Pe urmele Mântuitorului – „Poarta de aur"

Poarta prin care a intrat Mântuitorul în Ierusalim este una dintre cele şapte porţi ale Ierusalimului. Această poartă e în partea dinspre răsăritul cetăţii, şi prin ea se intră de-a dreptul în templu, în singaoga zidită pe locul unde a fost templul lui Solomon.

Această poartă nu e umblătoare, ci de sute de ani stă zidită şi închisă de tot. Tradiţia arabă spune că poarta s-a închis de la sine şi nu se va deschide decât m Ziua cea Mare a Judecăţii. Potrivit acestei tradiţii, arabii numesc această poartă „Poarta Veşnică” sau Poarta Veşniciei, iar în Ierusalimul de azi e cunoscută sub numele de „Poarta de aur” (dăm pe pagina dina­inte imaginea acestei porţi).

Tradiţia arabă spune că prin această poartă vor intra sufletele morţilor în Ziua Judecăţii, trebuind să treacă valea Chedronului. Tradi­ţia arabă spune că dinspre această vale vor veni sufle­tele în Ziua judecăţii, trebuind să treacă valea Che­dronului peste o punte îngustă ca ascuţişul săbiei. Potrivit acestei tradiţii, arabii ţin să se îngroape în •iuropierea „Porţii Veşnice”. In faţa porţii de aur e plina coasta de morminte musulmane.

Poarta de aur face parte din zidul ce înconjoară de jur-împrejur Ierusalimul. In temeliile porţii se văd şi azi uriaşe pietre pătrate de pe vremea lui Solomon.

Interesant e şi faptul că tradiţia arabă spune că pe aici va intra un principe creştin şi va cuceri din nou Ierusalimul.

Un fior religios mă cuprinde în faţa porţii de aur, auzind aceste tradiţii. Mă aplec în genunchi şi, îmbră­ţişând un stâlp din „Poarta Veşniciei”, încep să mă rog.

În faţa porţii, cât tine coasta muntelui Sionului, pâ­nă jos în valea Chedron, sunt tot morminte de piatră, Musulmanii ţin să se îngroape aici ca la Ziua cea Mare a învierii să fie cât mai aproape de poarta vieţii. Un fior sufletesc de groază şi de măreţie simt rugându-mă aici din mijlocuf a mii şi mii de morti care aşteaptă Ziua cea Mare a învierii şi a Judecăţii. Parcă poarta întreagă cu toate pietrele uriaşe din ea îmi apasă sufletul cu marea întrebare: oare sunt şi eu gata pentru Ziua cea Mare a învierii şi Judecăţii din Urmă?

În Dumineca Floriilor, Mântuitorul a intrat în Ieru­salim cu Planul cel mare al Jertfei şi Jertfirii Sale pe Cruce. Poarta prin care a intrat Mântuitorul în Dumi­nica Floriilor, a fost poarta intrării spre Golgota, spre Jertfirea Lui şi mântuirea noastră, în acest înţeles, cu adevărat poarta aceasta este poartă de aur, este poarta vieţii, poarta veşniciei.

Stând aici lângă poarta de aur unde Iisus a fost pri­mit cu osanale şi ramuri de finic în ziua Floriilor, mă gândesc că Mântuitorului I s-a făcut o primire minci­noasă. Peste câteva zile cei care L-au întâmpinat cu flori, luară în mâini cuie şi ciocane să-L răstignească.

Aici la faţa locului, mă gândesc că şi azi I se face Mântuitorului, de cele mai multe ori, o astfel de pri­mire mincinoasă. I se fac Mântuitorului parade, slujbe frumoase, dar nu I se deschid porţile cele sufleteşti ca să intre în noi, în inimile noastre ca un împărat, Porun­citor şi Cârmuitor al vieţii noastre.

De aici, de la poarta pe unde a intrat Mântuitorul în Ierusalim în Duminica Floriilor, eu vă întreb, iubiţi cititori ai acestei cărti, cum L-ati primit voi pe Mântui­torul? L-ati primit ca pe un împărat al sufletelor voas­tre, sau L-aţi primit numai aşa cum L-a primit odini­oară gloata cu flori şi frunze de vorbe goale?

Şi acum, după această oprire la poarta de aur, vom merge mai departe cu însemnările călătoriei, tinându-ne neîncetat pe urmele Mântuitorului, ca să aflăm tot ce am mai învăţat şi pe unde a mai umblat, până vom ajunge la Golgota mântuirii noastre.

Când a intrat Mântuitorul în Ierusalim la Dumini­ca Floriilor era spre seară, Mântuitorul a intrat de-a dreptul în templu, în biserică, unde a început a învăţa. In Lunea şi Marţea cea Mare a spus Mântuitorul unele dintre cele mai frumoase pilde şi învăţături.

În ziua de Florii, iudeii au întâmpinat cu osanale pe un Hristos politic. Iudeii aşteptau un Mesia, un împărat lumesc care să scuture jugul romanilor şi să refacă împărăţia cea lumească a lui Israel. Iudeii cre­deau că acest Mesia politic este Iisus. Sufletul lor n-avea nimic cu Domnul Vieţii. Strigătele din ziua Floriilor erau strigăte politice care n-aveau nimic cu mântuirea sufletului. Domnul-intra numai în cetate, nu şi în sufletele strigătorilor. S-a şi văzut îndată acest lucru. A doua zi Domnul i-a întâlnit pe strigători în tinda bisericii făcând negustorie. I-a scos afară cu biciul şi cu mustrări aspre (Matei 21,12).

După trei zile cei cu „Osana” s-au întors împotriva Domnului şi L-au răstignit pe cruce.

  Părintele Iosif  Trifa
din volumul “Pe urmele Mântuitorului“