"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

Postare prezentată

Biserica noastră în haină de sărbătoare

duminică, 5 mai 2024

La finalul postului, s-a schimbat ceva în noi?


Am făcut până acum efortul de a posti. Dacă nu l-am făcut, să-l facem de aici înainte. Dumnezeu ne va primi și pe aceia care postim de azi înainte. În noaptea Învierii, vom auzi această chemare: Veniți, toți care ați postit de la început, de la mijlocul postului, care ați postit chiar numai din ceasul al unsprezecelea, veniți și cei din ceasul al doisprezecelea”.

Așa va zice Biserica în noaptea Învierii, prin gura Sfântului Ioan HrisostomToți suntem așteptați, pentru că nu știm dacă acela care a postit mai puțin nu cumva e mai plăcut la Dumnezeu decât cel care a postit mult și fără să respecte regulile, poruncile postului.

Să nu judecăm pe nimeni: nici pe cel ce a postit, nici pe cel ce n-a postit, nici pe cel ce a postit mult, nici pe cel ce a postit puțin; fiecare după puterea lui. Important va fi să vedem, în finalul postului, dacă s-a schimbat ceva în noi.

(Preotul Nicolae TănaseSă nu-L răstignim iarăși pe Hristos, Editura Agaton, Făgăraș, 2011, pp. 124-125)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!