12 iulie - Lumina zilnică din Scripturi

 [Rom. 9, 6-19; Mt. 10, 32-36; 11,1]. 

„Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi eu pentru el înaintea Tatălui Meu Care este în ceruri."

 Oare e greu a mărturisi pe Domnul? Nicidecum. Ce greutate e în a spune, atunci când se cere, că Domnul nostru Iisus Hristos este Fiul Cel Unul-Născut al lui Dumnezeu şi Dumnezeu, Care pentru noi a venit pe pământ, S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Măria Fecioara si S-a făcut om, a fost răstignit, a pătimit, a fost îngropat, a înviat a treia zi, S-a suit la ceruri şi sade de-a dreapta lui Dum-nezeu-Tatăl şi iarăşi va să vină cu slavă să judece viii şi morţii, că a trimis pe Duhul Sfânt asupra Sfinţilor Apostoli, care prin puterea Lui au zidit pe pământ Sfânta Biserică, cea care, învăţând pe oameni adevărul si sfinţindu-i prin taine, îi conduce pe toţi credincioşii, fiii săi, pe calea cea nerătăcită care duce la împărăţia cerurilor? 

11 iulie - Lumina zilnică din Scripturi

 

[Rom. 8,22-27; Mt. 10,23-31].

 „Nu este nimic acoperit care să nu iasă la iveală şi nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut." Prin urmare, oricât ne-am ascunde acum păcatele, aceasta nu ne va aduce nici un folos. Va veni sorocul - şi oare departe e acest soroc? - când toate vor ieşi la iveală. Ce să facem, dar?

 Nu trebuie să ne ascundem. Ai păcătuit? Mergi şi descoperă-ţi păcatul părintelui tău duhovnicesc. Când vei primi dezlegarea, păcatul va pieri ca şi cum n-ar fi fost. Nimic nu va mai putea fi descoperit şi arătat. Iar dacă îţi vei ascunde păcatul şi nu te vei pocăi, îl vei păstra în tine, ca să aibă ce să se descopere la vremea potrivită spre osândirea ta. Toate acestea ni le-a arătat dinainte Dumnezeu, ca să ştim cum să îmblânzim dreapta şi înfricoşata Lui judecată ce stă asupra noastră, a păcătoşilor

Sfântul Teofan Zvorâtul /Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an

10 iulie - Lumina zilnică din Scripturi

 [Rom. 8, 2-13; Mt. 10,16-22]. 

„Iar cine va răbda până în sfârşit, acela se va mântui." Dar avem ce răbda? în privinţa asta nimeni nu duce lipsă. Fiecare are un stadion mare în care poate să-şi antreneze răbdarea; înseamnă deci că fiecare are mântuirea la îndemână. Rabdă totul până în sfârşit si te vei mântui. Trebuie totuşi să rabzi întru cunoştinţă; altminteri, poţi să rabzi si să nu tragi nici un folos. Mai întâi, se cuvine să păzeşti sfânta credinţă şi să duci viaţă fără pată, după îndreptarul credinţei, iar păcatele ce s-ar întâmpla, să le cureţi numaidecât prin pocăinţă, în al doilea rând, primeşte tot ce trebuie să rabzi ca din mâna lui Dumnezeu, ţinând bine minte că fără voia lui Dumnezeu nimic nu se întâmplă, în al treilea rând, având credinţa că tot ce vine de la Domnul este trimis de El spre binele sufletelor noastre, pentru toate dă mulţumită lui Dumnezeu fără făţărnicie: dă mulţumită pentru necazuri, şi dă mulţumită pentru mângâieri, în al patrulea rând, să iubeşti necazurile, fiindcă sunt mijloace puternice de mântuire şi să te sileşti a înseta de ele ca de o doctorie amară, însă vindecătoare, în al cincilea rând, să ţii minte că atunci când a venit necazul nu îl poţi lepăda ca pe o haină strâmtă: trebuie să-l înduri. 

9 iulie - Lumina zilnică din Scripturi

 

[Rom. 7, 14; 8; Mt. 10, 9-15].

 Domnul le-a mai spus Apostolilor că dacă vreo cetate nu-i va primi şi nu va asculta cuvintele lor, „mai uşor va fi pământului Sodomei şi Gomorei, în ziua judecăţii, decât cetăţii aceleia". 

Dar noi ce vom păţi pentru că nu ascultăm cuvintele dumnezeieştii descoperiri? întristarea noastră nu va cunoaşte margini. A nu crede în adevărul lui Dumnezeu după ce am primit atâtea dovezi e totuna cu a cădea în păcatul hulei împotriva Duhului Sfânt. Si totuşi, nu ne sfiim. Pe unul îl consolează spiritele: „Ce judecată! Te mai naşti o dată şi gata". Pe altul îl dăscălesc savanţii: „Pe cine să judece? Toţi sunt atomi: se vor dezintegra şi cu asta s-a sfârşit". Dar va veni, prieteni, ceasul morţii; se vor dezintegra visările acestea precum fumul, şi adevărul se va înfăţişa nemilos. 

8 iulie - Lumina zilnică din Scripturi

 [Rom. 7, 1-13; Mt. 9, 36; 10, 8]. 

Trimiţându-i pe Sfinţii Apostoli la propovăduire, Domnul le-a poruncit să-i cheme pe toţi, grăind: „S-a apropiat împărăţia Cerurilor", adică: „A venit împărăţia, intraţi în ea". Dar noi ce trebuie să propovăduim? Trebuie să strigăm tuturor cât ne ţine gura: „Fii ai împărăţiei! Nu fugiţi din împărăţie în robie", fiindcă oamenii fug. Pe unii îi robeşte libertatea minţii: „Nu vrem, zic ei, lanţurile credinţei şi povara autorităţii, fie ea şi dumnezeiască; noi înşine vom rezolva şi vom hotărâ toate problemele". Ei, şi au hotărât. Au născocit nişte poveşti mai puerile decât mitologia grecilor – şi se fălesc... Pe alţii îi atrage calea cea largă a patimilor: „nu vrem", spun aceştia, „să ştim de porunci ori de cerinţe ale conştiinţei - toate astea sunt abstracţiuni: noi avem nevoie de realitatea palpabilă". Şi au mers după aceasta. 

Ce a ieşit de aici? „Alăturatu-s-au dobitoacelor necuvântătoare

7 iulie - Lumina zilnică din Scripturi

 

[Rom. 2, 10-16; Mt. 4, 18-23]. 

Domnul i-a chemat pe Petru şi pe Andrei, iar aceştia, lăsând totul, au mers după El. I-a chemat pe lacov şi pe Ioan şi aceştia, de asemenea, au lăsat de îndată totul şi au mers după Domnul. Dar de ce L-au urmat cu atâta grabă şi bucurie? Pentru că au văzut ceea ce este mai bun. Aceasta este deja o lege a sufletului nostru: că îndată ce cunoaşte şi gustă ceea ce este mai bun, se întoarce de către ceea ce este mai rău şi se leapădă de acesta. Cu Apostolii s-a săvârşit ceea ce Domnul avea să zugrăvească mai apoi în pilda comorii ascunse în ţarină şi în cea despre mărgăritarul cel de mult preţ. Această comoară si acest mărgăritar sunt credinţa în Domnul şi împărtăşirea cu El prin puterea credinţei, iar noi le căpătăm încă de la botez. 

Pentru ce, dar, preţuim atât de puţin această comoară încât o dăm pe nimicuri? 

Chemarea Apostolilor pregăteşte taina Bisericii

Duminica a II-a după Pogorârea Duhului Sfânt (a Sfinţilor Români) Mt. 4, 18-23

"În vremea aceea, pe când umbla Iisus pe lângă Marea Galileii, a văzut pe doi fraţi: pe Simon, care după aceea a fost numit Petru, şi pe Andrei, fratele acestuia, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari, şi le-a zis: veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni. Iar ei, lăsându-şi mrejele în clipa aceea, au mers după Dânsul. De acolo, mergând El mai departe, a văzut alţi doi fraţi: pe Iacob al lui Zevedeu şi pe Ioan, fratele lui, în corabie cu Zevedeu, tatăl lor, cârpindu-şi mrejele, şi i-a chemat. Iar ei, îndată lăsând corabia şi pe Zevedeu, tatăl lor, au mers după Dânsul. Şi a străbătut Iisus toată Galileea, învăţând în sinagogile lor şi propovăduind Evanghelia împărăţiei şi tămăduind orice boală şi orice neputinţă în popor."

Evanghelia din Duminica a doua după Rusalii ne vorbeşte despre chemarea la apostolat a ucenicilor Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Ea este rânduită să se citească în această zi sfântă şi semnificativă pentru noi, românii, deoarece Duminica imediat următoare după Duminica Tuturor Sfinţilor a fost rânduită de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în anul 1992, să fie numită şi Duminica Sfinţilor Români.

Chemarea la apostolat a ucenicilor este o lucrare sfântă. După ce am văzut la Rusalii că prin Pogorârea Duhului Sfânt s-a constituit Biserica apostolică a Domnului Iisus Hristos şi s-au botezat trei mii de persoane, la Duminica Tuturor Sfinţilor am văzut că scopul venirii Sfântului Duh în lume este constituirea Bisericii lui Hristos şi sfinţirea oamenilor. Duminica Tuturor Sfinţilor a arătat că Dumnezeu Fiul S-a făcut om ca pe oameni să-i înfieze şi să-i îndumnezeiască prin har. El a luat "firea noastră cea stricată prin păcat" s-o cureţe, să o sfinţească şi să o înalţe în slava Preasfintei Treimi. Chemarea Apostolilor Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos este o etapă a unui plan de mântuire a lumii pe care Dumnezeu îl are şi vrea ca acest plan să devină o împreună-lucrare a lui Dumnezeu cu oamenii. Prin chemarea Apostolilor se vede că Hristos Domnul pregăteşte taina Bisericii. Mai întâi El cheamă un grup restrâns de doisprezece persoane care simbolizau şi cele doisprezece seminţii ale poporului ales, iar apoi aceşti apostoli vor forma nucleul conducător al lui Hristos.

Ucenici ai lui Hristos

Duminica a II-a după Rusalii (a Sfinţilor români)

Evanghelia de la Matei 4,18–23

 

¹⁸ Pe când umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut pe doi fraţi, pe Simon ce se numeşte Petru şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. ¹⁹ Şi le-a zis: Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni. ²⁰ Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El. ²¹ Şi de acolo, mergând mai departe, a văzut alţi doi fraţi, pe Iacov al lui Zevedeu şi pe Ioan fratele lui, în corabie cu Zevedeu, tatăl lor, dregându-şi mrejele şi i-a chemat. ²² Iar ei îndată, lăsând corabia şi pe tatăl lor, au mers după El. ²³ Şi a străbătut Iisus toată Galileea, învăţând în sinagogile lor şi propovăduind Evanghelia împărăţiei şi tămăduind toată boala şi toată neputinţa în popor.

1. Două perechi de frați. Evanghelia acestei Duminici ne înfăţişează chemarea de către Iisus a primilor Săi ucenici. Textul este foarte apropiat de cel de la Marcu (1,16-20). Atât Marcu, cât şi Matei ne vorbesc de chemarea a două perechi de fraţi: Petru şi Andrei, fratele lui; şi Iacov al lui Zevedeu şi Ioan, fratele lui. Amândoi evangheliştii ne spun că toţi cei patru erau pescari şi că Iisus i-a aflat pe ţărmul Mării Galileii. Şi anume, pe primii doi i-a aflat aruncându-şi mreaja în mare; iar pe ultimii doi, dregându-şi mrejele împreună cu tatăl lor Zevedeu. Amândoi evagheliştii ne spun că Iisus i-a chemat să-L urmeze, cu cuvintele: „Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni”; şi că şi unii şi alţii, primii lăsând mrejele, cei din urmă lăsând nu numai corabia şi mrejele, ci şi pe tatăl lor, Zevedeu, au mers după Iisus.

PREDICĂ LA DUMINICA A II-A DUPĂ RUSALII

 Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula

Iubiţi credincioşi, iată-ne ajunşi în a II-a Duminică după Rusalii, după Pogorârea Sfântului Duh, şi îngăduiţi-mi să vă pun înaintea ochilor inimii şi ai sufletului Evanghelia zilei, cuprinsă în Evanghelia de la Matei 4, 18-23:

 «În vremea aceea, pe când umbla Iisus pe lângă Marea Galileii, a văzut doi fraţi, pe Simon ce se numeşte Petru şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari.

Şi le-a zis: Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El.

De acolo, mergând mai departe, a văzut alţi doi fraţi, pe Iacov al lui Zevedeu şi pe Ioan, fratele lui, în corabie cu Zevedeu, tatăl lor, dregându-şi mrejele şi i‑a chemat. Iar ei îndată, lăsând corabia şi pe tatăl lor, au mers după El.

6 iulie - Lumina zilnică din Scripturi

 

[Rom. 3,19-26; Mt. 7,1-8].

 „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi." Ce mai necaz - judecăţile şi osândirile! Toţi ştiu că a judeca este un păcat şi totuşi nimic nu este mai obişnuit în discuţiile noastre decât a osândi. Unii zic: „Să mă ierte Dumnezeu că osândesc", dar osândirea tot o duc până la capăt. Alţii se îndreptăţesc prin aceea că un om inteligent trebuie să aibă o atitudine faţă de cele ce se întâmplă şi se străduiesc să pară că judecă imparţial; dar până şi cel mai simplu om nu poate să nu simtă în vorbele lor o bucurie trufaşă şi răutăcioasă. Osânda pe care Domnul o rosteşte asupra acestui păcat rămâne, cu toate astea, aspră şi neînduplecată. Cel care osândeşte pe alţii nu are îndreptăţire. 

Dar ce e de făcut? 

Predică la Sărbătoarea Sfinţilor Mari Împăraţi şi întocmai cu Apostolii Constantin şi mama sa, Elena - Pr. Ion Cârciuleanu

Sărbătorim astăzi pe Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena şi pomenirea lor ne umple sufletul de mare bucurie duhovnicească şi ne înalţă spre cer.

Întru pomenirea lor, cu dreaptă credinţă, cu cucernicie, se cuvine să ne aducem aminte de viaţa lor împodobită cu fapte bineplăcute lui Dumnezeu şi întru smerenie să le înălţăm laude după vrednicie, ca unora care au urmat lui Hristos şi au slujit Evanghelia lui Hristos în lume.

Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena au fost cinstiţi de Biserică, de la început, întocmai cu Apostolii, cu toate că ei n-au fost în temniţă ca Petru şi nici nu au fost legaţi în lanţuri şi bătuţi cu toiege ca Pavel şi n-au fost munciţi cu chinuri de moarte şi nici n-au înconjurat pământul ca să propovăduiască pe Iisus Hristos pretutindeni (Antim Ivireanul, Didahii).

5 iulie - Lumina zilnică din Scripturi

Caută pacea cu toată lumea și sfințenia fără de care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu.

Iartă tuturor totul, iar ție nimic.

Spune lui Dumnezeu: Doamne, pe nimeni nu am osândit, nici Tu nu mă osândi.

Dăruiește-i lui Dumnezeu inima și El îți va dărui cerul.

Muncește ca și cum nu ai muri niciodată, dar îngrijește-te de suflet ca și cum ai muri mâine.

Ascultă de Dumnezeu și împlinește-i poruncile ca și Dumnezeu să îți asculte rugăciunile și să-ți împlinească cererile.

Omule, viața ta este în Cer, începe să o trăiești de aici de pe pământ. Mergând pe calea Bisericii, mergem fericiți pe calea lui Dumnezeu, spre Ceruri.

Sf. Nectarie Taumaturgul de la Eghina

4 iulie - Lumina zilnică din Scripturi

 

Creştinismul neajutorat şi neputincios este o concepţie eretică deoarece nesocoteşte îndemnul Domnului (Matei 10,16: „fiţi dar înţelept ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii”) şi trece peste textele Sfîntului Pavel (Ef 5,17: „Drept aceea, nu fiţi fără de minte", 2Tim 4,5: „tu fii treaz în toate…”, Tit 1,8: „să fie… treaz la minte” și mai îndeosebi 1Cor 14,20: „Fraților nu fiți copii la minte; ci la răutate fiţi copii, iar la minte fiţi oameni mari”). 

Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Cristos să fim proşti. Ne cheamă - fim buni, blînzi, cinstiţi, smeriţi cu inima, dar nu tîmpiţi. (Numai despre păcatele noastre spune la Pateric „să le tîmpim”). Cum de-ar fi putut roslăvi prostia Cel care ne dă sfatul de-a fi mereu treji ca să nu ne lăsăm surprinşi de satana?

3 iulie - Lumina zilnică din Scripturi

 

Dinlăuntru, adică din inimă, ne ispitesc vrăjmaşii cei nevăzuţi cu toate patimile care stăpânesc inima, precum: mânia, răutatea, pofta, răzbunarea, împietrirea, zavistia, mândria şi celelalte, cum spune Domnul: „Iar ce iese din gură, vine din inimă, şi acestea spurcă pe om. Căci din inimă ies gândurile cele rele, uciderile, desfrânările, mărturiile mincinoase, hulele...“ (Matei 15, 18-19). De aceea şi proorocul David se ruga, zicând: „Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi Duh drept înnoieşte întru cele dinăuntru ale mele“ (Psalm 50, 11).

Din afară sunt ispitele ce vin prin cele cinci simţuri, care sunt ferestrele sufletului. Mai ales prin vedere, prin auzire şi prin vorbire. Despre ispitele ce intră în inimă, proorocul Isaia spune: „Doamne, a intrat moartea prin ferestrele noastre“. Despre ochi, zice Mântuitorul: „Cela ce caută spre femeie spre a o pofti pe ea, iată, a preacurvit cu dânsa întru inima sa“ (Matei 5, 28). Iar despre vorbire, Apostolul Iacob susţine categoric: „De nu greşeşte cineva în cuvânt, acesta este bărbat desăvârşit, puternic a-şi înfrâna şi tot trupul“ (Iacob 3, 2)

2 iulie - Lumina zilnică din Scripturi

 

Sufletul creştinului trebuie să fie delicat, sensibil, să zboare, să tot zboare, să trăiască printre visări. Să zboare în nemărginire, în stele, în măreţiile lui Dumnezeu, în tăcere.

Cel ce voieşte să devină creştin trebuie mai întâi să devină poet. Asta e! Trebuie să te doară. Să iubeşti şi să te doară. Să te doară pentru cel pe care îl iubeşti. Iubirea se osteneşte pentru cel iubit. Aleargă toată noaptea, priveghează, îşi însângerează picioarele ca să-l întâlnească pe cel iubit. Se jertfeşte, nu ia nimic în seamă, nici ameninţări, nici greutăţi, din pricina iubirii. Iubirea pentru Hristos este alt lucru, nemărginit mai înalt.

1 iulie - Lumina zilnică din Scripturi

 

[Rom. 2, 28 - 3,18; Mi. 6, 31-34; 7, 9-11]. 

„Nu vă îngrijiţi." „Dar cum să trăim? Trebuie să mâncăm, să bem, să ne îmbrăcăm." Dar Mântuitorul nu spune: „Nu faceţi nimic", El spune: „nu vă îngrijiţi", adică: „nu vă lăsaţi roşi de grija aceea care macină omul ziua şi noaptea, nedându-i tihnă nici o clipă". Acest fel de grijă este o boală a sufletului şi un păcat. Ea vădeşte faptul că omul s-a bizuit pe sine, iar nu pe Dumnezeu, că şi-a pierdut nădejdea în Pronia Dumnezeiască, vrea ca prin propriile osteneli să-şi rostuiască totul, să agonisească toate cele de trebuinţă, păstrând această agoniseală prin propriile mijloace; că s-a legat cu inima de avutul său şi crede că se poate culca pe el ca pe o temelie sigură; că iubirea de agoniseală l-a înlănţuit şi el nu se gândeşte decât să pună mâna pe cât mai mult; că mamona a luat în inima lui locul lui Dumnezeu. 

30 iunie - Lumina zilnică din Scripturi

 

[Evr. 11, 33-40; 12, 1-2; Mt. 10, 32-35, 37-38; 19, 27-30]. 

Sfânta Biserică săvârşeşte pomenirea sfinţilor în toate zilele anului; dar întrucât sunt şi bineplăcuţi ai lui Dumnezeu care s-au nevoit neştiuţi de nimeni, nedescoperiţi Bisericii, aceasta, cu ţelul de a nu-i lăsa lipsiţi de cinstire, a rânduit o zi în care proslăveşte pe toţi cei ce din veac au bineplăcut lui Dumnezeu, ca să nu rămână nici unul neproslăvit de ea. Biserica a legiuit ca această proslăvire să se facă îndată după Pogorârea Sfântului Duh fiindcă toţi sfinţii s-au sfinţit şi se sfinţesc prin harul Sfântului Duh.

 Harul Sfântului Duh aduce pocăinţa şi iertarea păcatelor, tot el călăuzeşte în lupta cu patimile şi poftele, încununând această nevoinţă prin curăţie şi nepătimire. În acest chip apare o făptură nouă, potrivită pentru cerul nou si pământul nou.

29 iunie - Lumina zilnică din Scripturi

[Rom. l, 7-12; Mt. 5, 44-48]. 

„Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc si rugaţivă pentru cei ce vă vătăma şi vă prigonesc." Nimeni pe lume nu e lipsit de dragoste: oamenii îşi iubesc părinţii şi rudele, binefăcătorii şi ocrotitorii: dar simţământul dragostei faţă de părinţi, rudenii, ocrotitori si binefăcători este firesc şi ia naştere de la sine în inimă si de aceea Domnul nu pune mare preţ pe ea; dar adevărata dragoste creştinească se vădeşte prin dragostea de neprieteni. 

28 iunie - Lumina zilnică din Scripturi

 [Rom. 4/13-25; Mt. 7, 21-23].

 „Nu oricine îmi zice: Doamne, Doamne, va intra întru împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri." Numai cu rugăciunea nu te vei mântui; la rugăciune trebuie să adaugi şi plinirea voii lui Dumnezeu - toate îndatoririle pe care le ai, potrivit cu tagma ta cu rânduiala de viaţă în care eşti lăsat. Si la rugăciune trebuie să cerem în primul rând ca Dumnezeu să ne învrednicească a nu ne abate cu nimic de la sfânta Lui voie; şi invers, cel ce are râvnă să plinească în toate voia lui Dumnezeu se roagă mai cu îndrăznire înaintea Domnului, iar rugăciunea acestuia ajunge mai lesne la scaunul Lui. De asemenea, acolo unde rugăciunea nu este însoţită de vieţuirea după voia lui Dumnezeu, ea nu este adevărată rugăciune, făcută din inimă şi cu trezvie, ci rugăciune făcută doar în afară, citită, în timpul căreia nevrednicia sufletească este acoperită cu ceaţa multei vorbiri, iar gândurile rătăcesc în neorânduială. Evlavia trebuie să îmbine amândouă aceste laturi ale vieţii duhovniceşti, şi roadele se vor arăta.

Sfântul Teofan Zvorâtul /Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an

27 iunie - Lumina zilnică din Scripturi

 [Rom. 4, 4-12; Mt. 7, 15-21]. 

„Feriţi-vă de proorocii mincinoşi." De la începutul creştinismului şi până acum nu s-au pomenit vremuri pentru care să nu se potrivească această proorocie. Domnul nu a arătat care anume sunt proorocii mincinoşi de care trebuie să ne ferim, însă cum am putea să-i definim? Ei se schimbă la fel ca moda şi fiecare vreme naşte proorocii săi mincinoşi, care apar în haine de oi, făţărnicindu-şi faptele ca să pară pline de bune intenţii şi cu vorbele pline de un adevăr părut. 

Astăzi, haina lor este însăilată din progres, civilizaţie, luminare, libertate a gândirii şi a acţiunii, a convingerilor personale, care nu acceptă credinţa, şi aşa mai departe. Toate acestea sunt o mască amăgitoare. Ca atare, când vezi această haină purtată în văzul lumii, nu te grăbi să-ţi pleci urechea la vorbele „proorocilor" înveşmântaţi în ea. Ia aminte dacă sub această haină de oaie nu se ascunde vreun lup. Să ştii că Domnul e singurul care ne „propulsează" spre adevărata desăvârşire, singurul îmblânzitor al inimilor şi obiceiurilor, singurul luminător, singurul care dă libertate şi umple inima de simţirea adevărului, care naşte o convingere pe care nimic în lume nu poate s-o zdruncine. Drept aceea, îndată ce vei băga de seamă în vorbele noilor „prooroci" fie şi o umbră de contrazicere a învăţăturii Domnului, să ştii că e vorba de lupi răpitori şi să te fereşti de ei.

Sfântul Teofan Zvorâtul /Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an