6 mai - Lumina zilnică din Scripturi

 [Fapte 1, 12-17; 21-26; In. 1, 18-28]. 

Binevestind întruparea Domnului, îngerul spune: „Bucură-te, Ceea ce eşti plină de har!", şi vestind păstorilor Naşterea lui Hristos Mântuitorul, grăieşte de asemenea: „Iată, binevestesc vouă bucurie mare"; însă vestind femeilor învierea Domnului, el nu spune decât: „Nu este aici, a înviat!". Nu mai adaugă: „bucuraţi-vă!", căci bucuria umple inima de la sine îndată ce vine încredinţarea că Domnul a înviat cu adevărat. Atunci, încredinţarea aceasta era simţită: îngerul a pregătit-o, iar Domnul, prin arătarea Sa, a săvârşit-o. Şi necheltuită a fost bucuria tuturor! La noi, acum, biserica, locuinţele şi pieţele - totul este înveşmântat în strai de bucurie şi toţi se lasă prinşi de şuvoiul bucuriei de obşte. 

Tu însă sileşte-ţi puţin gândul să se rupă de cele din afară şi, adunându-te în inimă, trezeşte acolo adevărul învierii, în toată lărgimea, adâncimea şi înălţimea sa, ca să nu te arăţi bucurându-te numai pe dinafară, ci si în tine însuti să porţi duhul bucuriei care ţâşneşte dinlăuntru ca un izvor de apă luminoasă ce saltă din adâncurile pământului.

Sfantul Teofan Zăvorâtul / Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an

Pastorala Patriarhului Daniel de Sfintele Paşti 2024: Prin învierea Sa, Hristos vindecă pe om de moarte şi de stricăciune

 

Hristos a înviat!

„Precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia” (1 Corinteni 15, 22)

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul1,

În fiecare an, Biserica Ortodoxă Română tratează duhovniceşte, teologic şi filantropic una dintre temele pe care le consideră prioritare în pastoraţie. Dacă anul trecut în centrul preocupărilor noastre misionare şi cultural-sociale a fost pastoraţia persoanelor vârstnice, este firesc ca anul acesta să continuăm lucrarea aceasta, aprofundând tot mai mult, în cuvânt şi faptă, pastoraţia şi îngrijirea bolnavilor. În acest sens, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2024 drept Anul omagial al pastoraţiei şi îngrijirii bolnavilor şi Anul comemorativ al tuturor Sfinţilor tămăduitori fără de arginţi (fără plată).

În Sfânta Scriptură, boala este înţeleasă, în primul rând, ca o alterare a sănătăţii, iar, din acest punct de vedere, ea poate cuprinde atât infirmităţi ale sufletului, cât şi ale trupului. În Vechiul Testament, în general în Psalmi, găsim cereri, strigăte de vindecare. Psalmistul cere ca Dumnezeu să-l vindece de neputinţe: „Miluieşte-mă, Doamne, că neputincios sunt; vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele” (Psalmul 6, 2).

Pastorala ÎPS Laurențiu Streza: „Este important să înțelegem că Învierea a fost un eveniment istoric petrecut în timp, adeverit prin multe mărturii”

 «Învierea lui Hristos – lumina vieții noastre»

† LAURENȚIU,

DIN MILA LUI DUMNEZEU,

ARHIEPISCOP AL SIBIULUI ȘI MITROPOLIT AL ARDEALULUI

Iubitului nostru cler, cinului monahal și drept-credincioșilor creștini, har, milă și pace de la Dumnezeu, iar de la noi, arhierești binecuvântări!

„Acum toate s-au umplut de lumină, și cerul, și pământul, și cele dedesubt. Deci să prăznuiască toată făptura Învierea lui Hristos, întru care s-a întărit.” (Canonul Învierii, Cântarea a 3-a)

 HRISTOS A ÎNVIAT!

Iubiții mei fii duhovnicești,

Mulțumim Preabunului Dumnezeu că și în anul acesta ne-a învrednicit să ajungem la slăvitul praznic al Învierii Sale! Bucuria atât de intensă a acestei sărbători o trăim an de an ca fiind mereu nouă, mereu unică, mereu plină de lumină, pentru că ea nu izvorăște dintr-o comemorare a unui eveniment istoric, ci ea își are sursa în veșnicia lui Dumnezeu, în bunătatea Lui negrăită pe care o revarsă în chip minunat asupra noastră în toate slujbele Bisericii și, mai ales, în frumoasa rânduială a Utreniei și a Liturghiei pascale. Mărturisim cu toții cu cuvântul și cu întreaga noastră ființă că Hristos a înviat! Credem în Învierea Lui, ne bucurăm și ne veselim de lumina acestui praznic, purtând cu toții făclii luminoase în această noapte de mântuire. Având simțirile curățite prin post, Biserica ne îndeamnă să devenim toți purtători de lumină (Cântarea a 5-a), să ne apropiem de Hristos și să-L vedem strălucind în neapropiata lumină a Învierii Sale și să-L auzim luminați, după cum ne spune și nouă, ca odinioară ucenicilor Săi: „Eu sunt lumina lumii…” (In 8, 12), „Îndrăzniți, Eu sunt; nu vă temeți!” (Mt 14, 27).

Pastorala Preasfințitului Părinte Episcop Nestor la praznicul Învierii Domnului

 † NESTOR,

Prin Harul lui Dumnezeu,

Episcopul Devei şi Hunedoarei

Preacucernicului cler,

Preacuviosului cin monahal şi

Dreptmăritorilor creştini:

Frățească îmbrăţişare cu prilejul slăvitului praznic al Învierii Domnului!

Hristos Cel Înviat – Biruitorul morții sau câtă moarte mai poate răscumpăra o singură Înviere?

 HRISTOS A ÎNVIAT!

 Dreptmăritori creștini,

În această noapte sfântă lumina risipește încă o dată întunericul, mai întâi în chip văzut, prin făclia pe care o ținem în mână cu credință, iar mai apoi lăuntric și tainic, prin emoția care ne cuprinde sufletul luminat de osteneala postului și care așteaptă cu bucurie proclamarea biruinței vieții asupra morții.

Totuși, în aceste clipe, în care mărturisim „omorârea morții” și cântăm într-un glas „Hristos a Înviat”, oameni încă mor și va mai trece vreme neștiută până când, la Învierea cea de obște, ieșirea deplină din întunericul morții și intrarea în lumina vieții se va arăta în toți cei ce cred în Hristos, Domnul Cel Răstignit și Înviat.

În așteptarea acelei promisiuni profețite de Însuși Hristos: „Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu are viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi” (Ioan 6, 54), moment în care poarta morții va fi sfărâmată și cei adormiți din veac se vor alătura celor vii de pe pământ, cerul și pământul se împărtășesc permanent de binecuvântările ce izvorăsc din mormântul cel de viață făcător al lui Hristos, semn al refacerii unității dintre lumea văzută și cea nevăzută, rod al Întrupării, al Pătimirii, al Morții și al Învierii Fiului lui Dumnezeu.

Învierea sau Dumnezeu în căutarea omeniei noastre...

Pr. Constantin NECULA

 În vremea de Prohod. O Cântare mi-a revenit dinaintea ochilor: „Pe pământ ai venit,/ Pe Adam să-l mântui,/ Și, pe acesta negăsind, jos Te-ai pogorât;/ Pân-la iad, Stăpânul meu, L-ai căutat.” (I.26). Coborârea aceasta continuă parcă, până în iadul pe care-l locuim și căruia-i spunem, ca să putem rezista, lume. Un iad al indiferenței, aroganței ca respirație, al minciunii și trădării. Un iad al regulilor schimbate mereu în timpul jocului. Căci iadului îi place jocul cu sufletele noastre. În timp ce Dumnezeu ne vorbește prin toate, de la frumusețea creației la intima noastră alcătuire umană, la echilibrul trupului nostru și frumusețea de basm a idealurilor noastre, diavolul lucrează numai prin oameni.

Sfantul Vasile al Kinesmei despre INSEMNATATEA INVIERII MANTUITORULUI

[Talcuire din Evanghelia dupa Marcu – (Capitolul 16)]

 A trecut noaptea de dupa sambata, pe care ucenicii lui Iisus Hristos si femeile devotate Lui o petrecusera in nelucrare desavarsita, asa cum o cerea Legea lui Moise. In ziua aceea ei nu putusera sa faca nimic, dar inimile lor erau neli­nistite, si noaptea zbuciumata, chinuitoare, nu le usurase cu nimic necazul. De-abia pusesera geana peste geana, gandindu-se cu tristete cat de saracacioasa si grabita fusese ingro­parea scumpului lor Invatator si cat de putin se potrivea cu vrednicia Marelui Proroc puternic in cuvant si in fapta.

 Ini­ma iubitoare si intristata cerea cu putere sa I se aduca ulti­mul omagiu Iubitului Raposat si sa fie incheiate ceremonii­le ritualului funerar, savarsindu-se deplin ungerea Trupului, pe care Iosif si Nicodim o facusera in mare graba. De-abia se ivisera zorile, destramand intunericul noptii pascale, cand ucenicele credincioase ale lui Hristos mergeau deja cu gra­ba pe strazile Ierusalimului, ducand miresme. Despre stra­ja pusa de arhierei la Mormantul Domnului si despre faptul ca intrarea in pestera fusese pecetluita ele nu stiau, dupa cat se vede, insa le framanta alta intrebare: cum sa pravaleasca piatra de la intrarea in Mormant? Aceasta era prea grea si se parea ca a o clinti din loc este o sarcina cu neputinta de infaptuit pentru puterile femeiesti – si cat de mare le-a fost mirarea cand au vazut ca piatra fusese data deoparte!

PARINTELE IACHINT AL PUTNEI: Panegiric la Invierea Domnului

Veniţi toţi credincioşii să ne închinăm Sfintei învierii lui Hristos, că iată a venit prin 

Cruce bucurie la toată lumea”… 

(Troparul învierii)

Fraţi creştini,

Hristos a înviat!

Şi această negrăită minune care s-a săvârşit pe muntele Golgotei a străbătut ca un fulger ţările cerului, a sfărâmat zavoarele iadului, a înfricoşat pe îngeri, a rănit de moarte pe diavoli, a rupt catapeteasma templului în două şi cu puterea slavei ei s-a născut o lume nouă.

Hristos a înviat din morţi!

Şi lumina învierii Lui a izvorât ca o văpaie din mormant, s-a văzut de tot Ierusalimul, a trecut hotarele Palestinei, a strălucit până la marginile lumii şi-ntru lumina slavei ei ni s-a dat o lege nouă. Şi această dumnezeiască minune a răsunat ca o trâmbiţă în bezna adâncului, a risipit pe cele vechi, a scos la viaţă pe cei pierduţi rupând zapisul osandei şi pe ruina celor vechi a înălţat jertfelnic nou.

La finalul postului, s-a schimbat ceva în noi?

Am făcut până acum efortul de a posti. Dacă nu l-am făcut, să-l facem de aici înainte. Dumnezeu ne va primi și pe aceia care postim de azi înainte. În noaptea Învierii, vom auzi această chemare: „Veniți, toți care ați postit de la început, de la mijlocul postului, care ați postit chiar numai din ceasul al unsprezecelea, veniți și cei din ceasul al doisprezecelea”.

Așa va zice Biserica în noaptea Învierii, prin gura Sfântului Ioan Hrisostom. Toți suntem așteptați, pentru că nu știm dacă acela care a postit mai puțin nu cumva e mai plăcut la Dumnezeu decât cel care a postit mult și fără să respecte regulile, poruncile postului.

5 mai - Lumina zilnică din Scripturi

 [Fapte 1, 1-8; In. 1, 1-17].

 PAŞTILE DOMNULUI, PAŞTILE! 

Din moarte la viaţă ne-a adus pe noi Domnul cu învierea Sa. Şi iată, învierea aceasta „îngerii o laudă în cer", văzând cum străluceşte firea omenească îndumnezeită întru slava dinainte rânduită ei, în Ipostasul Domnului Răscumpărătorul, în al cărui chip, prin puterea învierii Sale, aveau a se preface toţi cei ce au crezut cu adevărat într-însul şi s-au alipit cu tot sufletul de El. 

Slavă, Doamne, preaslăvitei învierii Tale! îngerii cântă împreună bucurându-se cu noi şi văzând plinirea cetei lor; iar pe noi învredniceşte-ne, Doamne, să Te slăvim cu inimă curată pe Tine, Cel înviat, văzând în învierea Ta curmarea stricăciunii care ne roade, sămânţa noii vieţi prealuminate si zorii veşnicei slave care va să vină, în care Tu ai intrat ca Inaintemergător prin învierea cea de dragul nostru. Nu numai limbile omeneşti, dar nici măcar cele îngereşti nu sunt în putere să tâlcuiască negrăita Ta milă către noi, Doamne, Care ai înviat în chip preaslăvit!

Sfantul Teofan Zăvorâtul / Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an

Pastorala Patriarhului Daniel de Sfintele Paşti 2024: Prin învierea Sa, Hristos vindecă pe om de moarte şi de stricăciune

 Hristos a înviat!

„Precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia” (1 Corinteni 15, 22)

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul¹,

În fiecare an, Biserica Ortodoxă Română tratează duhovniceşte, teologic şi filantropic una dintre temele pe care le consideră prioritare în pastoraţie. Dacă anul trecut în centrul preocupărilor noastre misionare şi cultural-sociale a fost pastoraţia persoanelor vârstnice, este firesc ca anul acesta să continuăm lucrarea aceasta, aprofundând tot mai mult, în cuvânt şi faptă, pastoraţia şi îngrijirea bolnavilor. În acest sens, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2024 drept Anul omagial al pastoraţiei şi îngrijirii bolnavilor şi Anul comemorativ al tuturor Sfinţilor tămăduitori fără de arginţi (fără plată).

În Sfânta Scriptură, boala este înţeleasă, în primul rând, ca o alterare a sănătăţii, iar, din acest punct de vedere, ea poate cuprinde atât infirmităţi ale sufletului, cât şi ale trupului. În Vechiul Testament, în general în Psalmi, găsim cereri, strigăte de vindecare. Psalmistul cere ca Dumnezeu să-l vindece de neputinţe: „Miluieşte-mă, Doamne, că neputincios sunt; vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele” (Psalmul 6, 2).

4 mai - Lumina zilnică din Scripturi

 

[Rom. 6, 3-11; Mt. 28, 1-20].

 Domnul doarme în mormânt cu trupul; însă cu duhul S-a pogorât la iad, propovăduind mântuirea sufletelor ce se aflau acolo. 

Nici unul din sfinţii Vechiului Testament nu era în rai, deşi ei petreceau în credinţa mângâietoare că vor fi aduşi acolo îndată ce va veni pe pământ Cel Făgăduit, prin credinţa în care trăiau ei. înaintemergătorul a propovăduit şi acolo venirea Lui; iar când S-a pogorât Domnul, toţi cei care crezuseră s-au alipit de Dânsul şi au fost suiţi de El la rai. însă şi acest rai este doar o cămară de trecere spre raiul cel adevărat, care se va descoperi după învierea şi Judecata cea de obşte. 

Deşi toţi sfinţii Noului Legământ trăiesc în el starea de fericire, ei aşteaptă o fericire mai desăvârşită în veacul cel viitor, într-un cer nou şi un pământ nou, când va fi Dumnezeu totul în toate.

Sfantul Teofan Zăvorâtul / Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an

MEDITAŢIE ÎN MAREA ŞI SFÂNTA ZI DE SÂMBĂTĂ

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sâmbăta cea binecuvântată întru care Hristos, adormind, va învia a treia zi. Fărădelegea s-a săvâr-şit. Noaptea care a trecut are un ecou dens: „Săvârşitu-s-a”. Domnul Şi-a împlinit răscumpărarea. Umbra prelungă, Crucea acoperă cu lumină lumea, dar lumea nu ştie. Cele trei stări ale Prohodului care mai vibrează încă în aburul dimineţii ne-au arătat încă şi mai deplin negrăita coborâre a Domnului, Care merge până în cele mai de jos ale iadului. De la spaima întipărită în cuvintele şi gesturile noastre, ale celor care am descoperit că am devenit ucenici de taină ai Domnului, care-L pogorâm în groapa ce va fi pecetluită de iudei, n-a trecut vreme multă. Prohodul a făcut deja trecerea la odihna Sâmbetei celei mari, care surpă fapta cea neagră de Vineri, lăsând să se întrevadă zorile albe ale Învierii. Ziua de azi mai înainte a închipuit-o cu taină marele Moise, zicând: „Şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea, că aceasta este sâmbăta binecuvântată în care S-a odihnit de toate lucrurile Sale Unul Născut, Fiul lui Dumnezeu, prin rânduiala morţii. După trup odihnindu-Se şi la ceea ce era iarăşi întorcân-du-Se, prin Înviere ne-a dăruit nouă viaţă veşnică, ca un singur Bun şi Iubitor de oameni”.

După slujba Prohodului, toţi cei care L-au cântat şi căutat în faţa mormântului deschis, Îl poartă pe Domnul în jurul bisericii, înconjurându-se lăcaşul cu Sfântul Aer. Pe sub acesta au trecut toţi credincioşii izbăviţi prin Patima Domnului. Paremia care se citeşte îndată: profeţia cu câmpul de oase de la Iezechiel 37, 1-14, face din nou să se întrevadă Înv-erea cea de obşte, iar dincolo de ea, a doua Venire a Domnului: Parusia.

MEDITAŢIE ÎN SFÂNTA ŞI MAREA ZI DE VINERI

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Vânzarea a avut loc. Hristos Domnul este prins şi judecat. A venit Vinerea Mare.

Toată noaptea de Joi spre Vineri şi toată Vinerea dimineaţa s-a auzit glasul mulţimii strigând: „Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!” ca un huiet care a schimbat sensul stihiilor lumii. Imaginea aceasta este densă. Cel ce se îmbracă cu lumina ca şi cu o haină stătut-a gol la judecată şi a primit palme peste obraz din mâinile pe care le-a zidit El, şi poporul cel călcător de lege a răstignit pe Domnul Slavei pe Cruce. Atunci s-a rupt catapeteasma templului. Soarele s-a întunecat, nesuferind să vadă batjocorit pe Dumnezeu de Care se cutremură toate. E vremea la care se cântă şi troparul, des reluat, de altfel, în Sfintele Liturghii, în care se vede imaginea lui Iosif luând preacurat trupul Domnului şi grijindu-i cele necesare pentru îngropare: „Iosif cel cu bun chip de pre lemn luând preacuratul trupul Tău, cu giulgi curat înfăşurându-L şi cu miresme noi înmiresmân-du-L, în mormânt nou l-a pus”.

3 mai - Lumina zilnică din Scripturi

 

Vinerea Paştelui, Vinerea Pătimirilor, Vinerea Neagră sau Vinerea Seacă – aşa au numit părinţii Bisericii şi aşa au trăit bunicii noştri ziua de vineri, dinaintea marelui praznic al Învierii Domnului Iisus Hristos. Marcată şi ţinută de mulţi dintre creştini cu ajunare totală, până la apusul soarelui, această zi marchează, în cultul liturgic, Sfintele Pătimiri ale Mântuitorului Hristos. 

„În mormânt, Viaţă

Pus ai fost, Hristoase

Şi s-au spăimântat oştirile îngereşti,

Plecăciunea Ta cea multă preamărind.

 

Dar cum mori, Viaţă,

Şi cum şezi în mormânt?

Şi împărăţia morţii Tu o zdrobeşti

Şi pe morţii cei din iad îi înviezi?”

(Fragment din Prohodul Domnului)

Joi, în Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

La Sfânta Liturghie:
Matei 26, 2-20 ; Ioan 13, 3-17 ;
Matei 26, 21-39 ; Luca 22, 43-44 ;
Matei 26, 40-75 ; Matei 27, 1-2
La spălarea picioarelor: Ioan 13, 1-11
După spălarea picioarelor: Ioan 13, 12-17

 

Tâlcuire de le părintele Teofil Părăian

După evenimentele pe care le-am pomenit în primele trei zile din Săptămâna Sfintelor Pătimiri, am ajuns să ne gândim şi la cele petrecute şi în Joia premergătoare pătimirilor Domnului, şi ne-am bucurat de toate cele ce au rânduit Părinţii cei duhovniceşti să fie pomenite în Biserică şi de către toţi credincioşii. Ne-am oprit cu bucuria de a înţelege măreţia Domnului Hristos, Cel ce Dumnezeu fiind, a spălat picioarele ucenicilor Săi. Ne-am minunat de Dumnezeu Cel ce spală picioarele omului şi care a rânduit ca şi noi să facem la fel. Pentru că a zis apoi: „Voi mă numiţi pe Mine Învăţătorul şi Domnul şi bine ziceţi căci sunt. Deci dacă Eu Domnul şi Învăţătorul v-am spălat vouă picioarele voastre, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora, pildă v-am dat vouă ca şi voi să faceţi la fel” (Ioan 13, 14). Este o poruncă a Mântuitorului ca să fim unii fată de alţii cinstitori, de a ne smeri unii în fata altora, de a fi curăţitori ai fraţilor noştri. Pentru că duhovniceşte asta înseamnă şi la asta suntem chemaţi de către Domnul Hristos.

2 mai - Lumina zilnică din Scripturi

 

Să facem sfânt sufletul! Şi este cu putinţă să se facă aceasta şi într-o singură zi. De ce nu în Joia cea Mare? La Pavecerniţa cea mică, într-o cântare numită a lui Andrei Criteanul, lucrurile se întretaie deja între vânzare şi Patimi. Denia de Joi, numită şi „a celor 12 Evanghelii” prezintă pe larg vânzarea şi prinderea şi primele faze ale procesului celui fals intentat de falşii judecători Judecătorului celui adevărat şi Adevărului. Minciuna judecă Adevărul. Ca mai mereu, noaptea e străbătută de lumina făcliilor. Şi la tropotul picioarelor celor care-L fură pe Domnul din rugăciunea Grădinii Ghetsimani se adaugă glasurile strigând: Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!

Începe deja slujba Sfintelor Patimi. Şi când, la Denie, se cântă fericirile, Joi seara, descoperim iarăşi sensul Crucii. Prin lemn s-a izgonit Adam din Rai, iar prin lemnul Crucii tâlharul în Rai s-a sălăşluit. Că aceia gustând, a călcat porunca Făcătorului, iar acesta, împreună răstignindu-se, a mărturisit Dumnezeu pe Cel ce se tăinuia.

Relaţia între Joia Cinei celei de Taină şi Patimi e de-acum descoperită: Răstignintu-Te-ai pentru mi-ne, ca să-mi izvorăşti mie iertare. Împusu-Te-ai în coastă, ca să ţâşneşti pâraie de viaţă. Cu piroane Te ai pironit ca, căzând eu, prin adâncul Patimilor Tale înălţimii puterii Tale să-Ţi strig: Dătătorule de viaţă Hristoase, slavă şi Crucii Tale, Mântuitorule, şi Patimii Tale!

Cu alte cuvinte, înaintea ochilor noştri începe taina Crucii. Acesta e paharul pe care l-a umplut Domnul nostru pe lemnul Crucii.
Se crapă de ziuă. Uşile împărăteşti nu se deschid. Vinerea Mare nu are Liturghie, pentru că mai mare Liturghie decât cea a Golgotei nu se poate săvârşi. E tăcere de mormânt. Furii îşi pregătesc acuzele încă o dată. Iuda îşi zdrăngăne banii. Doar într-un colţ, Hristos, probabil închis cu tâlharii de pe cruce, vesteşte mai departe Evanghelia. El nu are voie să tacă. Cu ultimele forţe salvează din patimă, din doi, pe unul: tâlharul ce va striga, aşa cum strigăm şi noi în Joia seara la slujbă: „Întru Împărăţia Ta când vei veni, pomeneşte-ne pe noi, Doamne! Amin.”

Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula

Absența scaunelor din Biserică

Jean - Claude Larchet

Poziția normală a credincioșilor pe tot parcursul slujbelor liturgice este poziția în picioare. Ea este un simbol al Învierii și al vieții celei noi dăruite tuturor creștinilor de către Hristos. În același timp, această poziție este și aceea a înaintării credincioșilor spre Împărăția cerurilor.

Scaunele și-au făcut apariția în naosul anumitor biserici ortodoxe în ultimele decenii, sub influența practicilor catolice și protestante.

Situația normală din bisericile ortodoxe este aceea a absenței scaunelor (pentru persoanele în vârstă sau bolnave, câteva scaune și bănci sunt prevăzute totuși de-a lungul pereților laterali și în spatele naosului).

Eliberarea spațiului din mijlocul naosului are avantajul de a permite tămâierea icoanelor și a credincioșilor atunci când preotul se deplasează prin toată biserica, de a permite procesiunile clerului (precum cele de la vohodul mic și vohodul mare, din timpul Sfintei Liturghii sau procesiunea Litiei din cadrul Vecerniei).

Pentru cine zice că n’are păcate

 Nu de rareori duhovnicii se confruntă cu situaţii de felul titlului de mai sus. Asta nu că ar fi cu adevărat aşa, dar aceasta vine ori din cunoaşterea puţină a credinţei, ori din cauza superficialităţi cu care tratăm mântuirea. In-drumătorul de spovedanie este plin de sugestii care ne ajută să ne cunoaştem căderile. În trei direcţii să ne îndreptăm cercetarea conştiinţei;

-Greşeli faţă de Dumnezeu,
- Faţă de semen,
- Şi faţă de noi înşine.
Să încercam o meditaţie după cele zece porunci.

MEDITAŢIE ÎN SFÂNTA ŞI MAREA ZI DE MIERCURI

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 Încheiem Meditaţia de Marţi, amintind că urmează Miercurea pocăinţei femeii şi a arginţilor trădării. Să luăm aminte la Evanghelia zilei, aflată în Evanghelia de la Matei 26, 6-16:

 „În vremea aceea, fiind Iisus în Betania, în casa lui Simian Leprosul, s-a apropiat de El o femeie, având un alabastru cu mir de mare preţ, şi l-a turnat pe capul Lui, pe când şedea, şi, văzând ucenicii, s-au mâniat şi au zis: «De ce s-a făcut risipa aceasta? Căci mirul acesta se putea vinde scump, iar banii să se dea săracilor».

Dar Iisus, cunoscând gândul lor, le-a zis: «Pentru ce faceţi supărare femeii? Căci lucru bun a făcut ea faţă de Mine, căci pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna. Că ea, turnând mirul acesta pe trupul Meu, a făcut-o spre îngroparea Mea. Adevărat zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune şi ce a făcut ea, spre pomenirea ei».

1 mai - Lumina zilnică din Scripturi

 

[Mt. 26, 6-16]. 

Tăcut-a Domnul miercuri si joi până seara, pentru ca în seara aceasta să reverse o cuvântare către ucenici căreia nu i se poate afla asemănare nu doar în toate scrierile omeneşti, dar nici măcar în Scripturile dumnezeieşti.

Acum, după cum ne arată Biserica, auzim din gura Domnului doar porunca de a nu fi împiedicată ungerea Lui cu mir, căci aceasta îi slujea ca pregătire pentru moarte, înaintea ochilor Lui deja nu se mai află altceva decât moartea - taina din urmă a venirii Sale pe pământ pentru a noastră mântuire. 

Să ne adâncim si noi în contemplarea acestei morţi de taină, pentru a scoate din ea bună nădejde de mântuire pentru sufletele noastre cele împovărate de păcate multe şi care nu ştiu cum să-şi afle tihnă de mustrările conştiinţei ce se deşteaptă si de simţirea că dreaptă este înfricoşata şi nemitar-nica judecată a lui Dumnezeu care pluteşte deasupra noastră.