Vindecarea demonizatului din ţinutul gherghesenilor

Să ne împărtăşim mai întâi – ca întotdeauna în dumnezeiasca Liturghie a duminicii – din cuvântul lui Dumnezeu. Precum a zis Domnul: “Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis pe Mine are viaţa veşnică”, aşa să ne împărtăşim şi astăzi – pentru viaţa de veci, pentru viaţa deplină – din dumnezeiescul cuvânt al Evangheliei:
Iubiţilor, de atâtea ori am ascultat acest loc al Sfintei Evanghelii. Şi Bunul Dumnezeu ne-a împărtăşit înţelegere, lumină, spre zidirea sufletului fiecăruia dintre noi. Să-L rugăm şi acum că, în lumina Lui, să vedem lumina sfântă din această tragedie a sufletului, a vieţii omeneşti (una dintre cele mai cutremurătoare), anume un om stăpânit de demoni mulţi, de legiune, fapt socotit adeseori de medici (şi de noi ceilalţi, profani) numai o boală mentală. Dar orice boală, văzută mai adânc, nu e de la om. Şi, mai adânc, nu e de la Dumnezeu. Ci, hotărât, de la cel rău. Cum a întâmpinat Iisus atunci – cum întâmpina şi astăzi – o asemenea cădere tragică a omului?

Despre Psihanaliza, boli psihice, demonizare – Parintele Epifanie Teodoropoulos

Tulburările nervoase şi înfrânarea

– Părinte, este cunoscut faptul că o parte din psihiatri consideră că pricina unor boli psihice este înfrânarea în perioada vârstei tinere.

– Părerea lor este greşită şi explicaţia foarte simplă. Toţi cei ce consultă pe psihiatru sunt bolnavi. Nimeni nu merge la medic când este sănătos. Fiindcă o parte din bolnavii aceştia nu au relaţii trupeşti, trag concluzia, legată de teoriile freudiene, că pricina tulburărilor nervoase este înfrânarea. Eu însă ştiu zeci de tineri care sunt înfrânaţi şi, fireşte, au şi o sănătate sufletească minunată.

Dacă e posedat de vreun demon iute alergi la sfinţi, dar dacă e învins de păcate nu faci nimic

Dacă vezi vreun evadat că-ţi bate copilul, te mânii şi te repezi ca o fiara asupra lui, dar stai liniştit şi nu faci nimic, deşi în fiecare zi vezi demonii atacându-l şi împingându-l la pacate. Stai şi nu-l scapi din ghearele lor. Dacă copilul ţi-e cumva posedat, alergi la toţi sfinţii şi tulburi liniştea şi celor ce pustnicesc prin vârfuri de munţi, ca să-l scapi de nebunie. Dar, deşi vezi cum în fiecare zi îl tulbură păcatul, care este cel mai îngrozitor demon, nu faci nimic.

Şi chiar să fie cineva posedat de un demon, nu este deloc îngrozitor, pentru că demonul nu poate cu nici un chip să ne arunce în gheena, ci, dacă suntem atenţi, ispita aceasta ne poate aduce chiar cununi minunate şi ne poate face vestiţi, dacă-i răbdăm cu bucurie chinurile. Dimpotrivă, cel ce trăieşte în păcat, nu se va putea mântui niciodată. Şi viaţa aceasta i se va părea un infern şi în cea viitoare va fi pedepsit pe vecie.

ACOLO UNDE E CREDINŢĂ

Acolo unde e credinţă,
chiar dacă omul e căzut,
e semn că el mai poate-ntoarce
spre Dumnezeul Nevăzut.

Acolo unde e durere
şi lacrimă pentru păcat,
e semn că s-a născut căinţa
şi omul poate fi salvat.

Acolo unde e dorinţa
fierbinte după Dumnezeu,
e semn că-n om lucrează Duhul
şi-l va trezi din somnu-i greu.

Acolo unde creşte-o rază
de dragoste pentru Hristos,
e semn că s-a sfârşit cu traiul
nepăsător şi păcătos.

Acolo unde-i libertatea
adevărată în Iisus,
e semn că s-a sfârşit robia
a tot ce firii e supus.

Acolo însă unde-i mila
şi-i sufletul adânc smerit,
acolo numai este semnul
că cineva-i desăvârşit!

TRAIAN DORZ din ”Cântări Nemuritoare”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

PREDICĂ LA DUMINICA A IV-A DUPĂ RUSALII

Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula

Iubiţi credincioşi, iată-ne ajunşi în a patra Duminică după Pogorârea Sfântului Duh, pe care o prefaţăm cu citirea Evangheliei de astăzi, Evanghelia de la Matei, capitolul 8, versetele 5-13. Să luăm aminte, aşadar:

„În vremea aceea, pe când Iisus intra în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaş, rugându-L şi zi-când: «Doamne, sluga mea zace în casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit».

Şi i-a zis Iisus: «Venind, îl voi vindeca».

Dar sutaşul, răspunzând, I-a zis: «Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai zi cu cuvântul şi se va vindeca sluga mea. Că şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi şi-i spun acestuia: Du-te, şi se duce, şi celuilalt: Vino, şi vine; şi slugii mele: Fă aceasta, şi face».
Auzind aceasta, Iisus s-a minunat şi a zis celor ce veneau după El: «Adevărat grăiesc vouă: Nici în Israel n-am găsit atâta credinţă. Şi zic vouă că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în Împărăţia cerurilor. Iar fiii Împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.»

Credinţa în Hristos-Dumnezeu – Duminica a IV-a după Rusalii

PR. PROF. DR. VASILE MIHOC

Evanghelia de la Matei 8,5-13

⁵ Pe când intra în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaş, rugându-L, ⁶ şi zicând: Doamne, sluga mea zace în casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit. ⁷ Şi i-a zis Iisus: Venind, îl voi vindeca. ⁸ Dar sutaşul, răspunzând, I-a zis: Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai zi cu cuvântul şi se va vindeca sluga mea. ⁹ Că şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi şi-i spun acestuia: Du-te, şi se duce; şi celuilalt: Vino, şi vine; şi slugii mele: Fă aceasta, şi face. ¹⁰ Auzind, Iisus S-a minunat şi a zis celor ce veneau după El: Adevărat grăiesc vouă: la nimeni, în Israel, n-am găsit atâta credinţă. ¹¹ Şi zic vouă că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în împărăţia cerurilor. ¹² Iar fiii Împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. ¹³ Şi a zis Iisus sutaşului: Du-te, fie ţie după cum ai crezut. Şi s-a însănătoşit sluga lui în ceasul acela.

 1. Trepte ale credinței. În Evanghelia Duminicii precedente ( a III-a după Rusalii), de la Matei 6,22-33, Mântuitorul ne învață despre desăvârșita și neabătuta încredere în Providenţa dumnezeiască. Această încredere este o primă treaptă a credinţei. Căci, cum ai putea să ajungi la credința mântuitoare în Dumnezeul Cel în Treime dacă nu primești cu toată inima credința că Dumnezeu Creatorul este Tatăl desăvârșit, care poartă de grijă creaturilor Sale și care Își împlinește neabătut făgăduințele Sale.

Virtuţile sutaşului – virtuţile noastre

Duminica a 4-a după Rusalii
(Vindecarea slugii sutaşului)
Mc. 8, 5-13

„Nici în Israel n-am aflat atâta credinţă”

Prea Cuvioase părinte stareţ, iubiţi fraţi şi iubiţi credincioşi, Prin cele ce s-au citit din Sfânta Evanghelie la această Liturghie, ne-am întâlnit cu o altă minune şi cu un om minunat: cu o minune şi cu un om de care şi Domnul Hristos s-a minunat. Este vorba de vindecarea servitorului unui sutaş din Capernaum, aceasta este minunea pe care Domnul Hristos a făcut-o de la depărtare, şi este vorba de omul minunat, omul de care s-a minunat Domnul Hristos, sutaşul din Capernaum.

Pentru noi este un om cunoscut, citim despre el în Sfânta Evanghelie de la Matei, capitolul 8, şi în Sfânta Evanghelie de la Luca, capitolul 7. Ne întâlnim cu el de câte ori citim aceste texte din Sfânta Evanghelie şi ar fi bine să luăm aminte de omul minunat, de omul de care s-a minunat Domnul Iisus Hristos ca să fim şi noi ca el: cu credinţă, nădejde, iubire şi smerenie. Acestea sunt patru virtuţi pe care sigur le-a avut sutaşul din Capernaum şi pe care trebuie să le aibă toţi creştinii – sutaşul din Capernaum încă nu era creştin – şi pe care le au toţi sfinţii: credinţă, nădejde, iubire şi smerenie.

Cuvânt al Sfântul Ioan Gură de Aur întru lauda Sfântului Ioan Înainte Mergătorul

Să aducem laudă acum Sfântului Ioan Botezătorul. Cu dor să îl încununăm pe el, decât care nu s-a ridicat altul mai mare între cei născuţi din femeie, după cuvântul Stăpânului. Căci nimic nu a făcut cinste profetului cum i-a făcut faptul de a-L fi botezat pe Domnul. Aşadar, să mergem la stăpânescul botez cel care l-a strălucit cel mai mult pe Înainte Mergătorul Împăratului cerurilor şi să călătorim cu dor în ţinuturile Iudeii din care să rodim venirea bunătăţilor. Sau, mai curând, să scriem prin cuvinte faptele şi să adunăm aici rodul celor cunoscute. Pe acel Iordan ce L-a primit pe Însuşi Creatorul lui pogorât în trup, să-l lăsăm să curgă prin mijlocul nostru şi să ni-l închipuim pe Ioan Botezătorul stând pe malurile râului şi să-L privim pe Stăpânul apropiindu-Se de propria slugă şi botezându-Se de către el şi, adeverit prin pogorârea din cer asupra Lui a Duhului Sfânt, să ne închinăm noi, închinătorii Sfintei Treimi Celei de o fiinţă, Tatălui Care Îl mărturiseşte pe Fiul, şi Fiului mărturisit şi Duhului Sfânt Care adevereşte. Să urmărim în cartea Evangheliilor care ne călăuzeşte pe noi la cele dorite şi ţinându-ne de dumnezeieştile citiri ca de nişte urme să alergăm la taina cea slăvită a lumii. „Şi a venit atunci, zice, Iisus la din Galileea la Ioan în Iordan ca să fie botezat de el”. Citeşte în continuare »

Sf. Ioan Botezătorul și misiunea sa

PR. PROF. DR. VASILE MIHOC

Dacă profeţii vechi au vestit cu toţii că Mesia va veni, Ioan Botezătorul, ultimul şi cel mai mare dintre profeţii precreştini, este cel care vesteşte că Mesia a venit. Dacă profeţii de dinainte şi toţi drepţii Vechiului Testament „au murit întru credinţă, fără să apuce făgăduinţele, ci văzându-le de departe şi iubindu-le cu dor” (Evrei 11,13), Sf. Ioan Botezătorul vede de aproape făgăduinţa împlinită prin venirea lui Hristos. Misiunea sa este tocmai aceasta: de a vesti că Hristos a venit. El Îl arată lumii şi zice: „Iată Mielul lui Dumnezeu!” (In 1,29.36). De aceea şi numeşte Sfântul Marcu activitatea Sfântului Ioan Botezătorul „începutul Evangheliei lui Iisus Hristos”. Căci, într-adevăr, prin propovăduirea şi prin întreaga lucrare a Înaintemergătorului s-a făcut începutul veştii celei bune că a venit în lume Mesia, Cel cu dor aşteptat de drepţii din vechime.

Sfântul Ioan Botezătorul – pustnic, prooroc și mucenic pentru sfințenia vieții de familie

Fraţi și surori crestine,

Iată, ne aflăm, cu ajutorul lui Dumnezeu, la ultima verigă a sărbătorilor sfinte și luminoase, pe care le-am prăznuit împreună. Încheiem acest buchet al sărbătorilor de iarnă cu amintirea Sfântului Ioan Botezătorul. În cinstea lui suntem aici, pe acest frig. Să vă binecuvânteze Sfântul Ioan râvna și dragostea pe care o aveți pentru Dumnezeu și pentru el. Ieri L-am văzut, cu ochii sufletești, pe Domnul, botezat în apele Iordanului, și Duhul Sfânt coborând peste El în chip de porumbel, și am auzit grăind pe Tatăl cel ceresc: “Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care bine am voit“. Am văzut cu ochii minții toate cele trei Persoane, arătându-Se lumii, fapt unic în istoria omenirii. Și am fost martori, cu sufletul și cu inima, la acel freamăt de pe malul Iordanului, plin de lumea care era cutremurată de tot ce vedea și auzea. Citeşte în continuare »

Predică la nașterea Sfântului Ioan Botezătorul

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Iubiții mei[1],

nașterea Sfântului Ioannis Botezătorul a fost o naștere minunată, la bătrânețe, din pântece sterp, care nu născuse niciodată. Pentru ca să ne încredințeze pe toți că e lucrarea lui Dumnezeu aici, așa după cum, în pustie, Domnul a dat lui Israil apă din piatră [Num. 20, 11]. Pentru că numai El poate să facă roditor un cuplu infertil, după cum poate face să răsară lăstari dintr-o rădăcină uscată.

O naștere mult dorită de Dumnezeu și anunțată prin Arhanghelul Gavriil, același care a vestit și nașterea Domnului.

Iar minunea acestei nașteri constă în aceea că niște Sfinți părinți bătrâni, Zaharias [Ζαχαρίας] și Elisavet [Ἐλισάβετ] [Lc. 1, 5, BYZ], care fuseseră sterpi până atunci, au născut un copil plin de har și un mare ascet dumnezeiesc, pe Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului. Citeşte în continuare »

La nașterea Sfântului Ioan Botezătorul

„Nu te teme Zaharia că rugăciunea ta a fost ascultată”

Zaharia şi Elisabeta au cerut vreme îndelungată de la Dumnezeu darul naşterii de prunci. Acum ei erau înaintaţi în vârstă şi nu mai nădăjduiau în împlinirea rugăciunilor lor. Perioada fertilităţii naturale a Elisabetei era apusă, iar acum potrivit legilor biologice ea nu mai putea să zămislească, de aceea era numită „stearpă”. La vârsta lor înaintată cei doi soţi nici nu mai cereu prunc, erau resemnaţi: Dumnezeu nu a vrut să le asculta rugăciunea, din motive numai de El ştiute. Ei „umblând fără prihană în toate poruncile şi rânduielile Domnului” s-au lăsat în grija lui Dumnezeu. Dar este vreun gând al celui drept care să nu ajungă la cel Prea Înalt? Este vreo rugăciune rostită în zadar? Bate cineva la porţile milei divine fără să fie auzit? Răspunsul este hotărât: Nu! Dar Dumnezeu nu răspunde ca oamenii. Oamenii, ori răspund cu prea mare grabă făţă de cei care au slăbiciune, şi astfel poate nu le fac un bine real, ori rămân cu totul împietriţi faţă cei ce au nevoie de ajutorul lor. 

Acatistul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul

„Veniți după Mine…” Răspunsul românesc

Pr. Constantin Necula

E mai mult decât un îndemn. Cei care conduceau oștiri strigau: Înainte! și, nu de puține ori, ședeau la cald, în zone protejate. Prin Hristos, Cel Care a biruit lumea, cei care vor să conducă se pun dinaintea oștirii, cheamă oștirea după ei, iar, de e voia lui Dumnezeu, ei sunt cei dintâi căzuți. Așa se naște chemarea la Hristos, asemeni unei chemări la Nuntă cerească, la martiriu și mărturisire. De aceea este nevoie de prezența Duhului Sfânt, pentru a întări inima mărturisitoare a creștinului, pentru a nu o lăsa cuprinsă de lâncezeală și  formalism. Chemarea Mântuitorului, adresată Apostolilor (Matei 4, 18-22) este urmată, îndată, de lăsarea tuturor celorlalte îndeletniciri și a oricăror griji pentru ziua de mâine. Sunt gesturi de o naivitate incredibilă pentru lumea de astăzi, în care job-ul, cariera, intresele de familie sau de grup sunt puse dinaintea interesului pentru Împărăția cerurilor. Apostolii n-au inima omului modern, decât în conformația ei anatomică. Duhovnicește ard altfel, încă înainte de a-i chema Domnul. Văzând adâncul lor de oameni inimoși, Hristos îi face părtași chemării.

Iubiţi privelsitea nevoinţelor şi virtuţilor sfinţilor lui Dumnezeu

Minunate sunt dumnezeieştile noastre slujbe în toată alcătuirea lor. În ele sunt pomenite şi proslăvite persoane minunate, precum şi fapte ale Domnului, mântuitoare şi de-viaţă-făcătoare pentru oameni. Figura de căpetenie în toate slujbele dumnezeieşti este Soarele Dreptăţii – Hristos atât la vecernie, cât şi la utrenie, dar mai cu seamă la Liturghie.

La vecerniile şi privegherile cele de toată noaptea sunt proslăviţi martorii şi cei ce au bineplacut lui Hristos – apostoli, mucenici, ierarhi, cuvioşi şi toţi sfinţii care au împlinit Evanghelia prin fapte şi care şi-au arătat credinţa în puterea ei mântuitoare, în adevărul veşnic conţinut în ea, în învierea morţilor, în judecata viitoare, în fericirea veşnică viitoare. – Iubiţi priveliştea înţelepciunii dumnezeieşti, a bunătăţii, iubirii şi atotputerniciei dumnezeieşti, nu acele spectacole pământeşti efemere care nu aduc folos sufletului, nu-l înnoiesc, nu-l desăvârşesc. Iubiţi privelsitea nevoinţelor şi virtuţilor sfinţilor lui Dumnezeu, prin care am dobândit milă veşnică şi viaţă veşnică.

Despre cinstirea sfinţilor şi a moaştelor lor

Sf. Ioan Damaschin

Trebuie cinstiţi sfinţii pentru că sunt prieteni al lui Hristos, fii şi moştenitori ai lui Dumnezeu, după cum zice Ioan Teologul şi Evanghelistul: „Toţi cîţi l-au primit le-a dat putere să ajungă copii ai lui Dumnezeu”. „Încât nu mai sunt robi, ci fii”; „dar dacă sunt fii sunt şi moştenitori, moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori ai lui Hristos”. Iar Domnul în sfintele Evanghelii zice apostolilor: „Voi sunteţi prietenii mei. Nu vă mai numesc robi, căci robul nu ştie ce face Domnul lui”. Dar dacă Creatorul tuturor se numeşte împăratul împăraţilor, Domnul domnilor, Dumnezeul dumnezeilor, negreşit că şi sfinţii se numesc dumnezei, domni şi împăraţi.

PREDICĂ LA DUMINICA A II-A DUPĂ RUSALII

Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula

Iubiţi credincioşi, iată-ne ajunşi în a II-a Duminică după Rusalii, după Pogorârea Sfântului Duh, şi îngăduiţi-mi să vă pun înaintea ochilor inimii şi ai sufletului Evanghelia zilei, cuprinsă în Evanghelia de la Matei 4, 18-23:

 «În vremea aceea, pe când umbla Iisus pe lângă Marea Galileii, a văzut doi fraţi, pe Simon ce se numeşte Petru şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari.

Şi le-a zis: Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El.

De acolo, mergând mai departe, a văzut alţi doi fraţi, pe Iacov al lui Zevedeu şi pe Ioan, fratele lui, în corabie cu Zevedeu, tatăl lor, dregându-şi mrejele şi i‑a chemat. Iar ei îndată, lăsând corabia şi pe tatăl lor, au mers după El.

Şi a străbătut Iisus toată Galileea, învăţând în sinagogile lor şi propovăduind Evanghelia Împărăţiei şi tămăduind toată boala şi toată neputinţa în popor.»

 Neputinţa dintâi pe care, iată, Evanghelia ne arată că Domnul o tămăduieşte în popor, este acea boală numită frica de responsabilitate, ascunderea de Dumnezeu de teama de a nu fi responsabil pentru faptele pe care le faci.

Pr. Prof. Dr. Mircea Pacurariu – Predica la Duminica Sfintilor Romani

„Si Iisus le-a zis: Veniti dupa Mine si va voi face pescari de oameni! Iar ei, indata lasandu-si mrejele, au mers dupa El” (Matei 4, 19-20)

Iubiti credinciosi,

Minunatele cantari pe care le auzim la slujbele Vecerniei si Utreniei din fiecare zi liturgica fac elogiul sau caracterizarea acelora care, prin gand si mai ales prin fapta, prin intreaga lor viata, au devenit urmatori ai Mantuitorului Iisus Hristos si care pot sluji drept pilda de urmat si pentru altii. Aceste cantari duhovnicesti ne poarta cu gandul spre sfintii care reprezinta culmile desavarsirii crestine, culmi din care se coboara catre noi glasuri tainice, cu indemnuri la o vietuire cu adevarat crestina, culmi de pe care se inalta rugaciuni pentru noi catre tronul Tatalui ceresc.

Ale Tale dintru ale Tale… Duminica Sfinţilor Români

Împodobită-i astăzi or­to­doxia românească. În multe chipuri şi cu alese veşminte. Căci deşi Praznicul Rusaliilor a trecut, roada Rusaliilor în mijlocul neamului nostru astăzi prăznuim. Se deschide cerul de deasupra României şi-n alcătuire de duh se-arată Raiul împodobit şi cu râvnă românească. Şi cu dragoste şi cu credinţă şi cu nădejde, rostuite şi rostite pe dulcele grai românesc. Şi-n faţa dezagre­gă­­­­rii de-acum a româ­nismului prin falsă euro­penizare parcă nimic n-ar fi mai de preţ decât reaşezarea în rân­du­iala Liturghiei româneşti dinaintea Altarului ceresc.

Neam de sate şi preoţi – cum spunea Nicolae Iorga – românii îşi ţin astăzi hramul cu sfinţii lor. Mulţi, mulţi şi mare parte neştiuţi. Pentru că, dacă în timp, canonizări mai vechi (1956) sau mai noi (ultimele, chiar în 2003, Sf. Vasile de la Poiana Mărului sau Theodosie II al Moldovei) au pus oarece rânduială în sinaxar, n-au epuizat nici pe departe „norul de martori“, care au făcut ca România să reziste veacurilor în alcă­tuirea ei de pământ şi mai ales aceea de „cer ortodox“. 

Cuvant la Duminica Sfintilor Romani

IPS Dr. Laurentiu STREZA, Mitropolitul Ardealului

Stim cu totii ca sfintenia este un atribut al Dumnezeirii, si noi, teologii, o definim ca stare continua a firii noastre, a vietii noastre sau starea vietii conforma cu fiinta. Insa aceasta stare numai la Dumnezeu este deplina.

Adica ceea ce face Dumnezeu este conform cu Fiinta Lui. El este Sfintenia absoluta! Toate slujbele pe care le facem noi nu au alt rod decât sa transmita spre noi sfintenia lui Dumnezeu. De aceea Biserica este numita “Laborator al Sfinteniei”. Ce înseamna “Laborator al Sfinteniei”? Locul unde mergi si te sfintesti. Înseamna ca si noi avem posibilitatea sa ne împartasim din sfintenie.