Intrând în Ierusalim, Iisus este întâmpinat cu ramuri de finic. Are parte de o primire triumfală – singura, de acest fel, din viața-i lumească. Urmau ultimele acte al misiunii Sale pământești: Patimile și Învierea.
An de an, de Duminica Floriilor la biserici se duc și se sfințesc crenguțe de salcie. Acestea amintesc de ramurile de finic cu care a fost întâmpinat cândva Fiul lui Dumnezeu.
Oamenii așază crengile de salcie la icoane, la ferestre, la uși, la porți, încrezători în puterile lor proteguitoare.
Există mai multe legende despre legătura acestui arbore cu Mântuitorul.
***
O legendă spune că, demult, salcia plângătoare ar fi fost un arbore înalt și mândru, cu ramurile îndreptate spre cer.
În acea vreme, Pilat a poruncit ca Iisus Hristos să fie chinuit de ostașii romani.
Acestia și-au scos săbiile, au intrat într-o grădina, unde au văzut o salcie zveltă, și au început să taie din aceasta mai multe nuiele, cu care doreau să-l bată pe Iisus.
Cruzii romani i-au smuls haina lui Iisus, lăsându-i spatele gol. L-au legat cu frânghii de copac și au început să-l lovească cu nuielele pe spinare, până la sânge.
Iisus nu a plâns deloc și a îndurat chinurile.
Salcia, văzând cum păgânii râdeau și-l batjocoreau pe Mântuitor, s-a rușinat foarte tare că ea, neștiutoarea, își dăduse crengile ostașilor romani, pentru a-l biciui pe El.
Iar de atâta rușine, a hotărât ca ramurile sale întinse spre soare să se îndoaie spre pământ și să rămână așa, pe vecie.
***
Atunci când Maica Domnului, cu sufletul sfâșiat, a pornit la drum să-şi vadă fiul răstignit, a trebuit să treacă o apă curgătoare vijelioasă – istorisește o altă legendă.
Acolo, ea le-a rugat pe toate plantele din jur să o ajute să treacă apa.
La început, nici măcar una nu s-a lăsat înduioșată de vorbele și de lacrimile Maicii Domnului.
Apoi, o salcie bătrână şi încovoiată şi-a aplecat crengile deasupra apei şi a ajutat-o pe Maica Domnului să treacă pe malul celălalt.
În semn de mulțumire, Maica Domnului a hotărât ca ramurile de salcie să fie duse la biserică de Florii, an de an.
***
Tradiția populară românească atribuie salciei gestul de smerită aplecare în fața Domnului Iisus Hristos, semnifică reînvierea naturii prin înflorirea salciei, a pomilor fructiferi și a florilor, în general. Ramurile de salcie amintesc de ramurile de finic și de măslin cu care a fost întâmpinat Domnul Iisus în Ierusalim. Salcia invocă sentimentul de tristete și de blândă mângâiere sufletească, fiind pusă în strânsă legătură cu Fecioara Maria:
“Sub o salcie pletoasă
Maica Sfântă se ruga
Şi cu vocea-ndurerată
Către salcie grăia:
„Dacă îmi cunoşti durerea
Şi voieşti să mi-o alini
Fă-mi din ramurile tale
O cunună fără spini.
Fiul meu e sus pe cruce
Însângerat şi-n mare chin
Şi cu ea la El m-oi duce
Durerea să i-o alin.”
Atunci salcia miloasă
Crengile şi le-a lăsat
Maica a făcut cununa
Şi la Golgota-a alergat.
Dar iudeii n-o lăsară
Cu cununa fără spini,
Că voiau ca El să moară
Însângerat şi-n mare chin.
De-atunci salcia pletoasă
Nu s-a mai uitat aşa în sus
Şi-a rămas, aşa, plecată
Ca să-L plângă pe Iisus.
De aici vine şi numele ei, cunoscut în tradiția populară de ,,salcie plângătoare”. La salcie, Maica Domnului găsește înțelegere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!