos. Noi închidem ochii şi, cu un oftat de durere, ne întoarcem de către groaznica vedenie, dar în zadar: nu poţi fugi de cugetarea la ea.
Mai departe... chipul slabei şi sărmanei copiliţe care, sărutând mâinile noastre, ne cerea nouă să-i salvăm sufletul şi trupul că se pierde... Şi încă... Şi încă... O!... Noi cerem ca măcar munţii să ne strivească şi să ne scape de aceste vedenii! Nu?
Şi atunci... va zice Împăratul: „Am fost flămând şi nu Mi-aţi dat să mănânc; Mi-a fost sete şi nu Mi-aţi dat să beau. Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic“ (Matei 25, 41, 42)
Oare noi chiar nimic nu vom face ca să scăpăm de osândire groaznică? Încă nu este târziu. Să ne grăbim!...
Domnul ne cheamă stăruitor, preaiubiţilor. Şi ne aşteaptă...
Părintele Vladimir POPOVICI «Isus Biruitorul», nr. 8 / 16 feb. 1936
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!