"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

Postare prezentată

Biserica noastră în haină de sărbătoare

miercuri, 19 decembrie 2018

Predică la sărbătoarea Sfântului Ignatie Teoforul

Sfântul Ignatie Teoforul este prăznuit pe 20 decembrie.

Fraţi creştini,

Trec mereu zilele una după alta şi cu ele trecem şi noi. Fiecare zi este o treaptă sau un inel din lanţul vieţii noastre, cu fiecare zi ne apropiem de un capăt, de sfârşitul acestei vieţi pământeşti şi, fără îndoială, ne apropiem de acel ocean al vieţii care este viaţa de dincolo de mormânt. Oricât ar trăi cineva de mult, totuşi, într-o bună zi, închide ochii aceştia pământeşti şi deschide alţi ochi şi adeseori şi mulţi vom fi uimiţi ce vedem dincolo de mormânt, mai ales dacă nu ne-am deprins în viaţa aceasta pământească să privim şi dincolo. Intr-adevăr, vom fi uimiţi văzând ce e dincolo.

marți, 18 decembrie 2018

Sfantul Teofan Zavoratul NE AJUTA SA NE SPOVEDIM AUTENTIC SI LUCRATOR


“Domnul si Mântuitorul nostru ne cheamă pe toti la Sine, graind: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu!” Sa ascultăm acest glas mângâietor şi să ne grăbim către Domnul. Impărăţia lui Dumnezeu – ce lucru negrăit de bun! Şi pocăinţa – ce mijloc lesnicios, îndemânos şi grabnic, mai ales în aceste zile, când toată rânduiala de viaţă, şi pilda de obşte, şi aceste slujbe mişcătoare, umilicioase, ne trag chiar împotriva voii noastre la plâns şi pocăinţă! Pe drept cuvânt Sfântul Apostol, înainte de începutul postului, i-a chemat pe toţi in Duminica lăsatului sec de brânză: „Iată, acum este vremea bineprimită! Iata acum este ziua mântuirii!” Vremea este bineprimită fiindcă păcătosul aţipit nu va mai auzi în nici o altă vreme asa des chemarea însufletitoare: „Desteaptă-te, cel ce dormi, si te va lumina Hristos!” Si bine faceţi că, luând aminte la această poftire, alergaţi la uşile pocăinţei cu atâta râvnă. Purcedeţi, deci, mai cu îndrăzneală, bateţi mai stăruitor! Multmilostivul va deschide, va tinde căi voi mâinile Sale şi vă va primi în braţe.

Naşterea Domnului, sărbătoarea familiei

† Justinian, Arhiepiscop Al Maramureșului și Sătmarului, 
21 Decembrie 2015
”Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii Lumina cunoştinței; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învățat să se închine Ție, Soarelui dreptății, și să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ție”.
Acum, în aceste zile zbuciumate, Neamul nostru - Neam Creştin - s-a pregătit pentru Sfintele sărbători ale Naşterii Domnului. Acestea sunt sărbătorile bucuriei şi speranţei, sărbătorile în care noi, creştinii, preamărim Naşterea Fiului lui Dumnezeu. Copiii noştri se pregătesc şi în acest an să-L preamărească pe Iisus Hristos prin colindele străbune, pe care le-am moştenit de la tata, de la mama noastră, de la moşii şi strămoşii noştri.

duminică, 16 decembrie 2018

Fericit este cel ce va prânzi în Împărăția lui Dumnezeu

Duminica a 28-a după Rusalii (Pilda celor poftiți la cină)
Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om oarecare a făcut cină mare și a chemat pe mulți; și a trimis la ceasul cinei pe slujitorul său ca să spună celor chemați: Veniți, că, iată, toate sunt gata! Și au început toți, câte unul, să-și ceară iertare. Cel dintâi i-a zis: Am cumpărat un ogor și trebuie să ies ca să-l văd; te rog, iartă-mă. Și altul a zis: Cinci perechi de boi am cumpărat și mă duc să-i încerc; te rog, iartă-mă. Al treilea a zis: Femeie mi-am luat și de aceea nu pot veni. Și, întorcându-se, slujitorul a spus stăpânului său acestea. Atunci, mâniindu-se, stăpânul casei a zis: Ieși îndată în piețele și ulițele cetății, și pe săraci și pe neputincioși, și pe orbi și pe șchiopi adu-i aici. Și slujitorul a zis: Doamne, s-a făcut precum ai poruncit, și tot mai este loc. Și a zis stăpânul către slujitor: Ieși la drumuri și la garduri și silește-i să intre, ca să mi se umple casa, căci zic vouă: Nici unul din bărbații aceia care au fost chemați nu va gusta din cina mea.( Luca 14, 16-24)

Pilda celor poftiți la cină. Duminica pretextelor sau pretextele de duminică

În parabola care se citește în această duminică din Evanghelia după Luca, capitolul 14, versetele 16-24, rostită de Mântuitorul Iisus Hristos, se face o alegorie la împărăția lui Dumnezeu și la modul cum suntem chemați să intrăm în ea.
În sensul ei primar împărăția lui Dumnezeu este asemănată cu o ”cină mare” la care stăpânul casei, adică Dumnezeu – Tatăl, ne cheamă să participăm. În parabolă vedem că sunt o parte din oameni care au fost invitați într-un mod special, dar au refuzat, invocând diferite pretexte, iar altă parte care au intrat circumstanțial, ca urmare a refuzului celor dintâi, stăpânul dorind să-și ”umple casa”.

sâmbătă, 15 decembrie 2018

Pilda celor poftiti la cina

Părinţilor şi fraţilor şi iubiţi credincioşi,
Aproape din tot cuvântul şi din tot versetul Sfintei Evanghelii de astăzi se pot trage o mulţime de învăţături şi nu va fi vreme să o tâlcuim cu de-amănuntul. Dar vom arăta puţine din ele, ca să vedeţi câtă comoară de învăţături cuprinde Sfânta Evanghelie.

Un om oarecare a făcut cină mare. Cine este omul acesta? Acesta este Însuşi Dumnezeul părinţilor noştri, Care, pentru negrăita Sa iubire de oameni, Se numeşte pe Sine om. De fapt, în Evanghelii Îl auzim pe Mântuitorul numindu-Se adeseori Fiul Omului, căci din iubirea de oameni cea negrăită şi minunată a venit El la noi şi S-a făcut Om.

sâmbătă, 8 decembrie 2018

De ce lipseşti? – Predica Mitropolitului Augustin de Florina la vindecarea femeii gârbove

„Şi învăţa Iisus într-una din sinagogi sâmbăta”(Luca 13,10)

Era, zice Evanghleia de astăzi, într-o sâmbătă, când Hristos s-a dus într-o sinagogă. Sâmbăta, evreii o ţin ca zi de închinare a lui Dumnezeu. În această zi este interzisă munca. Porunca Decalogului spune: „Şase zile din săptămână pentru muncă, dar sâmbăta trebuie să fie închinată slujirii lui Dumnezeu” (Ieşire 20, 9-10).

Iudeii respectau cu stricteţe această poruncă. Oricine încălca porunca şi lucra în zi de sâmbătă, era pedepsit cu o aspră pedeapsă.

joi, 6 decembrie 2018

Viaţa Sfintei Mucenițe Filofteia de la Curtea de Argeș

Fecioria şi milostenia sunt două fapte bune prea mari, care fac fecioară înţeleaptă pe ceea ce le are, îi umple vasele sufletului cu untdelemnul facerii de bine, îi înfrumuseţează candela, o umple cu untdelemn, o luminează, îi deschide uşa cămării celei de nuntă, o duce înăuntru la nunta cea veşnică, o uneşte cu mirele cel fără de moarte, cu unire nestricăcioasă. Însă numai când amândouă sunt împreună legate. Căci fecioria singură, neunită cu milostenia, deşi este o mare faptă mai presus de fire şi îngerească, dar dacă nu va avea milostenia însoţită cu ea, nu numai că nu poate agonisi untdelemn în vasele sufletului celei ce o are, nu numai că nu poate a-i lumina candela, a-i deschide uşa cămării celei de nuntă, ci tot neînţeleaptă se numeşte; iar vasele le deşertează, candela o stinge, uşa cămării o închide, apoi o face să audă: Nu te ştiu pe tine. După cum au auzit despre neînţeleptele fecioare din Evanghelie, care, deşi au avut fecioria, dar de vreme ce n-aveau şi milostivire către aproapele, pentru aceea uşa cămării li s-a închis şi au auzit: Nu vă ştiu pe voi.

Sfântul Nicolae Cel Datator de Daruri

Pr. Teofil Paraian
 
Cei mai mulți sfinți sunt ai „oamenilor mari”, care le înțeleg mǎreţiile. Sfântul Nicolae este si al „oamenilor mici” si, prin aceasta, al tuturor. La el se gândesc toți cei care-l așteaptă ca aducător de daruri. Îndreptător credinței si chip blândeţilor, de când a propovăduit in Mira Lichiei – unde a fost episcop – s-a impus in conștiința credincioșilor contemporani cu el si a rămas contemporan cu toate generațiile de credincioși. A câştigat cu smerenia cele înalte si cu sărăcia cele bogate. A fost sărac pentru ca n-a vrut sa fie bogat, a fost sărac pentru ca i-a ajutat pe cei săraci. I-a ajutat din prisosul lui pe semeni, pentru ca a știut ca prin milostenia sa se apropie de Cel Ce a spus: „Fericiți cei milostivi, ca aceia se vor milui.” A fost doritor de înmulțirea binelui si a bucuriei si a intervenit pentru ajutorarea celor ce erau sa piară in păcat.

Pilda vieţii Sf. Nicolae

ÎPS Laurențiu Streza,
Mitropolitul Ardealului
 
Iubiţii mei fii sufleteşti,

Biserica, Mama noastră, se îngrijeşte în fiecare an să ne umple în chip minunat cu darurile Sfântului Duh prin intermediul praznicelor din cursul anului bisericesc. Prin Sfânta Liturghie sunt actualizate toate evenimentele vieţii Mântuitorului, putând participa în mod real, prin harul Sfântului Duh, la ele. Tot prin celebrare liturgică lăudăm, preaslăvim şi intrăm în comuniune cu toţi sfinţii, cu acei oameni care au urmat întru totul lui Hristos şi care au trăit viaţa Lui în trupurile lor muritoare. Prin Sfânta Liturghie înţelegem şi simţim sfinţenia, văzând în vieţile sfinţilor modul concret în care adevărul Evangheliei poate fi transpus în viaţa noastră de zi cu zi. Aceasta este pedagogia divină la care ne cheamă prăznuirea sfinţilor: nu doar laudă să le aducem prin cântări, ci să le imităm pilda vieţii lor, prin asceză, înfrânare şi păzirea poruncilor Evangheliei.

vineri, 30 noiembrie 2018

Rugăciunea citită în bisericile ortodoxe din Ardeal în 1 decembrie 1918

Rugăciunea citită în bisericile ortodoxe din Ardeal și Alba Iulia, în ziua Unirii, 1 decembrie 1918. Alcătuită exclusiv din citate scoase din Sfânta Scriptură, a fost scrisă de Patriarhul Miron Cristea, pe atunci Episcop de Caransebeș.

Doamne Dumnezeul nostru,Tu ești Părintele nostru; Tu ai văzut strămutarea părinților noștri și ai auzit strigarea lor, căci se făcuseră ei ca floarea în brumă și plecat spre pulbere era sufletul lor, și trupul lor lipit de pământ.

Tu ai împlinit și cu noi ceea ce ai făgăduit de mult.. Sfârma-voiu jugul de pe tine și voiu rupe legăturile Tale; lărgi-voiu hotarele Tale, aduna-vă-voiu dintre popoare și vă voiu strânge din țările unde sunteți împrăștiați; Restatornici-voiu judecătorii Tăi ca mai înainte, și sfetnicii Tăi ca la început.

Originea şi familia lui Andrei Şaguna (1808-1873)

Maria Berenyi,
  Revista Teologica, nr.1/2009, p.34-48

Andrei Şaguna, prin origine, era „darul cel mai preţios adus neamului întreg de către românii de la Pind”, cum afirma cunoscutul om de cultură Ion Simionescu, fost preşedinte al Academiei Române.

Strămoşii săi, alături de alte sute de aromâni, îşi părăsiseră locurile natale, din cauza opresiunii otomane, stabilindu-se în Miskolc, în nord-estul Ungariei.

Andrei Şaguna s-a născut în acest oraş la 20 decembrie 1808, numit prin botez Anastasiu. Era al treilea copil al negustorului Naum, din familia Şaguna, strămutată în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea din înfloritoarea aşezare Grabova, de lîngă vestitul oras Moscopole, din cauza masacrelor la care Macedonia fusese supusă lui Ali Pasa din Ianina. Din Moscopole şi din zona adiacentă au emigrat marile familii aromâne care au contribuit decisiv la cristalizarea activităţilor comerciale şi bancare din Belgrad, Viena, Buda şi Pesta şi, în ultimă instanţă la renaşterea sentimentului naţional românesc din Austro-Ungaria şi Transilvania. Familiile Şaguna, Sina, Ucuta, Darvari, Caracaş, Mocioni, Gojdu etc. au adus contribuţii majore atât pentru cultura şi civilizaţia popoarelor în mijlocul unde s-au stabilit, cât şi ideii naţionale române. Aflaţi mai multe »

Mitropolitul Andrei Şaguna, un luptător pentru cauza românilor din Ardeal

Motto: “Fiind asadar problema noastra a inainta literatura, cultura, industria si agricultura natiunii noastre, adica a inainta starea spirituala si materiala a poporului nostru, ca sa cunoasca fiinta si destinatia sa si sa o stie intrebuinta spre tot binele, precum si alte natii fac azi acesta si precum este spiritul cel civilizator al secolului nostru ; darurile lui vor garanta viitorul cel mai ferice al mult cercatei noastre natiuni si o vor feri de niste lovituri ucigatoare de religia si limba ei.”

Divizarea lumii transilvane in 1701 a generat o seama de probleme ce se vor alatura celor deja existente aici. Din acest motiv nu vor putea intelege modul in care reactioneaza romanii daca nu ne vor aruca o scurta privire in trecutul acestei lumi, atat cel social cat si cel confesional. Aflaţi mai multe »

La mulți ani, România!


sâmbătă, 24 noiembrie 2018

Mesajul adresat de Patriarhul Ecumenic ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române (Text Integral)

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu s-a adresat ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române reuniți sâmbătă la Reședința Patriarhală din București exprimându-și speranța că „Biserica Ortodoxă Română se va implica în păstrarea unității bisericești și a dreptății”.

Sanctitatea Sa a vorbit despre tradiția sinodală a Bisericii, despre Sfântul și Marele Sinod și despre situația bisericească din Ucraina.

Mesajul Patriarhului Ecumenic către Sf. Sinod:

Preafericirea Voastră,
Preafericite Părinte Daniel,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române,
Înaltpreasfințiile și Preasfințiile Voastre,

Cu sentimente de bucurie și fericire, ne aflăm astăzi aici, în această Sfântă Sală Sinodală, în locul unde se cinstește tradiția Sfinților Apostoli și a Sfinților Părinți, precum și sinodalitatea organizării ierarhice a Bisericii, conform cu tradiția și porunca apostolică.

duminică, 18 noiembrie 2018

Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la prima Duminică a Postului Nașterii Domnului din anul 2018

Privind însemnătatea Anului omagial al unității de credință și de neam și Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918, în cuprinsul Patriarhiei Române

Preacuviosului cin monahal, Preacucernicului cler
şi preaiubiţilor credincioşi din cuprinsul Patriarhiei Române,
Har, pace și bucurie de la Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh,
iar de la noi părinteşti binecuvântări!

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

În anul 2018 aniversăm Centenarul Marii Uniri, adică un secol de la constituirea României Mari. În mod firesc, acest an a fost declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept Anul omagial al unității de credință și de neam și Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918, fapt ce constituie un prilej de cultivare a unității și demnității noastre naționale și de recunostință față de cei care au contribuit la dăinuirea peste timp a conștiinței de neam, a comuniunii de credință, de limbă, de cuget și simțire românească.

marți, 13 noiembrie 2018

Mame de sfinţi

Despre rolul femeii s-a scris şi vorbit mult. Naşterea şi creşterea de prunci, slujirea Bisericii şi a societăţii, ca înfrânare a egoismului ce apare în familie, înseamnă o cruce. De aceea, la slujba Cununiei se cântă un imn închinat mucenicilor. Femeia trebuie să fie permanent călăuzită de dorinţa de a se jertfi. Aceasta trebuie să apară chiar de la căsătorie, nu numai la momentul naşterii de prunci. Soţii care nu-şi înfrânează egoismul în doi vor deveni până la urmă netransparenţi chiar şi lor înşişi. Din fericire, un astfel de scenariu poate fi evitat luând aminte la grăitoarele exemple ale femeilor sfinte care au împodobit Biserica prin virtuţile lor şi stau mărturie veşnică pentru urmaşele lor dintotdeauna.

Chipul mamei Sfântului Ioan Gură de Aur

Sunt puține paginile care împletesc atâta grație și duioșie în exprimarea afecțiunii firești datorată binefăcătorilor, care ar concura, prin frumusețe, dreptate, dat fiind rolul părinților în formarea fiilor lor; nașterea și ereditatea, exemplul și educația fac uneori din fii icoane ale părinților și sunt tot atâtea motive de recunoștință față de ei.
Sfinții Părinți n-au făcut excepție de la această regulă. Eu au lăsat pagini neegalabile atunci când au scris despre părinții lor. Asemenea pagini au lăsat Sfântul Grigorie de Nazians, Sfântul Grigorie de Nyssa, Fericitul Augustin și Sfântul Ioan Gură de Aur.

miercuri, 7 noiembrie 2018

Acatistul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil


Condac 1:
Pe căpeteniile îngerilor Treimii, pe Mihail și Gavriil, să-i lăudăm noi toți, iubitorii de praznic, care ne acoperim cu ari­pile amândurora și din nevoile cele de multe feluri ne izbăvim, unuia grăind: bucură-te, slujitorule al Legii, iar altuia zicând: bucură-te, îngere al darului!
Icos 1:
Arhanghele Mihaile, mai-marele cetelor îngerilor celor fără de trup, creat ai fost de Dumnezeu, Ziditorul tuturor; de aceea, cu bucurie, laude de acest fel aducem ție:
Bucură-te, făptură a Minții celei ce a făcut lumea;
Bucură-te, revărsarea luminii celei mai înainte de lumină;
Bucură-te, cel ca focul, care stai aproape de Dumnezeire;
Bucură-te, slujitorule neostenit al Treimii;

sâmbătă, 3 noiembrie 2018

Predică la duminica a XXII-a dupa Rusalii – a lui Lazăr și a bogatului nemilostiv


Luca 16, 19-31

Oamenii se ceartă pentru avuţiile pământului, şi cearta lor istovitoare şi zadarnică nu are sfârşit. O, oameni, voi ai cui sunteţi ? Oile se războiesc pentru iarba pe care o pasc; stă uimit stăpânul turmei şi al pajiştii şi priveşte cum turma, care e a lui, se ceartă pentru pajişte, care e tot a lui. O mulţime de lucruri ţin minte oamenii, dar pe unul îl uită intotdeauna, ori de cât de mult li s-ar spune: că fără nimic au intrat in această lume, şi fără nimic vor ieşi din ea. Oamenii îşi împart acest întunecat pământ, deşi socotelile li se încurcă mereu. Cu preţul vieţii îşi apără hotarele ţării deşi hotarele se pot schimba. Ce este mai ieftin costă cel mai scump, iar oamenii, în loc să se împotrivească, împodobesc acest preţ înfricoşător cu numele: „dreptate” sau „patriotism” sau vreun alt cuvânt care să le vină bine. Dar niciodată n-ar spune că e o nebunie ca oile să-şi dea viaţa pentru o mână de fân, când iarba s-a dat ca să ţină viaţă, nu ca s-o ia. Pentru că, la urma urmelor, averile nu-s altceva decât iarbă; iarbă, şi lucru mai mort decât iarba, este tot ce mănâncă şi îmbracă omul. La începutul Sfintei Scripturi ni se spune că Dumnezeu a dat oamenilor şi fiarelor iarba drept hrană (Facere l, 29; 9, 3). Iar dacă întrebi pe oricine: ce-i mai de seamă: omul sau iarba, răspunsul e unul singur: omul.