Iată o istorioară adevărată despre doi creștini certați unul cu altul, care s-au împăcat în noaptea de Înviere.
Doi oameni, buni prieteni creștini, au ajuns la o ceartă din lucrarea diavolului de la niște lucruri de nimic. Unul, din fire mai iute, l-a înjurat și l-a insultat greu pe celălalt cu prilejul unei întâlniri familiare. Și astfel s-a așternut între ei o mare dușmănie. Deși cel ocărât și batjocorit dorea să-l dea în judecată pe cel ce l-a nedreptățit și l-a înjurat, mai ales că la acest lucru îl îndemnau mulți, el totuși n-a făcut aceasta și dorea din toată inima să restabilească pacea și prietenia cea mai dinainte. Dar celălalt nu voia cu nici un chip să-l înțeleagă, ci spre dușmănie îl pornea prin purtările și vorbele sale cele rele.
A început Postul Mare, se apropiau Sfintele Paști și între ei nici o schimbare nu se făcuse, măcar că mergeau amândoi în fiecare Duminică la Sfânta Biserică. În Sâmbăta Mare s-au spovedit amândoi, urmând să se împărtășească la Sfânta Liturghie, în noaptea Învierii. Preotul, care cunoștea bine ce se petrecea între ei, îl povățuia de multe ori pe cel ce întreținea starea de dușmănie, ca să-și revizuiască gândurile și vorbele sale și să-și ceară iertare. Același îndemn și canon stăruitor de pocăință i-a dat și la spovedanie. Dar el, deși s-a făgăduit, n-a făcut aceasta. Spre miezul nopții, clopotele cu sunetul lor duios, chemau poporul la Sfânta Înviere. Unul a pășit pragul bisericii cu adâncă mâhnire în inimă, că nu este iertat de vecinul său. Al doilea a intrat în biserică cu frică pentru că nu și-a îndeplinit canonul, ci avea încă răutate și dușmănie, la care îl îndemna mereu blestematul diavol.
Slujba Învierii se desfășura înălțător în mireasma dumnezeiască ce plutea în Sfânta Biserică. Duios și convingător a început la strană cântarea: "Ziua Învierii și să ne luminăm cu prăznuirea și unul pe altul să ne îmbrățișăm. Și să zicem, fraților, și celor ce ne urăsc pe noi, să iertăm toate pentru înviere și așa să strigăm: Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le". Fiori puternici i-au zguduit sufletul și trupul, lacrimi fierbinți i se prelingeau pe obraz și rotea ochii în toate părțile ca să vadă pe vecinul său. Nu i-a fost greu să-l descopere.
Chiar în acel moment, acela se strecura prin mulțime către dânsul, i-a ieșit înainte și s-au îmbrățișat, zicând încet: "Hristos a înviat!" După răspunsul plin de dragoste al vecinului: "Adevărat a înviat!", a adăugat cu și mai multe lacrimi în ochi: "Iartă-mă, dragul meu, iartă-mă! Nu se va mai întâmpla niciodată felul cum m-am purtat cu tine. Sfânta Înviere a lucrat puternic asupra mea și m-a învățat că nu-i bine, nici evanghelic, nici creștinește, nu-i omenește ceea ce am făcut eu cu tine, în timp ce tu ai răbdat și așteptat cu încredere acest ceas al împăcării. Astfel satana s-a prăbușit, Hristos Domnul S-a preaslăvit prin lucrarea puternică a Învierii Sale, dușmănia s-a spulberat, pacea și dragostea s-au reașezat între ei la vremea cuvenită și cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste au primit Sfânta Împărtășanie. Domnul Cel pururea viu și prezent în Taina Sfintei Euharistii i-a binecuvântat și le-a întărit împăcarea, care n-a mai fost tulburată în timpul vieții lor, deși răutăciosul diavol căuta să-i tulbure din nou.
Cât de mult are de învățat fiecare din noi, din acest exemplu zguduitor de reântoarcere sinceră la Hristos a acestor două suflete și de retrăire adevărată în El, prin biruința puternică a Sfintei Învieri! Cât de mult ar trebui noi să ne revizuim gândurile, simțirile și purtările și să ne apropiem cu inima înfrântă și smerită, cu inima plină de credință și dragoste de Potirul Sfintei Împărtășanii, ca să-L primim pe Hristos Domnul nostru Cel pururea viu și gata oricând să se sălășluiască între noi, precum spune așa de limpede în Sfânta Sa Evanghelie: “Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu, rămâne întru Mine și Eu întru el” (Ioan 6, 56).
Vrem noi să ne hotărâm pentru aceasta? Este spre folosul nostru, spre folosul vieții pământești și cerești. Pentru că numai uniți cu Domnul nostru Iisus Hristos vom putea înțelege mai bine și mai adânc adevăratul rost al vieții noastre pământești. Vom păși sigur biruitori pe drumul sfintei desăvârșiri morale și spre slăvile nesfârșitei viețuiri în cele cerești.
Astăzi este Paștile Domnului. Astăzi Hristos, Viața noastră, a biruit moartea, iadul și pe diavolul. Astăzi ni s-au deschis porțile raiului și ale Împărăției Cerurilor. Astăzi îngerii se bucură împreună și preamăresc pe Dumnezeu.
Deci să lepădăm din casele și inimile noastre toată răutatea, toată întristarea și păcatul și să primim cu bucurie pe Hristos Cel înviat. Să ne închinăm Crucii pe care S-a răstignit Hristos. Să sărutăm mormântul din care a înviat Domnului. Să urmăm cu credință și nădejde pe Mântuitorul nostru, împreună cu Maica Domnului, cu Apostolii, cu toți sfinții, cu părinții și înaintașii noștri. Să ne sărutăm duhovnicește frate cu frate, să ne împăcăm, să ne iubim unii pe alții căci astăzi am dobândit iertarea și mântuirea prin Înviere. Nimeni să nu fie trist, nimeni să nu-și piardă credința și nădejdea în necazurile vieții, căci Hristos Cel înviat este cu noi. Îl purtăm în noi și rămâne în veci cu noi, de vom rămâne în dragostea Lui și-I vom păzi poruncile.
Cu această credință dătătoare de viață, care ne dă putere și biruință, să cântăm împreună cântarea Învierii: "Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le". Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!