E ora rugăciunii. M-aţi aprins şi vă uitaţi gânditori la mine… Parcă aţi vrea să vă spun ceva. Ce să vă spun ? Simţiţi bucurie în suflet ? În mod sigur eu mă bucur, pentru că am un sens numai când ard. Nu sunt tristă, chiar dacă arzând devin mai mică. De fapt eu am doar două posibilităţi:
Prima, e să rămân întreagă. Asta ar însemna să rămân rece, să nu fiu aprinsă şi
atunci nu mă micşorez, dar nici nu-mi împlinesc rostul meu.
A doua, ar fi să răspândesc lumină şi căldură şi prin asta să mă jertfesc, să
mă dăruiesc chiar pe mine însumi… Asta e mult mai frumos decât sa rămân rece şi
fără rost.
Şi voi oamenii sunteţi la fel. Când trăiţi numai pentru voi, sunteţi lumânarea
neaprinsă, care nu şi-a împlinit rostul. Dar dacă dăruiţi lumină şi căldură,
atunci aveţi un sens. Pentru asta trebuie să vă jertfiţi, să daţi ceva:
dragostea, adevărul, bucuria, încrederea şi toate sentimentele nobile pe care
le purtaţi în inimă. Să nu vă temeţi că deveniţi mai mici… Asta e o iluzie.
Înlăuntrul vostru e mereu lumină. Gândiţi-vă, cu pace în suflet, că sunteţi ca
o lumânare aprinsă.
Eu sunt numai o simplă lumânare aprinsă. Singură luminez mai puţin. Dar când
suntem mai multe împreună, lumina şi căldura sunt mult mai puternice.
Şi la voi oamenii e tot aşa, împreună luminaţi mai mult…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!